CASE OF VASILEVSKI v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA"

Reclamantul s-a născut în 1963 și trăiește în Kavadarci. În aprilie 2000, în timp ce procedurile penale au fost în așteptare împotriva unui anumit dl I.A., acestea din urmă au vândut un camion („casele”) unei companii, M. La 13 iunie 2000, Tribunalul de Primă Instanță din Skopje („Tribunul de Instanță”) a condamnat dl I.A. de contrabandă de aproape 9 tone de zahăr, pe care l-a transportat în camion în noiembrie 1997. Potrivit Guvernului, instanța a respins cererea procurorului de a fi confiscat camionul, având în vedere că dl I.A. a declarat că deja l-a vândut. Curtea a considerat că nu s-au îndeplinit condițiile de confiscare a camionului în temeiul articolului 68 alineatul (2) din Codul penal 1996 (a se vedea punctul 21 de mai jos): în special nu s-a stabilit că camionul poate fi utilizat din nou pentru a comite o infracțiune; că confiscarea a fost necesară pentru protecția siguranței sau pentru motive de etică; și că camionul a fost special ajustat pentru comisia unui tip specific de infracțiuni. La 20 noiembrie 2001, după apeluri separate a dlui I.A. și procurorul public, Curtea de Apel din Skopje a constatat cererea procurorului public imaterială și a anulat toate aspectele acestei hotărâri. La 17 septembrie 2003, Curtea a condamnat dl I.A. în absentia. În conformitate cu art. 278 alineatul (3) din Codul penal 1996, aceasta i-a ordonat confiscarea camionului și a zahărului („Ordinul de confiscare”). În lipsa unui recurs, hotărârea a devenit finală la 29 octombrie 2003. La 6 septembrie 2004, compania M. a vândut camionul la solicitant, care mai târziu a înregistrat camionul în numele său. 10. La 12 iunie 2006, Tribunalul de Primă Instanță Kavadarci („curtea de primă instanță”) a pus în aplicare ordonanța de confiscare din 17 septembrie 2003 împotriva reclamantului și a emis un dosar de punere în aplicare a procedurii de punere în aplicare ( 11. La 15 noiembrie 2006, reclamantul a contestat executarea ordinului de confiscare, argumentând că dl I.A. a murit la 21 martie 2005 și că ordinul de confiscare în consecință nu a putut fi pusă în aplicare. Nu a fost nici o injuncție restricționând vânzarea camionului. Era proprietarul legal și își făcea viața folosind camionul. În sfârșit, el a afirmat că a solicitat, în cadrul procedurilor civile separate, returnarea camionului (a se vedea punctul 14 de mai jos). 12. La 20 noiembrie 2006, judecătorul executării sancțiunilor a Curții a respins obiecția ca fiind inadmisibilă, declarând că reclamantul nu a avut niciun grad de procedură. Acesta a constatat că ordinul de confiscare a fost executat în conformitate cu art. 355 din Legea privind executarea sancțiunilor (a se vedea punctul 26 de mai jos). De asemenea, a constatat că reclamantul, în calitate de a treia persoană de la care camionul a fost confiscat, ar putea să își asume drepturile în temeiul articolului 129 alineatul (5) din Legea privind decizia penală (a se vedea punctul 25 de mai jos). 13. Reclamantul a făcut apel. La 6 decembrie 2006, un comitet de trei judecători al Curții a respins recursul său, reprezentând că nu are dreptul să se opună executării ordinului de confiscare. Cu toate acestea, el a avut dreptul să revendice, în cadrul procedurilor civile, returnarea camionului. În temeiul articolului 129 alineatul (5) din Legea privind procedurile penale, instanța civilă are competența de a anula un ordin final de confiscare eliberat în cadrul procedurilor penale și de a ordona returnarea obiectului confiscat. 14. La 19 iunie 2006, reclamantul a depus o cerere civilă care solicită ca instanța de primă instanță să-l declare proprietarul camionului și să ordone statului să-l restabilească în posesia sa. În cazul eșecului primei sale afirmații, el a solicitat ca statul să-l ramburseze pentru actualizările efectuate la camion. În acest context, el a identificat actualizările pe care le-a instalat în camion. El a susținut mai mult că el a fost bona fide și proprietarul legal al camionului. El a susținut că autoritățile nu au reușit să ia camionul imediat după comisionarea infracțiunii (на лиδе место) și să noteze o interdicție privind vânzarea camionului pe certificatul de înregistrare. În timp ce își făcea viața de pe camion, el solicită o injecție care restricționează statul să vândă sau să se descarce în alt mod camionul până la soluționarea finală a litigiului. 15. Prin hotărârile din 29 iunie și, respectiv, din 16 noiembrie 2006, instanța de primă instanță și Curtea de Apel din Skopje („curtea de a doua instanță”) au respins cererea reclamantului de o injuncție care nu a constatat nici o dovadă că, în absența unei astfel de măsuri, afirmația sa ar fi afectată în mod considerabil sau că ar susține daune ireparabile. 