CtEDO 23.10.2003 Auto

KRESOVIC v. CROATIA

RESPONDENT
HRV
HOTĂRÂRE
23.10.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KRESOVIC v. CROATIA (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

Primă secțiune DECIZIE FINALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 755545/01, de către având în vedere cererea depusă la 28 mai 2001, având în vedere decizia parțială din 9 iulie 2002, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspunsul prezentat de solicitant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl δuro Kresović, este un cetățean croat, născut în 1937 și locuiește în Modrino Selo, Croația. Guvernul contestat este reprezentat de agentul lor, dna Lidija Lukina-Karajković. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 martie 1992, casa reclamantului din Sveti Petar, Croația, a fost distrusă, după explozie. La 17 ianuarie 1996, Parlamentul Croat a introdus un amendament la Legea privind obligațiile civile (Zcazon o obveznim odnosima ) care prevede ca toate procedurile privind acțiunile de prejudiciu rezultate din acte teroriste să rămână în așteptarea promulgării unei noi legislații privind această temă și că înainte de promulgarea unor astfel de noi legislații nu ar putea fi solicitate daune pentru actele teroriste. De asemenea, Legea impune guvernului obligația de a prezenta Parlamentului o legislație specială, care reglementează responsabilitatea pentru astfel de daune, cel târziu în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a prezentului Lege. La 3 iunie 1999, reclamantul a depus o acțiune pentru daune împotriva Republicii Croația la Curtea Municipală de Biograd (Općinski sud u Biogradu La 4 decembrie 2000, instanța a continuat procedurile în conformitate cu legislația menționată anterior. La 14 iulie 2003, Parlamentul a adoptat Legea privind răspunderea pentru prejudicii provocate de actele teroriste și de demonstrații publice ( Zakon odgovornosti za štetu nastalu uslijed terorističkih akat i javnih demontracija , Gazette Oficial nr. 117/2003 din 23 iulie 2003. Partea relevantă a Legii privind obligațiile civile se menționează după cum urmează: Secțiunea 180 alineatul (1) „Răspunderea pierderii cauzate de moarte sau de leziuni corporale sau de daune sau distrugerea proprietății altcuiva, atunci când rezultă din acte violente sau teroare sau din manifestații publice sau manifestări, se află la ... autoritatea a căror ofițeri au fost sub datoria, în conformitate cu legile în vigoare, pentru a preveni această pierdere.” Părțile relevante ale Actului de modificare a Legii privind obligațiile civile (Zcazon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima – Gazetteul Oficial nr. 7/1996) se citesc după cum urmează: „Secțiunea 1 „Secțiunea 180 din Legea privind obligațiile civile (Journalul Oficial nr. 53/91, 73/91 și 3/94) se abrogă”. Secțiunea 2 „Se mențin procedurile menționate în subsecțiunea 1 din prezenta secțiune după adoptarea legislației speciale care reglementează răspunderea pentru daunele care rezultă din actele de terorism.” Partea relevantă a Legii de procedură civilă ( Zakon o parničnom postupku ) prevede: Secțiunea 212 „Procedurile se mențin: ... (6) în cazul în care un alt statut prescrie acest lucru.” Actul de 2003 privind răspunderea pentru daunele rezultate din actele teroriste și demonstrațiile publice prevede, printre altele , că Republica Croația trebuie să compenseze numai damele care rezultă în leziuni corporale, îndepărtarea sănătății sau a morții. Toate damele materiale ar putea fi căutate în temeiul Legii de Reconstrucție. Partea relevantă a Legii de Reconstrucție ( Zakon o obnovi, Offcial Gazette nos. 24/1996, 54/1996, 87/1996 și 57/2000) prevede, printre altele, că mijloacele de reconstrucție trebuie acordate persoanelor a căror proprietate a fost distrusă în război. Cererea trebuie depusă Ministerului Lucrărilor Publice, Reconstrucție și Construcție ( Ministarstvo za javneradove, obnovu i graditeljstvo COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că a fost privat de dreptul său de acces la instanță deoarece modificările Legii privind obligațiile civile au împiedicat instanțele interne să decidă cererea de daune în fond. Reclamantul s-a plâns că nu a avut acces la instanță în ceea ce privește cererea sa civilă pentru daune, deoarece procedurile inițiate de el au fost păstrate în conformitate cu legislația din 1996. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, al căror părți relevante se citesc după cum urmează: „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică de [a] ... tribunal instituit prin lege. Guvernul a susținut în primul rând că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne pentru că nu a depus o afirmație constituțională care a contestat legislația în cauză. Reclamantul a susținut că remediile invocate de Guvern nu se aplică cazului său. Curtea reamintește că, în circumstanțe similare, în cazul Crnojević, o plângere constituțională care contesta legislația în cauză nu reprezintă un remediu care trebuie epuizat (a se vedea Crinojević c. Croația) , (dec.), nr. 71614/01, 29 aprilie 2003). Curtea nu vede niciun motiv să se depărteze de această decizie în cazul în cauză. Rezultă că plângerea reclamantului nu poate fi respinsă pentru faptul că nu epuizează căile de recurs interne. În alternativa, Guvernul a invitat Curtea să concluzioneze că cererea nu a dezvăluit nici o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. În acest sens, ei au susținut că reclamantul a avut acces la o instanță deoarece a instituit o procedură civilă pentru daune în fața Curții Municipale de la Biograd. Faptul că instanța a continuat procedurile în temeiul legislației din 1996 nu a afectat dreptul de acces al reclamantilor la o instanță deoarece procedura a rămas doar temporar. Când în iulie 2003, noua legislație a fost adoptată reclamantul a avut acces la o instanță. Reclamantul nu este de acord cu Guvernul. Curtea consideră, având în vedere argumentele părților, că plângerea ridică probleme serioase de fapt și de drept în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a meritelor. Prin urmare, Curtea concluzionează că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv de declarare inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate restul cererii admisibile, fără a se judeca meritele cauzei. Søren N IELSEN Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă