SOCIETE GACRIDANEM SRL AND GABRIEL CLAUDIU NICHITICI v. ROMANIA
SOCIETE GACRIDANEM SRL AND GABRIEL CLAUDIU NICHITICI v. ROMANIA (CtEDO, 2013)
SECȚIUNEA TERZĂ Cerere nr. 3907/06 SOCIÉTÉ GACRIDANEM S.R.L. și Gabriel Claudiu NICHITICI împotriva României depusă la 27 septembrie 2006 DECLARAREA FACTELOR Primul reclamant, Société Gacridanem S.R.L., este o societate de răspundere limitată din România, a cărei sediul social este în Galați. Al doilea reclamant, Gabriel Claudiu Nichitici este un național român, care locuiește în Galați. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl Hincker, avocat practicant la Strasbourg. Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura administrativă pentru anularea permisului de construcție al societății reclamante La 4 septembrie 2003 N.C.G. a cumpărat de la P.M. și P.I. o parcelă de teren. Contractul de vânzare semnat înainte ca un notar public să fie înregistrat în Registrul imobiliar la 8 septembrie 2003. La 6 aprilie 2005 N.C.G. a încheiat un contract de închiriere cu societatea reclamantă pentru o perioadă de cinci ani. Contractul a fost semnat înainte de un notar public. N.C.G. a fost reprezentat de mama sa, N.D., pe baza unei competențe de avocat. Potrivit unei clauze ale contractului de închiriere, societatea reclamantă a avut dreptul de a erecta construcții pe terenul închiriat. La 21 mai 2005, societatea reclamantă a depus o cerere la primarul Galați pentru un permis de construcție. La 6 iunie 2005, primarul Galați a acordat companiei solicitantă un permis de construcție privind construcția unei sale industriale și a unor birouri. Potrivit companiei solicitanți, investițiile sale în construcțiile s-au ridicat la 300 000 EUR. La 22 februarie 2005, C.K. a cumpărat aceeași parcelă de teren de la alți vânzători. La o dată neespecificată în 2005 C.K. a depus proceduri de restituire în legătură cu parcela de teren. În paralel, la 19 iulie 2005 C.K. a introdus proceduri administrative împotriva primarului care solicită anularea permisului de construcție și demolarea construcțiilor construite de societatea reclamantă pe teren. Ea a susținut că este proprietarul terenului și că contractul de închiriere dintre N.C.G. și societatea reclamantă era nul și nu era. De asemenea, ea a susținut că societatea reclamantă nu avea dreptul să obțină un permis de clădire, deoarece nu era proprietarul terenului. Societatea reclamantă a intervenit în procedura administrativă susținând că acesta a fost beneficiarul permisului de construcție. A susținut că permisul de construcție a fost eliberat în mod legal și nu există motive pentru anularea acestuia. Prin hotărârea din 19 decembrie 2005 județul Galați Tribunalul a respins acțiunea administrativă depusă de C.K. El a susținut că atât contractele de vânzare, cât și contractele de închiriere sunt valabile și nu există motive pentru anularea permisului de construcție. 1 și 6 din Legea nr. 50/1991. În acest sens, ea a susținut că numai proprietarul terenului are dreptul să solicite permisul de construcție și nu societatea reclamantă, un locatar al terenurilor. Prin decizia din 28 martie 2006, Curtea de Apel a permis recursul și a anulat hotărârea instanței de judecată. După o proaspătă examinare a meritelor, tribunalul de recurs a permis acțiunea C.K. și a ordonat anularea permisului de clădire. De asemenea, a ordonat demolarea clădirilor construite de societatea reclamantă pe propriile cheltuieli și fără nicio compensație. 50/1991 un locatar care a semnat un contract de închiriere timp de cinci ani nu a avut dreptul să solicite un permis de construcție. De asemenea, a remarcat că proprietarul terenului, N.C.G., a fost în străinătate atunci când contractul de închiriere și puterea avocatului care permite mamei sale să încheie contractul de închiriere în numele său au fost semnate. Prin urmare, instanța de recurs a concluzionat că există „îndoieli serioase cu privire la autenticitatea acestor documente”. Concluzând că C.K. a fost proprietarul terenului și nu N.C.G., instanța de recurs a ordonat societății reclamante să demoleze construcțiile la propriile cheltuieli și fără nicio compensare. La 28 iulie 2005, C.K. a depus o plângere penală la biroul procurorului atașat Curții de District Galați împotriva N.D. acuzând-o de a da o declarație falsă înainte de Orașul Galați și de a forja semnătura fiului său, N.C.G., în contractul de leasing încheiat cu societatea reclamantă. La 16 mai 2006, biroul procurorului a decis să nu inițieze o anchetă penală. Potrivit constatărilor sale, C.K a cumpărat o parcelă de teren în februarie 2005. Remarcand că terenul a fost ocupat de societatea reclamantă, ea a introdus proceduri de restituire împotriva N.C.G. În paralel, a instituit proceduri administrative pentru anularea permisului de construcție. Procurorul a susținut că, în conformitate cu dovezile din dosar, N.C.G. a fost în România la 6 aprilie 2005, când puterea avocatului și contractul de închiriere au fost semnate înainte de un notar public. Potrivit unei scrisori trimise de Departamentul de Poliție de Frontieră Galați, N.C.G. a intrat în România la 1 aprilie 2005 și a plecat la 12 aprilie 2005. Societatea reclamantă a furnizat Curtei permisul de construcție și toate documentele, inclusiv cererea, pe care le-a depus primarului Galați pentru obținerea permisului. Certificatul urbanism emis de Orașul Galați la 10 mai 2005 a indicat ca proprietar de teren N.C.G. și contractul de vânzare încheiat de el. La 9 septembrie 2003 ca titlu de proprietate asupra terenului în cauză. Conform unui certificat fiscal eliberat de Orașul Galați la 19 septembrie 2006, N.C.G. a plătit încă impozitul imobiliar pentru plățile de teren. Legea internă relevantă și practică nr. 50/1991 În timp, orice construcție civilă, industrială, agricolă sau de orice alt tip poate fi construită numai după obținerea unui permis de clădire eliberat în conformitate cu procedura prevăzută în Legea nr. 50/1991. În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 50/1991, permisul de construcție ar putea fi obținut de o persoană care deține un drept real asupra terenului și/sau asupra clădirii, cum ar fi dreptul de proprietate, utilizarea, usufruct, surperficie dreptul sau servitude. Obținerea unui certificat urbanism a fost primul pas în această procedură. Acest certificat a informat reclamantul despre statutul juridic, economic și tehnic al terenului. Reclamantul pentru permis de construcție a avut obligația de a prezenta autorității competente o documentație complexă, inclusiv: titlul asupra parcelei de teren care autorizează reclamantul să elaboreze clădirea, proiectul lucrărilor de construcție care urmează să fie efectuate, certificatul urbanismului și anunțurile și aprobarile juridice necesare. Dispozițiile relevante ale Codului Civil Română Legea și jurisprudența relevante privind aderarea imobiliară, în vigoare la momentul material, sunt descrise în Bock și Palade v. România (nr. 21740/02, §§29-33, 15 februarie 2007). COMPLAINTĂ Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 1 din Convenție, instanța de recurs a examinat alte motive decât cele invocate de părți și nu a dat motive pentru concluziile sale. De asemenea, se plâng că aceeași instanță a interpretat în mod eronat dispozițiile legale relevante ale Codului Civil și Legii nr. 50/1991. În conformitate cu același articol al Convenției, reclamanții se plâng de lipsa de imparțialitate a unuia dintre judecători ai celor trei judecători care au examinat apelul asupra punctelor de drept. Ei susțin că acest judecător a fost mama avocatului care a asistat C.K. în procedura de restituire. În baza articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții susțin că anularea unui permis de clădire pe baza căruia societatea reclamantă a ridicat clădiri pe o parcelă de terenuri, precum și ordinul instanței de a demola clădirile pe propriile cheltuieli fără nicio compensație a încălcat dreptul reclamantului de a se bucura de posesiunile lor. Societatea reclamantă a avut o audiere echitabilă în determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, a dat instanța internă de ultima instanță motive suficiente și clare pentru decizia sa, în conformitate cu cerințele articolului 6 din Convenție? A existat vreo interferență cu bucuria pașnică a societății reclamante a bunurilor sale din cauza faptului că instanța de ultima instanță și-a anulat permisul de clădire și a ordonat demolarea clădirilor construite pe propriile cheltuieli și fără compensare? În special, această interferență a impus o sarcină excesivă societății reclamante?