NOVAK v. CROATIA

Reclamantul, dna Mihaela Novak, este un național croat, născut în 1974 și locuiește în Selnica. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dna M. Drča, un avocat care practică la Zagreb. Guvernul croat („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Š. Stažnik. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 februarie 2008, reclamantul a suferit un prejudiciu la locul de muncă. La 13 septembrie 2010, reclamantul a introdus o acțiune civilă în Tribunalul Municipal Čakovec (Općinski sud u Čakovcu) împotriva angajatorului ei, societatea I., care a solicitat compensații pentru prejudiciu material și moral susținute. La 6 octombrie 2010, declarația de cerere a reclamantului a fost transmisă pârâtului, care a răspuns la aceasta la 18 octombrie 2010, susținând că prejudiciul a fost exclusiv vina ei și că s-a opus nivelului de compensare solicitat. La 5 ianuarie, 25 mai, 17 octombrie și 20 decembrie 2011, reclamantul a solicitat instanței să organizeze o audiție 8. Prima audiție în acest caz a avut loc la 12 martie 2013 la care reclamantul a solicitat instanței să obțină un aviz al unui expert medical și s-a opus propunerii inculpatului de a examina anumite martori. La 22 mai 2013, Curtea a hotărât să obțină un aviz al unui expert legist în medicină și a invitat reclamantul să avanseze costurile acestora. Reclamantul a făcut acest lucru la 8 iulie 2013 10. La 12 septembrie 2013, expertul și-a prezentat avizul sugerând ca un alt aviz expert al unui expert în psihiatrie să fie obținut. 11. La 3 octombrie 2013, acuzatul și-a prezentat observațiile cu privire la avizul expertului în timp ce reclamantul a făcut acest lucru la 29 octombrie 2013. În observațiile sale, ea a susținut propunerea de a obține un aviz de experți în psihiatrie și a modificat acțiunile sale în conformitate cu avizul unui expert medical deja obținut. 12. La 5 noiembrie 2013, Curtea a hotărât să obțină un aviz al unui expert legist în psihiatrie. 13. La 17 decembrie 2013, expertul în psihiatrie și-a prezentat avizul. 14. La 10 ianuarie 2014, reclamantul a comentat avizul expertului și a modificat acțiunea în consecință, întrucât, la 23 ianuarie 2014, acuzatul a contestat acest aviz. 15. La 13 martie 2014, Curtea a organizat o audiere la care a auzit părțile și cei doi experți și a examinat patru martori. 16. Audieri suplimentare au avut loc la 29 aprilie și 15 mai 2014. În această ultimă audiere, Curtea a încheiat audierea principală și a programat o audiere pentru pronunțarea hotărârii pentru 2 iunie 2014. 17. Prin hotărârea pronunțată la 2 iunie 2014, Curtea Municipală a hotărât în favoarea reclamantului și a acordat 44.840 kunas croate (HRK) în compensare, împreună cu dobânda legală acumulată și 18 300 HRK în costuri. 18. La 10 iunie 2014, pârâtul a apelat împotriva acestei hotărâri. 19. Prin hotărârea din 30 octombrie 2014, Curtea de județ Varaždin a respins recursul inculpatului și a susținut hotărârea de primă instanță, care a devenit astfel finală. 20. Între timp, la 1 octombrie 2013, reclamantul a depus o cerere de protecție a dreptului la o audiere într-un timp rezonabil la președintele Curții Municipale Čakovec. La 11 noiembrie 2013, președintele a emis o hotărâre care susține că cererea reclamantului a fost bine fundamentată și a ordonat judecătorului care a audiat cazul de a lua o decizie în cadrul procedurii civile de mai sus în termen de șase luni. 22. Secțiunea 63 din Actul Constituțional privind Curtea Constituțională a Republicii Croația (Ustavni zakon o Ustavnom sudu Republike Hrvatske, Gazette Oficiale a Republicii Croației nr. 99/1999 cu amendamente ulterioare – „Legea Curții Constituționale”), se citește după cum urmează: „(1) Oricine poate depune o plângere constituțională la Curtea Constituțională dacă consideră că decizia unei autorități de stat, a guvernului local sau regional, sau a unei persoane juridice împuternicite cu autoritatea publică, cu privire la drepturile sau obligațiile sale, sau în ceea ce privește suspiciunile sau acuzațiile privind o infracțiune penală, a încălcat drepturile sau libertățile sale de om sau dreptul la guvernul local sau regional, garantat de Constituție (denumit în continuare „dreptele constituționale”)... (2) În cazul în care este disponibil un alt remediu legal în ceea ce privește încălcarea drepturilor constituționale [reclamat de], reclamația constituțională poate fi depusă numai după epuizarea acestui remediu. (3) În cazurile în care este disponibilă o acțiune administrativă sau, în proceduri civile și necontențioase, un recurs privind punctele de drept [revizija] se consideră epuizate numai după ce a fost dată o decizie privind aceste măsuri legale.” (1) Curtea Constituțională examinează o plângere constituțională chiar înainte de a fi epuizată toate măsurile legale dacă instanța relevantă nu a hotărât într-un termen rezonabil cu privire la drepturile sau obligațiile unei părți [la procedură] sau în ceea ce privește suspectul sau acuzarea unei infracțiuni penale... (2) În cazul în care constată plângerea constituțională pentru nerespectarea hotărârii într-un termen rezonabil prevăzut la alin. (1) din prezenta secțiune, Curtea Constituțională stabilește un termen în care instanța competentă trebuie să decidă cazul cu privire la meritul... (3) Într-o hotărâre emisă în temeiul alin. (2) din prezenta secțiune, Curtea Constituțională acordă reclamantului compensații adecvate pentru încălcarea dreptului său constituțional ... unei audieri într-un termen rezonabil. Compensația se plătește din bugetul de stat în termen de trei luni de la data în care se depune o cerere de plată.” 23. Dispozițiile relevante ale Legii Curților din 2013 (Zakon o sudovima, Gazette Oficial nr. 28/13), care a intrat în vigoare la 14 martie 2013, citește următoarele: „O parte la proceduri judiciare care consideră că instanța competentă nu a hotărât într-un timp rezonabil cu privire la drepturile sau obligațiile sale, sau cu privire la suspiciune sau acuzarea unei infracțiuni penale, are dreptul la protecție judiciară în conformitate cu prezenta lege.” (1) Remediile legale pentru protecția dreptului la o audiere într-un timp rezonabil sunt: 1. Cererea de protecție a dreptului la o audiere într-un timp rezonabil (2). Cererea de plată a unei compensații adecvate pentru încălcarea dreptului la o audiere într-un timp rezonabil. (2) În procedurile de hotărâre a cererilor menționate la alineatul (1) din prezenta secțiune, se aplică, mutatis mutandis, normele procedurii necontențioase și, în principiu, nu se desfășoară nici o audiție.” (1) Solicitarea de protecție a dreptului la o audiere în termen rezonabil se depune la instanța în fața căreia se așteaptă procedura. (2) Cererea este hotărâtă de președintele instanței, cu excepția cazului în care este judecător, în care situația aceaceasta este hotărâtă de vicepreședintele instanței. (3) Președintele instanței solicită, în termen de 15 zile de la primirea cererii, judecătorului care audie cazul [de a depune] un raport privind durata procedurii și motivele pentru care [ele] nu au fost încheiate, precum și un aviz privind perioada în care se poate decide cazul. Președintele instanței poate să inspecteze dosarul. (4) Judecătorul care audie cazul prezintă raportul imediat, dar cel târziu 15 zile de la momentul în care președintele instanței i-a cerut să facă acest lucru. (5) În hotărârea pe cerere, președintele instanței ia în considerare în special tipul cauzei, complexitatea efectivă și juridică a acesteia, comportamentul părților și al instanței. (6) Președintele instanței decide asupra cererii în termen de 60 de zile de la primirea acesteia.” (2) În cazul în care judecătorul nu hotărăște cazul în termenul specificat, el sau ea trebuie să prezinte un raport scris președintelui instanței care dă motive pentru care nu a reușit să facă acest lucru. Președintele Curții transmite fără întârziere raportul judecătorului și observațiile sale către președintele instanței imediat superioare și Ministerul Justiției.” (1) În cazul în care președintele instanței constată că cererea nu este justificată, el sau ea îl respinge prin o decizie împotriva căreia partea [requesitată] are dreptul de recurs în termen de opt zile de la primirea deciziei. (2) Partea [de cerere] are dreptul de a face recurs, de asemenea, atunci când Președintele instanței, în termen de 60 de zile de la primirea acesteia, nu decide asupra cererii. (3) Avocatul este hotărât de Președintele instanței imediat superioare. În cazul în care cererea se referă la procedurile pe care le așteaptă Curtea Supremă, recursul este hotărât de un comitet de trei judecători ai acestei instanțe. Președintele instanței imediat superioare sau al comitetului pot respinge recursul ca fiind nefondat și susține hotărârea de primă instanță sau inversa [care] decizia.” (1) În cazul în care instanța nu decide asupra cazului menționat la art. 65 din prezenta acțiune în termenul specificat, partea [de solicitare] poate depune, într-o perioadă suplimentară de șase luni, o cerere de plată a unei compensații adecvate pentru încălcarea dreptului la o audiere într-un timp rezonabil cu instanța imediat mai mare. (2) În cazul în care cererea se referă la procedurile care urmează să se întâmple în fața Tribunalului Înalt Comerț, a Tribunalului Înalt Administrativ sau a Curții Înalte pentru Infracțiuni Administrative, cererea este hotărâtă de Curtea Supremă. (3) Cererea prevăzută în alin. (1) din prezentul articol se hotărește prin decizia unui