CORDELLA ET AUTRES c. ITALIE et 1 autre affaire

Contextul cazului « Ilva » este o societate prin acțiuni al cărei activitate constă în producția și transformarea oțelului. Cea mai importantă unitate italiană este situată în orașul Taranto și constituie cel mai mare complex industrial pentru tratamentul oțelului din Europa. De mai mulți ani, fabrica Ilva se află în centrul unui important debate privind impactul emisiiunilor sale asupra sănătății persoanelor și asupra mediului.

Faptele cazurilor Faptele descrise mai jos au fost preluate din ansamblul celor două recursuri în cauză. Alte elemente relevante figurează în secțiunea « Dreptul și practica interne și europene relevante » și au fost preluate din cazul Smaltini c. Italia (nr. 43961/09, decizie, 24 martie 2015). a) Date privind impactul mediocrului al fabricii din 2001 În 2001, registrul INES (Inventarul Național al Emisiiunilor și al Surselor lor) a fost creat. În 2003 și 2004, mai multe acorduri ( atti d'intesa ) au fost încheiate între Ilva și administrațiile locale și regionale pentru a prevedea măsuri destinate îmbunătățirii impactului mediocrului al fabricii. În 2007, prima campanie de monitorizare a emisiiunilor de dioxidă din una dintre coșurile fabricii a văzut ziua. Un raport din 2008 a raportat că emisiiuni de benzopiren au depășit limitele autorizate în cartierul Tamburi (Taranto). b) Legile și măsurile regionale adoptate din cauza contaminării cu dioxidă Prin legea nr. 44 din 19 decembrie 2008, Regiunea Puglia a stabilit pentru prima dată limitele de emisie de dioxidă autorizate. Prin două deliberări din 2008, consiliul regional ( giunta regionale ) a instituit un registru al tumorilor înregistrate în Regiunea Puglia și a prevăzut intervenții pentru a ține sub control nivelul de contaminare cu dioxidă al crescătoriilor din Provincia Taranto, Un raport al ARPA (Agenție Națională pentru Prevenire și Protecție a Mediului) din 2010 a raportat contaminarea cu dioxidă a cărnii animale, susceptibilă să intre în lanțul de alimentare umană. Astfel, autoritățile regionale au ordonat sacrificarea de aproape 2000 de capete de vite, au interzis pășunatul și au ordonat distrugerea ficaților de oi și capre în rază de 20 km de la fabrică. Prin decretul nr. 155 din 13 august 2010, termenul pentru atingerea limitelor de producție poluante autorizate a fost prelungit până în 2013. În legea regională nr. 3 din 28 februarie 2011, regiunea Puglia a stabilit că, în caz de depășire a pragului acceptat de emisie de benzopiren, restaurarea valorilor autorizate trebuia să fie atinsă « în cel mai scurt timp ». c) Proceduri penale deschise împotriva conducerii Ilva Mai multe proceduri penale au fost deschise împotriva conducerii Ilva pentru dezastru mediocresc, otrăvire de substanțe alimentare, omisiune de prevenire a accidentelor de muncă, degradare de bunuri publice, emisie de substanțe poluante și poluare atmosferică. Unele dintre aceste proceduri au dus la condamnări (în 2002, 2005 și 2007). În iulie 2010, o altă procedură a fost deschisă de procurorul Republicii Taranto împotriva conducerii Ilva pentru dezastru mediocresc. Această procedură este în prezent în curs de desfășurare. Pe 5 aprilie 2013, un grup de persoane, inclusiv reclamanta Doamna Daniela Spera (indicată la nr. 43 în lista din anexă, recursul nr. 54414/13), a introdus o plângere la parchetul din Taranto plângând cu privire la emisiiuni poluante ale Ilva și efectele acesteia asupra mediului și sănătății persoanelor. Potrivit informațiilor rezultând din dosar, această procedură este încă în curs de desfășurare. d) Măsuri de sechestrare conservatorie a judecătorului pentru investigații preliminare din Taranto Pe 30 martie 2012, judecătorul pentru investigații preliminare din Taranto (« judecătorul ») a ordonat două expertize, una chimică și alta epidemiologică, pentru a evalua impactul emisiiuni fabricii asupra mediului și sănătății persoanelor. Potrivit primului raport, Ilva producea gaze și vapori periculoase pentru sănătatea lucrătorilor și a populației locale. De altfel, fabrica nu respectase măsurile stabilite pentru a evita dispersia fumurilor și pulberilor nocive și valorile de dioxidă, benzopiren și alte substanțe periculoase pentru sănătate nu corespundeau dispozițiilor regionale, naționale și europene. Cât privește raportul de expertiză epidemiologică, acesta a raportat o creștere a patologiilor cardiovasculare, respiratorii și cancerigene din cauza emisiiuni poluante produse de Ilva. Pe baza acestor rapoarte, pe 25 iulie 2012, judecătorul a ordonat sechestrarea conservatorie a șase ateliere ale fabricii. Această măsură a fost confirmată printr-o decizie a judecătorului de reexaminare al tribunalului din Taranto pe 7 august 2012. Pe 26 noiembrie 2012, judecătorul a adoptat o măsură de sechestrare conservatorie privind oțelul produs de fabrică din data primei sechestrări conservatorii. Pe 30 noiembrie 2012, judecătorul a respins o cerere de ridicare a sechestrării conservatorii introdusă de Ilva observând, de altfel, că adoptarea « autorizației mediocrești integrate » (« AIA ») din partea ministerului Mediului (permițând Ilva să-și continue activitatea cu condiția respectării anumitor reguli de producție – vezi mai jos) nu corespundea cerințelor de intervenție urgentă pentru protecția populației locale. e) Fondul pentru intervenții de decontaminare Între timp, pe 26 iulie 2012, ministerele Mediului, Infrastructurii și Transporturilor, Dezvoltării Economice și Coeziunii Teritoriale, Regiunea Puglia, Provincia și Primăria Taranto și comisarul extraordinar al portului Taranto au semnat un acord pentru a efectua intervenții urgente de decontaminare a orașului Taranto. Un fond în valoare de 336 668 320 euro (EUR) a fost prevăzut în acest scop. f) AIA (« Autorizații Mediocrești Integrate ») Între timp, pe 4 august 2011, ministerul Mediului a aprobat prima AIA, permițând Ilva să-și continue activitatea de producție, cu condiția adoptării măsurilor destinate diminuării impactului emisiiuni poluante ale fabricii asupra mediului. Pe 27 octombrie 2012, versiunea originară a AIA a fost modificată și au fost fixate noi condiții. Acestea preluau măsurile de protecție a mediului și sănătății conținute în prima decizie de sechestrare conservatorie și se refereau în special la respectarea limitelor de emisie, a normelor aplicabile în materie de sănătate și siguranță și obligația de a transmite un raport trimestrial privind aplicarea măsurilor necesare pentru atingerea rezultatelor de îmbunătățire a impactului mediocrului al fabricii. Potrivit reclamanților, termenele necesare pentru executarea condițiilor de salvgardare erau mult mai ample în comparație cu cele prevăzute în măsurile judecătorești. g) Decretele numite « salva-Ilva » Prin șapte decrete, adoptate între 3 decembrie 2012 și 4 iulie 2015, ținând seama de prioritatea economică și strategică a fabricii la nivel național, Guvernul a autorizat continuarea activității de producție a acesteia, cu condiția respectării regulilor fixate de AIA. Aceste decrete au fost apoi convertite în legi. h) Recursul în fața Curții Constituționale Printr-o ordonanță din 22 ianuarie 2013, judecătorul pentru investigații preliminare din Taranto a introdus un recurs în fața Curții Constituționale susținând că s-a produs o ingerință a puterii legislative în cadrul unei proceduri judecătorești deja instituite. Printr-o hotărâre depusă pe 9 mai 2013, Curtea Constituțională a respins acest recurs. i) Procedura de administrație extraordinară Ținând seama de situația de colaps financiar, din 3 iunie 2013, Ilva a fost administrată de un comisár extraordinar numit de Guvern. Pe 21 ianuarie 2015, societatea a fost admisă într-o procedură de administrație extraordinară. B. Dreptul și practica interne și europene relevante Părțile relevante din dreptul și practica interne și europene expuse în cazul Smaltini c. Italia (precitat), ajourate în părțile lor relevante, sunt raportate mai jos. 1. Aprobarea planului de decontaminare a teritoriului Taranto Printr-o deliberare din 30 noiembrie 1990, Consiliul Miniștrilor a clasificat teritoriul provinciei Taranto printre cele « cu risc mediocresc ridicat » și a cerut ministerului Mediului să implementeze un plan de decontaminare în vederea decontaminării sale. Printr-un decret din 15 iunie 1995, ministerul Mediului a instituit o comisie compusă din membri ai Guvernului, Regiunii Puglia și instituțiilor locale pentru a colecta date necesare pentru realizarea acestui plan. Decretul făcea referință la raportul Centrului European pentru Mediu și Sănătate, organism al Organizației Mondiale a Sănătății (« OMS »), publicat în 1997 (vezi §26 mai jos). Ministerul a ordonat, printre altele, realizarea de studii epidemiologice și crearea unui « registru al tumorilor » destinat colectării de date statistice privind dezvoltarea patologiilor tumorale pe teritoriul în cauză. Prin decretul nr. 196 din 30 noiembrie 1998, Președintele Republicii a aprobat planul de decontaminare. El a observat, printre altele, că, pe siturile industriale implantate în provincia Taranto, emisiiuni în aer și în ape trebuiau să fie reduse. 2. Rapoartele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) Raportul Centrului European pentru Mediu și Sănătate, organism al OMS, publicat în 1997, raportează situația de risc pentru sănătatea populației care trăiește în regiunea Taranto derivând din condițiile mediocrești în raport cu perioada 1980-1987. Un alt raport al aceluiași Centru a fost publicat în 2002. Acesta conține o actualizare a rezultatelor primului raport, până în 1994, și raportează o rată de mortalitate din cauza tumorilor la bărbați în regiunea Taranto mai mare cu 10,6 % comparativ cu rata regională. La femei, raportul indică un risc de mortalitate mai mare decât media regională, printre altele pentru cauze tumorale. Textul complet al acestui raport nu a fost produs de către părți. Nu a putut fi localizată nicio referință specifică cu privire la diferitele tipuri de tumori în cauză.

Studii epidemiologice În 2009, a fost publicat un studiu epidemiologic (« Analiză statistică a incidență anumitor patologii cancerigene în provincia Taranto, 1999-2002 » - EP anul 33 (1-2) ianuarie-aprilie 2009). Aceasta a evidențiat o creștere a tumorilor plămânului, vezicii urinare și pleurei la bărbați.

