Poulimenos și alții împotriva Greciei

Prezentată la 20 martie 2016 prima secțiune Cerere nr. 41230/12 Iraklis POULIMENOS și altele împotriva Greciei introduse la 26 iunie 2012 EXPOSAT DEFICIENȚĂ Lista părților reclamante figurează în anexă. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamanții sunt coproprietari ai unui teren situat în Elliniko, Atena, împărțit în opt coproprietăți aparținând diferitelor coproprietari și dintre care șapte erau construite. Terenul a fost expropriat pentru extinderea unei străzi prin decrete din 1959, 1960 și 1962. În 1979, având cauza și tatăl reclamanților, Nicolas Poulimaso, sesizează Consiliul cu privire la o acțiune în anulare a unui act care nu a avut dreptul la o parte de expropriere.

În 1981, Consiliul de la  tatălui reclamanților, după care serviciile de urbanism din Ecuador au recunoscut că ceilalți coproprietari și municipalitatea d Elliniko au fost datori unei despăgubiri față de reclamanți. La 30 noiembrie 1997, reclamanții au sesizat Tribunalul de Primă Instană în da a unei cereri de stabilire a dreptului provizoriu la expropriere. printr-o hotărâre nr. 1836/1998, Tribunalul de Primă Instană a fixat la 90 La data de 28 aprilie 1999, reclamanții au solicitat Tribunalului de Primă Instană să stabilească judecata definitivă de expropriere. 9369/99 din 20 decembrie 1999, Tribunalul a dispus un supliment de litiere și o expertiză care trebuia să se pronunțe asupra valorii terenului la 27 martie 1998, data la care a fost pronunțată hotărârea cu privire la stabilirea dreptului provizoriu la despăgubire.

La 19 septembrie 2000, instanța de primă instanță a recunoscut reclamanții ca beneficiari ai acestuia (judecata nr. 1738/2000). La 24 ianuarie 2005, instanța de primă instanță a stabilit la data de 31 decembrie 2005 o sentință definitivă de expropriere la 320 EUR pe metru pătrat, ținând cont de valoarea terenului la data de 27 martie 1998 (judecata nr. 340/2005). Printr-un act de apel din 28 aprilie 2005, reclamanții au sesizat instanța de apel din Atena. Reclamanții au solicitat, de asemenea, ca cererea să fie considerată o cerere de fixare a dreptului de proprietate finală de 900 EUR pe metru pătrat, luând în considerare ca dată a valorii terenului cea a dreptului de proprietate în fața instanței de apel.

În această privință, aceștia au subliniat faptul că valoarea terenului a crescut considerabil de la data la care a avut loc stabilirea provizorie a terenului. La 29 decembrie 2006, instana de apel a respins recursul ca inadmisibil din motive de nerespectare a procedurii (hotărârea nr. 9117/2006). În ceea ce privește cererea de stabilire a dreptului definitiv la plată, Comisia a subliniat că dispozițiile invocate de reclamanți nu se aplică în speță, deoarece exproprierea a avut loc înainte de 1 februarie 1971 și hotărârea nr. 344/2005 era deja definitiv. Comisia a considerat că cererea de nouă fixare a dreptului de proprietate nu avea temei juridic, deoarece riscul de reevaluare era prevăzut la art. 17 din Constituție: într-adevăr, acesta din urmă dispunea că exproprierea ar fi fost retrasă din oficiu dacă în termen de un an și jumătate de la data hotărârii prin care se stabilise dreptul provizoriu la despăgubire nu ar fi fost achitată.

În plus, Comisia a considerat că actul de recurs ar fi trebuit să fie depus la grefa Tribunalului de Primă Instană și nu la grefa Tribunalului de Primă Instană, așa cum s-a întâmplat în speță. La 3 aprilie 2007, reclamanții s-au ocupat de casare, dar la 28 aprilie 2009, Curtea de Casație le-a decăzut (hotărârea nr. 986/2009) cu aceleași motive ca și cele ale Tribunalului de Primă Instană. La 7 mai 2010, reclamanții și-au reintrodus apelul (din 6 mai 2005) în fața tribunalului de apel care a avut loc la 12 octombrie 2010. printr-o hotărâre nr. 179/2012 din 18 ianuarie 2012, instanța de apel a fixat o valoare finală de pârghie de 420 EUR pe metru pătrat, ținând cont de valoarea pe care o deținea terenul la 9 noiembrie 1999, adică la data primei audieri cu privire la stabilirea dreptului definitiv de proprietate asupra terenului.

Instanța de apel a subliniat că aceaceasta a fost la acea dată când procedura de administrare a probelor a fost completată și că valoarea terenului expropriat a suferit o reevaluare considerabilă. Aceasta a salinizat cu privire la jurisprudența Curții de Casație care, la 29 septembrie 2011, a pus capăt abordării care trebuia urmată în acest tip de afaceri.

În special, instanța de apel a luat în considerare următoarele [...] în cazul în care exproprierii pentru modificarea planului orașului, decisă înainte de 1 februarie 1971, și în cazul în care instanța judecătorească de primă instanță își stabilește dreptul de proprietate în fața instanței de primă instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (2) din Constituție (revizuit în 2001) și după un an de la data la care a fost introdusă o hotărâre cu privire la stabilirea dreptului provizoriu (...), data critică luată în considerare în ceea ce privește valoarea bunului expropriat este data la care se stabilește plata finală, chiar dacă cererea a fost depusă la data intrării în vigoare a (...) și art. 17 alin. (2) din Constituție (revizuit în 2001). Această abordare este impusă printre altele de art. 1 din Protocolul nr. 1 (...).

În plus, noua dispoziție din art. 17 alineatul (2) litera (c) din Constituție a fost introdusă pentru a face dreptul intern conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului privind protecția dreptului la respectarea bunurilor. (...) Dreptul și practica internă relevantă art. 17 din Constituție dispune Proprietatea este sub protecția statului, dar drepturile care decurg din aceasta nu pot fi exercitate în detrimentul interesului general. Nimeni nu este privat de proprietatea sa decât din motive de interes public dovedite în mod corespunzător, în cazurile și în modul prevăzute de lege, și întotdeauna prin intermediul unei despăgubiri prealabile și complete, care trebuie să corespundă valorii bunului expropriat în momentul … În cazul unei cereri de fixare directă a dreptului la plată, se ia în considerare valoarea bunului în momentul în care acesta este stabilit în fața instanței.

În cazul în care instanța de judecată pentru stabilirea de către instanță a unei obligații definitive are loc mai mult de un an de la data la care a fost luată în considerare. Capacitatea de a plăti suma de la mai puțin trebuie să fie justificată în mod special prin decizia care se pronunță asupra exproprierii. (...) În toate cazurile este stabilită de instanțele competente (...) O lege prevede stabilirea unei jurisdicții unice în cazul tuturor litigiilor și cazurilor de expropriere, precum și tratamentul prioritar al procedurilor aferente în fața instanțelor. (...) Până la plata despăgubirii provizorii sau definitive stabilite de instanță, toate drepturile proprietarului rămân intacte, iar ocupația proprietății nu este permisă.

(...) (a) în cazul în care suma stabilită de instanță este plătită, în toate cazurile, în termen de cel mult un an și jumătate de la data publicării deciziei instanței cu privire la stabilirea provizorie a termenului limită, și în cazul unei cereri de fixare a termenului definitiv, după publicarea hotărârii instanței, în caz contrar, dreptul la expropriere se suspendă de drept. (...) printr-o hotărâre n 14/2011, pronunțată la 29 septembrie 2011, Curtea de Casație, care se află în sesiune plenară, a hotărât că data critică pentru calcularea valorii bunului expropriat era cea a primei ședințe (care se referă la stabilirea unei hotărâri definitive), chiar dacă instanța nu examina fondul cauzei.

