FALKAUSKIENĖ v. LITHUANIA

Comunicat la 25 aprilie 2016 CUARTĂ SECȚIUNE Cererea nr. 42307/09 Aldona FALKAUSKIEN în favoarea Lituaniei depusă la 14 iulie 2009 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Aldona Falkauskienė, este un cetățen lituanian născut în 1929 și locuiește în Girkaliai (region Klaipėda). Ea este reprezentată în favoarea Curții de către dl V. Falkauskas, un avocat practicant în Joniškis. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În 1990, autoritățile statului lituanian nou independent au decis să restructureze sucursala Lituaniei a Băncii de Afaceri Externe a URSS ca Banca de Afaceri Externe a Lituaniei. O comisie specială a fost însărcinată cu lichidarea băncii sovietice și preluarea fondurilor resortisanților lituanieni care au fost depuse în băncii sovietice. În septembrie 1991, reclamantul a primit o moștenire de 15 814 dolari (USD) din SUA. A fost transferat la contul ei în Banca de Afaceri Externe din Lituania. În februarie 1992, reclamantul a încercat să retragă întreaga sumă din bancă, dar a fost informată de conducerea băncii că nu dispunea de suficiente fonduri pentru a satisface toate cererile de retragere a numerarului și că, prin urmare, a putut retrage doar 2.000 USD. În iunie 1997, Parlamentul lituanian a adoptat Legea care reglementează restabilirea economiilor locuitorilor, care stabilește ordinea de prioritate și condițiile de restituire a economiilor care au fost depuse la sucursala lituaniană a Băncii de Afaceri Economice Externe a URSS. În martie 1999, această lege a fost modificată, iar suma maximă restituirabilă fiind stabilită la 6.000 litai lituanieni (LTL) (aproximativ 1.738 euro (EUR)). În 2006 reclamantul a adus o cerere civilă împotriva statului, solicitând returnarea sumei depuse, împreună cu dobânzile plătibile de atunci 1991 și compensarea pentru prejudiciu moral. Solicitarea ei a constituit LTL 466.555,75 ( 135.124 EUR) în total. Curtea Regională Vilnius a ordonat reclamantului să plătească taxe de judecată. În conformitate cu art. 80 § 1 din Codul de procedură civilă la momentul material, taxele de judecată pentru creditele monetare depășesc LTL 300.000 de LTL s-au ridicat la 7 000 LTL, plus 1% din partea respectivă a cererii peste 300 000 LTL. În consecință, reclamantul a fost ordonat să plătească 8 665,56 LTL (2510 EUR). Reclamantul solicită instanței regionale să o scutească de obligația de a plăti taxe din cauza situației sale financiare dificile: ea a susținut că a fost retrasă, că pensia de pensionare este singurul venit al ei și că taxele din instanță cer să depășească venitul său anual. Curtea a refuzat să examineze cererea din motive de nerespectare a cerințelor formale. Reclamantul a fost ulterior acordat ajutor juridic garantat de stat, prin care 50% din cheltuielile sale legale au fost acoperite de stat. Prin urmare, Curtea Regională Vilnius a redus taxele de judecată plătite de către reclamant cu 50% și a ordonat să plătească LTL 4.332,78 (1,255). Reclamantul a contestat această decizie, cerând o scutire completă a taxelor judecătorești, dar Curtea de Apel a susținut decizia Curții Regionale Vilnius și a plătit ulterior suma solicitată. La 11 februarie 2008, Curtea Regională Vilnius a respins cererea reclamantului pentru returnarea sumei depuse, dobânzile acumulate și compensarea pentru prejudiciu moral. Curtea a constatat că atunci când reclamantul a primit suma în cauză, Banca de Afaceri Externe din Lituania nu a fost încă înființată ca o bancă lituaniană independentă, dar era încă o sucursală a Băncii de Afaceri Externe a URSS, ceea ce înseamnă că fondurile reclamantului au fost depuse în banca sovietică. Curtea a constatat, de asemenea, că banca sovietică nu a transferat fondurile depuse la ea către nici o bancă lituaniană, iar negocierile între guvernele lituaniene și ruse cu privire la fondurile persoanelor private care au fost în posesia băncilor sovietice. Prin urmare, Curtea Regională Vilnius a concluzionat că fondurile reclamantului nu au fost expropriate de autoritățile lituaniene și, prin urmare, nu au existat motive de atribuire a unei compensații. 4 din Codul de Procedințe Civile, taxele de judecată pentru depunerea unui recurs au fost calculate în același mod cu cele ale cererii inițiale. A fost, prin urmare, ordonată să plătească LTL 4.332.78 (1,255) EUR. Reclamantul a solicitat că instanța îi permite să plătească jumătate din taxele de judecată după examinarea recursului ei și că această cerere a fost acordată. A plătit LTL 2.166.28 (627) EUR. La 7 noiembrie 2008, Curtea de Apel a respins cererea civilă a reclamantului și a susținut integral hotărârea Curții Regionale de la Vilnius. Apoi a ordonat reclamantului să plătească jumătatea rămasă a taxelor judiciare (LTL 2.166.28), ceea ce a făcut în mod corespunzător. Reclamantul a prezentat un recurs în fața Curții Supreme. Ea a cerut, de asemenea, Curtea Supremă să o scutească de obligația de a plăti taxele judiciare sau de a amâna plata până după examinarea recursului său în fața punctelor de drept. Curtea a acordat această ultimă cerere și a amânat plata. La 14 aprilie 2009, Curtea Supremă a respins recursul reclamantului cu privire la punctele de drept și a susținut concluziile instanțelor inferioare. În ceea ce privește taxele judecătorești, instanța a remarcat că dreptul intern nu i-a permis să scutească complet reclamantului de a le plăti, ci din cauza situației financiare dificile ale acesteia, Curtea Supremă a hotărât să reducă suma solicitată și a ordonat reclamantului să plătească LTL 100 (29 EUR). Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că a fost obligată să plătească taxe judecătorești care au depășit veniturile sale anuale. De asemenea, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că nu a putut recupera suma totală transferată la contul său bancar în septembrie 1991. A existat o încălcare a dreptului de acces al reclamantului la instanță, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție, având în vedere nivelul taxelor pe care le-a fost solicitat să le plătească (a se vedea Kreuz c. Polonia, nr. 28249/95, §§ 67, CEDO 2001 VI)? Incapacitatea reclamantului de a recupera totalul sumei transferate la contul său bancar în septembrie 1991 constituie o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția?