Raportul Institutului Superior de Sănătate « Mediu și sănătate la Taranto : dovezi disponibile și indicații de sănătate publică », 22 octombrie 2012 Redactarea acestui raport (denumit și raport SENTIERI – Studio Epidemiologico Nazionale del Territorio e degli Insediamenti Esposti a Rischio Inquinamento ) a fost coordonată de Institutul Superior de Sănătate la cererea ministerului Sănătății. Scopul era de a formula recomandări cu privire la intervenții necesare în materie de sănătate publică pe baza datelor privind cauzele mortalității în orașul Taranto în raport cu perioada 1995-2009. Acest raport raportează poluarea mediocrească existentă în regiunea Taranto și indică că cauza acesteia rezidă, printre altele, în emisiiuni fabricii Ilva. Studiile efectuate susțin teza existenței unei legături cauzale între expunerea mediocrească la substanțe cancerigene inhalabile și dezvoltarea tumorilor plămânului și pleurei și bolilor cardiace în funcție de distanța locului de rezidență al persoanelor interesate în raport cu siturile de emisie nocive luate în considerare. Mai detaliat, raportul arată că cauzele deceselor bărbaților sunt în exces comparativ cu media regională și națională în ceea ce privește tumorile (plămâni și pleurie), formele de demență, bolile sistemului circulator și ale sistemului gastro-intestinal, melanomul, limfomul « non-Hodgkin » și leucemia mieloidă. Cât privește femeile, raportul arată că cauzele deceselor sunt în exces comparativ cu media regională și națională în ceea ce privește următoarele patologii : tumor al ficatului, plămânului și pleurei, limfom « non-Hodgkin », boli ale sistemului circulator și ale sistemului gastro-intestinal și mielomul multiplu.

Raportul Institutului Superior de Sănătate « Mortalitate, rate de cancer și spitalizare pe siturile de interes național pentru decontaminare », 14 mai 2014 Acest studiu (denumit și raport SENTIERI) a privat diferite situri de interes național pentru decontaminare, printre care orașul Taranto. Potrivit acestui studiu, rata de mortalitate în această zonă este în general în exces comparativ cu media regională, atât la bărbați cât și la femei și copii. Patologiile mortale sunt, printre altele, bolile infecțioase, cancerul ficatului, plămânului, mezoteliomul pleurei și patologiile respiratorii acute. Numărul spitalizărilor pentru cancere și patologiile sistemului cardio-circulator este de asemenea în exces comparativ cu media regională.

Măsuri ale Uniunii Europene a) Hotărârea Curții a Uniunii Europene din 31 martie 2011 (cazul C-50/10) Printr-o hotărâre din 31 martie 2011, Curtea a Uniunii Europene a conchis că Republica Italiană nu a respectat obligațiile care-i revin în temeiul directivei 2008/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind prevenirea și reducerea integrată a poluării. Curtea a subliniat că Republica Italiană a omis să adopte măsurile necesare pentru ca autoritățile competente să asigure că instalațiile industriale să fie exploatate în conformitate cu un sistem de autorizații prevăzut de această directivă. b) Avizul motivat al Comisiei Europene din 16 octombrie 2014 În cadrul unei proceduri de încălcare deschisă împotriva Italiei, pe 16 octombrie 2014, Comisia Europeană a emis un aviz motivat care-i cere Italiei să remediere problemele grave de poluare observate pe situl Ilva din Taranto. Ea a observat că Italia nu a respectat obligațiile de a asigura conformitatea oțelăriei cu directiva privind emisiiuni industriale (directiva nr. 2010/75/UE, care a înlocuit directiva 2008/1/CE din 7 ianuarie 2014). Comisia a constatat că nivelul ridicat al emisiiuni rezultând din procesul de producție a oțelului nu scăzuse și că fum dens de particule și praf industrial se degaja din sit, cu consecințe grave pentru mediu și sănătatea populației locale. Comisia a remarcat de asemenea că teste au relevat existența unei poluări puternice a aerului, solurilor și apelor de suprafață și subterane pe situl Ilva precum și în împrejurimile orașului Taranto.

Le contexte de l’affaire L’« Ilva » est une société par actions dont l’activité consiste en la production et la transformation de l’acier. L’établissement italien le plus important est situé dans la ville de Tarente et constitue le plus grand complexe industriel pour le traitement de l’acier en Europe. Depuis plusieurs années, l’usine Ilva est au centre d’un débat important concernant l’impact de ses émissions sur la santé des personnes et sur l’environnement.