Prin urmare, în cazul în care instanța ar ordona realizarea unei competențe, data critică menționată anterior era cea a acestei audieri și nu cea consacrată fondului cauzei. GRIFS invocând art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1, precum și Hotărârea Zacharakis c. Grecia 17305/02, 13 iulie 2006), recurentele se plâng că instanța de apel, care a solicitat să stabilească dreptul definitiv de proprietate asupra terenului lor expropriat, a calculat valoarea acestuia din urmă la o dată foarte diferită față de cea a instanței de judecată, ceea ce a dus la acordarea unei indemnizații depreciere față de valoarea reală a terenului lor.

Pe baza valorii terenului expropriat pe care acesta îl avea în 1999, în timp ce în 2010 aceasta a luat o hotărâre în vederea stabilirii valorii taxei definitive de expropriere care urma să fie acordată reclamanților și, astfel, prin acordarea unei despăgubiri pretins desconsiderate, instanța de apel a încălcat echilibrul corect între interesul general și interesul individului impus de art. 1 din Protocolul nr. ANEXA Iraklis POULIMENOS născut la data de 23/07/1947 este un resortisant grec cu reședința la Kalamata Konstantina POULIMENOU născut la data de 15.3.1951 este resortisant grec cu reședința la Kalamata Stavroula POULIMEOU născut la data de 15.3.1951 este cetățean grec cu reședința la Korinthia Panagiotis THEODORAKOPOULOS născut la data de 29.3.1946 este resortisant grec cu reședința la Atena.

Ekaterini THEODORAKOPOULOU născut la 03/03/1978 este un resortisant grec rezident în Atena Elpida THEODORAKOPOULOU născut la 13/11/1981 este un resortisant grec rezident în Atena

Communiquée le 20 mars 2016

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 41230/12 Iraklis POULIMENOS et autres contre la Grèce introduite le 26 juin 2012

EXPOSÉ DES FAITS

La liste des parties requérantes figure en annexe. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Les requérants sont copropriétaires d’un terrain sis à Elliniko, à Athènes, divisé en huit copropriétés appartenant à différents copropriétaires et dont sept étaient construites. Le terrain fut exproprié pour l’élargissement d’une rue par des décrets datant de 1959, 1960 et 1962. En 1979, l’ayant cause et père des requérants, Nicolas Poulimenos, saisit le Conseil d’Etat d’un recours en annulation d’un acte qui considérait qu’il n’avait pas droit à une indemnité d’expropriation. En 1981, le Conseil d’Etat donna gain de cause au père des requérants, suite à quoi les services de l’urbanisme de la préfecture d’Athènes reconnurent que les autres copropriétaires et la municipalité d’Elliniko était redevables d’une indemnité envers les requérants.

Le 30 novembre 1997, les requérants saisirent le tribunal de première instance d’Athènes d’une demande tendant à la fixation de l’indemnité provisoire d’expropriation. Par un jugement n o 1836/1998, le tribunal de première instance fixa l’indemnité provisoire à 90 000 drachmes au mètre carré. La date prise en compte pour le calcul de l’indemnité fut celle du 27 mars 1998, date de l’audience devant ce tribunal. Le 28 avril 1999, les requérants demandèrent au tribunal de première instance d’Athènes de fixer l’indemnité définitive d’expropriation. L’audience eut lieu le 9 novembre 1999. Par une décision avant dire droit n o 9369/1999 du 20 décembre 1999, le tribunal ordonna un supplément d’instruction et une expertise qui devait se prononcer sur la valeur du terrain au 27 mars 1998, date de l’audience concernant la fixation de l’indemnité provisoire.

