CASE OF GEOTECH KANCEV GMBH v. GERMANY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Remainder inadmissible;No violation of Article 11 - Freedom of assembly and association (Article 11-1 - Freedom of association);No violation of Article 1 of Protocol No. 1 - Protection of property (Article 1 para. 1 of Protocol No. 1 - Peaceful enjoyment of possessions)
CASE OF GEOTECH KANCEV GMBH v. GERMANY (CtEDO, 2016)
Societatea reclamantă este specializată în preluarea eșantioanelor de sol prin foraj pentru examinarea geologică, printre altele, în scopul evaluării adecvatității pentru locurile de construcție și pentru construcția de fântâni. În industria construcțiilor din Germania, s-au desfășurat o serie de acorduri colective, care conțin reglementări referitoare la bunăstarea socială a angajaților care lucrează în acest sector (a se vedea punctele 21-28 din legislația și practicile interne relevante). Associațiile patronale din industria construcției (Hauptverband der Deutschen Bauindustria și Zentralverband des Deutschen Baugewerbes) și sindicatul (IG Bauen-Agrar-Umwelt) au încheiat Hotărârea colectiv privind procedurile de bunăstare socială în comerțul construcțiilor (Tarifvertrag über das Sozialkassenverfahren im Baugewerbe, “VTV”). VTV a conținut norme privind contribuțiile și drepturile în ceea ce privește atât fondul ZVK, cât și Fondul de echilibrare a salariilor și vacanțelor din industria construcției (Urlaubs- und Lohnausgleischeiskasse der Bauwirtschaft, “ULAK”), care a compus împreună Fondul de bunăstare socială în industria construcțiilor care a avut numele comun „SOKA-BAU”. Întrucât Ministerul Federal al Muncii și Afacerilor Sociale a declarat că VTV este în general obligatoriu (allgemeinverbindlich) în conformitate cu secțiunea 5 § 1 din Legea privind acordurile colective (Tarifvertragsgesetz), acesta a fost obligatoriu pentru toți angajatorii din industria de construcții, chiar dacă nu aparțin asociației angajatorilor (secțiunea 5 § 4 din Legea privind acordurile colective, a se vedea dreptul intern și practica relevantă punctul 20). În consecință, toți angajatorii din industria construcției au fost obligați să contribuie la Fondul pentru bunăstarea socială cu o sumă suplimentară de 19,8% din salariile brute plătite angajaților acestora. Societatea reclamantă nu a fost membru al unei asociații patronale care a fost parte la convențiile colective relevante. Prin urmare, aceasta nu a fost direct legată de niciun acord colectiv în temeiul unor astfel de aderări. 10. La 10 august 2004, Fondul de bunăstare socială a trimis o scrisoare societății reclamante cu informații esențiale cu privire la schemele suplimentare de asistență socială, inclusiv în ceea ce privește contribuțiile care urmează să fie plătite și eventualele beneficii pe care le-ar putea primi. Societatea reclamantă nu a reacționat la această scrisoare. 11. La 12 aprilie 2005, în urma anchetelor efectuate pentru a stabili dacă reclamantul a fost obligat să plătească contribuții, Fondul de bunăstare socială a trimis o scrisoare societății reclamante, informand-o despre datoria sa de a plăti contribuții și că a fost deschis un cont în care se plătesc prestațiile. 12. La 28 aprilie 2005, avocatul societății reclamante a trimis o scrisoare Fondului pentru bunăstarea socială, care se opune înregistrării la Fond. 13. La 11 octombrie 2007, Tribunalul Wiesbaden al Muncii a ordonat societății reclamante să plătească 63.625,58 euro (EUR) în arridele fondului de asistență socială pentru perioada între septembrie 2002 și martie 2004 către ZVK. Societatea reclamantă a fost ordonată în continuare să prezinte angajaților săi copii ale lipsei salariale emise între ianuarie 2006 și iunie 2007. Tribunalul muncii a considerat că societatea reclamantă este obligată de VTV, care este obligatorie pentru toți angajatorii din industria construcției, chiar dacă nu aparțin unei asociații angajatorilor. Activitățile societății reclamante intră în domeniul de aplicare al VTV care, în art. 1 alineatul (2) litera (v) nr. 6, a enumerat perforarea ca o activitate în domeniul său de aplicare. 14. Societatea reclamantă a depus un recurs care, în special, a afirmat că efectul general obligatoriu al VTV a încălcat aspectele negative ale dreptului său la libertate de asociere. Acesta a susținut că este obligat să contribuie la un fond înființat în comun de asociația angajatorilor și sindicatul, chiar dacă nu aparține niciunei dintre aceste asociații. Societatea reclamantă s-a plâns în continuare că a fost împiedicată să își creeze propria asociere din cauza lipsei de fonduri. 15. La 27 iunie 2008, Curtea de Avocat Hesse a respins recursul societății reclamante și nu a acordat permisiunea de a face apel asupra punctelor de drept. Pe lângă confirmarea raționării Curții de Muncii, Curtea de Apel a considerat că efectul obligatoriu general al VTV nu a încălcat dreptul societății reclamante la libertatea de asociere. Acesta a observat că efectul obligatoriu în general nu implică obligația de a respecta nici una dintre asociațiile angajatorilor, nici Fondul de bunăstare socială. Referindu-se la jurisprudența Curții Constituționale Federale (decizie din 15 iulie 1980, 1 BvR 24/74, a se vedea punctul 27 din dreptul intern și practică relevantă), Curtea de Apel a admis că societatea reclamantă, care nu a fost membru al unei asociații angajatorilor, a avut dezavantajul de a nu putea să își afirme interesele prin exercitarea controlului asupra activităților Fondului de Protecție Socială prin intermediul acestor asociații. Dreptul de a participa la procesul decizional în cadrul acestor asociații a fost rezervat membrilor asociației respective. În măsura în care acest fapt a exercitat o anumită presiune pentru a deveni membru al unei asociații angajatorilor, acest lucru nu a fost, totuși, suficient pentru a constitui o încălcare a aspectului negativ al dreptului său la libertatea de asociere. 16. Curtea de Apel a mai considerat că obligația de a contribui la Fondul de bunăstare socială nu împiedică societatea reclamantă să își fondeze propria asociere. Acesta a observat că majorele părți ale contribuțiilor datorii ar fi rambursate reclamantului dacă ar fi declarate în mod corespunzător. 17. Curtea de Apel a considerat în cele din urmă că contribuția obligatorie la Fondul de Asigurare Socială a avut în vedere fluctuația ridicată a angajaților din industria construcției și a servit interesul public de a permite gestionarea cererilor angajatului de către Fondul de Asigurare Socială, împiedicând astfel o distorsiune a concurenței. 18. La 10 decembrie 2008, Curtea Federală a Muncii a respins plângerea societății reclamante împotriva refuzului de a acorda concediu de recurs. 19. La 5 februarie 2009, Curtea Constituțională Federală a refuzat să accepte plângerea constituțională a societății reclamante pentru hotărâre, fără a furniza motive (1 BvR 243/09).