SOCIETE GACRIDANEM S.R.L. AND GABRIEL CLAUDIU NICHITICI v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
SOCIETE GACRIDANEM S.R.L. AND GABRIEL CLAUDIU NICHITICI v. ROMANIA (CtEDO, 2016)
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 3907/06 SOCIETÉ GACRIDANEM S.R.L. și Gabriel Claudiu NICHITICI împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința la 31 mai 2016 în calitate de comitet compus din: Krzysztof Wojtyczek, președinte, Iulia Motoc, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 27 septembrie 2006, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de către solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Primul reclamant, Gacridanem S.R.L., este o societate română de răspundere limitată („societatea reclamantă”), a cărui sediu social se află în Galați. Al doilea reclamant, Gabriel Claudiu Nichitici, este un cetățen român, care locuiește în Galați. Mama celui de-al doilea reclamant a fost administratorul companiei solicitante la momentul respectiv. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl G. Thuan Dit Dieudonné, avocat practicant la Strasbourg. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. La 4 septembrie 2003, al doilea reclamant a cumpărat o parcelă de terenuri de 420 mp de la P.M. și P.I., situată la 191A George Coșbuc Street, Galați. Contractul de vânzare, care a fost semnat înainte de un notar public, a fost înregistrat în Registrul de terenuri la 8 septembrie 2003. La 10 și, respectiv, 22 februarie 2005, C.K. a cumpărat două parcele de teren, ambele de 207.5 mp, situate la strada 189A și 189B George Coșbuc. Remarcand că parcelele de teren pe care le dobândise erau ocupate de al doilea reclamant, la 16 martie 2005, C.K. a depus proceduri de restituire. La 6 aprilie 2005, al doilea reclamant a încheiat o închiriere de cinci ani cu societatea reclamantă, care a fost semnată înainte de un notar public. Al doilea reclamant a fost reprezentat de mama sa, N.D., pe baza unei competențe de avocat. O clauză în închiriere a permis societății reclamanților să construiască pe terenul închiriat. La 24 mai 2005, societatea reclamantă a depus o cerere de permis de construcție la primarul Galați. La 6 iunie 2005, primarul Galați a acordat societății reclamante un permis de construcție a unei instalații și a unor birouri industriale. 10. Societatea reclamantă a început imediat lucrările de construcție. Procedura administrativă de anulare a permisului de construcție al societății reclamante 11. La începutul lunii iulie 2005 C.K. a observat că societatea reclamantă a construit clădiri pe parcele de teren achiziționate. 12. La 5 iulie 2005, ea a informat doi angajați care lucrează pentru primar de nereguli în legătură cu eliberarea permisului de construcție, dar au refuzat să-și verifice acuzațiile. 13. În consecință, la 19 iulie 2005, a introdus proceduri administrative împotriva primarului, cerând anularea permisului de construcție și demolarea clădirilor construite de societatea reclamantă pe teren. Ea a susținut că, deși societatea reclamantă a fost autorizată să efectueze lucrări de construcții pe terenul situat la strada 191A George Coșbuc, a început să construiască pe terenul ei situat la 189A și 189B. Ea a susținut că ea este proprietara terenului și că închirierea dintre al doilea reclamant și societatea reclamantă a fost nuloasă și nu a susținut, de asemenea, că societatea reclamantă nu are dreptul să obțină un permis de construcție, deoarece nu este proprietarul terenului. 14. La 15 august 2005, societatea reclamantă a intervenit în procedura administrativă, susținând că acesta a fost beneficiarul permisului de construcție. Acesta a susținut că permisul a fost eliberat în mod legal și nu a existat nici un motiv pentru anularea acestuia, susținând, de asemenea, că nu a fost conștientă de procedurile civile pe care le-a întârziat cu privire la plățile de teren pe care le-a construit clădirile sale. Societatea reclamantă nu a solicitat să fie compensată în cazul în care acționarea C.K. a fost permisă. 15. Societatea reclamantă a fost reprezentată de un avocat al alegerii sale, care a prezentat dovezi documentare extinse privind procedura de obținere a permisului de construcție. 16. Prin hotărârea din 19 decembrie 2005, Curtea județului Galați a respins acțiunile administrative depuse de C.K. El a susținut că nu exista niciun motiv pentru a anula permisul de construcție, deoarece toate cerințele legale au fost îndeplinite. 17. C.K. a făcut apel, insistând că instanța de primă instanță a interpretat greșit articolele 1 și 6 din Legea nr. 50/1991. Ea a susținut că doar un proprietar de teren are dreptul să solicite un permis de clădire și nu un locator, în cazul ei societatea reclamantă. În plus, ea a susținut că parcele de teren cumpărat fraudulento de cel de-al doilea reclamant sunt aceleași terenuri cu care a cumpărat-o. Potrivit unei scrisori trimise de Primăria incluse în dosarul de caz, 191A nu a fost alocat nimănui. 