Bacic împotriva Croației

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE PARȚIONALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 3742/02 de Ljubica BAČI Țara Croația Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 17 octombrie 2002 în calitate de Camera compusă de dna Tulkens Președintele Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky judecătorii doamnei Steiner și dl S. Nielsen grefierul secțiunea adjunctivă Având în vedere cererea depusă la 22 decembrie 2001, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Ljubica Bačić, este un cetățean croat, născut în 1931 și trăiește în Split. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 decembrie 1991, casa reclamantului din Špišić Bukovica, Croația, a fost jefuită și exploatată.

La 31 octombrie 1994, reclamantul a depus o acțiune de compensare a daunelor, în legătură cu distrugerea casei sale, împotriva Republicii Croației cu Curtea Municipală Virovitica (Općinski sud u Virovitici La 17 ianuarie 1996, Parlamentul croat a introdus un amendament la Legea privind obligațiile civile, care prevede că toate procedurile referitoare la acțiunile legate de daunele provocate de actele teroriste trebuie să rămână în așteptarea promulgării noilor legislații cu privire la acest subiect și că, înainte de promulgarea unor astfel de noi legislații, nu ar putea fi solicitate daune pentru actele teroriste. De asemenea, Legea impune guvernului obligația de a prezenta Parlamentului o legislație specială, care reglementează responsabilitatea pentru astfel de daune, cel târziu în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a Actului.

Până în prezent autoritățile croate nu au promulgat nici o nouă legislație care reglementează această chestiune. La 7 februarie 1996, instanța a continuat procesul în temeiul legislației de mai sus.

Legea internă relevantă Partea relevantă a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o obveznim odnosima ) citește după cum urmează: Secțiunea 180 (1) „Răspunderea pierderilor cauzate de moarte sau de leziuni corporale sau de leziuni sau distrugerea proprietății altcuiva, atunci când rezultă din acte violente sau terorii sau din manifestații publice sau manifestări, se află la ... autoritatea a căror ofițeri au fost sub datoria, în conformitate cu legile în vigoare, de a preveni această pierdere.” Partele relevante ale Actului de modificare a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima – Monitorul Oficial nr. 7/1996) se citește după cum urmează: „Secțiunea 1 din Legea privind obligațiile civile (Journalul Oficial nr. 53/91, 73/91 și 3/94) se abrogă”.

Secțiunea 2 „Se menționează „Procedurile privind daunele instituite în temeiul articolului 180 din Legea privind obligațiile civile. Procedura menționată la secțiunea 1 din prezentul articol se continuă după adoptarea legislației speciale care reglementează responsabilitatea pentru daunele cauzate de actele teroriste.” Partea relevantă a Legii de procedură civilă prevede: Secțiunea 212 „Procedurile se mențin: ... (6) în cazul în care un alt statut prescrie acest lucru.” COMPLAINTE Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că a fost privată de dreptul de acces la instanță, deoarece modificările Legii privind obligațiile civile au împiedicat instanțele interne să decidă cererea de daune în fond și se plânge, de asemenea, cu privire la durata procedurii.

Reclamantul se plânge de asemenea că distrugerea casei sale i-a privat dreptul de a poseda pacific pe proprietatea ei, în contravenție cu art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plâng în continuare în temeiul articolului 5 din Convenție, că dreptul ei la libertate și securitate a fost încălcat deoarece statul nu a protejat securitatea proprietății sale și persoana ei împotriva actelor teroriste. În sfârșit, reclamantul invocă art. 17 din Convenție susținând că autoritățile croate au abuzat de drepturile ei deoarece Curtea Municipală Split nu a încheiat procedura privind cererea de compensare a acesteia și deoarece Parlamentul a împiedicat-o să obțină compensație. Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că nu are acces la instanță în ceea ce privește cererea sa civilă pentru daune, deoarece procedurile inițiate de ea au fost păstrate în conformitate cu legislația din 1996. Ea plânge, de asemenea, cu privire la durata acestor proceduri.

Partele relevante ale articolului 6 § 1 din Convenția se citește după cum urmează: „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil [a] ... tribunal instituit prin lege. Curtea consideră că aceasta nu poate determina, pe baza dosarului, admisibilitatea acestei plângeri și, prin urmare, este necesară, în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul de procedură, pentru a notifica această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul se plânge în continuare că a fost privată de dreptul ei la posesia pașnică a proprietății sale pentru că casa ei a fost distrusă și pentru că nu este în măsură să obțină compensații pentru daune din partea autorităților interne.

Se bazează pe art. 1 din Protocolul nr. 1, care citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânzile generale sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Curtea trebuie să se asigure dacă, și în ce măsură, este competentă ratione temporis în ceea ce privește cererea, aceasta reiterează că, în conformitate cu normele de drept internațional recunoscute în general, Convenția reglementează numai, pentru fiecare parte contractantă, fapte ulterioare intrării în vigoare în ceea ce privește această parte (a se vedea, de exemplu, X. c. Portugalia, cererea nr. 9453/81, Decizia Comisiei din 13 decembrie 1982, Deciziile și rapoartele (DR) 31 p. 204, 208 și Kadikis c. Letonia (dec.), nr. 47634/99, 29 iunie 2000). Curtea reamintește că Croația a recunoscut competența Curții de a primi cereri “de la orice persoană, organizație neguvernamentală sau grup de persoane care pretind că sunt victime de o încălcare de către Croația a drepturilor recunoscute în convenție prin orice act, hotărâre sau eveniment care are loc după 5 noiembrie 1997”.

Prin urmare, Curtea nu este competentă să examineze prezenta cerere, în măsura în care se referă la faptele care au loc înainte de data ratării convenției. Curtea consideră că actul de distrugere a casei reclamantului a fost un act instantaneu, care nu dă naștere la o eventuală situație continuă de încălcare a Convenției. Curtea observă, de asemenea, că, deși interferența legislativă a avut loc după intrarea în vigoare a Convenției în ceea ce privește Croația, aceaceasta a fost atât de strâns legată de evenimentele care au susținut afirmația reclamantului că divorțarea celor două ar constitui un efect retroactiv asupra Convenției, care ar fi contrar principiilor generale ale dreptului internațional.

În același timp, aceasta ar face declarația Croației recunoașterea competenței Curții de a primi cereri nugatorii individuale (Hotărârea Stamulakatos c. Grecia din 30 septembrie 1993, Serie A nr. 271, p. 14, § 33 și Multiplex c. Croația (dec.), nr. 58112/00, 26 septembrie 2002, nedeclarată). cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 Reclamantul se plânge în continuare că dreptul ei la securitatea persoanei și proprietăților sale a fost încălcat deoarece autoritățile interne nu i-au protejat formele de acte teroriste. În sfârșit, reclamantul invocă art. 17 din Convenție, susținând că autoritățile croate au abuzat de drepturile ei deoarece Curtea Municipală Split nu a încheiat procedura privind cererea de compensare a acesteia și deoarece Parlamentul a împiedicat-o să obțină compensații.

Având în vedere tot materialul în posesia sa și, în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că nu au dezvăluit nici o viziune a încălcării drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Prin urmare, această parte a cererii este manifestament nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului privind lipsa de acces la instanță și durata procedurii; declara restul cererii inadmisibil. Søren Nielsen Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 3742/02 by Ljubica BAČIĆ against Croatia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 17 October 2002 as a Chamber composed of Mrs F. Tulkens , President , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mr E. Levits , Mr A. Kovler , Mr V. Zagrebelsky , Mrs E. Steiner , judges , and Mr S. Nielsen , Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 22 December 2001, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Ms Ljubica Bačić, is a Croatian citizen, who was born in 1931 and lives in Split. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. On 23 December 1991 the applicant’s house in Špišić Bukovica, Croatia, was burglared and mined.

On 31 October 1994 the applicant lodged an action for compensation of damages, in connection with the destruction of her house, against the Republic of Croatia with the Virovitica Municipal Court ( Općinski sud u Virovitici ). On 17 January 1996 the Croatian Parliament introduced an amendment to the Civil Obligations Act which provided that all proceedings concerning actions for damages resulting from terrorist acts were to be stayed pending the enactment of new legislation on the subject and that before the enactment of such new legislation damages for terrorist acts could not be sought. The Act also imposed an obligation on the Government to submit to Parliament special legislation, regulating the responsibility for such damages, at the latest within six months from the entry into force of the Act.

