Vasilevski împotriva Macedoniei de Nord

Reclamantul s-a născut în 1963 și trăiește în Kavadarci. În aprilie 2000, în timp ce procedurile penale au fost în așteptare împotriva unui anumit dl I.A., acestea din urmă au vândut un camion („casele”) unei companii, M. La 13 iunie 2000, Tribunalul de Primă Instanță din Skopje („Tribunul de Instanță”) a condamnat dl I.A. de contrabandă de aproape 9 tone de zahăr, pe care l-a transportat în camion în noiembrie 1997. Potrivit Guvernului, instanța a respins cererea procurorului de a fi confiscat camionul, având în vedere că dl I.A. a declarat că deja l-a vândut.

Curtea a considerat că nu s-au îndeplinit condițiile de confiscare a camionului în temeiul articolului 68 alineatul (2) din Codul penal 1996 (a se vedea punctul 21 de mai jos): în special nu s-a stabilit că camionul poate fi utilizat din nou pentru a comite o infracțiune; că confiscarea a fost necesară pentru protecția siguranței sau pentru motive de etică; și că camionul a fost special ajustat pentru comisia unui tip specific de infracțiuni. La 20 noiembrie 2001, după apeluri separate a dlui I.A. și procurorul public, Curtea de Apel din Skopje a constatat cererea procurorului public imaterială și a anulat toate aspectele acestei hotărâri. La 17 septembrie 2003, Curtea a condamnat dl I.A. în absentia.

În conformitate cu art. 278 alineatul (3) din Codul penal 1996, aceasta i-a ordonat confiscarea camionului și a zahărului („Ordinul de confiscare”). În lipsa unui recurs, hotărârea a devenit finală la 29 octombrie 2003. La 6 septembrie 2004, compania M. a vândut camionul la solicitant, care mai târziu a înregistrat camionul în numele său. 10. La 12 iunie 2006, Tribunalul de Primă Instanță Kavadarci („curtea de primă instanță”) a pus în aplicare ordonanța de confiscare din 17 septembrie 2003 împotriva reclamantului și a emis un dosar de punere în aplicare a procedurii de punere în aplicare ( 11. La 15 noiembrie 2006, reclamantul a contestat executarea ordinului de confiscare, argumentând că dl I.A.

a murit la 21 martie 2005 și că ordinul de confiscare în consecință nu a putut fi pusă în aplicare. Nu a fost nici o injuncție restricționând vânzarea camionului. Era proprietarul legal și își făcea viața folosind camionul. În sfârșit, el a afirmat că a solicitat, în cadrul procedurilor civile separate, returnarea camionului (a se vedea punctul 14 de mai jos). 12. La 20 noiembrie 2006, judecătorul executării sancțiunilor a Curții a respins obiecția ca fiind inadmisibilă, declarând că reclamantul nu a avut niciun grad de procedură. Acesta a constatat că ordinul de confiscare a fost executat în conformitate cu art. 355 din Legea privind executarea sancțiunilor (a se vedea punctul 26 de mai jos).

De asemenea, a constatat că reclamantul, în calitate de a treia persoană de la care camionul a fost confiscat, ar putea să își asume drepturile în temeiul articolului 129 alineatul (5) din Legea privind decizia penală (a se vedea punctul 25 de mai jos). 13. Reclamantul a făcut apel. La 6 decembrie 2006, un comitet de trei judecători al Curții a respins recursul său, reprezentând că nu are dreptul să se opună executării ordinului de confiscare. Cu toate acestea, el a avut dreptul să revendice, în cadrul procedurilor civile, returnarea camionului. În temeiul articolului 129 alineatul (5) din Legea privind procedurile penale, instanța civilă are competența de a anula un ordin final de confiscare eliberat în cadrul procedurilor penale și de a ordona returnarea obiectului confiscat.

14. La 19 iunie 2006, reclamantul a depus o cerere civilă care solicită ca instanța de primă instanță să-l declare proprietarul camionului și să ordone statului să-l restabilească în posesia sa. În cazul eșecului primei sale afirmații, el a solicitat ca statul să-l ramburseze pentru actualizările efectuate la camion. În acest context, el a identificat actualizările pe care le-a instalat în camion. El a susținut mai mult că el a fost bona fide și proprietarul legal al camionului. El a susținut că autoritățile nu au reușit să ia camionul imediat după comisionarea infracțiunii (на лиδе место) și să noteze o interdicție privind vânzarea camionului pe certificatul de înregistrare. În timp ce își făcea viața de pe camion, el solicită o injecție care restricționează statul să vândă sau să se descarce în alt mod camionul până la soluționarea finală a litigiului.