Les faits des causes Les faits décrits ci-dessous ont été repris de l’ensemble des deux requêtes en objet. D’autres éléments pertinents figurent dans la partie « Le droit et la pratique internes et européens pertinents » et ont été repris de l’affaire Smaltini c. Italie (n o 43961/09, déc., 24 mars 2015). a) Les données concernant l’impact environnemental de l’usine à partir de 2001 En 2001, le registre INES (Inventaire national des émissions et de leurs sources) fut créé. En 2003 et 2004, plusieurs accords ( atti d’intesa ) furent stipulés entre l’Ilva et les administrations locales et régionales afin de prévoir des mesures visant à l’amélioration de l’impact environnemental de l’usine. En 2007, la première campagne de monitoring des émissions de dioxine dans l’une des cheminées de l’usine vit le jour. Un rapport de 2008 fit état de ce que les émissions de benzopyrène étaient supérieures aux limites autorisées dans le quartier de Tamburi (Tarente). b) Les lois et mesures régionales adoptées en raison de la contamination par la dioxine Par la loi n o 44 du 19 décembre 2008, la Région des Pouilles fixa pour la première fois les limites d’émission de dioxine autorisées. Par deux délibérations de 2008, le conseil régional ( giunta regionale ) institua un registre des tumeurs enregistrées dans la Région des Pouilles et prévit des interventions afin de tenir sous contrôle le niveau de contamination par la dioxine des élevages dans la Province de Tarente, Un rapport de l’ARPA (Agence nationale pour la prévention et la protection de l’environnement) de 2010 fit état de la contamination par la dioxine de la viande animale, susceptible de rentrer dans la chaîne d’alimentation humaine. Ainsi, les autorités régionales ordonnèrent l’abattage de presque 2000 têtes de bétail, interdirent le pâturage et ordonnèrent la destruction de foies d’ovins et de caprins dans un rayon de 20 km à partir de l’usine. Par le décret n o 155 du 13 août 2010, le délai pour l’atteinte des limites de production polluantes autorisées fut prorogé jusqu’en 2013. Dans la loi régionale n o 3 du 28 février 2011, la région des Pouilles établit que, dans le cas de dépassement du seuil accepté d’émission de benzopyrène, le rétablissement des valeurs autorisées devait être atteint « dans les plus brefs délais ». c) Les procédures pénales ouvertes à l’encontre des dirigeants de l’Ilva Plusieurs procédures pénales furent ouvertes à l’encontre des dirigeants de l’Ilva pour désastre environnemental, empoisonnement de substance alimentaires, omission de prévention d’accidents sur le travail, dégradation de biens publics, émission de substances polluantes et pollution atmosphérique. Certaines de ces procédures aboutirent à des condamnations (en 2002, 2005 et 2007). Au mois de juillet 2010, une autre procédure fut ouverte par le procureur de la République de Tarente à l’encontre des dirigeants de l’Ilva pour désastre environnemental. Cette procédure est actuellement pendante. Le 5 avril 2013, un groupe de personnes, dont la requérante M me Daniela Spera (indiquée au n o 43 dans la liste en annexe, requête n o 54414/13), introduisit une plainte auprès du parquet de Tarente se plaignant des émissions polluantes de l’Ilva et des effets de celle-ci sur l’environnement et la santé des personnes. Selon les informations résultant du dossier, cette procédure est encore pendante. d) Les mesures de saisie conservatoire du juge pour les investigations préliminaires de Tarente Le 30 mars 2012, le juge pour les investigations préliminaires de Tarente (« le juge ») ordonna deux expertises, une chimique et, l’autre, épidémiologique, afin d’évaluer l’impact des émissions de l’usine sur l’environnement et la santé des personnes. Selon le premier rapport, l’Ilva produisait des gaz et vapeurs dangereux pour la santé des travailleurs et pour la population locale. En outre, l’usine n’avait pas respecté les mesures établies afin d’éviter la dispersion de fumées et poudres nocives et les valeurs de dioxine, benzopyrène et d’autres substances dangereuses pour la santé n’étaient pas conformes aux dispositions régionales, nationales et européennes. Quant au rapport d’expertise