KRESOVIC v. CROATIA

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE PARȚIONALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 755545/01, de către δuro KRESOVI împotrivă Croației Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 9 iulie 2002 în calitate de Cameră compusă de președinte C.L. Rozakis dna Tulkens Lorenzen dna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky judecători și dl E. Fribergh grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 28 mai 2001, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTILE Dl Kresović, reclamantul, este un cetățean croat, născut în 1937 și locuiește în Kistanje, Croația. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 martie 1992, casa reclamantului din Sveti Petar, Croația, a fost distrusă după o explozie. La 17 ianuarie 1996, Parlamentul croat a introdus un amendament la Legea privind obligațiile civile, care prevede că toate procedurile privind acțiunile legate de daunele provocate de actele teroriste trebuie să rămână în așteptarea promulgării noilor legislații în această privință și că înainte de promulgarea unor astfel de noi legislații nu ar putea fi solicitate daune pentru actele teroriste. De asemenea, Legea impune guvernului obligația de a prezenta Parlamentului o legislație specială, care reglementează responsabilitatea pentru astfel de daune, cel târziu în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentului Lege. Până în prezent, autoritățile croate nu au promulgat nicio nouă legislație care reglementează această chestiune. La 3 iunie 1999, reclamantul a depus o acțiune de daune împotriva Republicii Croația la Curtea Municipală de la Biograd ( Općinski sud u Biogradu La 4 decembrie 2000, instanța a rămas în acțiunea în conformitate cu legislația de mai sus. Legea internă relevantă Partea relevantă a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o obveznim odnosima ) se citește după cum urmează: Secțiunea 180(1) „Răspunderea pierderilor cauzate de moarte sau de leziuni corporale sau de leziuni sau distrugerea proprietății altcuiva, atunci când rezultă din acte violente sau terorii sau din manifestații publice sau manifestări, se află la ... autoritatea a căror ofițeri au fost sub datoria, în conformitate cu legile în vigoare, de a preveni această pierdere.” Partele relevante ale Actului de modificare a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima – Monitorul Oficial nr. 7/1996) se citește după cum urmează: „Secțiunea 1 din Legea privind obligațiile civile (Journalul Oficial nr. 53/91, 73/91 și 3/94) se abrogă”. Secțiunea 2 „Se menționează „Procedurile privind daunele instituite în temeiul articolului 180 din Legea privind obligațiile civile. Procedura menționată la secțiunea 1 din prezentul articol se continuă după adoptarea legislației speciale care reglementează responsabilitatea pentru daunele cauzate de actele teroriste.” Partea relevantă a Legii de procedură civilă prevede: Secțiunea 212 „Procedurile se mențin: ... (6) în cazul în care un alt statut prescrie acest lucru.” COMPLAINTE Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că a fost privat de dreptul său de acces la instanță, deoarece modificările Legii privind obligațiile civile au împiedicat instanțele interne să decidă cererea sa de daune pe fond și se plânge, de asemenea, cu privire la durata procedurii. De asemenea, reclamantul se plânge că distrugerea casei sale l-a privat de dreptul său la posesie pașnică a proprietății sale contrar articolului 1 din Protocolul nr. 1. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că nu are acces la instanță în ceea ce privește cererea sa civilă pentru daune, deoarece procedurile inițiate de el au fost păstrate în conformitate cu legislația din 1996. El se plânge, de asemenea, cu privire la durata acestor proceduri. Partele relevante ale articolului 6 § 1 din Convenția se citește după cum urmează: „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil [a] ... tribunal instituit prin lege. Curtea consideră că aceasta nu poate determina, pe baza dosarului, admisibilitatea acestei plângeri și, prin urmare, este necesară, în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul Curții, pentru a notifica această parte a cererii guvernului contestat, reclamantul se plânge în continuare că a fost privat de dreptul său la posesia pașnică a proprietății sale, deoarece casa sa a fost distrusă. Se bazează pe art. 1 din Protocolul nr. 1, care citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânzile generale sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” În primul rând, Curtea trebuie să se asigure dacă, și în ce măsură, este competentă ratione temporis în ceea ce privește cererea, aceasta reiterează că, în conformitate cu normele de drept internațional recunoscute în general, Convenția reglementează numai, pentru fiecare parte contractantă, fapte ulterioare intrării în vigoare în ceea ce privește această parte (a se vedea, de exemplu, X. c. Portugalia, cererea nr. 9453/81, Decizia Comisiei din 13 decembrie 1982, Deciziile și rapoartele (DR) 31 p. 204, 208 și Kadikis c. Letonia (dec.), nr. 47634/99, 29 iunie 2000). Curtea reamintește că Croația a recunoscut competența Curții de a primi cereri “de la orice persoană, organizație neguvernamentală sau grup de persoane care pretind că sunt victime de o încălcare de către Croația a drepturilor recunoscute în convenție prin orice act, hotărâre sau eveniment care are loc după 5 noiembrie 1997”. Prin urmare, Curtea nu este competentă să examineze prezenta cerere, în măsura în care se referă la faptele care au loc înainte de data ratării convenției. Concluzia contrarului ar constitui un efect retroactiv asupra Convenției care ar fi contrar principiilor generale ale dreptului internațional. În același timp, aceasta ar face declarația Croației recunoscând competența Curții de a primi cereri individuale nugatorii (a se vedea Kadikis c. Letonia , citată mai sus, și Hotărârea Stamulakatos c. Grecia din 30 septembrie 1993, Seria A nr. 271, p. 14, § 33). Curtea consideră că actul de distrugere a casei reclamantului a fost un act instantanez, care nu dă naștere la o eventuală situație continuă de încălcare a Convenției. În plus, în ceea ce privește procedura privind cererea reclamantului de daune, în măsura în care acestea intră în competența Curții ratione temporis , reclamantul nu prezintă plângeri separate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . examinarea plângerii reclamanților privind lipsa de acces la instanță și durata procedurii; declara inadmisibilă restul cererii. Erik Fribergh Christos R OZAKIS Președintele grefierului

FIRST SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 75545/01

by Đuro KRESOVIĆ

against Croatia

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 9

July

2002 as a Chamber composed of

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mrs

F.

Tulkens

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

N.

Vajić

,

Mr

E.

Levits

,

Mr

A.

Kovler

,

Mr

V.

Zagrebelsky

,

judges

,

and Mr E.

Fribergh

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 28 May 2001,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Đuro Kresović, is a Croatian citizen, who was born in 1937 and lives in Kistanje, Croatia.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 9 March 1992 the applicant’s house in Sveti Petar, Croatia, was destroyed, following an explosion.

On 17 January 1996 the Croatian Parliament introduced an amendment to the Civil Obligations Act which provided that all proceedings concerning actions for damage resulting from terrorist acts were to be stayed pending the enactment of new legislation on the subject and that before the enactment of such new legislation damages for terrorist acts could not be sought.

The Act also imposed an obligation on the Government to submit to Parliament special legislation, regulating the responsibility for such damages, at the latest within six months from the entry into force of the present Act. So far the Croatian authorities have not enacted any new legislation regulating the matter.

On 3 June 1999 applicant lodged an action for damages against the Republic of Croatia with the Biograd Municipal Court (

Općinski sud u Biogradu

).

On 4 December 2000 the court stayed the proceedings pursuant to the above legislation.

B.

Relevant domestic law

The relevant part of the Civil Obligations Act (

Zakon o obveznim odnosima

) reads as follows:

Section 180(1)

“Responsibility for loss caused by death or bodily injury or by damage or destruction of another’s property, when it results from violent acts or terror or from public demonstrations or manifestations, lies with the ... authority whose officers were under a duty, according to the laws in force, to prevent such loss.”

The relevant parts of the Act Amending the Civil Obligations Act (

Zakon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima

– Official Gazette no. 7/1996) read as follows:

Section 1

“Section 180 of the Civil Obligations Act (the Official Gazette nos. 53/91, 73/91 and 3/94) shall be repealed.”

Section 2

“Proceedings for damages instituted under section 180 of the Civil Obligations Act shall be stayed.

The proceedings referred to in sub-section 1 of this section shall be continued after the enactment of special legislation governing responsibility for damage resulting from terrorist acts.”

The relevant part of the Civil Procedure Act provides:

Section 212

“Proceedings shall be stayed:

...

(6) where another statute so prescribes.”

COMPLAINTS

1.

The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention that he has been deprived of his right of access to court because the changes of the Civil Obligations Act prevented domestic courts from deciding his claim for damages on the merits and he also complains about the length of the proceedings.

2.

The applicant also complains that the destruction of his house deprived him of his right to peaceful possession of his property contrary to Article 1 of Protocol No. 1.

THE LAW

1.

The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention that he has no access to court in respect of his civil claim for damages because the proceedings instituted by him were stayed pursuant to the 1996 legislation. He also complains about the length of these proceedings.

The relevant parts of Article 6 § 1 of the Convention read as follows:

“1.

In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time [a] ... tribunal established by law.

The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule

54

§

3

(b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

2.

The applicant further complains that he was deprived of his right to peaceful possession of his property because his house was destroyed. He relies on Article 1 of Protocol No. 1 which reads as follows:

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

The Court firstly has to ascertain whether, and to what extent, it is competent

ratione temporis

to deal with the application. It reiterates that in accordance with the generally recognised rules of international law, the Convention only governs, for each Contracting Party, facts subsequent to its entry into force with regard to that Party (see, for example, X. v. Portugal, application no. 9453/81, Commission decision of 13 December 1982, Decisions and Reports (DR) 31 pp. 204, 208 and

Kadikis v. Latvia

(dec.), no. 47634/99, 29 June 2000).

The Court recalls that Croatia recognised the competence of the Court to receive applications “from any person, non-governmental organisation or group of individuals claiming to be a victim of a violation by Croatia of the rights recognised in the Convention through any act, decision or event occurring after 5 November 1997.” Accordingly, the Court is not competent to examine the present application in so far as it refers to facts occurring before the date of the ratification of the Convention. Finding to the contray would amount to giving retroactive effect to the Convention which would be contrary to general principles of international law. At the same time it would render Croatia’s declaration recognising the Court’s competence to receive individual applications nugatory (see

Kadikis v.

Latvia

, cited above, and the Stamulakatos v.

Greece judgment of 30 September 1993, Series

A no.

271, p.

14, §

33).

The Court considers that the act of destruction of the applicant’s house was an instantaneous act, which does not give rise to any possible continuous situation of a violation of the Convention. Furthermore, as to the proceedings concerning the applicant’s claim for damages, in so far as they do fall within the Court’s competence

ratione temporis

, the applicant does not make any separate complaints under Article 1 of Protocol No. 1.

It follows that this part of the application is incompatible

ratione temporis

with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35

§

3 and must be rejected in accordance with Article 35

§

4.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to adjourn

the examination of the applicants’ complaint concerning the lack of access to court and the length of proceedings;

Declares

inadmissible the remainder of the application.

Erik

Fribergh

Christos R

OZAKIS

Registrar

President