Communicated on 25 April 2016

FOURTH SECTION

Application no. 42307/09

Aldona FALKAUSKIENĖ

against Lithuania

lodged on 14 July 2009

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Ms Aldona Falkauskienė, is a Lithuanian national who was born in 1929 and lives in Girkaliai (Klaipėda Region). She is represented before the Court by Mr V. Falkauskas, a lawyer practising in Joniškis.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

In 1990 the authorities of the newly independent Lithuanian State decided to restructure the Lithuanian branch of the Bank of Foreign Economic Affairs of the USSR as the Lithuanian Bank of Foreign Economic Affairs. A special commission was tasked with liquidating the Soviet bank and taking over the funds of Lithuanian nationals which had been deposited in the Soviet bank.

In September 1991 the applicant received an inheritance of 15,814

US

dollars (USD) from the USA. It was transferred to her account in the Lithuanian Bank of Foreign Economic Affairs. In February 1992 the applicant attempted to withdraw the entire amount from the bank but was informed by the bank’s management that it did not have sufficient funds to satisfy all requests for cash withdrawal and she could therefore only withdraw USD 2,000. The applicant withdrew that amount.

On 20 June 1995 the Convention entered into force in respect of Lithuania.

In June 1997 the Lithuanian Parliament enacted the Law governing the Restoration of Residents’ Savings, which set out the order of priority and conditions for refunding savings which had been deposited with the Lithuanian branch of the Bank of Foreign Economic Affairs of the USSR. In March 1999 that Law was amended, with the maximum refundable amount being set at 6,000 Lithuanian litai (LTL) (approximately 1,738

euros (EUR)).

