CtEDO 14.11.2002 Auto

STJEPANOVIC v. CROATIA

RESPONDENT
HRV
HOTĂRÂRE
14.11.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
STJEPANOVIC v. CROATIA (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE PARȚIONALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 9685/02 de către Pero STJEPANOVIVA împotriva Croației Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 14 noiembrie 2002 în calitate de Cameră compusă de dna Tulkens Președintele Lorenzen Doamna Vajić Levits Doamna Botoucharova Kovler Zagrebelsky, judecători și dl S. Nielsen grefierul adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 7 februarie 2002, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Dl. Pero Stjepanović este un cetățean croat, care locuiește în Zadar, Croația. El este reprezentat în fața Curții de către dl Toni Vukičević, avocat care practică în Split. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La începutul lunii februarie 1993 casa reclamantului din Crno, Croația, a fost exploatată, presupus de unii membri ai armatei croate. La 5 octombrie 1995, reclamantul a inaugurat o procedură civilă în fața Curții Municipale de Zadar, cerând compensație pentru proprietatea sa distrusă din Republica Croația. La 17 ianuarie 1996, Parlamentul croat a introdus un amendament la Legea privind obligațiile civile, care prevede că toate procedurile referitoare la acțiunile legate de daunele provocate de actele teroriste trebuie să rămână în așteptarea promulgării noilor legislații cu privire la acest subiect și că, înainte de promulgarea unor astfel de noi legislații, nu ar putea fi solicitate daune pentru actele teroriste. Până în prezent, autoritățile croate nu au promulgat nici o nouă legislație care reglementează această chestiune. La 3 iunie 1999, Curtea Municipală Zadar a continuat procesul. Legea internă relevantă Partea relevantă a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o obveznim odnosima ) citește după cum urmează: Secțiunea 180(1) „Răspunderea pierderilor cauzate de moarte sau de leziuni corporale sau de leziuni sau distrugerea proprietății altcuiva, atunci când rezultă din acte violente sau terorii sau din manifestații publice sau manifestări, se află la ... autoritatea a căror ofițeri au fost sub datoria, în conformitate cu legile în vigoare, de a preveni această pierdere.” Partele relevante ale Actului de modificare a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima – Monitorul Oficial nr. 7/1996) se citește după cum urmează: „Secțiunea 1 din Legea privind obligațiile civile (Journalul Oficial nr. 53/91, 73/91 și 3/94) se abrogă”. Secțiunea 2 „Se menționează „Procedurile privind daunele instituite în temeiul articolului 180 din Legea privind obligațiile civile. Procedura menționată la secțiunea 1 din prezentul articol se continuă după adoptarea legislației speciale care reglementează responsabilitatea pentru daunele cauzate de actele teroriste.” Partea relevantă a Legii de procedură civilă prevede: Secțiunea 212 „Procedurile se mențin: ... (6) în cazul în care un alt statut prescrie acest lucru.” COMPLAINTE Reclamantul susține că promulgarea legislației din 1996 interferează cu dreptul său de acces la instanță și/sau cu dreptul său la o soluție eficace în sensul articolului 6 § 1 și al articolului 13 din convenție. El se plânge în continuare în temeiul articolului 8 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 1, luat singur și în conjuncție cu art. 14 din Convenția, susținând că actul de distrugere a casei sale l-a privat de dreptul său de respect pentru casa sa și dreptul său la bucurarea pașnică a bunurilor sale și că el aparține unei mici categorii de persoane ale căror proprietate a fost distrusă. Reclamantul se plânge că este privat de dreptul său de acces la instanță și/sau de dreptul său la un remediu eficace, deoarece modificările Legii privind obligațiile civile din 1996 l-au împiedicat să primească cererea de compensare decisă de instanțe interne. El se bazează pe art. 6 § 1 și art. 13 din convenție, al căror parte relevantă se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [convenția] are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul de procedură, este necesar să se anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul se plânge, de asemenea, că a fost privat de dreptul său de respectare a casei sale și de dreptul său la bucurarea pașnică a bunurilor sale deoarece casa sa a fost exploatată și că aparține unei categorii mici de persoane ale căror proprietate a fost distrusă. El se bazează pe articolele 8 și 14 din Convenția și la art. 1 din Protocolul nr. 1 Curtea constată că evenimentele reclamate au avut loc la 2 Februarie 1992, în timp ce Convenția a intrat în vigoare în ceea ce privește Croația la 5 noiembrie 1997. Rezultă că această parte a cererii este incompatibilă ratione temporis cu dispozițiile convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerilor reclamantului că a fost privat de dreptul său de acces la instanță și/sau de dreptul său la un remediu eficace; Declarați restul cererii inadmisibil. Søren Nielsen Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă