Comunicat la 9 mai 2016 Secțiunea a doua Cerere nr. 51424/11 Mehmet ERD Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează: la 2 mai 2008, fiul reclamanților Hüseyin Ali Erdil s-a sinucis atunci când și-a îndeplinit serviciul militar obligatoriu. A fost inițiată imediat o instrucțiune penală. La sfârșitul acesteia, procurorul militar notând absența unor dovezi care ar putea indica faptul că o persoană a provocat moartea celui numit prin instigare la moarte sau prin acordarea de ajutor la sinucidere, a dat un ordin de nejudecare. Pe de altă parte, pe baza articolului 117 alineatul (1) din Codul Penal Militar, procurorul l-a acuzat pe domnul Ö. pentru lovituri și răniri comise asupra persoanei unui subordonat. La 18 august 2010, tribunalul militar a aplicat o pedeapsă cu închisoarea pe domnul Ö o lună și 20 de zile pe motiv că a învins Hüseyin Ali Erdil la 1 și 2 mai 2008. Între timp, la 29 mai 2009, reclamanții au sesizat, prin intermediul avocatului lor, Înalta Curte Administrativă Militară cu privire la o acțiune în despăgubire împotriva Ministerului de Interne bazat pe decesul fiului lor în timpul serviciului său militar obligatoriu și au solicitat 30 000 de lire turcești (TRY) (aproximativ 15 000 EUR) pentru prejudicii materiale. De asemenea, au solicitat 30 000 de TRY (aproximativ 15 000 EUR) pentru prejudicii morale. 10. Judecătorii au dispus expertiză pentru a determina prejudiciul material suferit de solicitanți. 11. În raportul lor din 3 iunie 2010, experții mandatați evaluau la 81 020 TRY (aproximativ 40 500 EUR) prejudiciul material suferit de părțile interesate. 12. Pe baza raportului de competență, reclamanții au solicitat Înaltei Curți Administrative Militare reevaluarea sumei pe care o solicitaseră inițial. 13. Înalta Curte Administrativă Militară a respins această cerere, indicând că cadrul procedurii administrative nu permitea să se solicite o reevaluare. 14. În hotărârea sa din 12 ianuarie 2011, Înalta Curte Administrativă a indicat că, în măsura în care fiul în litigiu a fost sinucis ca urmare a unei depresiuni subite intervenite în timpul executării serviciului său militar obligatoriu din cauza activităților superiorului său ierarhic, se stabilise legătura de cauzalitate și că responsabilitatea statului trebuia reținută. Prin urmare, pe baza raportului de expertiză, dar fără a lua în considerare cererea de reevaluare a reclamanților, aceasta a condamnat administrația pârâtă să plătească părților interesate suma pe care o revendicase în instanță, și anume 30 000 de TRY (aproximativ 15 000 EUR) pentru prejudiciul material. Legea nr. 27396/06, § 16-27, 24 mai 2011 17. Dispozițiile relevante în speță ale Legii nr. 1602 din 4 iulie 1972 privind Înalta Curte Administrativă Militară sunt astfel formulate art. 43 Orice persoană care consideră că este afectată de un act administrativ trebuie să sesizeze autoritatea competentă cu privire la o cerere de despăgubire în termen de un an de la notificarea actului în cauză sau la data la care actul a fost luat în considerare sau cel târziu în termen de cinci ani de la data la care actul în cauză a fost luat în considerare. În caz de respingere a întregii cereri sau a unei părți a acesteia, se poate introduce o cale de atac în deplină instanță în termen de 60 de zile de la notificarea deciziei sau în absența unui răspuns (...) art. 46 alineatul (4) (înainte de modificarea acestei dispoziții la 30 aprilie 2013) Părțile nu au dreptul la un drept pe baza memoriilor în apărare sau a memoriilor suplimentare care au fost prezentate după expirarea termenelor stabilite. Reclamanții susțin că au fost privați de un proces echitabil în sensul articolului 6 din convenție din cauza respingerii de către Înalta Curte Administrativă Militară a cererii lor de reevaluare a prejudiciului material pe care au considerat că l-au suferit. Respingerea cererii suplimentare de către Înalta Curte Administrativă Militară a adus atingere dreptului părților interesate de a avea acces la o instanță în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea hotărârea Fatma Nur Erten și Adnan Erten c. Turcia, nr 14674/11, 25 noiembrie 2014)
Communiquée le 9 mai 2016
Requête n
o
51424/11
Mehmet ERDİL et Dudu ERDİL
contre la Turquie
introduite le 1
er
juillet 2011
1.
Les requérants, M. Mehmet Erdil et M
me
Dudu Erdil, sont des ressortissants turcs nés respectivement en 1958 et en 1959. Ils résident à Adana. Ils sont représentés devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
3.
Le 2 mai 2008, le fils des requérants Hüseyin Ali Erdil se suicida alors qu’il accomplissait son service militaire obligatoire.
4.
Une instruction pénale fut aussitôt ouverte. À l’issue de celle-ci, le procureur militaire notant l’absence de preuves susceptibles d’indiquer qu’une tierce personne avait provoqué la mort de l’appelé en l’incitant ou en l’aidant à se suicider, rendit une ordonnance de non-lieu.
5.
En revanche, se fondant sur l’article 117 § 1 du code pénal militaire, le procureur mit en accusation l’adjudant M.Ö. pour coups et blessures commis sur la personne d’un subordonné.
6.
Le 18 août 2010, le tribunal militaire condamna l’adjudant M.Ö. à une peine d’emprisonnement d’un mois et vingt jours au motif qu’il avait battu Hüseyin Ali Erdil le 1
er
et le 2 mai 2008.
7.
Entre-temps, le 29 mai 2009, les requérants avaient saisi, par l’intermédiaire de leur avocat, la Haute Cour administrative militaire d’une action en dommages et intérêts contre le ministère de l’Intérieur fondée sur la survenance du décès de leur fils pendant son service militaire obligatoire.
8.
Ils réclamaient 30
000 livres turques (TRY) (soit environ 15
000
euros (EUR)) pour préjudice matériel.
9.
Ils demandaient également 30
000 TRY (soit environ 15
000 EUR) pour préjudice moral.
10.
Les juges ordonnèrent une expertise aux fins de déterminer le préjudice matériel subi par les requérants.
11.
Dans leur rapport d’expertise du 3 juin 2010, les experts mandatés évaluaient à 81
020 TRY (soit environ 40
500 EUR) le préjudice matériel subi par les intéressés.
12.
Se fondant sur le rapport d’expertise, les requérants demandèrent alors à la Haute Cour administrative militaire la réévaluation (
ıslah
) du montant qu’ils avaient initialement demandé.
13.
La Haute Cour administrative militaire rejeta cette demande, indiquant que le cadre du contentieux administratif ne permettait pas de demander une réévaluation.
14.
Dans son arrêt du 12 janvier 2011, la Haute Cour administrative indiqua que, dans la mesure où le fils des requérants s’était suicidé à la suite d’une dépression subite survenue pendant l’accomplissement de son service militaire obligatoire en raison des agissements de son supérieur hiérarchique, le lien de causalité était établi et que la responsabilité de l’État devait être retenue.
15.
En conséquence, se fondant sur le rapport d’expertise mais sans prendre en considération la demande de réévaluation des requérants, elle condamna l’administration défenderesse à payer aux intéressés la somme qu’ils avaient réclamée dans la requête introductive d’instance, à savoir 30
000 TRY (soit environ 15
000 EUR) au titre du dommage matériel. S’agissant du préjudice moral, elle l’évalua à 12
000 TRY (soit environ 6
000 EUR) et alloua cette somme aux requérants à titre d’indemnité.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
16.
Le droit et la pratique internes pertinents en l’espèce sont décrits dans les arrêts
Okçu c. Turquie
(n
o
39515/03, §§ 19-32, 21 juillet 2009) et
Sabri Güneș c. Turquie
(n
o
27396/06, §§ 16-27, 24 mai 2011).
17.
Les dispositions pertinentes en l’espèce de la loi n
o
1602 du 4 juillet 1972 relative à la Haute Cour administrative militaire sont ainsi libellées
:
Article 43
«
Toute personne s’estimant lésée par un acte de l’administration doit saisir l’autorité compétente d’une demande en réparation dans un délai d’un an à compter de la notification de l’acte en question ou de la date de prise de connaissance de cet acte, ou bien au plus tard dans un délai de cinq ans après l’acte en question. En cas de rejet de tout ou partie de la demande, un recours de pleine juridiction peut être introduit dans un délai de soixante jours suivant la notification de la décision ou l’absence de réponse (...)
»
Article 46 § 4
(avant la modification de cette disposition intervenue le 30 avril 2013)
«
Les parties ne peuvent prétendre à un droit sur le fondement de mémoires en défense ou de mémoires additionnels qui ont été présentés après l’expiration des délais impartis.
»
18.
Les requérants allèguent avoir été privés d’un procès équitable au sens de l’article 6 de la Convention en raison du rejet par la Haute Cour administrative militaire de leur demande visant à une réévaluation du préjudice matériel qu’ils estimaient avoir subi.
Le rejet de la demande complémentaire d’indemnité des requérants par la Haute Cour administrative militaire a-t-il porté atteinte au droit des intéressés à accéder à un tribunal au sens de l’article 6 § 1 de la Convention (voir l’arrêt
Fatma Nur Erten et Adnan Erten c. Turquie
, n
o
14674/11, 25
novembre 2014)
?