SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL HAKAN USLU c. TURCIA Cerere nr. 21175/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 noiembrie 2010 DEFINITIVF 23/02/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Hakan Uslu c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o Cameră compusă din Françoise Tulkens, Președintele, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Iș 21175/06) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Hakan Uslu ( La 12 iunie 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice guvernului motivul întemeiat pe durata procedurii. După cum permite art. 1 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca Camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Prima procedură administrativă la 22 septembrie 1997, reclamantul a introdus în fața instanței administrative o acțiune în anulare a rezilierii contractului său de muncă și în plata drepturilor sale. La 6 octombrie 1997, Tribunalul Administrativ s-a declarat incompetent. 7. La 23 ianuarie 2001, Consiliul de Stat a infirmat această hotărâre și a trimis cauza în fața Tribunalului Administrativ. La 30 mai 2002, fără a indica nicio sumă, Tribunalul Administrativ a acordat reclamantului despăgubiri. La 29 decembrie 2003, Consiliul de Stat a confirmat această hotărâre. 10. printr-o hotărâre din 14 octombrie 2005, notificată reclamantului la 30 noiembrie În 2005, recursul în rectificare a hotărârii a fost respins de Consiliul de Stat. A doua procedură administrativă 11. În absența executării hotărârii din 30 mai 2002 (a se vedea punctul 8), în lipsa unei cifraje a valorii daunelor-interese, reclamantul sesizează din nou instanța administrativă. 12. La 3 septembrie 2003, Tribunalul Administrativ a introdus în fața instanței administrative o acțiune de plată a drepturilor sale împotriva administrației. 13. La 29 septembrie 2005, instanța administrativă a respins cererea reclamantului. 14. La 23 februarie 2007, Consiliul de Stat a infirmat această hotărâre și a trimis cazul în fața instanței administrative. La 21 mai 2008, Tribunalul a acceptat parțial cererea reclamantului. 16. La 14 iulie 2009, Consiliul de Stat a confirmat această hotărâre. 17. La o dată nespecificată, s-a formulat o acțiune de rectificare a acestei hotărâri în fața Consiliului de Stat. Recurentul susține că durata celor două proceduri a încălcat principiul "timp rezonabil" astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție. 19. Guvernul se opune acestei teze. 20. Curtea amintește că stabilirea unui drept înseamnă să se pronunțe nu numai asupra existenței sale, ci și asupra întinderii sale sau asupra modalităților sale de exercitare Silva Pontes c. Portugalia , 23 martie 1994, § 30, seria A n 286 A), care include, desigur, cifrarea creanței. În cazul de față, a doua procedură având ca obiect executarea hotărârii din 30 mai 2002 poate fi considerată ca o continuare a primei proceduri administrative. Prin urmare, perioada care trebuie luată în considerare a început la 22 septembrie 1997, prin introducerea acțiunii în fața instanței administrative și este încă în curs de desfășurare în fața Consiliului de Stat și, prin urmare, durează de aproximativ 13 ani. 21. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. 22. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Daneshpayeh c. Turcia, 21086/04, §§ 26-29, 16 iulie 2009). 23. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Daneshpayeh menționat anterior). 24. Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să ducă la o concluzie diferită în cazul de față. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea constată în special că, în ceea ce privește prima procedură administrativă, tribunalul administrativ a luat trei ani și patru luni pentru a pronunța o hotărâre de incompetență. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 25. Fără a invoca niciun articol, reclamantul se plânge de insuficiența noii sale remunerații. 26. 27 Curtea constată că reclamantul nu își susține în niciun fel afirmația, ceea ce înseamnă că acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 28. Reclamantul solicită 37 879 de lire turcești sau aproximativ 19 de lire turce. 600 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și 40 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 29. Guvernul contestă aceste pretenții. 30. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantului 9 600 EUR pentru prejudiciul moral. În plus, Comisia constată că, potrivit informațiilor furnizate de părți, cauza este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor interne de 13 ani. În cazul în care acest lucru este încă valabil, Curtea consideră că o modalitate adecvată de a pune capăt încălcării constatate a articolului § 1 ar fi încheierea procesului cât mai curând posibil, luând în considerare cerințele unei bune administrări a justiției, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. 31. Reclamantul nu formulează nicio cerere de satisfacție echitabilă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, astfel încât să nu i se acorde o sumă în acest sens. 32. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe baza ratei dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurilor și inadmisibilitate pentru surplusul menționat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 9 600 EUR (9 mii șase sute) EUR), care se convertește în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 23 noiembrie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Modululer Președinte
DEUXIÈME SECTION
HAKAN USLU c. TURQUIE
(
Requête n
o
21175/06)
ARRÊT
23 novembre 2010
23/02/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Hakan Uslu c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une Chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
Guido Raimondi,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le2 novembre 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
21175/06) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Hakan Uslu («
le requérant
»), a saisi la Cour le 25 mai 2006 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
3.
