ÇANÇAR v. TURKEY

Decizia nr. 45027/05 Hamdi Nüzhet ÇANÇAR împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care așezează la 28 iunie 2016 în calitate de comitet compus din: Paul Lemmens, președinte, Ksenija Turković, Jon Fridrik Kjølbro, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 1 decembrie 2005, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Hamdi Nüzhet Çançar, este un național turc, născut în 1960 și locuiește în Izmir. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl M. Bayat, un avocat practicant la Ankara. Guvernul turc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a operat o farmacie cu o licență eliberată de Ministerul Sănătății la 3 iulie 2001. După o serie de acuzații depuse la autoritățile care susțin că farmacia reclamantului nu a fost operată în conformitate cu reglementările profesionale și că activitățile sale au fost în contradicție cu cerințele licenței de lucru, la 30 mai 2002, Ministerul Sănătății a revocat licența de lucru a reclamantului. La 1 iulie 2002, farmacia și-a încetat exploatarea. La 19 iulie 2002, reclamantul a depus o acțiune la Curtea Administrativă din Ankara care a solicitat anularea deciziei administrative din 30 mai 2002 de anulare a licenței sale de muncă. Având în vedere concluziile din raportul de anchetă elaborat de un inspector atașat Ministerului Sănătății, prin hotărârea din 20 martie 2003, Curtea Administrativă Ankara a susținut că decizia administrativă de anulare a licenței reclamantului este legală. La 12 februarie 2004, procurorul public șef de la Curtea Supremă de Administrație și-a emis opinia scrisă în care, fără a ridica nicio problemă nouă, el a invitat instanța să susțină decizia. Acest aviz nu a fost notificat reclamantului. La 27 aprilie 2004, Curtea Supremă de Administrație a susținut hotărârea Curții administrative din Ankara. 10. La 23 martie 2005, cererea de rectificare a reclamantului a fost respinsă. 11. Hotărârea Curții Supreme de Administrație a fost înaintata la reclamant la 15 iunie 2005. Legea internă relevantă 12. O descriere a dreptului intern relevant poate fi găsită în Kılıç și alții c. Turcia (dec.), (nr. 33162/10, §§ 10-13, 3 decembrie 2013). COMPLAINT 13. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că necomunicarea avizului scris al Procurorului public șef în cadrul procedurii de recurs în fața Curții Supreme de Administrație și-a încălcat dreptul la o audiere adversară și echitabilă. Reclamantul a susținut că necomunicarea avizului scris al Procurorului public șef în cadrul procedurii de recurs în fața Curții Supreme de Administrație și-a încălcat dreptul la o audiere echitabilă. În acest sens, el se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este relevant, citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege.” 15. Curtea constată că a examinat deja aceeași chestiune în cazul Kılıç și alții v. Turcia ((dec.), (nr. 33162/10, §§ 19-32, 3 Decembrie 2013) și a considerat că reclamanții nu au suferit un dezavantaj semnificativ. În consecință, aceasta a declarat această plângere inadmisibilă în conformitate cu art. 35 § 3 litera (b) din Convenție. 16. având în vedere în special conținutul avizului scris al Procurorului public șef la Curtea Supremă de Administrație (a se vedea punctul Curtea nu constată nicio circumstanță particulară în prezenta cerere, care ar fi obligată să se îndepărteze de concluziile sale în cazul menționat anterior. 17. Având în vedere cele de mai sus, cererea este inadmisibilă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 3 litera (b) și al articolului 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 21 iulie 2016. Hasan Bakırcı Paul Lemmens Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 45027/05

Hamdi Nüzhet ÇANÇAR

against Turkey

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 28

June 2016 as a Committee composed of:

Paul Lemmens,

President,

Ksenija Turković,

Jon Fridrik Kjølbro,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 1 December 2005,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

1.

The applicant, Mr Hamdi Nüzhet Çançar, is a Turkish national, who was born in 1960 and lives in İzmir. He was represented before the Court by Mr M. Bayat, a lawyer practising in Ankara.

2.

The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.

A.

The circumstances of the case

3.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

4.

The applicant operated a pharmacy with a licence issued by the Ministry of Health on 3 July 2001.

5.

Following a number of allegations filed with the authorities claiming that the applicant’s pharmacy had not been operated in compliance with the professional regulations and that its activities had been in contravention with the requirements of the work licence, on 30 May 2002 the Ministry of Health revoked the applicant’s work licence.

6.

On 1 July 2002, the pharmacy ceased its operation.

7.

On 19 July 2002 the applicant filed an action with the Ankara Administrative Court requesting the annulment of the administrative decision of 30 May 2002 revoking his work licence.

8.

Having regard to the findings in the investigation report drawn up by an inspector attached to the Ministry of Health, by a judgment of 20 March 2003 the Ankara Administrative Court held that the administrative decision revoking the applicant’s licence was lawful.

9.

The applicant lodged an appeal against the Ankara Administrative Court’s judgment. On 12 February 2004 the Chief Public Prosecutor at the Supreme Administrative Court delivered his written opinion in which, without raising any new issue, he invited the court to uphold the decision. This opinion was not notified to the applicant. On 27 April 2004 the Supreme Administrative Court upheld the Ankara Administrative Court’s judgment.

10.

On 23 March 2005 the applicant’s rectification request was rejected.

11.

The Supreme Administrative Court’s decision was served on the applicant on 15 June 2005.

B.

Relevant domestic law

12.

A description of the relevant domestic law may be found in

Kılıç and others v. Turkey

(dec.), (no. 33162/10, §§ 10-13, 3 December 2013).

COMPLAINT

13.

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that non-communication of the Chief Public Prosecutor’s written opinion to him during the appeal proceedings before the Supreme Administrative Court had violated his right to an adversarial and fair hearing.

THE LAW

14.

The applicant argued that the non-communication of the Chief Public Prosecutor’s written opinion in the appeal proceedings before the Supreme Administrative Court had violated his right to a fair hearing. In this respect he relied on Article 6 § 1 of the Convention which, in so far as relevant, reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing ... by an independent and impartial tribunal established by law.”

15.

The Court notes that it has already examined the same issue in the case of

Kılıç and others v. Turkey

((dec.), (no. 33162/10, §§ 19-32, 3

December 2013) and considered that the applicants had not suffered a significant disadvantage. Accordingly, it has declared this complaint inadmissible in accordance with Article 35 § 3 (b) of the Convention.

16.

Having in particular regard to the content of the written opinion of the Chief Public Prosecutor at the Supreme Administrative Court (see paragraph

9 above), the Court finds no particular circumstances in the present application which would require it to depart from its findings in the aforementioned case.

17.

In the light of the foregoing, the application is inadmissible and must be rejected pursuant to Article 35 §§ 3 (b) and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously,

Declares

the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 21 July 2016.

Hasan Bakırcı

Paul Lemmens

Deputy Registrar

President