So far the Croatian authorities have not enacted any new legislation regulating the matter. On 7 February 1996 the court stayed the proceedings pursuant to the above legislation. B. Relevant domestic law The relevant part of the Civil Obligations Act ( Zakon o obveznim odnosima ) reads as follows: Section 180(1) “Responsibility for loss caused by death or bodily injury or by damage or destruction of another’s property, when it results from violent acts or terror or from public demonstrations or manifestations, lies with the ... authority whose officers were under a duty, according to the laws in force, to prevent such loss.” The relevant parts of the Act Amending the Civil Obligations Act ( Zakon o izmjenama i dopunama Zakona o obveznim odnosima – Official Gazette no. 7/1996) read as follows: Section 1 “Section 180 of the Civil Obligations Act (the Official Gazette nos.

53/91, 73/91 and 3/94) shall be repealed.” Section 2 “Proceedings for damages instituted under section 180 of the Civil Obligations Act shall be stayed. The proceedings referred to in sub-section 1 of this section shall be continued after the enactment of special legislation governing responsibility for damage resulting from terrorist acts.” The relevant part of the Civil Procedure Act provides: Section 212 “Proceedings shall be stayed: ... (6) where another statute so prescribes.” COMPLAINTS 1. The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention that she has been deprived of her right of access to court because the changes of the Civil Obligations Act prevented domestic courts from deciding her claim for damages on the merits and she also complains about the length of the proceedings.

2. The applicant also complains that the destruction of her house deprived her of her right to peaceful possession of her property contrary to Article 1 of Protocol No. 1. 3. The applicant further complains under Article 5 of the Convention that her right to freedom and security was violated because the State did not protect the security of her property and person from the terrorist acts. 4. Finally, the applicant invokes Article 17 of the Convention claiming the Croatian authorities abused her rights because the Split Municipal Court did not conclude the proceedings concerning her claim for compensation and because Parliament prevented her from obtaining compensation. THE LAW 1. The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention that she has no access to court in respect of her civil claim for damages because the proceedings instituted by her were stayed pursuant to the 1996 legislation.

She also complains about the length of these proceedings. The relevant parts of Article 6 § 1 of the Convention read as follows: “1. In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time [a] ... tribunal established by law. The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 3 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government. 2. The applicant further complains that she was deprived of her right to peaceful possession of her property because her house was destroyed and because she is not able to obtain compensation for damages from the domestic authorities.

She relies on Article 1 of Protocol No. 1 which reads as follows: “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” The Court has to ascertain whether, and to what extent, it is competent ratione temporis to deal with the application.

It reiterates that in accordance with the generally recognised rules of international law, the Convention only governs, for each Contracting Party, facts subsequent to its entry into force with regard to that Party (see, for example, X. v. Portugal, application no. 9453/81, Commission decision of 13 December 1982, Decisions and Reports (DR) 31 pp. 204, 208 and Kadikis v. Latvia (dec.), no. 47634/99, 29 June 2000). The Court recalls that Croatia recognised the competence of the Court to receive applications “from any person, non-governmental organisation or group of individuals claiming to be a victim of a violation by Croatia of the rights recognised in the Convention through any act, decision or event occurring after 5 November 1997.” Accordingly, the Court is not competent to examine the present application in so far as it refers to facts occurring before the date of the ratification of the Convention.

The Court considers that the act of destruction of the applicant’s house was an instantaneous act, which does not give rise to any possible continuous situation of a violation of the Convention. The Court notes further that although the legislative interference took place after the Convention entered into force in respect of Croatia it was so closely related to the events that gave rise to the applicant’s claim that divorcing the two would amount to giving retroactive effect to the Convention which would be contrary to general principles of international law. At the same time it would render Croatia’s declaration recognising the Court’s competence to receive individual applications nugatory (the Stamulakatos v. Greece judgment of 30 September 1993, Series A no. 271, p. 14, § 33 and Multiplex v. Croatia (dec.), no. 58112/00, 26 September 2002, unreported).

It follows that this part of the application is incompatible ratione temporis with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3 and must be rejected in accordance with Article 35 § 4. 3. The applicant further complains that her right to security of person and her property was violated because the domestic authorities did not protect her form terrorist acts. Finally, the applicant invokes Article 17 of the Convention, claiming that the Croatian authorities abused her rights because the Split Municipal Court has not concluded the proceedings concerning her claim for compensation and because Parliament prevented her from obtaining compensation. In the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they did not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Decides to adjourn the examination of the applicant’s complaint concerning the lack of access to court and the length of proceedings; Declares the remainder of the application inadmissible. Søren Nielsen Françoise Tulkens Deputy Registrar President