Stojiljković împotriva Serbiei

Decizia nr. 32509/12 Valentina STOJILJKOVI împotrivă Serbiei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 20 septembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Pere Pastor Vilanova, președinte, Branko Lubarda, Georgios A. Serghides, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 4 mai 2012, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspunsul reclamantului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Valentina Stojiljković, este un național sârb, născut în 1972 și trăiește în Razgojna. Guvernul sârb (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna N. Plavšić.

La 9 noiembrie 2009, Curtea Municipală Leskovac a ordonat ca o societate socială DOO “Leteks” (denumită în continuare „debitorul”) să plătească reclamantului o sumă specificată din cauza achizițiilor salariale și a contribuțiilor de asigurare socială. Această decizie a devenit finală la 29 noiembrie 2009. La 25 ianuarie 2011, Curtea Comercială Leskovac a deschis proceduri de insolvență în ceea ce privește debitorul. La 20 decembrie 2012, reclamantul și-a raportat cererea în cadrul acestei proceduri de insolvență. La 10 ianuarie 2014, reclamația ei a fost respinsă în cadrul procedurii de insolvență de către Curtea Comercială Leskovac ca fiind îndepărtată, având în vedere că a fost depusă mai mult de 120 de zile de la deschiderea procedurii respective.

Reclamantul nu a depus niciodată o cerere de punere în aplicare a acestei hotărâri finale la instanța competentă. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în legătură cu nerespectarea hotărârii finale dictate în favoarea sa. Prezenta plângere trebuie examinată în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. HOTĂRÂREA Guvernul a solicitat Curtea să declare cererea inadmisibilă pentru incapacitatea de a epuiza căile de recurs interne, deoarece reclamantul nu a depus niciodată o cerere de executare în ceea ce privește hotărârea finală în cauză și, de asemenea, a respins-o în procedura de insolvență ca fiind îndepărtată. În răspuns, reclamantul a susținut că autoritățile sârbe rămân responsabile pentru neexecuția deciziei rendue în favoarea ei.

Curtea remarcă că, de asemenea, statul de epuizare a măsurilor interne prevăzute la art. 35 alineatul (1) din Convenție impune ca un reclamant să recurgă normal la soluții care sunt disponibile și suficiente pentru a permite soluționare în ceea ce privește încălcările presupuse (a se vedea, printre alte autorități, Akdivar și altele c. Turcia) , 16 septembrie 1996, § 65, Raportul Hotărârilor și Deciziilor 1996-IV.

Reclamanții trebuie să respecte normele și procedurile aplicabile ale dreptului intern, în lipsa căreia cererea lor este probabil să nu fie în regulă cu condiția prevăzută la art. 35 § 1 (a se vedea, de exemplu, Cardot v. France , 19 martie 1991, § 34, Seria A nr. 200 și Akdivar , citată mai sus § 66). Curtea a susținut în mod constant că atunci când un reclamant obține o hotărâre finală împotriva unei societăți deținute social, el sau ea este obligat doar să depună o cerere de punere în aplicare a acestei hotărâri la instanța competentă sau, în caz de lichidare sau de insolvență împotriva debitorului, să raporteze cererile sale la administrarea debitorului (a se vedea Lolić c. Serbia) , nr. 44095/06, § 26, 22 octombrie 2013 și Nikolić-Krstić c. Serbia , nr. 54195/07 , § 29, 14 octombrie 2014 . Nu există nici un motiv să se depărteze de această jurisprudență în acest caz.

Întrucât reclamantul nu a depus în timp util o cerere de punere în aplicare a deciziei menționate mai sus la instanța competentă și nu a raportat reclamațiile sale în cadrul procedurii de insolvență împotriva debitorului, cererea trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recoursurilor interne. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declara cererea este inadmisibilă. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 13 octombrie 2016. Fatoș Aracı Pere Pastor Vilanova Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 32509/12 Valentina STOJILJKOVIĆ against Serbia The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 20 September 2016 as a Committee composed of: Pere Pastor Vilanova, President, Branko Lubarda, Georgios A. Serghides, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 4 May 2012, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Ms Valentina Stojiljković, is a Serbian national, who was born in 1972 and lives in Razgojna. The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms N. Plavšić.

On 9 November 2009 the Leskovac Municipal Court ordered a socially-owned company DOO “Leteks” (hereinafter “the debtor”), to pay the applicant a specified amount on account of salary arrears and social insurance contributions. This decision became final on 29 November 2009. On 25 January 2011 the Leskovac Commercial Court opened insolvency proceedings in respect of the debtor. On 20 December 2012 the applicant reported her claim in these insolvency proceedings. On 10 January 2014 her claim was rejected within the insolvency proceedings by the Leskovac Commercial Court as belated, given that it was submitted more than 120 days after the opening of these proceedings. The applicant never lodged a request for the enforcement of the said final judgment with the competent court.

COMPLAINTS The applicant complained about the non-enforcement of the final judgment rendered in his favour. This complaint falls to be examined under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. THE LAW The Government asked the Court to declare the application inadmissible for failure to exhaust domestic remedies, since the applicant had never lodged an enforcement request in respect of the final judgment in question and, also, had her claim in the insolvency proceedings rejected as belated. In response, the applicant maintained that the Serbian authorities remained responsible for the non-enforcement of the decision rendered in her favour.

The Court observes that the rule of exhaustion of domestic remedies contained in Article 35 § 1 of the Convention requires that normal recourse should be had by an applicant to remedies which are available and sufficient to afford redress in respect of the breaches alleged (see, among other authorities, Akdivar and Others v. Turkey , 16 September 1996, § 65, Reports of Judgments and Decisions 1996-IV).

The applicants must comply with the applicable rules and procedures of domestic law, failing which their application is likely to fall foul of the condition laid down in Article 35 § 1 (see, for example, Cardot v. France , 19 March 1991, § 34, Series A no. 200; and Akdivar , cited above, § 66). The Court has consistently held that when an applicant obtains a final judgment against a socially-owned company, he or she is only required to lodge a request for the enforcement of that judgment with the competent court or, in case of liquidation or insolvency proceedings against the debtor, to report his or her claims to the administration of the debtor (see Lolić v. Serbia , no. 44095/06, § 26, 22 October 2013 and Nikolić-Krstić v. Serbia , no. 54195/07, § 29, 14 October 2014). There is no reason to depart from that jurisprudence in the present case.

As the applicant failed to lodge a request for the enforcement of the above mentioned decision with the competent court and also failed to report her claims in the insolvency proceedings against the debtor in a timely manner, the application must be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies. For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 13 October 2016. Fatoș Aracı Pere Pastor Vilanova Deputy Registrar President