Le 19 septembre 2000, le tribunal de première instance d’Athènes reconnut les requérants comme bénéficiaires de l’indemnité (jugement n o 1738/2000). Le 24 janvier 2005, le tribunal de première instance fixa l’indemnité définitive d’expropriation à 320 euros le mètre carré, en tenant compte de la valeur du terrain au 27 mars 1998 (jugement n o 340/2005). Par un acte d’appel daté du 28 avril 2005, les requérants saisirent la cour d’appel d’Athènes. Leur appel fut enregistré le 6 mai 2005. Les requérants demandaient aussi que l’appel soit considéré comme une demande de fixation de l’indemnité définitive d’expropriation à 900 euros le mètre carré en tenant compte comme date de la valeur du terrain celle de l’audience devant la cour d’appel.

À cet égard, ils soulignaient que la valeur du terrain avait considérablement augmenté depuis l’audience portant sur la fixation provisoire de l’indemnité. Le 29 décembre 2006, la cour d’appel rejeta l’appel comme irrecevable pour des motifs relevant du non-respect de la procédure (arrêt n o 9117/2006). En ce qui concerne la demande de fixation de l’indemnité définitive, elle souligna que les dispositions invoquées par les requérants ne s’appliquaient pas en l’espèce car l’expropriation avait eu lieu avant le 1 er février 1971 et le jugement n o 340/2005 était déjà définitif. Elle considéra que la demande de nouvelle fixation de l’indemnité n’avait pas de base légale car le risque de réévaluation était prévu par l’article 17 de la Constitution : en effet, celui-ci disposait que l’expropriation était levée d’office si dans un délai d’un an et demi à compter du jugement fixant l’indemnité provisoire celle-ci n’avait pas été versée.

Elle considéra, en outre, que l’acte d’appel aurait dû être déposé auprès du greffe du tribunal de première instance et non auprès du greffe de la cour d’appel, comme ce fut le cas en l’espèce. Le 3 avril 2007, les requérants se pourvurent en cassation, mais le 28 avril 2009, la Cour de cassation les débouta (arrêt n o 986/2009) par les mêmes motifs que ceux de la cour d’appel. Le 7 mai 2010, les requérants réintroduisirent leur appel (du 6 mai 2005) devant la cour d’appel qui tint audience le 12 octobre 2010. Par un arrêt n o 179/2012 du 18 janvier 2012, la cour d’appel fixa l’indemnité définitive d’expropriation à 420 euros le mètre carré en tenant compte de la valeur qu’avait le terrain au 9 novembre 1999, soit à la date de la première audience relative à la fixation de l’indemnité définitive.

La cour d’appel souligna que c’était à cette date que la procédure d’administration des preuves avait été complétée et que la valeur du terrain exproprié avait subi une réévaluation considérable. Elle s’aligna sur la jurisprudence de la Cour de cassation qui avait, le 29 septembre 2011, mis un terme à l’approche à suivre dans ce type d’affaires.

Plus particulièrement, la cour d’appel releva ce qui suit : « (...) en cas d’expropriation pour la modification du plan de la ville, décidée avant le 1 er février 1971, et au cas où l’audience pour la fixation définitive d’expropriation devant le tribunal de première instance se fait conformément aux dispositions de l’article 17 § 2 de la Constitution (révisée en 2001) et après l’écoulement d’un an de l’audience portant sur la fixation de l’indemnité provisoire (...), la date critique prise en compte en ce qui concerne la valeur du bien exproprié est celle de l’audience portant sur la fixation de l’indemnité définitive, même si la demande a été introduite antérieurement à l’entrée en vigueur de (...) et de l’article 17 § 2 de la Constitution (révisée en 2001). Cette approche est imposée entre autres par l’article 1 du Protocole n o 1 (...).