singur judecător. (4) În cazul în care cererea se referă la procedurile pe calea Curții Supreme, cererea este hotărâtă de un comitet de trei judecători ai acestei instanțe. (5) Curtea imediat superioară decide asupra cererii în termen de șase luni.” (1) Curtea imediat superioară sau comitetul Curții Supreme precizează termenul în care instanța în fața căreia procedura este în așteptare trebuie să decidă cazul și să acorde [partea solicitantă] compensația adecvată pentru încălcarea dreptului său la o audiere într-un timp rezonabil. (2) Valoarea totală a compensației corespunzătoare acordate într-un caz nu poate depăși 35.000 de kune croate. (3) Un recurs, care va fi depus în termen de opt zile la Curtea Supremă, este contra decizia privind cererea de plată a unei compensații adecvate pentru încălcarea dreptului la o audiere în cadrul unei ședințe rezonabile. Procesul este hotărât de un comitet de trei judecători ai instanței respective și, în cazul în care hotărârea a fost pronunțată de comitetul Curții Supreme menționat la art. 68 alineatul (4) din prezenta acțiune, recursul este hotărât de un comitet de cinci judecători ai instanței respective. (4) Decizia de atribuire a unei compensații adecvate pentru încălcarea dreptului la o audiere într-un termen rezonabil se transmite imediat după ce a devenit final președintelui instanței înainte de care a avut loc încălcarea dreptului la o audiere într-un timp rezonabil, președintelui Curții Supreme și Ministerului Justiției. (5) Compensarea menționată la alineatul (1) din prezenta secțiune se plătește din bugetul de stat. (6) În cazul în care cazul menționat la alineatul (1) din prezenta secțiune nu este hotărât în termenul specificat, președintele instanței trebuie să prezinte un raport scris președintelui instanței imediat superioare și al Ministerului de Justiție care să ofere motive pentru a nu fi făcut acest lucru.” „Dacă în fața Curții Europene a procedurilor privind drepturile omului au fost instituite pentru protecția dreptului la o audiție într-un termen rezonabil și reprezentantul guvernului în fața Curții Europene a solicitat informații cu privire la acest caz în fața instanței [interne] înaintea căreia se așteaptă procedurile [reclamate de], instanța respectivă informează președintele instanței imediat superioare, Președintele Curții Supreme și Ministerul Justiției Repretanților Guvernului și al motivelor de întârziere.” „Pede protecția dreptului la o audiție primită într-un timp rezonabil înainte de intrare în vigoare a prezentei acte se tratează în conformitate cu dispozițiile din Lege.” 24. La 23 decembrie 2014, Curtea Constituțională a emis o hotărâre nr. U-IIIA-322/2014, în cazul în care a susținut că reclamanții care doresc să prezinte plângeri constituționale în temeiul articolului 63 din Legea Curții Constituționale (a se vedea punctul 22 de mai sus) să se plângă cu privire la lungimea excesivă a procedurilor judiciare în curs de desfășurare a procedurilor judiciare au fost în primul rând obligați să utilizeze pe deplin căile de recurs disponibile în temeiul Legii Curților 2013 (a se vedea punctul 23 de mai sus). Prin urmare, aceasta a declarat inadmisibilă o plângere constituțională depusă în temeiul articolului 63 din Legea Curții Constituționale (a se vedea punctul 22 de mai sus) de către reclamantul care nu a încercat să recurgă la aceste remedii înainte de depunerea plângerii constituționale.Decizia Curții Constituționale a fost publicată în Journalul Oficial nr. 8/15 din 23 ianuarie 2015. Partea relevantă a acestei decizii se citește după cum urmează: „3.1. Rezultă din cele de mai sus că, de la introducerea în 2005 în sistemul juridic intern al unui nou remediu (o cerere de protecție a dreptului la audiere în cadrul unui drept rezonabil în temeiul articolelor 27 și 28 din Legea Curților din 2005, o plângere constituțională în temeiul articolului 63 din Legea Curții Constituționale nu mai a fost singurul remediu în Republica Croația pentru protecția dreptului constituțional la o audiere într-un termen rezonabil. Cu alte cuvinte, Curtea Constituțională nu mai a fost competentă pentru protecția dreptului la o audiere într-un timp rezonabil în prima instanță ... ... - În afară de cerințele procedurale generale pe care fiecare plângere constituțională trebuie să le îndeplinească, o condiție necesară pentru a hotărî plângerea constituțională în care s-a susținut încălcarea dreptului constituțional la o audiere într-un timp rezonabil ([în afară de faptul] dacă a fost depusă în temeiul articolului 62 sau al articolului 63 din Legea Curții Constituționale) este, în general, că reclamantul a folosit în prealabil toate măsurile disponibile [pentru a se plânge] împotriva lungii necorespunzătoare a procedurii.