GEOTECH KANCEV GMBH v. GERMANY

CINTIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 23646/09 GEOTECH KANCEV GMBH împotriva Germaniei depusă la 29 aprilie 2009 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, Geotech Kancev GmbH, este o societate limitată înregistrată în Germania. Societatea reclamantă este reprezentată în fața Curții de către dna H. Böttcher, avocat practicant la Hamburg. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Societatea reclamantă este specializată în preluarea eșantioanelor de sol pentru examinare geologică. La 11 octombrie 2007, Tribunalul Wiesbaden de Muncire a ordonat societății reclamante să plătească 63.625.58 euro în achiziții de fonduri sociale pentru perioada între septembrie 2002 și martie 2004 la Fondul Suplementar de Protecție al Comerțului Construcțiunilor (Zusatzversorgungskasse für das Baugewerbe ), o entitate înființată în comun de asocierea angajatorilor și sindicatele comerțului cu construcții. Societatea reclamantă a fost ordonată să prezinte mai mult copii ale lipsei salariale emise la angajații săi între ianuarie 2006 și iunie 2007. Curtea de muncă a considerat că societatea reclamantă a fost obligată de Hotărârea colectiv privind procedurile de bunăstare socială în comerțul cu construcții ( Tarifvertrag über das Sozialkassenfahren im Baugewerbe “VTV” , astfel cum a funcționat în industria de construcții. În temeiul articolului 5 § 1 din Legea privind acordurile colective (a se vedea legea internă relevantă, mai jos), VTV a fost obligatoriu pentru toți angajatorii din industria de construcții, chiar dacă nu aparțin asociației angajatorilor. Societatea reclamantă a depus un recurs care a prezentat, în special, faptul că efectul obligatoriu general atribuit VTV-ului și-a încălcat dreptul la libertatea de asociere negativă. Societatea reclamantă a susținut că este obligată să contribuie la un fond instituit în comun de asocierea angajatorilor și sindicatul, chiar dacă nu aparține niciunei dintre aceste asociații. La 27 iunie 2009, Curtea de Apel a respins apelul societății reclamante și nu a acordat permisiunea de a face un recurs în privința punctelor de drept. În continuare, pentru a confirma raționamentul Tribunalului de Apel, Curtea de Avocat a susținut că efectul obligatoriu general (Algemeinverbindlichkeit ) din VTV nu a încălcat dreptul societății reclamante la libertatea de asociere. Referindu-se la jurisprudența Curții Constituționale Federale (decizia din 15 iulie 1980, 1 BVR 24/74), Curtea de Apel a acordat că societatea reclamantă, care nu a fost membru al asocierii angajatorilor, a avut dezavantajul de a nu fi capabilă să își afirme interesele prin exercitarea controlului asupra activităților Fondului suplimentar de bunăstare. Dreptul de a participa la decizia în măsura în care acest fapt a exercitat o anumită presiune pentru a deveni membru al asocierii angajatorilor, acest lucru nu a fost totuși suficient pentru a constitui o încălcare a dreptului la libertatea de asociere negativă. Curtea de Apel a mai considerat că obligația de a contribui la Fondul de bunăstare nu a împiedicat societatea reclamantă să își fondeze propria asociere. Curtea a observat, la început, că majoritatea contribuțiilor datorate ar trebui să fie rambursate reclamantului dacă ar fi declarată în mod corespunzător. În plus, nu a existat nici o indicație că plata acestor contribuții ar împiedica societatea reclamantă să creeze o asociere proprie. Curtea de Apel a considerat în cele din urmă că contribuția obligatorie la fondul de bunăstare a angajaților au luat în considerare fluctuația ridicată a angajaților din industriile de construcții și au servit interesul public de a permite gestionarea cererilor angajatului de către Fondul de bunăstare, împiedicând astfel o distorsiune a concurenței. La 10 decembrie 2008, Curtea Federală a respins plângerea societății reclamante împotriva refuzului de a acorda concediu de recurs. La 5 februarie 2009, Curtea Federală Constituțională a refuzat să accepte plângerea constituțională a societății reclamante pentru a se pronunța în judecată. Legea internă relevantă și practică secțiunea 5 din Legea privind acordurile colective ( Tarifvertragsgesetz ) prevede: „(1) Ministerul Federal al Muncii și Afacerilor Sociale poate, la cerere, și cu consimțământul unui comitet format din trei reprezentanți fiecare dintre organizațiile șefe ale angajatorilor și a angajaților, să declare o convenție colectivă obligatorie în general, dacă 1. angajații angajatorilor care sunt obligați de convenția colectivă constituie cel puțin 50 % din angajații la care se aplică convenția colectivă și 2. Se pare că este în interesul public să acorde acordului efect obligatoriu. ... (4) În cazul în care un acord colectiv a fost declarat în general obligatoriu, dispozițiile acestui acord se aplică și angajatorilor și angajaților care nu au fost anterior obligați de acesta. ...” Hotărârea colectiv poate conține dispoziții privind facilitățile comune înființate de partenerii sociali. Având în vedere fluctuația ridicată a angajaților din industriile de construcții, care a dus la faptul că unii angajați nu au putut îndeplini condițiile necesare pentru obținerea anumitor beneficii sociale în ceea ce privește un singur angajator, asociațiile angajatorilor și sindicatele au încheiat Hotărârea colectiv privind procedurile de bunăstare socială în cadrul comerțului de construcții, care a instituit un fond de asistență socială care acoperă aceste beneficii sociale. Deoarece Ministerul Federal al Muncii și Afacerilor Sociale a declarat acest acord colectiv în general obligatoriu, toți angajatorii din industria construcției sunt obligați să contribuie la o sumă suplimentară de 19,8 % din salariile brute plătite angajaților săi la Fondul de Protecție Socială. Din 1 ianuarie 2007 Fondul de Protecție Socială funcționează în forma juridică a unei societăți de stoc. COMPLAINT Societatea reclamantă se plâng, în temeiul articolului 11 din Convenție, că obligația de a plăti contribuții la Fondul de Protecție Socială a încălcat dreptul său la libertatea de asociere în două moduri: în primul rând, dreptul său la libertatea de asociere negativă a fost încălcat de faptul că a avut obligația de a contribui la Fondul de Protecție Socială în același mod ca un membru al asociației angajatorilor, dar fără a avea competența de a controla protecția propriilor interese în cadrul organizației. În al doilea rând, obligația de a contribui la Fondul de bunăstare socială a privat societatea reclamantă de mijloacele necesare pentru a găsi o asociere a angajatorilor proprii. Reclamantul a susținut, de asemenea, că crearea unui Fond comun de bunăstare socială nu a fost în interesul public și că declarațiile conturilor publicate de Fondul de bunăstare socială nu au fost transparente și nu au furnizat suficiente informații cu privire la utilizarea contribuțiilor angajatorilor. A existat vreo interferență cu libertatea de asociere a societății reclamante, în sensul articolului 11 § 1 din Convenție? În cazul în care a fost necesară această interferență în sensul articolului 11 § 2? În care forma juridică a fost organizată Fondul de Protecție Socială înainte de 1 ianuarie 2007? Această formă juridică se califica ca „societate” în sensul articolului 11 din Convenție? Cum a informat Fondul de Protecție Socială terți precum reclamantul, care nu era membru al asociației angajatorului, despre utilizarea fondurilor lor? Guvernul este invitat să prezinte documente justificative, cum ar fi rapoartele anuale pentru perioadele de timp relevante. A existat vreo interferență cu bucuria pașnică a bunurilor asociației solicitante, în sensul articolului 1 din Protocolul nr.