18. În cadrul procedurii dinaintea instanței de apel, societatea reclamantă a fost reprezentată de un avocat al alegerii sale, care a prezentat observații orale și scrise. El a prezentat, printre altele, faptul că terenul pe care societatea reclamantă a ridicat clădirile nu a fost alocat un număr nu are nicio relevanță juridică pentru transferul dreptului unui locatar de a utiliza terenul. 19. Prin decizia din 28 martie 2006, Curtea de Apel Galați a permis recursul asupra punctelor de drept și a anulat hotărârea instanței de judecată inferioară. După o proaspătă examinare a fondului, Curtea a permis acțiunea C.K. și a ordonat anularea permisului de construcție. De asemenea, a ordonat ca clădirile construite de societatea reclamantă să fie demolate pe propriile cheltuieli. Acesta a respins acțiunile de intervenție depuse de societatea reclamantă, susținând că primarul a eliberat permisul de construcție fără a respecta dispozițiile legale ale Legii nr. 50/1991 privind persoanele care au dreptul să solicite un permis de construcție și documentele care urmează să fie depuse cu cererea. Curtea a concluzionat că există îndoieli serioase cu privire la autenticitatea documentelor depuse de societatea reclamantă pentru obținerea permisului de construcție. În plus, instanța a remarcat că, deși societatea reclamantă ar fi fost conștientă că proprietarul terenului, al doilea reclamant, a fost implicat în proceduri civile privind titlul său asupra terenului, aceasta nu a dezvăluit aceste informații atunci când a depus cererea de permis de construcție. 20. La 23 iunie 2006, un recurs extraordinar (concursație în Anulare ) depusă de societatea reclamantă împotriva acestei decizii a fost respinsă ca nefondată de o decizie finală a Curții de Apel Galați. Informații suplimentare 21. Prin hotărârea din 26 septembrie 2012, județul Galați Tribunalul a declarat contractul de vânzare a parcelei încheiate de cel de-al doilea reclamant nul și nul. Al doilea reclamant a depus un recurs. Curtea nu dispune de informații suplimentare în acest sens. 22. În plus, pe baza informațiilor furnizate de părți, au existat alte proceduri în curs între societatea reclamantă și C.K. privind lucrările de demolare. Se pare că în 2013 clădirile nu au fost încă demolate. Legea internă relevantă nr. 50/1991 23. În momentul material, civil, industrial, agricol sau orice alt tip de construcție ar putea fi construit după obținerea unui permis de construcție eliberat în conformitate cu procedura prevăzută în Legea nr. 50/1991. 24. Primul pas în această procedură a fost obținerea unui certificat de planificare, care a furnizat informații despre statutul juridic, economic și tehnic al terenurilor. Reclamantul pentru un permis de construcție a trebuit să prezinte autorității în cauză documente complexe, inclusiv titlul parcelei de teren care autorizează construcția clădirii, o descriere a lucrărilor care urmează să fie efectuate, certificatul de planificare și anunțurile și aprobarile juridice necesare. Dispoziții relevante ale Codului de Procedură Civilă din România 25. În conformitate cu art. 49, un terț ar putea interveni voluntar în cadrul procedurilor pe care le-a petrecut între alte părți. Intervenția voluntară în interesele proprii ale persoanei a fost numită „intervenție principală”, în cazul în care intervenția a afirmat propriile drepturi. În cazul în care intervenția principală a fost permisă, intervenția principală are același statut procedural ca reclamantul. Dispozițiile relevante ale Legii administrative (Legea nr. 554/2004) 26. Dispozițiile relevante sunt formulate după cum urmează: art. 1 „Celui care consideră că o autoritate publică și-a prejudiciat drepturile sau interesele legitime ca urmare a unei măsuri administrative sau a unei nerespectări în termenul legal la o cerere pe care a prezentat-o poate solicita instanței administrative competente să-și îndepărteze măsura, să recunoască dreptul sau interesul legitim în cauză și să ofere reparații pentru daunele pe care le-a susținut. art. 8 Oricine consideră că o măsură administrativă își are prejudiciul drepturilor legale sau intereselor legitime, care nu este satisfăcută de acțiunile luate cu privire la o plângere depusă de el [cu autoritățile competente], sau care nu primește răspuns la o cerere în termenul prevăzut la articolul (h) [treizeci de zile de la înregistrarea cererii, cu excepția cazului în care este specificată altfel prin lege], se poate aplica instanțelor administrative pentru ca măsura să fie anulată integral sau parțial și să fie acordată compensație pentru orice pierdere și, dacă este cazul, prejudicii morale.” ... art. 28 „1. Dispozițiile prezentei legi sunt completate de Codul de Procedură Civilă, în măsura în care aceasta din urmă nu este incompatible cu specificul dreptului public.” COMPLAINTE 27. Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la presupusa nedreptate a procedurii instituite de C.K. În special, s-au plâns că instanța de apel a examinat alte argumente decât cele prezentate de părți și nu au dat motive pentru concluziile sale. De asemenea, s-au plâns că a interpretat în mod eronat dispozițiile legale relevante ale Codului Civil și ale Legii nr. 50/1991 și faptul că societatea reclamantă nu a fost autorizată să intervină în procedura de recurs. 28. În baza articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții au susținut că anularea permisului de construcție pe baza căruia societatea reclamantă a ridicat clădiri pe o parcelă de terenuri, precum și ordinul instanței de a demola clădirile pe propriile cheltuieli, fără nicio compensație, au încălcat dreptul la bucurarea pașnică a bunurilor lor. Obiecția preliminară a Guvernului 29. Obiecția preliminară a Guvernului a fost că al doilea reclamant nu a putut pretinde că este victimă în sensul articolului 34 din Convenție, deoarece nu a fost parte la procedura administrativă de anulare a permisului de construcție, care a fost obiectul prezentei cereri. 30. Al doilea reclamant a susținut că a fost o victimă a presupusei încălcări deoarece el a fost proprietarul terenului pe care societatea reclamantă a construit clădiri. În plus, el a intervenit în cadrul procedurii în calitate de administrator al societății solicitantă. 31. Curtea reiterează că termenul de „victim” utilizat în art. 34 din Convenție determină persoana afectată direct de actul sau omisiune în eliberare (a se vedea, printre altele, Vatan c. Rusia , nr. 47978/99 § 48, 7 Octombrie 2004). De asemenea, aceasta reiterează că o persoană nu poate se plânge de încălcarea drepturilor sale în cadrul procedurii la care nu a fost parte, chiar dacă a fost acționar și/sau director al unei societăți care a fost parte la procedura (a se vedea, printre altele, F. Santos, Lda. și Fachadas v. Portugalia (dec.), nr. 49020/99, ECHR 2000-X, și Nosov v. Rusia (dec.), nr. 30877/02, 20 octombrie 2005). 32. Curtea observă că, deși a doua reclamantă nu a fost parte în procedura internă, care este obiectul prezentului caz, prezenta cerere a fost depusă Curtea nu numai de către societatea reclamantă, ci și de către a doua reclamantă, personal în numele său. În plus, permisul de construcție solicitat a fost eliberat în numele societății reclamante, iar anularea acesteia nu a afectat situația terenului aparținând celui de-al doilea reclamant. 33. Din aceste motive, Curtea susține obiecția preliminară a Guvernului și constată că al doilea reclamant nu poate pretinde că este victimă de o încălcare a drepturilor sale în temeiul convenției, în sensul articolului 34. În consecință, plângerile formulate de cel de-al doilea reclamant sunt incompatibile ratione personae în conformitate cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 § 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 1 din Convenție. A susținut că instanța a interpretat și aplicat în mod nedrept legea relevantă și că nu și-a luat în considerare argumentele și nu a dat motive pentru concluziile sale. Partea relevantă a articolului 6 § 1 citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” 35. Curtea reiterează că nu este sarcina sa de a acționa în calitate de instanță de apel de „a patra instanță” punând la îndoială rezultatul procedurii interne. Instanța internă este cel mai bine plasată să interpreteze și să aplice normele de drept material și procedural (a se vedea, printre multe alte autorități, Gurepka c. Ucraina , nr. 61406/00, § 45, 6 septembrie 2005). 36. Curtea reiterează, de asemenea, că efectul articolului 6 § 1 este, printre altele , să pună un „tribunal” sub obligația de a efectua o examinare adecvată a argumentelor, argumentelor și elementelor de probă aprobate de părți, fără a aduce atingere evaluării sale sau a faptului că acestea sunt relevante pentru decizia sa, având în vedere că Curtea nu este invitată să examineze dacă argumentele sunt îndeplinite în mod adecvat (a se vedea Perez v. Franța [GC], nr. 47287/99, § 80, CEDH 2004 I, și Buzescu v. România , nr. 61302/00, § 63, 24 mai 2005). 37. În ceea ce privește problema respectării cerințelor articolului 1 în acest caz, Curtea observă că plângerea de nedreptate a societății reclamante a fost adresată în mod specific împotriva raționării a Curții de Apel Galați utilizate în decizia sa din 28 martie 2006. 38. Pe baza documentelor din dosar, Curtea constată că, în cadrul procedurii administrative, societatea reclamantă, reprezentată de un avocat în toate etapele procedurii, a putut prezenta toate documentele pe care le consideră relevante și a introdus toate argumentele necesare pentru a-și apăra interesele. 39. Curtea internă de ultimă instanță a examinat argumentele societății reclamante și le-a respins, oferind motive suficiente pentru decizia sa. Prin urmare, hotărârea sa nu pare arbitrară sau manifestement irezonabilă. 40. Rezultă că această plângere trebuie să fie declarată inadmisibilă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Denunțarea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția 41. Societatea reclamantă se plângea că nu a primit nicio compensație pentru pierderea pe care a suferit-o din cauza invalidării permisului de construcție și a ordinii instanței de demolare a lucrărilor pe propriile cheltuieli. Se bazează pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care se citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Guvernul a susținut că societatea reclamantă nu a epuizat căile de recurs interne, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din Convenție. Ei au susținut că societatea reclamantă a avut posibilitatea de a solicita compensații în ceea ce privește daunele pe care le-a trebuit să le incurce în funcție de anularea permisului de construcție, dar nu a utilizat acest remediu. Potrivit Guvernului, a avut opțiunea de a solicita daune în cadrul procedurii administrative pentru anularea permisului de construcție în care a intervenit, sau în celelalte proceduri instituite de C.K. în legătură cu lucrările de demolare în care societatea reclamantă și primarul Galați erau părți. 43. Societatea reclamantă a susținut că nu a considerat necesar să depună o altă cerere, deoarece a intervenit în procedura administrativă instituită de C.K. 44. Curtea reiterează că, în temeiul articolului 35 § 1, aceasta poate să se ocupe de cereri numai după epuizarea măsurilor interne. Statele sunt dispensate de a răspunde în fața unui organism internațional pentru actele lor înainte de a avea ocazia de a pune lucrurile drept prin propriul sistem juridic, iar cei care doresc să se bazeze pe jurisdicția de supraveghere a Curții în ceea ce privește plângerile împotriva unui stat sunt, prin urmare, obligați să utilizeze în primul rând remediile prevăzute de sistemul juridic național (a se vedea, printre multe alte autorități, Gherghina c. România (dec.) [GC], nr. 42219/07, § 84, 9 iulie 2015). 45. Prin urmare, obligația de a evacua căile de recurs interne impune reclamantului să utilizeze în mod normal remediile care sunt disponibile și suficiente în ceea ce privește reclamațiile sale din Convenția. Existența acestor măsuri trebuie să fie suficient de sigure nu numai în teorie, ci și în practică, în lipsa accesibilității și eficacității necesare (a se vedea Mocanu și alții c. România [GC], nos. 10865/09, 45886/07 și 32431/08, § 222, CEHR 2014 (extracte). 46. Pleacarea formulată de societatea reclamantă în acest caz se referă în principal la prejudiciile pe care le-a avut înfruntat în legătură cu ordinea de demolare a clădirilor pe care le-a ridicat deja pe teren. 47. Curtea constată că societatea reclamantă a intervenit în cadrul procedurii administrative ca principal intervenent. Cu toate acestea, deși în temeiul Codului de procedură civilă a avut aceeași poziție procedurală ca reclamantul (a se vedea punctul 25 de mai sus), și a avut posibilitatea de a solicita compensare pentru daunele pe care le-ar putea incurca în cazul în care acționarea C.K. a fost permisă și permisul de construcție anulat (a se vedea punctul 26 de mai sus), societatea reclamantă nu a depus nici o cerere de compensare în cursul procedurii administrative instituite de C.K. 48. Curtea remarcă că, de fapt, societatea reclamantă nu a solicitat nicio autoritate internă o compensare pentru daunele pe care le-a avut în legătură cu demolarea clădirilor pe care le-a construit deja. În plus, potrivit celor mai recente informații prezentate de părți, se pare că clădirile nu au fost încă demolate. Prin urmare, Curtea consideră că societatea reclamantă nu a epuizat, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție, remediile care îi sunt disponibile în temeiul legislației române. Alte plângeri 49. Societatea reclamantă a susținut alte încălcări ale articolului 6 din Convenție. 50. Având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea consideră că restul cererii nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a articolului de mai sus al Convenției. Prin urmare, aceste plângeri sunt inadmisibile și trebuie respinse în temeiul articolelor 1, 3 și 4 din Convenție. cererea este inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 23 iunie 2016. Fatoș Aracı Krzysztof Wojtyczek Președintele adjunct al grefierului