16. La 2 martie 2007, reclamantul a informat instanța de primă instanță că dl I.A. a murit în Austria în 2005. 17. La 10 mai 2007, instanța de primă instanță a respins cererea reclamantului. Acesta a stabilit că dl I.A., care știa că camionul ar fi putut fi confiscat, l-a vândut companiei M. În momentul respectiv, nici managerul M. Nici reclamantul nu știa că camionul a fost utilizat în comisioană a infracțiunii și că a fost supus unei decizii de confiscare. În baza articolelor 68 și 278 alineatul (3) din Codul penal (a se vedea punctele 21 și 22 de mai jos), instanța a afirmat că: „Confiscarea este o măsură de siguranță, care are ca scop tipic eliminarea condițiilor convenabile pentru comisia infracțiunilor și este o condiție pentru a ordona o astfel de măsură pe care infractorul a fost condamnat, ca în cazul în cauză. Curtea consideră că este obligatoriu confiscarea [deținută] în temeiul dispozițiilor menționate anterior, deoarece această măsură de siguranță are o influență mai largă [în sensul] de dissuasiune generală a tuturor viitoarelor infractori de acest tip de infracțiuni, și, în caz contrar, infractorii ar fi încurajați, după comiterea infracțiunii, să dispună de mijloacele cu care au comis infracțiunile și, prin urmare, să achiziționeze chiar beneficii pecuniare; în plus, aceasta ar avea o influență negativă asupra eticii publicului larg, [care să spună] despre dissuasiune generală ... ... Având în vedere faptul că din dovada și din dispozițiile legale menționate mai sus s-a stabilit că [deținutul] în cauză a fost confiscat în favoarea [deținutului] [deținut] în procedură legală, instanța constată că [deținutul] în favoarea respectivă a obținut proprietatea [deținutului] în cauză pe baza unei hotărâri finale și executoare ... în conformitate cu art. 112 alineatul (2) și cu art. 154 din [Legea privind proprietatea]. Din aceste motive, instanța respinge reclamația principală [aplicantului] și, de asemenea, reclamația alternativă, deoarece se referă la actualizările efectuate [încadrate]. Pe de altă parte, instanța consideră că [aplicantul], ca proprietar al bonei fide, poate fi indemnizat pentru valoarea întregii [deținute], inclusiv actualizările, dar numai de către infractor, [domnul I.A.], în conformitate cu art. 68 alineatul (3) din [Codul penal], și nu de la [statul corespondent] ... Curtea respinge, fără motiv, argumentul că, în momentul confiscării [domnului] în cauză, nu a fost deținută de [domnul I.A.], ci de [domnul], ca fiind deținut de [domnul I.A.] de [domnul] bona fide (совесен владетел), având în vedere că din dovezi s-a stabilit că atunci când infracția a fost comisă [domnul I.A.] a fost deținută de [domnul I.A.] și măsura de siguranță a [domnului] a fost eliberată pe aceste motive. Curtea consideră, de asemenea, fără motiv, argumentele reprezentantului [aplicantului] că, în temeiul articolului 129 alineatul (5) din Legea privind procedurile penale, decizia finală de confiscare a [deșeurilor] ar putea fi modificată cu o decizie în cadrul procedurii civile în cazul în care ar fi existat o dispută cu privire la proprietatea obiectelor confiscate, având în vedere că această dispoziție ar fi fost aplicată dacă [deședintele] ar fi fost vândut [deședinței] [deședinței] înainte de a fi comisă infracțiunile și, sub orice bază juridică, ar fi rămas în posesia faptului condamnat [Dr I.A.] și el, după ce a vândut-o, a comis infracțiunile; dar în acest caz este viceversa; în primul rând, infracția a fost comisă și apoi [deședința] a fost vândută.” 18. Curtea a stabilit, de asemenea, că reclamantul a actualizat camionul la valoarea de 69.150 denari macedoneni (MKD). În plus, pe baza declarațiilor reclamantei și a doi martori, instanța a stabilit că reclamantul a cumpărat camionul pentru 4300 euro (EUR). 19. Reclamantul a făcut apel. El a declarat că a solicitat anterior că instanța de primă instanță obține dovezi de la Ministerul Internului, care ar confirma faptul că dl I.A. a murit în Austria în 2005. A susținut că autoritățile interne nu au interzis dl I.A. de la eliminarea camionului sau de la prinderea camionului la momentul în care infracțiunea a fost descoperită. A susținut, de asemenea, că el este proprietarul bona fide și că a obținut titlul pentru camion prin posesie adversă (одрока). Tribunalul de primă instanță a aplicat în mod incorect art. 129 alineatul (5) din Legea privind procedurile penale. Lorry a fost confiscat la nouă ani de la comisia infracțiunii. Statul a fost îmbogățit ilegal de valoarea actualizărilor instalate de solicitant. 20. La 19 octombrie 2007, Curtea de Apel din Skopje („curtea de a doua instanță”) a respins recursul reclamantului, hotărând că nu există motive pentru a se depărta de faptele și motivele stabilite de instanța inferioară. La 13 noiembrie 2007, această hotărâre a fost pronunțată în favoarea reclamantului.