FIFTH SECTION

Application no. 23646/09

GEOTECH KANCEV GMBH

against Germany

lodged on 29 April 2009

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Geotech Kancev GmbH, is a limited company registered in Germany. The applicant company is represented before the Court by Ms

H. Böttcher, a lawyer practising in Hamburg.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

The applicant company is specialising in taking soil samples for geological examination. On 11 October 2007 the Wiesbaden Labour Court ordered the applicant company to pay 63,625.58 euros in welfare fund arrears for the period of time between September 2002 and March 2004 to the Supplementary Welfare Fund of the Building Trade (

Zusatzversorgungskasse für das Baugewerbe

), an entity jointly established by the employer association and the trade unions of the building trade. The applicant company was further ordered to submit copies of the wage slips issued to its employees between January 2006 and June 2007. The Labour Court considered that the applicant company was bound by the Collective Agreement on Social Welfare Proceedings in the Building Trade (

Tarifvertrag über das Sozialkassenverfahren im Baugewerbe

,

“VTV”), as it operated in the building industry. Under section 5 § 1 of the Law on Collective Agreements (see relevant domestic law, below), the VTV was binding on all employers in the building industry even if they did not belong to the employers’ association.

The applicant company lodged an appeal submitting, in particular, that the general binding effect attributed to the VTV violated its right to negative freedom of association. The applicant company argued that it was obliged to contribute to a fund jointly set up by the employers’ association and the trade union, even though it did not belong to either of these associations. The applicant company further complained that it was prevented from founding an own association for lack of funds.

On 27 June 2009 the Hessian Labour Court of Appeal rejected the applicant company’s appeal and did not grant leave for an appeal on points of law. Further to confirming the Labour Court’s reasoning, the Court of Appeal held that the general binding effect (

Allgemeinverbindlichkeit

) of the VTV did not violate the applicant company’s right to freedom of association. That court observed that the general binding effect did neither entail an obligation to adhere to the employer association nor to the Supplementary Welfare Fund. Referring to the case-law of the Federal Constitutional Court (decision of 15 July 1980, 1 BVR 24/74), the Labour Court of Appeal conceded that the applicant company, who was not a member of the employers’ association, had the disadvantage of not being able to assert its interests by exercising control over the activities of the Supplementary Welfare Fund. The right to participate in the decision

‑

making process was reserved to members of the association. In so far as this fact exerted a certain pressure to become a member of the employers’ association, this was, however, not sufficient to amount to a violation of the right to negative freedom of association.

The Court of Appeal further considered that the obligation to contribute to the Welfare Fund did not prevent the applicant company from founding its own association. The court observed, at the outset, that the major parts of the contributions due were to be reimbursed to the applicant if properly declared. Furthermore, there was no indication that the payment of these contributions would prevent the applicant company from founding an own association.

The Court of Appeal finally considered that the obligatory contribution to the Welfare Fund took account of the high fluctuation of employees in the building industries and served the public interest of allowing for a management of the employee’s claims by the Welfare Fund, thus preventing a distortion of competition.

On 10 December 2008 the Federal Law Court rejected the applicant company’s complaint against the refusal to grant leave to appeal.

On 5 February 2009 the Federal Constitutional Court refused to accept the applicant company’s constitutional complaint for adjudication.

B.

Relevant domestic law and practice

Section 5 of the Law on Collective Agreements (

Tarifvertragsgesetz

) provides:

“(1) The Federal Ministry for Labour and Social Affairs, may, on request, and with the consent of a committee consisting of three representatives each of the head organisations of the employers and of the employees, declare a collective agreement generally binding, if

...

(4) In case a collective agreement has been declared generally binding, the provisions of that agreement also apply to those employers and employees who had previously not been bound by it.

...”

Collective agreements may contain provisions on shared facilities set up by the social partners. In view of the high fluctuation of employees in the building industries, which resulted in some employees’ not being able to fulfil the prerequisites for obtaining certain social benefits in respect of one single employer, the employers’ associations and trade unions concluded the Collective Agreement on Social Welfare Proceedings in the Building Trade, which set up a social welfare fund covering these social benefits.

As the Federal Ministry for Labour and Social Affairs has declared this collective agreement generally binding, all employers in the building industry are obliged to contribute an additional sum amounting to 19,8 % of the gross wages paid to its employees to the Social Welfare Fund. Since 1

January

2007 the Social Welfare Fund operates in the legal form of a stock company.

COMPLAINT

The applicant company complains under Article 11 of the Convention that the obligation to pay contributions to the Social Welfare Fund violated its right to freedom of association in two ways: Firstly, its right to negative freedom of association was violated by the fact that it had the obligation to contribute to the Social Welfare Fund in the same way as a member of the employers’ association, but without having any competence to control the protection of its own interests within the organisation. Secondly, the obligation to contribute to the Social Welfare Fund deprived the applicant company of the necessary means to found an own employers’ association.

The applicant further submitted that the creation of a joint Social Welfare Fund was not in the public interest and that the statements of accounts published by the Social Welfare Fund were intransparent and did not provide sufficient information on the use of the employers’ contributions.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Has there been an interference with the applicant company’s freedom of association, within the meaning of Article 11 § 1 of the Convention?

If so, was that interference necessary in terms of Article 11 § 2?

2.

In which legal form was the Social Welfare Fund organised before 1

January 2007? Did this legal form qualify as an “association” within the meaning of Article 11 of the Convention?

3.

How did the Social Welfare Fund inform third parties like the applicant, who were not members of the employer’s association, about the use of their funds? The Government are invited to submit supporting documents, such as the annual reports for the relevant periods of time.

4.

Has there been an interference with the applicant association’s peaceful enjoyment of possessions, within the meaning of Article 1 of Protocol

No.

1?

If so, was that interference necessary to secure the payment of taxes or other contributions or penalties?