Comunicat la 29 martie 2016 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 40865/05 Murat AKIN împotriva Turciei introdusă la 7 octombrie 2005 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Murat Ak Mai 1990 la Hotărârea Sport Toto (Spor Toto Genel Müdürlüüü) ( La 3 noiembrie 1999 a fost adoptată o lege privind transferul angajaților din Direcție către alte instituții, în calitate de funcționari.
Această lege a intrat în vigoare la 11 noiembrie 1999. Pe baza unei decizii adoptate la 14 decembrie 1999 de Hotărârea Națională a Tineretului și Sportului și confirmată printr-un acord (Olur) ) de la Hotărârea din 17 februarie 2000, reclamantul a fost repartizat unui alt cadru în cadrul Direcției Naționale pentru Tineret și Sport, în calitate de funcționar, începând cu 15 ianuarie 2000. La 30 iunie 2000, reclamantul a solicitat Direcției să-i ramburseze, în temeiul convenției colective în vigoare la momentul respectiv, orice pierdere suferită de acesta din cauza reținerii din salariul său, efectuată ca urmare a atribuirii sale unui cadru de funcționari începând cu 15 ianuarie 2000. La 2 august 2000, reclamantul a intentat o acțiune civilă în fața instanței de muncă din Ankara ( În opinia sa, acesta a fost mutat la un alt post împotriva voinței sale și a solicitat despăgubiri pentru orice pierdere a salariului ca urmare a schimbării postului în ceea ce privește majorarea remunerației la care putea să se aștepte inițial, având în vedere dispozițiile relevante ale acordului colectiv relevant, în vigoare începând cu 1 martie 2000, și pierderea primelor.
La 22 ianuarie 2001, a fost prezentat un raport de experiență în fața instanței muncii, menționând în special că cererea reclamantului privind plata diferenței de remunerare nu este relevantă în circumstanțele din speță. La 15 februarie 2001, reclamantul a solicitat o contraexperimentare, solicitând în special luarea în considerare a clauzelor relevante ale convenției colective în calculul diferenței de remunerare. La 19 martie 2001, raportul de competență suplimentar a fost prezentat în fața instanței muncii. În primul rând, raportul a arătat că persoana în cauză nu putea invoca în mod valabil acordul colectiv pentru a solicita o mărire a salariului, deoarece nu lucra activ ca director al departamentului în perioada respectivă.
În al doilea rând, raportul făcea obiectul unui calcul pe baza acestei constatări, în conformitate cu clauzele relevante ale acordului colectiv. La 29 martie 2001, reclamantul a contestat raportul de competență suplimentar, repetând în special că, astfel cum era prevăzut de dispozițiile relevante ale convenției colective, salariul nu putea face obiectul nici unei reduceri. La 2 aprilie 2001, instanța muncii a dat parțial câștig de cauză reclamantului. că, pe baza primului raport de experiență, s-a stabilit că partea interesată se baza pe o mărire a salariului prevăzută de convenția colectivă pentru perioada în care lucra activ în cadrul corespunzător că, pe de altă parte, nicio altă creanță nu putea să apară pe baza dispozițiilor aplicabile unui cadru de funcționari în care nu mai lucra activ.
La 9 aprilie 2001, reclamantul s-a ocupat de casare. Între timp, la 1 noiembrie 2001, contractul de muncă al reclamantului a fost încheiat ca urmare a unei decizii pronunțate la 18 octombrie 2000 de către consiliul executiv al Direcției. La 25 iunie 2001, Curtea de Casație a anulat hotărârea atacată pe motiv că instanțele administrative erau singurele competente să soluționeze litigiul, considerând că la 7 noiembrie 2001, tribunalul muncii se declara incompetent în favoarea instanței administrative. Instanța administrativă care nu este competentă, de asemenea, a soluționat conflictul negativ de competență printr-o decizie a Curții de Casație din 29 ianuarie 2004: în executarea acesteia, instanța administrativă a trimis cauza instanței muncii.
La 5 aprilie 2004, Tribunalul Muncii i-a acordat reclamantului un câștig parțial de cauză. Pe baza raportului de competență din 22 ianuarie 2001, s-a estimat că nu se putea pretinde o mărire a salariului corespunzător unui post care nu mai era al său în perioada respectivă. La 25 mai 2005, reclamantul s-a ocupat de casare. În memoriul său, acesta a prezentat o hotărâre pronunțată de Curtea de Casație la 19 mai 2002 (sic) care privea, în opinia sa, fapte identice cu cauza sa. La 3 martie 2005, Curtea de Casație a confirmat hotărârea. La 8 aprilie 2005, hotărârea a fost notificată reclamantului. În cadrul Direcției Generale Tineret și Sport, la 18 mai 1999 a fost semnată o convenție colectivă.
