CtEDO 13.06.2017 Auto

YILDIRIM v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
13.06.2017
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
YILDIRIM v. TURKEY (CtEDO, 2017)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 81773/12 Hakkı YILDIRIM împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care așeză la 13 iunie 2017 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 20 septembrie 2012, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 20 ianuarie 2017 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTE Reclamantul, dl Hakkı Yıldırım, este un național turc, care s-a născut în 1989 și trăiește în Balıkesir. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl. Filorinalı, avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 19 mai 2012, reclamantul a fost reținut în reținere pe cale de reținere după suspect de furt. Pe 5 iunie 2012, Curtea de Bandırma Assize a respins obiecția pe baza avizelor scrise ale procurorului public, care nu au fost comunicate reclamantului sau reprezentantului său. La 12 octombrie 2012, reclamantul a fost eliberat din închisoare în reținere. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 §§ 4 și 5 din Convenție cu privire la necomunicarea avizului procurorului public în timpul procedurii de a contesta legalitatea detenției și dreptul la compensare în temeiul legislației interne în ceea ce privește această plângere. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 20 ianuarie 2017, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Republicii Turciei dorește să exprese prin declarație unilaterală recunoașterea că drepturile reclamantului la libertate și securitatea nu au îndeplinit standardele prevăzute la art. 5 din Convenție. Declar că, în consecință, Guvernul propune să plătească reclamantul 150 (100 50) euro (EUR) pentru a acoperi orice și toate pecuniare și neîntregire prejudiciu material și 150 EUR (o sută cincizeci) pentru a acoperi toate costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxat reclamanților. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să atace acest caz din lista cazurilor, sugerând că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „alte motive” care justifică socoteala din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Suma menționată mai sus va fi convertită în Lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte de a elimina situația din lista cazurilor/ în cazul în care nu a fost plătită această sumă în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” 10. Curtea nu a primit răspunsul reclamantului care acceptă termenii declarației unilaterale. 11. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 12. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 13. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 14. Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerea cu privire la necomunicarea avizului procurorului public în timpul procedurii de a contesta legalitatea detenției și dreptul la compensare în temeiul legislației interne în ceea ce privește această plângere (a se vedea, de exemplu, Altınok c. Turcia) , nr. 31610/08, §§ 57-61, 29 noiembrie 2011). 15. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propusă – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (art. 37 §§ §§ §§ .c)). 16. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 17. Curtea consideră că aceste sume ar trebui convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data plății și plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul nerespectării acestei perioade, dobânzile simple se plătesc pe sumele în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 18. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 19. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate ia act de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 5 §§ § 4 și 5 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul articol; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 39 din Convenția în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 6 iulie 2017. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă