DABIĆ v. CROATIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
DABIĆ v. CROATIA (CtEDO, 2016)
Comunicat la 26 mai 2016 SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 49001/14 Nikola DABII depusă împotriva Croației la 25 iunie 2014 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Nikola Dabić, este un național croat care s-a născut în 1949 și trăiește în Sunja. El este reprezentat în fața Curții de către dl Rupčić, un avocat care practică în Sisak. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a locuit în casa sa în satul Petrinjac, lângă Sunja, Croația. În august 1995, în timpul unei acțiuni militare croate numite „Storm” ( Oluja), reclamantul a fugit din Croația. La 27 septembrie 1995, Legea privind preluarea temporară și gestionarea anumitor proprietăți („Legea privind secustrarea”) a intrat în vigoare. Cu condiția ca proprietatea aparținând persoanelor care au părăsit Croația după 17 Octombrie 1990 trebuia să fie sequestrată (care să spună că este luată în grijă) și controlată de stat. A autorizat, de asemenea, autoritățile locale să găzduiască temporar alte persoane din aceste proprietăți. La 23 martie 1996, Comisia de Locație a Municipiului Sunja (denumită în continuare „Comisia de Locație”) a emis o decizie de autorizare a unui anumit D.V. de a utiliza temporar casa reclamantului. În 2000 reclamantul a solicitat recuperarea casei sale; cererea a fost acceptată la 24 aprilie 2001 de către Comisia Locație și D.V. a fost ordonată să abandoneze casa. D.V. a evacuat casa la 24 martie 2003. După ce reclamantul a reușit casa el a remarcat că toate proprietățile mobile din casă, precum și unele vehicule și animale, au fost furate și că părțile din casă au fost grave deteriorate. În 2003 reclamantul a adus o acțiune civilă în Curtea Municipală Sisak împotriva statului, municipalitatea Sunja și D.V. cerând daune în valoare de 224.400 kuna croată (HRK) pentru proprietatea furată și distrusă. D.V. a murit ulterior și reclamantul a retras reclamația sa în legătură cu el. La 20 februarie, Curtea Municipală Sisak a respins acțiunea reclamantului din cauza faptului că nu exista nicio bază juridică pentru a deține statul responsabil în astfel de circumstanțe. Această hotărâre a fost susținută de Curtea județului Sisak la 23 octombrie 2008, Curtea Supremă la 31 august 2011 și de Curtea Constituțională la 9 ianuarie 2014. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că proprietatea sa a fost furată și deteriorată grav și că statul are responsabilitatea pentru aceasta. Întrebări către părți au fost autoritățile sub o obligație, astfel cum este stabilită în substanță în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, de a lua măsuri pentru a asigura protecția proprietății reclamantului în timp ce D.V. îl utiliza? Dacă este cazul, autoritățile își îndeplinesc obligația pozitivă de a proteja proprietatea respectivă?