În temeiul articolului 4 din Convenția menționată anterior, dispozițiile acesteia erau pe cale să se aplice angajaților instituțiilor desemnate de conducere. Într-o hotărâre din 19 iunie 2002, Curtea de Casație a pronunțat într-o cauză privind concedierea unui agent al Direcției Generale Sport Toto care fusese repartizat unui alt post în cadrul acesteia din urmă. Întrebarea era dacă creșterile de remunerare prevăzute de acordul colectiv în vigoare la momentul respectiv ar trebui să se aplice în raport cu remunerația anterioară sau cu cea a noului cadru al agentului. În conformitate cu jurisprudența consacrată a Curții Supreme de Justiție, remunerația nu era susceptibilă de a scădea și, în special, faptul că aplicarea majorării în cauză la remunerația anterioară nu era compatibilă cu principiul egalității sau cu regula interzicerii reducerii salariilor.
GRIFS Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de o lipsă de echitate a procedurii inițiate de acesta în fața instanțelor interne. Pe baza acelorași fapte, reclamantul menționează și art. 1 din Protocolul nr. În special, situația denunțată de acesta este compatibilă cu cerințele principiului securității juridice, având în vedere în special hotărârea Curții de Casație din 19 iunie 2002; a fost încălcată dreptul reclamantului de a-și respecta bunurile, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1? În special, care este temeiul legal pentru predarea salariului reclamantului ca urmare a atribuirii sale unui cadru de funcționari începând cu 15 ianuarie 2000 în cadrul Direcției Naționale a Tineretului și Sportului?
Guvernul este rugat să furnizeze informații detaliate privind statutul reclamantului ca urmare a atribuirii sale începând cu data de 15 ianuarie 2000 și cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Convenției colective privind majorarea salariului în raport cu aceasta.
Communiquée le 29 mars 2016
Requête n o 40865/05 Murat AKIN contre la Turquie introduite le 7 octobre 2005
Le requérant, M. Murat Akɪn, est un ressortissant turc né en 1962 et résidant à Ankara. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le requérant travaillait depuis le 1 er mai 1990 à la Direction du sport ‑ toto ( Spor Toto Genel Müdürlüğü ) (« la Direction ») – les paris et autres loteries – de la Direction nationale de la Jeunesse et des Sports ; d’abord comme contrôleur, puis comme directeur d’unité ( șube müdürü ). Le 3 novembre 1999 fut adoptée une loi relative au transfert des employés de la Direction vers les autres établissements, en tant que fonctionnaires.
Cette loi entra en vigueur le 11 novembre 1999. Sur la base d’une décision adoptée le 14 décembre 1999 par la Direction nationale de la Jeunesse et des Sports et confirmée par un accord ( Olur ) de la Direction en date du 17 février 2000, le requérant fut affecté à un autre cadre au sein de la Direction nationale de la Jeunesse et des Sports, en tant que fonctionnaire, à compter du 15 janvier 2000. Le 30 juin 2000, le requérant demanda à la Direction de lui rembourser, en application de la convention collective en vigueur à l’époque des faits, toute perte subie par lui en raison de la retenue sur son salaire effectuée à la suite de son affectation à un cadre de fonctionnaire à partir du 15 janvier 2000. Le 2 août 2000, le requérant intenta une action civile devant le tribunal du travail d’Ankara (« le tribunal du travail »). Faisant valoir qu’il avait été déplacé vers un autre poste contre son gré, il réclamait réparation de toute perte de salaire consécutive à son changement de poste au regard de l’augmentation de rémunération à laquelle il pouvait initialement s’attendre au vu des dispositions pertinentes de la convention collective pertinente, en vigueur depuis le 1 er mars 2000, et de la perte des primes.
Le 22 janvier 2001, un rapport d’expertise fut présenté devant le tribunal du travail. Il y était indiqué notamment que la demande du requérant relative au paiement de la différence de rémunération n’était pas pertinente dans les circonstances de l’espèce. Le 15 février 2001, le requérant demanda une contre-expertise, en sollicitant notamment la prise en compte des clauses pertinentes de la convention collective dans le calcul de la différence de rémunération. Le 19 mars 2001, le rapport d’expertise complémentaire fut présenté devant le tribunal du travail. Le rapport indiquait en premier lieu que l’intéressé ne pouvait valablement invoquer la convention collective pour solliciter une augmentation de salaire car il ne travaillait pas activement comme directeur d’unité au cours de la période concernée.
Ensuite, le rapport procédait à un calcul sur la base de ce constat, en application des clauses pertinentes de la convention collective. Le 29 mars 2001, le requérant contesta le rapport d’expertise complémentaire, en répétant notamment que, tel qu’il était prévu par les dispositions pertinentes de la convention collective, le salaire ne pouvait faire l’objet d’aucune baisse. Le 2 avril 2001, le tribunal du travail donna partiellement gain de cause au requérant. Il estima ainsi : – que, sur la base du premier rapport d’expertise, il était établi que l’intéressé était fondé à réclamer l’augmentation de salaire prévue par la convention collective pour la période pendant laquelle il travaillait activement dans le cadre correspondant ; – que, par contre, aucune autre créance ne pouvait naître sur la base des dispositions applicables à un cadre de fonctionnaires dans lequel il ne travaillait plus activement.
Le 9 avril 2001, le requérant se pourvut en cassation. Entre temps, le 1 er novembre 2001, le contrat de travail du requérant fut résilié à la suite d’une décision rendue le 18 octobre 2000 par le conseil exécutif de la Direction. Le 25 juin 2001, la Cour de cassation annula le jugement attaqué au motif que les tribunaux administratifs étaient seuls compétents pour connaître du litige, considérant que l’intéressé avait la qualité de fonctionnaire. Le 7 novembre 2001, le tribunal du travail se déclara ainsi incompétent en faveur du tribunal administratif. Le tribunal administratif ne s’estimant pas compétent non plus, le conflit négatif de compétence fut résolu par une décision de la Cour de cassation du 29 janvier 2004 : en exécution de celle-ci, le tribunal administratif renvoya l’affaire au tribunal du travail.
Le 5 avril 2004, le tribunal du travail donna partiellement gain de cause au requérant. Sur la base du rapport d’expertise du 22 janvier 2001, il estima que l’intéressé ne pouvait prétendre à une augmentation de salaire correspondant à un poste qui n’était plus le sien au cours de la période concernée. Le 25 mai 2005, le requérant se pourvut en cassation. Dans son mémoire, il a soumis un jugement rendu par la Cour de cassation en date du 19 mai 2002 ( sic ) qui concernait, à ses yeux, des faits identiques à son affaire. Le 3 mars 2005, la Cour de cassation confirma le jugement. Le 8 avril 2005, le jugement fut notifié au requérant. B. Le droit et la pratique internes pertinents Dans le cadre de la Direction générale de la Jeunesse et des Sports, une convention collective fut signée le 18 mai 1999. En vertu de l’article 4 de ladite convention, ses dispositions avaient vocation à s’appliquer aux employés des établissements désignés par la Direction.
L’article 30 de la convention prévoyait différentes formes d’augmentation de salaire. Dans un arrêt du 19 juin 2002, la Cour de cassation a statué dans une affaire relative au licenciement d’un agent de la Direction générale du sport ‑ toto qui avait été affecté à un autre poste au sein de cette dernière. La question était de savoir si les augmentations de rémunération prévues par la convention collective en vigueur à l’époque des faits devaient s’appliquer par rapport à la rémunération antérieure ou bien par rapport à celle du nouveau cadre de l’agent. L’arrêt a conclu que, à la lumière de la jurisprudence bien établie de la haute juridiction, la rémunération n’était pas susceptible d’une baisse et, notamment, que l’application de l’augmentation en question à la rémunération antérieure n’était pas compatible avec le principe d’égalité ni avec la règle de l’interdiction des baisses de salaire.
GRIEFS Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint d’un manque d’équité de la procédure engagée par lui devant les juridictions internes. Sur la base des mêmes faits, le requérant invoque également l’article 1 du Protocole n o 1.
1. La cause du requérant a-t-elle été entendue équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention ? En particulier, la situation dénoncée par celui-ci est-elle compatible avec les exigences du principe de sécurité juridique, eu égard notamment à l’arrêt du 19 juin 2002 rendu par la Cour de cassation? 2. Y a-t-il eu atteinte au droit du requérant au respect de ses biens, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ? Plus particulièrement, quelle est la base légale de la remise sur salaire du requérant suite à son affectation à un cadre de fonctionnaire à partir du 15 janvier 2000 au sein de la Direction nationale de la Jeunesse et des Sports ? Le Gouvernement est prié de fournir les informations détaillées sur le statut du requérant suite à son affectation à partir du 15 janvier 2000 et sur l’applicabilité des dispositions de la convention collective relatives à l’augmentation du salaire à son égard.