DÖLENEKEN ET AUTRES contre TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
DÖLENEKEN ET AUTRES contre TURQUIE (CtEDO, 2000)
SECȚIUNEA ÎNTÂI\nDECIZIE PARȚIALĂ\nPRIVIND ADMISIBILITATEA\ncererii nr. 31132/96\nprezentată de Mahinur DÖLENEKEN și alții\nîmpotriva Turciei\nCurtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), reunită la 14 martie 2000 într-o cameră compusă din:\nDoamna E. Palm, președintă,\nDomnul J. Casadevall,\nDomnul Gaukur Jörundsson,\nDomnul R. Türmen,\nDomnul B. Zupančič,\nDomnul T. Panțîru,\nDomnul R. Maruste, judecători,\nși domnul M. O'Boyle, grefier de secție,\nAvând în vedere cererea menționată mai sus, introdusă în fața Comisiei Europene a Drepturilor Omului la 28 martie 1996 și înregistrată la 23 aprilie 1996,\nAvând în vedere articolul 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea,\nAvând în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamanți,\nDupă ce a deliberat, pronunță următoarea decizie:\nÎN FAPT\nReclamanții, doamna Mahinur Döleneken și soțul său, Turgut Döleneken, sunt resortisanți turci, născuți, respectiv, în 1953 și 1957 și care locuiesc la Buca (Izmir). În fața Curții, aceștia sunt reprezentați de domnul K. Sami Alptekin, avocat în baroul din Izmir, care acționează de asemenea în nume propriu ca reclamant.\nFaptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de partea reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează.\nLa 12 aprilie 1988, fiul soților Döleneken, Alper, atunci în vârstă de șapte ani, și-a găsit moartea, înecat în fundul unei fântâni aparținând societății feroviare a statului, TCDD (Türkiye Cumhuriyeti Devlet Demir Yolları).\nLa 21 aprilie 1988, înlocuitorul procurorului Republicii, însoțit de un expert, s-a deplasat la locul incidentului și a întocmit un proces-verbal care constata în special absența vreunei măsuri de siguranță în jurul fântânii în cauză. În consecință, a fost deschisă o instrucție penală cu privire la circumstanțele în care a decedat copilul.\nNu pare să fi fost intentată însă nicio acțiune penală în speță, în absența circumstanțelor care să permită să se concluzioneze la răspunderea TCDD și/sau a personalului său în raport cu dreptul penal turc.\nÎn aceste condiții, la 6 mai 1988, domnul Alptekin a introdus în fața Tribunalului de mare instanță din Izmir o acțiune în daune-interese împotriva administrației de care depinde TCDD, precum și a municipalității Buca, pentru greșeală de serviciu și neglijență gravă. A solicitat 8.100.000 lire turcești („TRL„) cu titlu de despăgubire.\nPrintr-o decizie din 14 iulie 1988, tribunalul în cauză s-a declarat totuși necompetent ratione materiae și a dispus trimiterea dosarului cauzei la jurisdicția administrativă competentă, în cazul în care partea reclamantă ar solicita acest lucru.\nLa 9 martie 1989, în scopul căii de recurs administrativ pe care intenționau să o exercite, reclamanții au adresat o cerere scrisă direcției generale a TCDD, precum și municipalităților din Izmir și Konak-centru, solicitând repararea prejudiciului moral și material pentru moartea fiului lor. La 23 martie 1989, TCDD a răspuns, afirmând că răspunderea nu aparține decât municipalităților; cât despre acestea din urmă, nu au răspuns deloc.\nLa 24 mai 1989, reclamanții au intentat o cale de atac de plină jurisdicție în fața Tribunalului administrativ nr. 2 din Izmir („Tribunalul") împotriva celor trei autorități menționate mai sus, solicitând 10.000.000 TRL cu titlu de prejudiciu moral și material.\nPrin hotărârea din 13 februarie 1992, Tribunalul a respins cererea reclamanților, pe motiv că acțiunea lor era de competența jurisdicțiilor civile întrucât viza TCDD și era vădit nefondată întrucât punea în cauză cele două municipalități.\nLa 14 septembrie 1992, reclamanții au formulat recurs împotriva acestei hotărâri în fața Consiliului de Stat, care s-a pronunțat la 30 noiembrie 1993. În hotărârea sa, după ce a concluzionat că litigiul ține într-adevăr de contenciosul administrativ, Consiliul de Stat a reformat hotărârea atacată, dar într-un sens defavorabil apelanților. Conform înaltei jurisdicții, Tribunalul ar fi trebuit, în speță, să se abțină să examineze pe fond cererea de despăgubire, întrucât aceasta ar fi tardivă, deci inadmisibilă. Dosarul cauzei a fost astfel trimis în primă instanță.\nDupă reexaminarea dosarului, Tribunalul a refuzat totuși, în temeiul articolului 49 § 4 din codul de procedură administrativă, să se conformeze hotărârii Consiliului de Stat. În hotărârea sa din 9 februarie 1995, a confirmat poziția sa în primă instanță, și anume că acțiunea reclamanților fusese formulată în termenul legal prevăzut în acest scop.\nÎn această situație, TCDD a formulat, la rândul său, recurs în fața Camerei plenare a Consiliului de Stat. Având în vedere dosarul aflat în fața sa, Camera a ajuns la concluzia că acțiunea reclamanților nu era în niciun fel tardivă și că revenea Tribunalului, competent în materie, să tranșeze.\nAstfel, dosarul cauzei a fost, încă o dată, trimis Tribunalului, care, la 17 aprilie 1997, a dat câștig de cauză familiei Döleneken. În aplicarea articolului 125 din Constituție, a condamnat TCDD la plata a 9.000.000 TRL cu titlu de prejudiciu moral și 1.000.000 TRL cu titlu de prejudiciu material.\nCAPETE DE CERERE\nReclamanții Mahinur și Turgut Döleneken denunță o neglijență gravă din partea administrației care, prin faptul că nu a luat măsurile de precauție necesare în jurul unei fântâni care îi aparținea, ar fi cauzat moartea fiului lor; aceștia consideră că o asemenea neglijență a implicat o încălcare a dreptului la siguranța acestuia, astfel cum este garantat de articolul 5 din Convenție.\nInvocând articolul 6 § 1 din Convenție, doamna și domnul Döleneken se plâng, de asemenea, de durata excesivă a procedurii pe care au pornit-o împotriva autorităților responsabile de incidentul în cauză, pentru a obține repararea prejudiciului material și moral pe care l-au suferit. În speță, faptul că au obținut câștig de cauză după atâția ani nu ar fi servit nici la a face dreptate, nici la a repara prejudiciul lor. De fapt, în cursul perioadei dintre data la care au cerut 10.000.000 TRL cu titlu de reparare și cea la care această sumă a fost acordată, rata inflației din Turcia era cu mult peste rata dobânzilor de întârziere, legal stabilită la 30% în ceea ce privește datoriile statului.\nDomnul Alptekin se consideră, la rândul său, victima unei încălcări a Convenției pentru același capăt, deoarece prelungirea excesivă a procedurii pe care o inițiase în calitatea sa de avocat al familiei Döleneken l-ar fi pus într-o situație jenantă față de clienții săi.\nÎN DREPT\nCurtea a examinat capetele de cerere menționate mai sus, astfel cum au fost prezentate în cerere. Cu toate acestea, în starea actuală a dosarului aflat în fața sa, Curtea consideră că nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității celui formulat de Mahinur și Turgut Döleneken în raport cu articolul 6 § 1 din Convenție și consideră necesar să îl aducă la cunoștința guvernului pârât, în aplicarea articolului 54 § 3 b) din regulamentul său.\nÎn ceea ce privește restul plângerilor, Curtea remarcă de la bun început că reclamanții au fost informați cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestora. Având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să examineze afirmațiile formulate, Curtea nu a remarcat de altfel nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de Protocolul său nr. 1. Curtea consideră, în special, că domnul Alptekin nu poate pretinde că este victimă, în sensul articolului 34, a unei încălcări a articolului 6 § 1 în nume propriu și că capătul de cerere referitor la pretinsa răspundere a administrației pentru decesul lui Alper Döleneken se dovedește tardiv în raport cu articolul 35 § 1.\nRezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.\nPentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,\nAMÂNĂ examinarea capătului de cerere formulat de reclamanții Mahinur și Turgut Döleneken pe terenul articolului 6 § 1 din Convenție și întemeiat pe durata excesivă a procedurii în litigiu;\nDECLARĂ CEREREA INADMISIBILĂ, pentru restul.\nMichael O'Boyle\nElisabeth Palm\nGrefier\nPreședintă