Par ailleurs, la nouvelle disposition de l’alinéa c) de l’article 17 § 2 de la Constitution a été introduite afin de rendre le droit interne conforme à la jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme relative à la protection du droit au respect des biens. (...) » B. Le droit et la pratique internes pertinents L’article 17 de la Constitution dispose : « 1. La propriété est sous la protection de l’État, mais les droits qui en dérivent ne peuvent s’exercer au détriment de l’intérêt général. 2. Nul n’est privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique dûment prouvée, dans les cas et de la manière prévus par la loi, et toujours moyennant une indemnité préalable et complète, qui doit correspondre à la valeur du bien exproprié au moment de l’audience sur sa fixation provisoire devant le tribunal compétent.

En cas de demande de fixation directe de l’indemnité définitive, est prise en considération la valeur du bien au moment de l’audience sur cette fixation devant le tribunal. Si l’audience pour la fixation de l’indemnité définitive a lieu plus d’un an après l’audience sur la fixation de l’indemnité provisoire, c’est la valeur au moment de l’audience pour la fixation de l’indemnité définitive qui est prise en compte. La capacité à payer le montant de l’indemnité doit être spécialement justifiée par la décision prononçant l’expropriation. (...) (...) 4. L’indemnité est dans tous les cas fixée par les tribunaux compétents (...) Une loi prévoit l’établissement d’une juridiction unique, nonobstant l’article 94, pour tous les litiges et les affaires d’expropriation, ainsi que le traitement prioritaire des procès y afférents devant les tribunaux.

(...) Jusqu’au paiement de l’indemnité provisoire ou définitive fixée par le tribunal, tous les droits du propriétaire restent intacts et l’occupation de la propriété n’est pas permise. (...) L’indemnité dont le montant est fixé par le tribunal est, dans tous les cas, payée au plus tard un an et demi après la date de publication de la décision du tribunal sur la fixation provisoire de l’indemnité, et en cas de demande de fixation de l’indemnité définitive, après la publication de la décision du tribunal, faute de quoi l’expropriation est levée de plein droit. (...) » Par un arrêt n o 14/2011, rendu le 29 septembre 2011, la Cour de cassation, siégeant en formation plénière, a jugé que la date critique pour calculer la valeur du bien exproprié était celle de la première audience (portant sur la fixation de l’indemnité définitive), même si le tribunal n’examinait pas le fond de l’affaire.

Par conséquent, si, à l’audience, le tribunal ordonnait la réalisation d’une expertise, la date critique précitée était celle de cette audience et non celle consacrée au fond de l’affaire. GRIEFS Invoquant les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1, ainsi que l’arrêt Zacharakis c. Grèce (n o 17305/02, 13 juillet 2006), les requérants se plaignent que la cour d’appel, appelée à fixer l’indemnité définitive d’expropriation pour leur terrain exproprié, a calculé la valeur de ce dernier à une date très décalée par rapport à celle de l’audience, ce qui a eu pour résultat de leur accorder une indemnité dépréciée par rapport à la vraie valeur de leur terrain.

QUESTION AUX PARTIES

En se fondant sur la valeur du terrain exproprié que celui-ci avait en 1999, alors qu’elle a statué en 2010 pour fixer le montant de l’indemnité définitive d’expropriation à accorder aux requérants, et en leur accordant ainsi une indemnité prétendument dépréciée, la cour d’appel a-t-elle rompu le juste équilibre entre l’intérêt général et l’intérêt de l’individu exigé par l’article 1 du Protocole n o 1 ? ANNEXE Iraklis POULIMENOS né le 23/07/1947 est un ressortissant grec résidant à Kalamata Konstantina POULIMENOU née le 15/03/1951 est une ressortissante grecque résidant à Kalamata Stavroula POULIMENOU née le 15/03/1951 est une ressortissante grecque résidant à Korinthia Panagiotis THEODORAKOPOULOS né le 29/03/1946 est un ressortissant grec résidant à Athènes Ekaterini THEODORAKOPOULOU née le 03/03/1978 est une ressortissante grecque résidant à Athènes Elpida THEODORAKOPOULOU née le 13/11/1981 est une ressortissante grecque résidant à Athènes