15. Prin hotărârile din 29 iunie și, respectiv, din 16 noiembrie 2006, instanța de primă instanță și Curtea de Apel din Skopje („curtea de a doua instanță”) au respins cererea reclamantului de o injuncție care nu a constatat nici o dovadă că, în absența unei astfel de măsuri, afirmația sa ar fi afectată în mod considerabil sau că ar susține daune ireparabile. 16. La 2 martie 2007, reclamantul a informat instanța de primă instanță că dl I.A. a murit în Austria în 2005. 17. La 10 mai 2007, instanța de primă instanță a respins cererea reclamantului. Acesta a stabilit că dl I.A., care știa că camionul ar fi putut fi confiscat, l-a vândut companiei M. În momentul respectiv, nici managerul M. Nici reclamantul nu știa că camionul a fost utilizat în comisioană a infracțiunii și că a fost supus unei decizii de confiscare.

În baza articolelor 68 și 278 alineatul (3) din Codul penal (a se vedea punctele 21 și 22 de mai jos), instanța a afirmat că: „Confiscarea este o măsură de siguranță, care are ca scop tipic eliminarea condițiilor convenabile pentru comisia infracțiunilor și este o condiție pentru a ordona o astfel de măsură pe care infractorul a fost condamnat, ca în cazul în cauză.

Curtea consideră că este obligatoriu confiscarea [deținută] în temeiul dispozițiilor menționate anterior, deoarece această măsură de siguranță are o influență mai largă [în sensul] de dissuasiune generală a tuturor viitoarelor infractori de acest tip de infracțiuni, și, în caz contrar, infractorii ar fi încurajați, după comiterea infracțiunii, să dispună de mijloacele cu care au comis infracțiunile și, prin urmare, să achiziționeze chiar beneficii pecuniare; în plus, aceasta ar avea o influență negativă asupra eticii publicului larg, [care să spună] despre dissuasiune generală … Având în vedere faptul că din dovada și din dispozițiile legale menționate mai sus s-a stabilit că [deținutul] în cauză a fost confiscat în favoarea [deținutului] [deținut] în procedură legală, instanța constată că [deținutul] în favoarea respectivă a obținut proprietatea [deținutului] în cauză pe baza unei hotărâri finale și executoare ... în conformitate cu art. 112 alineatul (2) și cu art. 154 din [Legea privind proprietatea].

Din aceste motive, instanța respinge reclamația principală [aplicantului] și, de asemenea, reclamația alternativă, deoarece se referă la actualizările efectuate [încadrate]. Pe de altă parte, instanța consideră că [aplicantul], ca proprietar al bonei fide, poate fi indemnizat pentru valoarea întregii [deținute], inclusiv actualizările, dar numai de către infractor, [domnul I.A.], în conformitate cu art. 68 alineatul (3) din [Codul penal], și nu de la [statul corespondent] ... Curtea respinge, fără motiv, argumentul că, în momentul confiscării [domnului] în cauză, nu a fost deținută de [domnul I.A.], ci de [domnul], ca fiind deținut de [domnul I.A.] de [domnul] bona fide (совесен владетел), având în vedere că din dovezi s-a stabilit că atunci când infracția a fost comisă [domnul I.A.] a fost deținută de [domnul I.A.] și măsura de siguranță a [domnului] a fost eliberată pe aceste motive.

Curtea consideră, de asemenea, fără motiv, argumentele reprezentantului [aplicantului] că, în temeiul articolului 129 alineatul (5) din Legea privind procedurile penale, decizia finală de confiscare a [deșeurilor] ar putea fi modificată cu o decizie în cadrul procedurii civile în cazul în care ar fi existat o dispută cu privire la proprietatea obiectelor confiscate, având în vedere că această dispoziție ar fi fost aplicată dacă [deședintele] ar fi fost vândut [deședinței] [deședinței] înainte de a fi comisă infracțiunile și, sub orice bază juridică, ar fi rămas în posesia faptului condamnat [Dr I.A.] și el, după ce a vândut-o, a comis infracțiunile; dar în acest caz este viceversa; în primul rând, infracția a fost comisă și apoi [deședința] a fost vândută.” 18. Curtea a stabilit, de asemenea, că reclamantul a actualizat camionul la valoarea de 69.150 denari macedoneni (MKD).

În plus, pe baza declarațiilor reclamantei și a doi martori, instanța a stabilit că reclamantul a cumpărat camionul pentru 4300 euro (EUR). 19. Reclamantul a făcut apel. El a declarat că a solicitat anterior că instanța de primă instanță obține dovezi de la Ministerul Internului, care ar confirma faptul că dl I.A. a murit în Austria în 2005. A susținut că autoritățile interne nu au interzis dl I.A. de la eliminarea camionului sau de la prinderea camionului la momentul în care infracțiunea a fost descoperită. A susținut, de asemenea, că el este proprietarul bona fide și că a obținut titlul pentru camion prin posesie adversă (одрока). Tribunalul de primă instanță a aplicat în mod incorect art. 129 alineatul (5) din Legea privind procedurile penale.

Lorry a fost confiscat la nouă ani de la comisia infracțiunii. Statul a fost îmbogățit ilegal de valoarea actualizărilor instalate de solicitant. 20. La 19 octombrie 2007, Curtea de Apel din Skopje („curtea de a doua instanță”) a respins recursul reclamantului, hotărând că nu există motive pentru a se depărta de faptele și motivele stabilite de instanța inferioară. La 13 noiembrie 2007, această hotărâre a fost pronunțată în favoarea reclamantului.

5. The applicant was born in 1963 and lives in Kavadarci. 6. In April 2000, while criminal proceedings were pending against a certain Mr I.A., the latter sold a lorry (“the lorry”) to a company, M. 7. On 13 June 2000 the Skopje Court of First Instance (“the Trial Court”) convicted Mr I.A. of smuggling nearly 9 tonnes of sugar, which he had transported in the lorry in November 1997. According to the Government, the court dismissed the prosecutor’s application to have the lorry confiscated, given that Mr I.A. had stated that he had already sold it.

The court considered that the conditions for confiscation of the lorry under Article 68 (2) of the Criminal Code 1996 (see paragraph 21 below) had not been fulfilled: specifically it had not been established that the lorry could be used again to commit an offence; that the confiscation had been necessary for the protection of safety or for reasons of ethics; and that the lorry had been specially adjusted for the commission of specific type of offences. On 20 November 2001, following separate appeals by Mr I.A. and the public prosecutor, the Skopje Court of Appeal found the public prosecutor’s application immaterial (беспредметна) and quashed all aspects of this judgment. 8. On 17 September 2003 the Trial Court convicted Mr I.A.

in absentia. It fined him and ordered, under Article 278 (3) of the Criminal Code 1996, the confiscation of the lorry and the sugar (“the confiscation order”). In the absence of an appeal, the judgment became final on 29 October 2003. 9. On 6 September 2004 the company M. sold the lorry to the applicant, who later registered the lorry in his name. 10. On 12 June 2006 the Kavadarci Court of First Instance (“the first-instance court”) enforced the confiscation order of 17 September 2003 against the applicant and issued a record of enforcement (записник за извршување). 11. On 15 November 2006 the applicant objected to the enforcement of the confiscation order, arguing that Mr I.A. had died on 21 March 2005 and that the confiscation order accordingly could not be enforced.

There had been no injunction restricting the sale of the lorry. He had been the lawful owner and he had been making his living using the lorry. Lastly, he stated that he had sought, in separate civil proceedings, return of the lorry (see paragraph 14 below). 12. On 20 November 2006 the execution-of-sanctions judge of the Trial Court rejected the objection as inadmissible, finding that the applicant had no procedural standing. It found that the confiscation order had been enforced in accordance with section 355 of the Enforcement of Sanctions Act (see paragraph 26 below). It further found that the applicant, as the third person from whom the lorry had been confiscated, could assume his rights under section 129(5) of the Criminal Proceedings Act (see paragraph 25 below).

13. The applicant appealed. On 6 December 2006 a three-judge panel of the Trial Court dismissed his appeal reiterating that he had no right to object to the enforcement of the confiscation order. However, he had been entitled to claim, in civil proceedings, return of the lorry. Civil courts had jurisdiction, under section 129(5) of the Criminal Proceedings Act, to reverse a final confiscation order issued in criminal proceedings and order the return of the confiscated item. 14. On 19 June 2006 the applicant submitted a civil claim seeking that the first-instance court declare him to be the owner of the lorry and to order the State to restore it to his possession. In the case of failure of his first claim, he sought that the State would reimburse him for the upgrades made to the lorry.

In this latter context, he identified the upgrades that he had installed in the lorry. He further maintained that he was the bona fide and lawful owner of the lorry. He argued that the authorities had failed to seize the lorry immediately after the offence had been committed (на лице место) and to note a ban on the sale of the lorry on its registration certificate. As he was making his living off the lorry, he requested an injunction restricting the State from selling or otherwise disposing of the lorry until the final resolution of the dispute. 15. By decisions of 29 June and 16 November 2006 respectively, the first-instance court and the Skopje Court of Appeal (“the second-instance court”) dismissed the applicant’s application for an injunction finding no evidence that in the absence of such a measure his claim would be considerably affected or that he would sustain irreparable damage.

16. On 2 March 2007 the applicant informed the first-instance court that Mr I.A. had died in Austria in 2005. 17. On 10 May 2007 the first-instance court dismissed the applicant’s claim. It established that Mr I.A., who knew that the lorry could have been confiscated, had sold it to the company M. At the relevant time, neither the manager of M. nor the applicant had known that the lorry had been used in the commission of the offence and that it had been subject to a confiscation order. Relying on Articles 68 and 278 (3) of the Criminal Code (see paragraphs 21 and 22 below), the court stated that: “Confiscation is a safety measure, the typical aim of which is to remove conditions which are convenient for the commission of offences, and it is a condition for ordering such a measure that the offender has been sentenced, as in the present case.

The court considers that it is mandatory to confiscate the [lorry] under the afore-mentioned provisions, because this safety measure has a wider influence [in the sense of] general deterrence of all future offenders of this type of offences, and otherwise the offenders would be encouraged, after the offence has been committed, to dispose of the means with which they committed the offence and, thus, to even acquire pecuniary benefit; furthermore that would have a negative influence on the ethics of the wider public, [that is to say] on general deterrence … Given that from the evidence and the above-mentioned statutory provisions it has been established that the [lorry] in question was confiscated in favour of [the respondent State] in lawful proceedings, the court finds that the [respondent State] has therein obtained ownership of the [lorry] in question on the basis of a final and enforceable judgment ... in accordance with sections 112(2) and 154 of the [Property Act.] For these reasons, the court dismisses the [applicant’s] main claim and also the alternative claim, because it concerns upgrades made to the [lorry].

On the other hand, the court considers that the [applicant], as the bona fide owner, can be indemnified for the value of the entire [lorry], including the upgrades, but solely from the offender, [Mr I.A.], in accordance with Article 68 (3) of the [Criminal Code], and not from the [respondent State] ... The court dismisses as groundless the argument that at the moment of confiscation of the [lorry] in question it was not owned by [Mr I.A.] but by the [applicant] as the bona fide possessor (совесен владетел), given that from the evidence it was established that when the offence was committed the [lorry] was owned by [Mr I.A.] and the safety measure confiscation of the [lorry] was issued on those grounds.

The court also considers groundless the [applicant’s] representative’s arguments that under section 129(5) of the Criminal Proceedings Act the final decision for confiscation of the [lorry] could be amended with a decision in civil proceedings if there were a dispute concerning the ownership of the confiscated items, given that this provision would have been applied if the [lorry] had been sold to the [applicant] before the offence was committed and had, under any legal basis, remained in the factual possession of the convicted [Mr I.A.] and he, after having sold it, committed the crime; but in the present case it is vice versa; firstly the offence was committed and then the [lorry] was sold.” 18. The court also established that the applicant had upgraded the lorry to the value of 69,150 Macedonian denars (MKD).

Furthermore, on the basis of the applicant’s and two witnesses’ statements, the court established that the applicant had bought the lorry for 4,300 euros (EUR). 19. The applicant appealed. He stated that he had previously requested that the first-instance court obtain evidence from the Ministry of the Interior which would confirm that Mr I.A. had died in Austria in 2005. He argued that the domestic authorities had failed to ban Mr I.A. from disposing of the lorry or to seize the lorry at the time the offence had been discovered. He also argued that he was the bona fide owner and that he had obtained title to the lorry by adverse possession (одршка). The first-instance court had incorrectly applied section 129(5) of the Criminal Proceedings Act.

The lorry had been confiscated nine years after the offence had been committed. The State had been unlawfully enriched by the value of the upgrades installed by the applicant. 20. On 19 October 2007 Skopje Court of Appeal (“the second-instance court”) dismissed the applicant’s appeal finding no grounds to depart from the established facts and reasons given by the lower court. On 13 November 2007 this judgment was served on the applicant.