DRAGICEVIC v. CROATIA

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE PARȚIONALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 11814/02 de Ljuban DRAGIČEVI împotrivă Croației Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 19 decembrie 2002 în calitate de Cameră compusă de președinte C.L. Rozakis dna Tulkens Lorenzen doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky, judecători și dl S. Nielsen grefier de secțiune adjunctivă Având în vedere cererea depusă la 31 ianuarie 2002, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Ljuban Dragičević, este un cetățean croat, născut în 1938 și locuiește în Crikvenica, Croația. El este reprezentat în fața Curții de către dna Miroslava Manojlović Motušić, avocat practicant în Zadar, Croația. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 6 iulie 1992, casa reclamantului din Nin, Croația a fost exploatată de infractori necunoscuti. La 18 mai 1993, reclamantul a depus o acțiune la Tribunalul Municipal Zadar ( Općinski sud u Zadru ) în căutarea unei compensații pentru forma de proprietate distrusă a Republicii Croației. La 17 ianuarie 1996, Parlamentul croat a introdus un amendament la Legea privind obligațiile civile, care prevede că toate procedurile referitoare la acțiunile legate de daunele provocate de actele teroriste trebuie să rămână în așteptarea promulgării noilor legislații cu privire la acest subiect și că, înainte de promulgarea unor astfel de noi legislații, nu ar putea fi solicitate daune pentru actele teroriste. Până în prezent, autoritățile croate nu au promulgat nici o nouă legislație care reglementează această chestiune. La 17 decembrie 1998, Curtea Municipală Zadar a continuat procesul. Legea internă relevantă Partea relevantă a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o obveznim odnosima ) citește după cum urmează: Secțiunea 180(1) „Răspunderea pierderilor cauzate de moarte sau de leziuni corporale sau de leziuni sau distrugerea proprietății altcuiva, atunci când rezultă din acte violente sau terorii sau din manifestații publice sau manifestări, se află la ... autoritatea a căror ofițeri au fost sub datoria, în conformitate cu legile în vigoare, de a preveni această pierdere.” Partele relevante ale Actului de modificare a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima – Monitorul Oficial nr. 7/1996) se citește după cum urmează: „Secțiunea 1 din Legea privind obligațiile civile (Journalul Oficial nr. 53/91, 73/91 și 3/94) se abrogă”. Secțiunea 2 „Se menționează „Procedurile privind daunele instituite în temeiul articolului 180 din Legea privind obligațiile civile. Procedura menționată la secțiunea 1 din prezentul articol se continuă după adoptarea legislației speciale care reglementează responsabilitatea pentru daunele cauzate de actele teroriste.” Partea relevantă a Legii de procedură civilă prevede: Secțiunea 212 „Procedurile se mențin: ... (6) în cazul în care un alt statut prescrie acest lucru.” COMPLAINTE Reclamantul susține că promulgarea legislației din 1996 interferează cu dreptul său de acces la instanță și/sau cu dreptul său la o soluție eficace în sensul articolului 6 § 1 și al articolului 13 din convenție. El se plânge în continuare în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 susținând că actul de distrugere a casei sale l-a privat de dreptul său la bucurarea pașnică a bunurilor sale. El se plânge în cele din urmă în temeiul articolului 14 din Convenție că a fost discriminat pe baza originei etnice sale. Reclamantul se plânge că este privat de dreptul său de acces la instanță și/sau de dreptul său la un remediu eficace, deoarece modificările Legii privind obligațiile civile din 1996 l-au împiedicat să primească cererea de compensare decisă de instanțe interne. El se bazează pe art. 6 § 1 și art. 13 din convenție, al căror parte relevantă se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [convenția] are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul de procedură, este necesar să se anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul se plânge, de asemenea, că a fost privat de dreptul său la bucuria pașnică a bunurilor sale deoarece casa sa a fost exploatată. Se bazează pe art. 1 din Protocolul nr. 1 Curtea constată că evenimentele reclamate au avut loc la 6 iulie 1992, în timp ce Convenția a intrat în vigoare în ceea ce privește Croația la 5 noiembrie 1997. cu dispozițiile convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 În cele din urmă, reclamantul se plânge că a fost discriminat pe baza originii sale etnice în contradicție cu art. 14 din convenție. Curtea reamintește că, în conformitate cu jurisprudența sa stabilită în ceea ce privește domeniul de aplicare al garanției prevăzute la art. 14, o diferență de tratament este discriminatorie dacă „nu are justificare obiectivă și rezonabilă”, adică dacă nu urmărește un „object legitim” sau dacă nu există o „relație rațională de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul căutat de a fi realizat” (a se vedea, de exemplu, Gaygusuz v. Hotărârea austriei din 16 septembrie 1996, Raporturile 1996-IV, p. 1142, § 42). Curtea constată că, în acest caz, modificările legislației se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în poziția reclamantului, prin urmare, această plângere este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerilor reclamantului că a fost privat de dreptul său de acces la instanță și/sau de dreptul său la un remediu eficace; declara restul cererii inadmisibil. Søren N IELSEN Christos R OZAKIS Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 11814/02

by Ljuban DRAGIČEVIĆ

against Croatia

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 19

December

2002 as a Chamber composed of

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mrs

F.

Tulkens

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

N.

Vajić

,

Mr

E.

Levits

,

Mr

A.

Kovler

,

Mr

V.

Zagrebelsky,

judges

,

and Mr S.

Nielsen

,

Deputy Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 31 January 2002,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Ljuban Dragičević, is a Croatian citizen, who was born in 1938 and lives in Crikvenica, Croatia. He is represented before the Court by

Ms Miroslava Manojlović Motušić, a lawyer practising in Zadar, Croatia.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 6 July 1992 the applicant’s house in Nin, Croatia was mined by unknown perpetrators.

On 18 May 1993 the applicant filed an action with the Zadar Municipal Court (

Općinski sud u Zadru

) seeking compensation for his destroyed property form the Republic of Croatia. On 17 January 1996 the Croatian Parliament introduced an amendment to the Civil Obligations Act which provided that all proceedings concerning actions for damages resulting from terrorist acts were to be stayed pending the enactment of new legislation on the subject and that before the enactment of such new legislation damages for terrorist acts could not be sought. So far the Croatian authorities have not enacted any new legislation regulating the matter.

On 17 December 1998 the Zadar Municipal Court stayed the proceedings.

B.

Relevant domestic law

The relevant part of the Civil Obligations Act (

Zakon o obveznim odnosima

) reads as follows:

Section 180(1)

“Responsibility for loss caused by death or bodily injury or by damage or destruction of another’s property, when it results from violent acts or terror or from public demonstrations or manifestations, lies with the ... authority whose officers were under a duty, according to the laws in force, to prevent such loss.”

The relevant parts of the Act Amending the Civil Obligations Act (

Zakon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima

– Official Gazette no.

7/1996) read as follows:

Section 1

“Section 180 of the Civil Obligations Act (the Official Gazette nos. 53/91, 73/91 and 3/94) shall be repealed.”

Section 2

“Proceedings for damages instituted under section 180 of the Civil Obligations Act shall be stayed.

The proceedings referred to in sub-section 1 of this section shall be continued after the enactment of special legislation governing responsibility for damage resulting from terrorist acts.”

The relevant part of the Civil Procedure Act provides:

Section 212

“Proceedings shall be stayed:

...

(6) where another statute so prescribes.”

COMPLAINTS

1.

The applicant maintains that Parliament’s enactment of the 1996 legislation interferes with his right of access to court and/or his right to an effective remedy within the meaning of Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention.

2.

He further complains under Article 1 of Protocol No. 1 claiming that the act of destruction of his house deprived him of his right to peaceful enjoyment of his possessions.

3.

He finally complains under Article 14 of the Convention that he has been discriminated against on the basis of his ethnic origin.

THE LAW

1.

The applicant complains that he is deprived of his right of access to court and/or his right to an effective remedy because the changes of the Civil Obligations Act from 1996 prevented him from having his claim for compensation decided by the domestic courts. He relies on Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention, the relevant part of which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...”

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule

54

§

2

(b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

2.

The applicant also complains that he has been deprived of his right to peaceful enjoyment of his possessions because his house was mined. He relies on Article 1 of Protocol No. 1.

The Court notes that the events complained of took place on 6 July 1992 while the Convention entered into force in respect of Croatia on 5

November 1997.

It follows that this complaint is incompatible

ratione temporis

with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35

§

3 and must be rejected in accordance with Article 35

§

4.

3.

Finally the applicant complains that he has been discriminated against on the basis of his ethnic origin contrary to Article 14 of the Convention.

The Court recalls that according to its established case-law regarding the scope of the guarantee provided under Article 14, a difference in treatment is discriminatory if “it has no objective and reasonable justification”, that is, if it does not pursue a “legitimate aim” or if there is no “reasonable relationship of proportionality between the means employed and the aim sought to be realised” (see, for example, the Gaygusuz v. Austria judgment of 16 September 1996,

Reports

1996-IV, p. 1142, § 42).

The Court notes that in the present case the changes in legislation equally apply to all persons in the applicant’s position.

It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article

35 §§

3 and

4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to adjourn

the examination of the applicant’s complaints that he has been deprived of his right of access to court and/or his right to an effective remedy;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Søren N

IELSEN

Christos R

OZAKIS

Deputy Registrar

President