POLAT AND TALİ v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
POLAT AND TALİ v. TURKEY (CtEDO, 2016)
Comunicat la 26 august 2016 SECȚIUNE Cererea nr. 5782/10 Eylem Dilan POLAT și Mehmet TALI împotriva Turciei depusă la 27 ianuarie 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamanții, dna Eylem Dilan Polat și dl Mehmet Tali, sunt resortisanți turci născuți în 1973 și respectiv din 1976 și trăiesc în Elveția. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dna G. Altay și dl Mehmet Tali. H. Karakuș, avocații care practică la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. În momentul respectiv, reclamanții erau membri ai unei cooperative de cercetare (Doğu Bilimsel Araștırmalar Kooperatifi, „cooperativa”). La 31 mai 2005, Cooperativa a organizat o expoziție la Diyarbakır ca parte a celui de-al cincilea Festival de Cultură și Artă Diyarbakır, unde afișează public afișe de membri decedați ai PKK – o organizație armată ilegală – și afișe de membri decedați ai forțelor de securitate care au fost uciși în operațiunile de securitate. La o dată neespecificată a fost lansată o anchetă penală împotriva reclamanților și a altor cinci persoane cu acuzația de difuzare a propagandei în favoarea PKK. La 31 mai 2005, reclamanții au depus o declarație judecătorului de investigare. Ambele au susținut că expoziția în cauză a fost organizată din motive puramente sociologice și că au efectuat interviuri cu familiile decedaților, care au fost incluse și în expoziție. Ei au afirmat că nu a existat nici o intenție de a disemina propaganda în favoarea PKK. Judecătorul investigator a respins cererea procurorului public de a-l înarmat pe acuzat. La 6 octombrie 2005, procurorul public a depus un acuzat la Curtea Diyarbakır Assize, acuzând reclamanții și alți cinci suspecți de a difuza propaganda în favoarea PKK în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea privind prevenirea terorismului (Legea nr. 3713). În cadrul procedurii dinainte de Curtea Diyarbakır Assize, reclamanții au repetat declarațiile anterioare și au susținut că fotografiile membrilor decedați ai forțelor de securitate au fost, de asemenea, afișate alături de cele ale membrilor PKK în cadrul expoziției. La 18 mai 2006, Curtea Diyarbakır Assize a condamnat atât reclamanții de difuzare a propagandei în favoarea unei organizații ilegale în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713. Reclamanții au fost condamnați la doi ani și un an și respectiv la opt luni de închisoare. În hotărârea sa, Curtea Assize a remarcat că invitațiile la expoziție au făcut referire la conflictul armat dintre forțele de securitate și PKK ca fiind o „lută” și membrii PKK ca „guerrille”, glorificând astfel teroriștii decedați și incitand tinerii să devină membri ai PKK. Tribunalul a considerat că câteva fotografii ale soldaților decedați au fost afișate și pentru a ascunde intenția acuzatului de a incita tinerii să se alăture PKK. La 9 iunie 2009, Curtea de Casație a anulat hotărârea cu privire la a doua reclamantă, susținând că cazul ar trebui reexaminat în funcție de art. 231 din Codul de Procedință Penală (Legea nr. 5271), care reglementează suspendarea pronunțarii unei hotărâri. Cu toate acestea, hotărârea instanței de judecată din 18 mai 2006 a devenit finală în ceea ce privește primul reclamant. La 3 august 2009, hotărârea Curții de Casație a fost depusă în registrul instanței de primă instanță. La 22 octombrie 2009, în conformitate cu art. 231 din Codul de Procedură Penală, Curtea Diyarbakır Assize a hotărât să suspende pronunțarea hotărârii sale în ceea ce privește cel de-al doilea reclamant cu condiția ca el să nu comite o altă infracțiune deliberată pentru o perioadă de cinci ani. Primul reclamant a îndeplinit sentința rezultă din hotărârea din 18 mai 2006. Reclamanții se plâng, în temeiul articolului 10 din Convenție, că instituția procedurilor penale împotriva acestora și condamnările lor penale din cauza anumitor fotografii expuse într-o expoziție constituie o interferență nejustificată cu dreptul lor la libertate de expresie. A existat o încălcare a dreptului reclamanților la libertatea de exprimare, în sensul articolului 10 din Convenție, din cauza condamnării în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713?