KALAY c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Affaire communiquée
KALAY c. TURQUIE (CtEDO, 2016)
Comunicat la 16 iunie 2016 Secțiunea a doua Cerere nr. 3281/11 Mahide KALAY și Bahri KALAY împotriva Turciei introdusă la 20 aprilie 2011 EXPOSAT DE FAPTE Reclamanții, dl Mahide Kalay și dl Bahri Kalay, sunt resortisanți turci, născuți în 1981 și, respectiv, 1965, rezidenți în Istanbul. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către dl V. Soytekin, avocat în Istanbul. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 8 august 2006, Ferhat Kalay, fiul reclamanților, în vârstă de unsprezece ani, atunci când a fost scufundat în fântâna municipală Pendik din Istanbul, a fost, potrivit reclamanților, aspirat de pompa de circulație a apei din fântână și se îneacă. Un raport de autopsie, emis la o dată nespecificată, a confirmat că decesul a fost cauzat de înec. Un raport de experiență, emis, de asemenea, la o dată nespecificată, concluzionează că nu există nici o responsabilitate din partea oricui în legătură cu acest incident. La 28 martie 2007, Parchetul Pendik, pe baza acestui raport, se pare că a dat faliment. În ordonanța sa, acesta descrie evenimentul ca fiind: mai (...) o înecare datorată blocării piciorului copilului de un obiect, cum ar fi un cablu, care l-ar fi reținut sub apă Accidentul care a avut loc, potrivit acestui procuror, că rezultatul unei coincidențe foarte grave la 10 iulie 2007, reclamanții au sesizat instanța din Pendik cu o cerere de despăgubiri pentru prejudiciile materiale și morale ale acestora în valoare de 40 000 de lire turce împotriva municipalității Pendik. La 6 martie 2008, Tribunalul de Mare Instanță din Pendik s-a declarat incompetent în fața instanțelor administrative. La 11 aprilie 2008, reclamanții au sesizat instanța administrativă din Pendik pentru aceleași cereri. La 11 noiembrie 2008, Tribunalul Administrativ din Jurisdicție a respins cererea lor de despăgubire pentru nevinovăție imputabilă administrației, considerând că responsabilitatea revine părinților victimei pe care au omis să o supravegheze. La 5 ianuarie 2009, reclamantul s-a ocupat de casarea în fața Consiliului de Stat. printr-o hotărâre din 6 iulie 2010, 8 Camera Consiliului de Stat a respins recursul reclamanților. La 28 decembrie 2010, aceeași formare a respins, de asemenea, acțiunea în rectificare formulată de solicitanți. GRIEF Invochează art. 6, reclamanții se plâng de moartea fiului lor și denunță faptul că responsabilii nu au fost identificați. A fost respectat dreptul la viață al fiului reclamanților în sensul art. 2 din Convenție? În special autoritățile și-au îndeplinit obligațiile pozitive definite în acest domeniu, în special în ceea ce privește obligația de a asigura și de a controla siguranța unor astfel de instalații potențial periculoase, situate în zonele publice, în această privință, statul a instituit o reglementare adecvată care să prevadă proceduri de control periodice, capabile să determine deficiențele acestor instalații și să identifice responsabilii (a se vedea, printre altele, Binișan c. România, nr 39438/05, § 74, 20 mai 2014) În acest sens, guvernul este rugat să furnizeze o copie a tuturor rapoartelor (d. autopsie și / sau da.) întocmite în vederea stabilirii faptelor în cauză. Având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață (a se vedea, mutatis mutandis Vo c. Franța [GC], 53924/00, § 90, CEDH 2004 VIII), investigația desfășurată și procedura administrativă desfășurată în acest caz au îndeplinesc cerințele art. 2 din Convenție