In 2006 the applicant brought a civil claim against the State, requesting the return of the sum deposited, together with the interest payable since

1991 and compensation for non-pecuniary damage. Her claim amounted to LTL 466,555.75 (EUR 135,124) in total.

The Vilnius Regional Court ordered the applicant to pay court fees. In accordance with Article 80 § 1 of the Code of Civil Proceedings at the material time, court fees for monetary claims exceeding LTL

300,000 amounted to LTL 7,000, plus 1% of that part of the respective claim in excess of LTL

300,000. Accordingly, the applicant was ordered to pay LTL

8,665.56 (EUR 2,510).

The applicant asked the regional court to exempt her from the obligation to pay court fees due to her difficult financial situation: she claimed that she was retired, that her retirement pension was her only income, and that the court fees demanded exceeded her annual income. The court refused to examine her request on the grounds of failure to comply with the formal requirements.

The applicant was subsequently granted State-guaranteed legal aid, whereby 50% of her legal expenses were covered by the State. As a result, the Vilnius Regional Court reduced the court fees payable by the applicant by 50% and ordered her to pay LTL 4,332.78 (EUR 1,255). The applicant appealed against that decision, requesting complete exemption from court fees, but the Court of Appeal upheld the decision of the Vilnius Regional Court, and the applicant subsequently paid the amount demanded.

On 11 February 2008 the Vilnius Regional Court dismissed the applicant’s claim for the return of the sum deposited, the interest accrued, and compensation for non-pecuniary damage. The court found that at the time when the applicant received the sum in question, the Lithuanian Bank of Foreign Economic Affairs had not yet been established as an independent Lithuanian bank but was still a branch of the Bank of Foreign Economic Affairs of the USSR, meaning that the applicant’s funds had been deposited in the Soviet bank. The court also found that the Soviet bank had not transferred the funds deposited with it to any Lithuanian bank, and that negotiations were still ongoing between the Lithuanian and the Russian governments concerning the funds of private individuals which had been in the possession of Soviet banks. As a result, the Vilnius Regional Court concluded that the applicant’s funds had not been expropriated by the Lithuanian authorities and there were therefore no grounds for awarding her any compensation.

The applicant appealed against that judgment. According to Article

80 §

4 of the Code of Civil Proceedings, court fees for the submission of an appeal were calculated in the same way as those for the initial claim. She was therefore ordered to pay LTL 4,332.78 (EUR 1,255). The applicant requested that the court allow her to pay half the court fees after the examination of her appeal, and that request was granted. She paid LTL

2,166.28 (EUR 627).

On 7 November 2008 the Court of Appeal dismissed the applicant’s civil claim and upheld the judgment of the Vilnius Regional Court in its entirety. It then ordered the applicant to pay the remaining half of the court fees (LTL

2,166.28), which she duly did.

The applicant submitted an appeal on points of law to the Supreme Court. She also asked the Supreme Court to exempt her from the obligation to pay court fees, or to defer the payment until after the examination of her appeal on points of law. The court granted the latter request and deferred the payment.

On 14 April 2009 the Supreme Court dismissed the applicant’s appeal on points of law and upheld the findings of the lower courts. As regards court fees, the court noted that the domestic law did not enable it to completely exempt the applicant from paying them, but due to her difficult financial situation the Supreme Court decided to reduce the amount demanded and ordered the applicant to pay LTL 100 (EUR 29). The applicant paid that amount.

COMPLAINTS

The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention that she was obliged to pay court fees which exceeded her annual income.

She also complains under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that she was unable to recover the full amount transferred to her bank account in September 1991.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Has there been a breach of the applicant’s right of access to court, as guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention, given the level of court fees that she was asked to pay (see

Kreuz v. Poland

, no. 28249/95, §§

58

‑

67, ECHR 2001

‑

VI)?

2.

Did the applicant’s inability to recover the full amount of money transferred to her bank account in September 1991 constitute a breach of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention?