MARIĆ v. CROATIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
MARIĆ v. CROATIA (CtEDO, 2016)
Comunicat la 26 mai 2016 SECȚIUNE Cerere nr. 29525/15 Pero MARI Ñ împotriva Croației depusă la 13 iunie 2015 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Pero Marić, este un național croat, născut în 1945 și trăiește în Slavonski Brod. El este reprezentat în fața Curții de către dl P. Krnić, un avocat practicant în Slavonski Brod. Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a locuit în casa sa în orașul Slavonski Brod, Croația. Înainte de escaladarea războiului în Croația, reclamantul a mers la muncă în Germania. În 1992, casa reclamantului a fost exploatată. La 12 octombrie 1992, autoritățile locale au autorizat un anumit D.I., apoi un polițist militar, să utilizeze temporar casa reclamantului, și mai târziu au dat aceleași drepturi familiei I.D. care erau refugiați din Bosnia și Herțegovina. La 27 septembrie 1995, a intrat în vigoare Legea privind preluarea temporară și gestionarea anumitor proprietăți („Legea privind securizarea”), cu condiția ca proprietatea aparținând persoanelor care au părăsit Croația după 17 octombrie 1990 să fie solicitată și controlată de stat. De asemenea, a autorizat autoritățile locale să găzduiască temporar alte persoane din aceste proprietăți. În 2000 reclamantul a recuperat posesia casei sale. După ce reclamantul a reușit casa el a descoperit că majoritatea proprietății mobile din casă au fost furate și că părțile din casă au fost grave deteriorate. În 2001 reclamantul a introdus o acțiune civilă în Curtea Municipală Slavonski Brod împotriva statului, cerând daune în valoare de 231.284.25 kuna croată (HRK) pentru proprietatea furată și distrusă. La 11 iunie 2008, Curtea Municipală Slavonski Brod a respins acțiunea reclamantului din cauza faptului că nu exista nicio bază juridică pentru a deține statul responsabil în astfel de circumstanțe. Această hotărâre a fost susținută de Curtea de județ Slavonski Brod la 22 decembrie 2008, Curtea Supremă la 13 aprilie 2011 și de Curtea Constituțională la 3 decembrie 2014. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că proprietatea sa a fost furată și deteriorată grav și că statul are responsabilitatea pentru aceasta. Autoritățile au fost obligate, astfel cum s-a stabilit în substanță în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, să ia măsuri pentru a asigura protecția proprietăților reclamantului în timp ce persoanele terțe au cazat acolo de către autoritățile de stat să o utilizeze? În cazul în care, autoritățile au respectat obligația lor pozitivă de a proteja proprietatea respectivă?