Le 12 juin 2009, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Comme le permet l'article
29
§
1 de la Convention, il a en outre été décidé que la Chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Le requérant est né en 1965 et réside à Ankara.
A.
Première procédure administrative
5.
Le 22 septembre 1997, le requérant introduisit devant le tribunal administratif à l'encontre de l'administration une action en annulation de la résiliation de son contrat de travail et en paiement de ses droits.
6.
Le 6 octobre 1997, le tribunal administratif se déclara incompétent. 7.
Le 23 janvier 2001, le Conseil d'Etat infirma ce jugement et renvoya l'affaire devant le tribunal administratif.
8.
Le 30 mai 2002, sans indiquer de montant, le tribunal administratif accorda au requérant des dommages-intérêts.
9.
Le 29 décembre 2003, le Conseil d'Etat confirma ce jugement.
10.
Par un arrêt du 14 octobre 2005, notifié au requérant le 30
novembre
2005, le recours en rectification de l'arrêt fut rejeté par le Conseil d'Etat.
B.
Deuxième procédure administrative
11.
En l'absence d'exécution du jugement du 30 mai 2002 (voir
paragraphe 8), faute de chiffrage du montant des dommages-intérêts, le requérant saisit à nouveau le tribunal administratif.
12.
Le 3 septembre 2003, il introduisit devant le tribunal administratif une action en paiement de ses droits à l'encontre de l'administration.
13.
Le 29 septembre 2005, le tribunal administratif rejeta la demande du requérant.
14.
Le 23 février 2007, le Conseil d'Etat infirma ce jugement et renvoya l'affaire devant le tribunal administratif.
15.
Le 21 mai 2008, le tribunal fit partiellement droit à la demande du requérant.
16.
Le 14 juillet 2009, le Conseil d'Etat confirma ce jugement.
17.
A une date non précisée, un recours en rectification de cet arrêt fut formé devant le Conseil d'Etat.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
18.
Le requérant allègue que la durée des deux procédures a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention.
19.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.
20.
La Cour rappelle que le fait de déterminer un droit signifie se prononcer non seulement sur son existence, mais aussi sur son étendue ou ses modalités d'exercice
(
Silva Pontes
c. Portugal
, 23 mars 1994, § 30, série A n
o
286
‑
A), ce qui inclut évidemment le chiffrage de la créance. En l'espèce, la deuxième procédure ayant pour objet de rendre exécutoire le jugement du 30 mai 2002, peut être considérée comme le prolongement de la première procédure administrative. Partant, la période à considérer a débuté le 22 septembre 1997, par l'introduction de l'action devant le tribunal administratif et elle est toujours pendante devant le Conseil d'Etat. Elle dure donc depuis environ treize ans.
21.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.
22.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, §§ 26-29, 16 juillet 2009).
23.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir
Daneshpayeh
précité).
24.
La Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour observe notamment qu'en ce qui concerne la première procédure administrative, le tribunal administratif a mis trois ans et quatre mois pour rendre un jugement d'incompétence. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
25.
Sans invoquer aucun article, le requérant se plaint de l'insuffisance de sa nouvelle rémunération.
26.
Le Gouvernement ne se prononce pas.
27.
La Cour observe que le requérant n'étaye aucunement son allégation. Il s'ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article 35 § 3 et 4 de la Convention.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
28.
Le requérant réclame 37
879 livres turques soit environ 19
600 euros (EUR) pour son préjudice matériel et 40
000 EUR au titre du préjudice moral qu'il aurait subi.
29.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
30.
La Cour n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime qu'il y a lieu d'octroyer au requérant 9 600 EUR au titre du préjudice moral. En outre, elle note que, selon les informations fournies par les parties, l'affaire est encore pendante devant les juridictions internes depuis treize ans. Si tel est toujours le cas, la Cour estime qu'une manière appropriée de mettre un terme à la violation constatée de l'article
6
1.serait de terminer le procès le plus rapidement possible, en prenant en considération les exigences d'une bonne administration de la justice telles que prévues par l'article 6 § 1 de la Convention.
31.
Le requérant ne formule aucune demande de satisfaction équitable pour les frais et dépens de sorte qu'il n'y a pas lieur de lui accorder de somme à ce titre.
32.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive des procédures et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 9 600 EUR (neuf mille six cents
euros), à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement, pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 23 novembre 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Stanley Naismith
Françoise Tulkens
Greffier
Présidente