BADOVINAC v. CROATIA

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE PARȚIONALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 9761/02 de către Nikola BADOVINAC împotriva Croației Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 7 noiembrie 2002 în calitate de Cameră compusă de președintele C.L. Rozakis, dna Tulkens Bonello Lorenzen Doamna Vajić Levits Zagrebelsky, judecători și dl Nielsen secretar adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 12 februarie 2002, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Nikola Badovinac, este un cetățean croat, născut în 1932 și trăiește în Split. El este reprezentat în fața Curții de către dl Jadran Franceschi, avocat practicant în Split. La 2 februarie 1992, casa reclamantului din Kaštel Novi, Croația, a fost exploatată de infractori necunoscuti. La 9 ianuarie 1995, reclamantul a instituit o procedură civilă în fața Curții Municipale Split ( Općinski sud u Splitu ), cerând compensații din partea Republicii Croației pentru proprietatea sa distrusă. La 17 ianuarie 1996, Parlamentul croat a introdus un amendament la Legea privind obligațiile civile, care prevede că toate procedurile referitoare la acțiunile legate de daunele provocate de actele teroriste trebuie să rămână în așteptarea promulgării noilor legislații cu privire la acest subiect și că, înainte de promulgarea unor astfel de noi legislații, nu ar putea fi solicitate daune pentru actele teroriste. Până în prezent, autoritățile croate nu au promulgat nici o nouă legislație care reglementează această chestiune. La 15 septembrie 1998, Curtea Municipală Split a continuat procedura. Legea internă relevantă Partea relevantă a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o obveznim odnosima ) citește după cum urmează: Secțiunea 180(1) „Răspunderea pierderilor cauzate de moarte sau de leziuni corporale sau de leziuni sau distrugerea proprietății altcuiva, atunci când rezultă din acte violente sau terorii sau din manifestații publice sau manifestări, se află la ... autoritatea a căror ofițeri au fost sub datoria, în conformitate cu legile în vigoare, de a preveni această pierdere.” Partele relevante ale Actului de modificare a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima – Monitorul Oficial nr. 7/1996) se citește după cum urmează: „Secțiunea 1 din Legea privind obligațiile civile (Journalul Oficial nr. 53/91, 73/91 și 3/94) se abrogă”. Secțiunea 2 „Se menționează „Procedurile privind daunele instituite în temeiul articolului 180 din Legea privind obligațiile civile. Procedura menționată la secțiunea 1 din prezentul articol se continuă după adoptarea legislației speciale care reglementează responsabilitatea pentru daunele cauzate de actele teroriste.” Partea relevantă a Legii de procedură civilă prevede: Secțiunea 212 „Procedurile se mențin: ... (6) în cazul în care un alt statut prescrie acest lucru.” COMPLAINTE Reclamantul susține că promulgarea legislației din 1996 interferează cu dreptul său de acces la instanță și/sau cu dreptul său la o soluție eficace în sensul articolului 6 § 1 și al articolului 13 din convenție. El se plânge în continuare în temeiul articolului 8 din Convenția luată singur și coroborat cu art. 14 din Convenția susținând că actul de distrugere a casei sale l-a privat de dreptul de a respecta casa sa și că aparține unei categorii mici de persoane ale căror proprietate a fost distrusă. Reclamantul se plânge că este privat de dreptul său de acces la instanță și/sau de dreptul său la un remediu eficace, deoarece modificările Legii privind obligațiile civile din 1996 l-au împiedicat să primească cererea de compensare decisă de instanțe interne. El se bazează pe art. 6 § 1 și art. 13 din convenție, al căror parte relevantă se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [convenția] are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul de procedură, este necesar să se anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul se plânge, de asemenea, că a fost privat de dreptul său de a respecta casa sa pentru că casa sa a fost exploatată și că aparține unei mici categorii de persoane ale căror proprietate a fost distrusă. Se bazează pe articolele 8 și 14 din Convenție. Curtea constată că evenimentul se plângea la 2 februarie 1992, în timp ce Convenția a intrat în vigoare în ceea ce privește Croația la 5 noiembrie 1997. Rezultă că această parte a cererii este incompatibilă ratione temporis cu dispozițiile convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerilor reclamantului că a fost privat de dreptul său de acces la instanță și/sau de dreptul său la un remediu eficace; declara restul cererii inadmisibil. Søren Nielsen Christos R OZAKIS Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 9761/02

by Nikola BADOVINAC

against Croatia

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 7

November

2002 as a Chamber composed of

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mrs

F.

Tulkens

,

Mr

G.

Bonello

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

N.

Vajić

,

Mr

E.

Levits

,

Mr

V.

Zagrebelsky,

judges

,

and Mr

S

.

Nielsen

,

Deputy Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 12 February 2002,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Nikola Badovinac, is a Croatian citizen, who was born in 1932 and lives in Split. He is represented before the Court by Mr Jadran Franceschi, a lawyer practising in Split.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 2 February 1992 the applicant’s house in Kaštel Novi, Croatia, was mined by unknown perpetrators.

On 9 January 1995 the applicant instituted civil proceedings before the Split Municipal Court (

Općinski sud u Splitu

), seeking compensation from the Republic of Croatia for his destroyed property.

On 17 January 1996 the Croatian Parliament introduced an amendment to the Civil Obligations Act which provided that all proceedings concerning actions for damages resulting from terrorist acts were to be stayed pending the enactment of new legislation on the subject and that before the enactment of such new legislation damages for terrorist acts could not be sought. So far the Croatian authorities have not enacted any new legislation regulating the matter.

On 15 September 1998 the Split Municipal Court stayed the proceedings.

B.

Relevant domestic law

The relevant part of the Civil Obligations Act (

Zakon o obveznim odnosima

) reads as follows:

Section 180(1)

“Responsibility for loss caused by death or bodily injury or by damage or destruction of another’s property, when it results from violent acts or terror or from public demonstrations or manifestations, lies with the ... authority whose officers were under a duty, according to the laws in force, to prevent such loss.”

The relevant parts of the Act Amending the Civil Obligations Act (

Zakon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima

– Official Gazette no.

7/1996) read as follows:

Section 1

“Section 180 of the Civil Obligations Act (the Official Gazette nos. 53/91, 73/91 and 3/94) shall be repealed.”

Section 2

“Proceedings for damages instituted under section 180 of the Civil Obligations Act shall be stayed.

The proceedings referred to in sub-section 1 of this section shall be continued after the enactment of special legislation governing responsibility for damage resulting from terrorist acts.”

The relevant part of the Civil Procedure Act provides:

Section 212

“Proceedings shall be stayed:

...

(6) where another statute so prescribes.”

COMPLAINTS

1.

The applicant maintains that Parliament’s enactment of the 1996 legislation interferes with his right of access to court and/or his right to an effective remedy within the meaning of Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention.

2.

He further complains under Article 8 of the Convention taken alone and in conjunction with Article 14 of the Convention claiming that the act of destruction of his house deprived him of his right of respect for his home and that he belongs to a small category of persons whose property was destroyed.

THE LAW

1.

The applicant complains that he is deprived of his right of access to court and/or his right to an effective remedy because the changes of the Civil Obligations Act from 1996 prevented him from having his claim for compensation decided by the domestic courts. He relies on Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention, the relevant part of which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...”

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule

54

§

3

(b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

2.

The applicant also complains that he has been deprived of his right of respect for his home because his house was mined and that he belongs to a small category of persons whose property was destroyed. He relies on Articles 8 and 14 of the Convention.

The Court notes that the event complained of took place on 2

February

1992 while the Convention entered into force in respect of Croatia on 5 November 1997.

It follows that this part of the application is incompatible

ratione temporis

with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35

§

3 and must be rejected in accordance with Article 35

§

4.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to adjourn

the examination of the applicant’s complaints that he has been deprived of his right of access to court and/or his right to an effective remedy;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Søren

Nielsen

Christos R

OZAKIS

Deputy Registrar

President