épidémiologique, celui-ci fit état d’une augmentation des pathologies cardiovasculaires, respiratoires et cancéreuses en raison des émissions polluantes produites par l’Ilva. Sur la base de ces rapports, le 25 juillet 2012, le juge ordonna la saisie conservatoire de six ateliers de l’usine. Cette mesure fut confirmée par une décision du juge du réexamen du tribunal de Tarente le 7 août 2012. Le 26 novembre 2012, le juge adopta une mesure de saisie conservatoire concernant l’acier produit par l’usine à partir de la date de la première saisie conservatoire. Le 30 novembre 2012, le juge rejeta une demande de levée de la saisie conservatoire introduite par l’Ilva notant, par ailleurs, que l’adoption de l’« autorisation environnementale intégrée » (« AIA ») de la part du ministère de l’Environnement (permettant à l’Ilva de continuer son activité à condition qu’elle respecte certaines règles de production – voir ci-dessous) méconnaissait les exigences d’intervention urgente pour la tutelle de la population locale. e) Le fond pour les interventions d’assainissement Entre-temps, le 26 juillet 2012, les ministères de l’Environnement, des Infrastructures et des Transports, du Développement Économique et pour la Cohésion territoriale, la Région des Pouilles, la Province et la Mairie de Tarente et le commissaire extraordinaire du port de Tarente signèrent un accord afin d’accomplir des interventions urgentes d’assainissement de la ville de Tarente. Un fond d’un montant de 336 668 320 euros (EUR) fut prévu à cet effet. f) Les AIA (« Autorisations environnementales intégrées ») Entre-temps, le 4 août 2011, le ministère de l’Environnement approuva la première AIA, permettant à l’Ilva de continuer son activité de production, pourvu que des mesures visant à diminuer l’impact des émissions polluantes de l’usine sur l’environnement soient adoptées. Le 27 octobre 2012, la version originaire de l’AIA fut modifiée et des nouvelles conditions furent fixées. Celles-ci reprenaient les mesures de tutelle de l’environnement et de la santé contenues dans la première décision de saisie conservatoire et concernaient notamment le respect des limites d’émissions, des normes applicables en matière de santé et sécurité et l’obligation de transmettre un rapport trimestriel concernant l’application des mesures nécessaires à atteindre les résultats d’amélioration de l’impact environnemental de l’usine. Selon les requérants, les délais requis pour l’exécution des conditions de sauvegarde étaient beaucoup plus amples par rapport à ceux prévus dans les mesures judicaires. g) Les décrets dits « salva- Ilva » Par sept décrets, adoptés entre le 3 décembre 2012 et le 4 juillet 2015, compte tenu de la priorité économique et stratégique de l’usine sur le plan national, le Gouvernement autorisa la continuation de l’activité de production de celle-ci, à condition que les règles fixées par l’AIA soient respectées. Ces décrets furent ensuite convertis en lois. h) Le recours devant la Cour constitutionnelle Par une ordonnance du 22 janvier 2013, le juge pour les investigations préliminaires de Tarente introduisit un recours devant la Cour constitutionnelle faisant valoir qu’il y avait eu ingérence du pouvoir législatif dans le cadre d’une procédure judiciaire déjà instaurée. Par un arrêt déposé le 9 mai 2013, la Cour constitutionnelle rejeta ce recours. i) La procédure d’administration extraordinaire Compte tenu de la situation de débâcle financière, à partir du 3 juin 2013, l’Ilva fut administrée par un commissaire extraordinaire nommé par le Gouvernement. Le 21 janvier 2015, la société fut admise à une procédure d’administration extraordinaire. B. Le droit et la pratique internes et européens pertinents Les parties pertinentes du droit et de la pratique internes et européens exposés dans l’affaire Smaltini c. Italie (précité), ajournées dans leurs parties pertinentes, sont reportés ci-dessous. 1. L’approbation du plan de dépollution du territoire de Tarente Par une délibération du 30 novembre 1990, le Conseil des Ministres classa le territoire de la province de Tarente parmi ceux « à haut risque environnemental » et demanda au ministère de l’Environnement de mettre en place un plan de dépollution en vue de son assainissement. Par un décret du 15 juin 1995, le ministère de l’Environnement institua une commission composée de membres du Gouvernement, de la Région des Pouilles et des institutions locales afin de recueillir les données nécessaires pour la réalisation dudit plan. Le décret faisait référence au rapport du Centre européen de l’environnement et de la santé, organisme de l’Organisation mondiale pour la Santé (« OMS »), publié en 1997 (voir le paragraphe 26 ci-dessous). Le ministère ordonna entre autres la réalisation d’études épidémiologiques et la création d’un « registre des tumeurs » visant à recueillir des données statistiques concernant le développement des pathologies tumorales dans le territoire concerné. Par décret n o 196 du 30 novembre 1998, le Président de République approuva le plan de dépollution. Il observa entre autres que, dans les sites industriels implantés dans la province de Tarente, les émissions dans l’air et dans les eaux devaient être réduites. 2. Les rapports de l’Organisation mondiale pour la Santé (OMS) Le rapport du Centre européen de l’environnement et de la santé, organisme de l’OMS, publié en 1997, fait état de la situation de risque pour la santé de la population vivant dans la région de Tarente dérivant des conditions environnementales relativement à la période 1980-1987. Un autre rapport du même Centre fut publié en 2002. Celui-ci, contient une mise à jour des résultats du premier rapport, jusqu’à 1994, et fait état d’un taux de mortalité pour tumeurs chez les hommes dans la région de Tarente supérieur de 10,6 % par rapport au taux régional. Chez les femmes, le rapport indique un risque de mortalité plus élevé que la moyenne régionale, entre autres pour causes tumorales. Le texte intégral dudit rapport n’a pas été produit par les parties. Aucune référence spécifique n’a pu être repérée quant aux différents types de tumeurs en cause.

Les études épidémiologiques En 2009, une étude épidémiologique fut publiée (« Analyse statistique de l’incidence de certaines pathologies cancéreuses dans la province de Tarente, 1999-2002 » - EP année 33 (1-2) janvier-avril 2009). Celle-ci mit en évidence une augmentation des tumeurs du poumon, de la vessie et de la plèvre chez les hommes.

Le rapport de l’Institut Supérieur de la Santé « Environnement et santé à Tarente : preuves disponibles et indications de santé publique », 22 octobre 2012 La rédaction de ce rapport (dénommé aussi rapport SENTIERI – Studio Epidemiologico Nazionale del Territorio e degli Insediamenti Esposti a Rischio Inquinamento ) a été coordonnée par l’Institut Supérieur de la Santé à la demande du ministère de la Santé. Son objectif était de formuler des recommandations quant aux interventions nécessaires en matière de santé publique sur la base des données relatives aux causes de mortalité dans la ville de Tarente relativement à la période 1995-2009. Ce rapport fait état de la pollution environnementale existant dans la région de Tarente et indique que la cause de celle-ci réside, entre autres, dans les émissions de l’usine Ilva. Les études effectuées soutiennent la thèse de l’existence d’un lien de causalité entre l’exposition environnementale à des substances cancérogènes inhalables et le développement de tumeurs des poumons et de la plèvre et de maladies cardiaques en fonction de la distance du lieu de résidence des personnes concernées par rapport aux sites d’émissions nocives pris en considération. Plus en détail, le rapport montre que les causes de décès des hommes sont en excès par rapport à la moyenne régionale et nationale en ce qui concerne les tumeurs (poumons et plèvre), les formes de démence, les maladies du système circulatoire et du système gastro-intestinal, le mélanome, le lymphome « non Hodgkin » et la leucémie myéloïde. Quant aux femmes, le rapport montre que les causes de décès sont en excès par rapport à la moyenne régionale et nationale pour ce qui est des pathologies suivantes : tumeur du foie, du poumon et de la plèvre, lymphome « non Hodgkin », maladies du système circulatoire et du système gastro-intestinal et le myélome multiple.

