CASE OF TOMOV AND NIKOLOVA v. BULGARIA

RESPONDENT

BGR

HOTĂRÂRE

21.07.2016

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Article 1 of Protocol No. 1 - Protection of property (Article 1 para. 1 of Protocol No. 1 - Deprivation of property)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF TOMOV AND NIKOLOVA v. BULGARIA (CtEDO, 2016)

HUDOC · oficial

Reclamanții s-au născut în 1950 și, respectiv, 1957 și trăiesc în Sofia. La 19 februarie 1993, reclamanții au cumpărat un cuplu de teren de 1000 de metri pătrați în satul Kranevo, pe coasta Mării Negre. Vânzătorul, dl O., a achiziționat proprietatea în 1967 de la cooperativa agricolă care exista în acel moment, în schimbul unei alte parcele de teren al său. Deținerea terenului reclamanților a rămas neschimbată până în 2003, atunci când alte persoane au luat posesia acestuia. Reclamanții au descoperit atunci că terenurile au fost colectate după 1945 și că în 1991 moștenitorii proprietarului precolectivării, dl K., au instituit proceduri de restituire în temeiul dispozițiilor relevante ale Actului privind terenurile agricole („ALA”, a se vedea punctul 13 de mai jos). Cererea lor de restituire a fost permisă într-o hotărâre din 7 decembrie 1995 și într-o hotărâre emisă de organismul administrativ competent - Comisia locală a terenurilor agricole - la 4 aprilie 1996. După aceea, moștenitorii domnului K. au transferat pământul către persoanele care mai târziu au luat posesie a complotului. La o dată neespecificată în 2003 reclamanții au adus o acțiune de rei vindicatio împotriva acestor persoane. 10. Într-o hotărâre din 25 mai 2005, Curtea de district Balchik și-a respins cererea. Acesta s-a bazat pe dispozițiile articolului 10 alineatul (13) din ALA (a se vedea punctul 15 de mai jos), deținând pe baza acesteia cea a celor două reclamații rivale la același teren pe care legea le-a acordat prioritate celui bazat pe restituire. 11. Prin recurs, la 25 ianuarie 2007, Curtea Regională Dobrich a anulat această decizie și a permis acțiunea reclamanților. Acesta a considerat în special că secțiunea 10(13) din ALA nu era aplicabilă în cazul în care a fost introdusă doar în 1997, adică după decizia de restituire în favoarea moștenitorilor dlui K. și după ce reclamanții au cumpărat plățile de teren. 12. Prin apel suplimentar, într-o hotărâre finală din 12 decembrie 2008, Curtea Supremă de Cassare a anulat hotărârea Curții regionale și a respins cererea reclamanților „rei vindicatio”. Acesta a considerat că secțiunea 10(13) din ALA, introdusă în 1997, trebuia să fie considerată ca fiind aplicabilă cu efect de la intrarea în vigoare a ALA în 1991, deoarece a fost pur și simplu clarificarea dispozițiilor sale generale de restituire. În ceea ce privește excepția prevăzută în secțiunea 18z alineatul (3) din Regulamentele pentru punerea în aplicare a ALA, introdusă și în 1997 (a se vedea punctul 16 de mai jos), Curtea Supremă a considerat că aceasta nu este aplicabilă la caz; în opinia sa, secțiunea 18z alineatul (3) nu exclude decât restituirea proprietăților care făcuseră obiectul unor tranzacții înainte de intrarea în vigoare a ALA în 1991, în timp ce reclamanții își cumpărase plățile în 1993.

The applicants were born in 1950 and 1957 respectively and live in Sofia. 7. On 19 February 1993 the applicants, at the time a married couple, bought a plot of land of 1,000 square metres in the village of Kranevo, on the Black Sea coast. The seller, Mr O., had acquired the property in 1967 from the agricultural co-operative that existed at the time, in exchange for another plot of land of his. 8. The applicants’ possession of the land remained undisturbed until 2003, when other persons took possession of it. The applicants discovered then that the land had been collectivised after 1945 and that in 1991 the heirs of the pre-collectivisation owner, Mr K., had instituted restitution proceedings under the relevant provisions of the Agricultural Land Act (“the ALA”, see paragraph 13 below). Their restitution request had been allowed in a court judgment of 7 December 1995 and in a decision issued by the competent administrative body ‒ the local agricultural land commission ‒ on 4 April 1996. Thereafter, the heirs of Mr K. had transferred the land to the persons who had later taken possession of the plot. 9. On an unspecified date in 2003 the applicants brought a rei vindicatio action against these individuals. 10. In a judgment of 25 May 2005 the Balchik District Court dismissed their claim. It relied on the provision of section 10(13) of the ALA (see paragraph 15 below), holding on its basis that of the two rival claims to the same land the law gave priority to the one based on restitution. 11. Upon appeal, on 25 January 2007 the Dobrich Regional Court reversed that decision and allowed the applicants’ action. It considered in particular that section 10(13) of the ALA was not applicable to the case as it had only been introduced in 1997, that is to say after the restitution decision in favour of Mr K.’s heirs and after the applicants had bought the plot of land. 12. Upon further appeal, in a final judgment of 12 December 2008, the Supreme Court of Cassation quashed the Regional Court’s judgment and dismissed the applicants’ rei vindicatio claim. It took the view that section 10(13) of the ALA, introduced in 1997, had to be considered to be applicable with effect from the ALA’s entry into force in 1991 because it was merely clarifying its general restitution provisions. As to the exception contained in section 18z(3) of the Regulations for the ALA’s implementation, also introduced in 1997 (see paragraph 16 below), the Supreme Court considered it inapplicable to the case; in its view, section 18z(3) only precluded the restitution of properties which had been the subject of transactions prior to the ALA’s entry into force in 1991, whereas the applicants had bought their plot in 1993.

§ Cauze similare