Le rapport de l’Institut Supérieur de la Santé « Mortalité, taux de cancers et hospitalisation dans les sites d’intérêt national pour l’assainissement », 14 mai 2014 Cette étude (dénommé aussi rapport SENTIERI) a concerné différents sites d’intérêt national pour l’assainissement, parmi lesquels, la ville de Tarente. Selon celle-ci le taux de mortalité dans cette zone est en général en excès par rapport à la moyenne régionale, tant chez les hommes que chez les femmes et les enfants. Les pathologies mortelles sont, parmi d’autres, les maladies infectieuses, le cancer du foie, du poumon, le mésothéliome de la plèvre et les pathologies respiratoires aigües. Le nombre d’hospitalisations pour les cancers et les pathologies du système cardio-circulatoire est aussi en excès par rapport à la moyenne régionale.

Les mesures de l’Union européenne a) L’arrêt de la Cour de Justice de l’Union Européenne du 31 mars 2011 (affaire C-50/10) Par un arrêt du 31 mars 2011, la Cour de Justice de l’Union Européenne conclut que la République italienne avait manqué aux obligations qui lui incombaient en vertu de la directive 2008/1/CE du Parlement européen et du Conseil relative à la prévention et à la réduction intégrée de la pollution. La Cour de Justice souligna que la République italienne avait omis d’adopter les mesures nécessaires pour que les autorités compétentes veillent à ce que les installations industrielles soient exploitées conformément à un système d’autorisations prévu par cette même directive. b) L’avis motivé de la Commission Européenne du 16 octobre 2014 Dans le cadre d’une procédure d’infraction ouverte à l’encontre de l’Italie, le 16 octobre 2014, la Commission européenne émit un avis motivé demandant à l’Italie de remédier aux graves problèmes de pollution observés sur le site de l’Ilva de Tarente. Elle observa que l’Italie avait manqué aux obligations de garantir la conformité de l’aciérie avec la directive sur les émissions industrielles (directive n o 2010/75/UE, ayant remplacé la directive 2008/1/CE à partir du le 7 janvier 2014). La Commission constata que le niveau élevé des émissions résultant du processus de production de l’acier n’avait pas baissé et que des fumées denses de particules et des poussières industrielles se dégageaient du site, avec des conséquences graves pour l’environnement et la santé de la population locale. La Commission releva aussi que des tests avaient révélé l’existence d’une forte pollution de l’air, des sols et des eaux de surface et souterraines sur le site de l’Ilva ainsi que dans les environs de la ville de Tarente. GRIEFS Les requérants se plaignent de ce que l’État a manqué d’adopter toutes les mesures juridiques, règlementaires et d’information de la population visant à protéger l’environnement et leur santé, notamment à la lumière des éléments résultant du rapport d’expertise rédigé dans le cadre de la procédure de saisie conservatoire et des rapports SENTIERI. De plus, à travers les décrets dits « salva-Ilva », le Gouvernement a autorisé la continuation de l’activité de l’usine. Invoquant les articles 2 et 8 de la Convention, ils dénoncent que leurs droits à la vie et à leur vie privée ont été donc violés. Sur la base de l’article 13 de la Convention, ils se plaignent en outre de ne pas bénéficier d’un recours effectif pour soulever ces griefs sur le plan interne. demande de renseignements Les requérantes M mes Elisa Stallo et Maria Fornaro (indiquées aux n os 45 et 22 dans la liste en annexe, requête n o 54414/13) et M me Maria Gatto (indiquée au n o 57 dans la liste en annexe, requête n o 54264/15) sont invitées à fournir des renseignements concernant leurs périodes de résidence dans la ville de Tarente ou dans ses environs.