- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 25 septembrie 2018
- Stat pârât
- SRB
- Concluzia
- Inadmisibil
Matović împotriva Serbiei
Traducere în română Auto
Decizia nr. 33104/16 Miodrag MATOVII împotriva Serbiei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 25 septembrie 2018 în calitate de comitet compus din: Pere Pastor Vilanova, președinte, Branko Lubarda, Georgios A. Serghides, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 5 mai 2016, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Miodrag Matović, este un național sârb, care s-a născut în 1954 și trăiește în Kragujevac. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna B. Rakonjac, avocat care practică în Kragujevac. Guvernul sârb (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna N. Plavšić.
Faptele prezentate de reclamant Reclamantul este un fost angajat al DGP Kazimir Veljković , o societate socială . La 28 septembrie 2004, el a obținut o decizie privind decontarea ordonând fostului său angajator să-i plătească anumite sume din cauza contribuțiilor minime de salariu și asigurări sociale. La 8 noiembrie 2004, reclamantul a obținut un ordin de punere în aplicare a deciziei din 28 septembrie 2004. La 2 martie 2011, a fost deschisă procedura de faliment privind fosta societate angajatoare a reclamantului și reclamantul a raportat cererea sa pe baza deciziei din 28 septembrie 2004. La 17 mai 2012, reclamantul a depus un recurs constituțional în favoarea Curții Constituționale care se plângea de neexecutarea deciziei din 28 septembrie 2004. La 31 decembrie 2012, reclamantul a raportat cererea sa și în cadrul Agenției de Privatizare.
La 2 iulie 2015, recursul constituțional al reclamantului a fost respins. La 5 mai 2016, reclamantul s-a plâns în fața Curții în temeiul articolelor 6 și 13 cu privire la neexecuția deciziei din 28 septembrie 2004. La 30 august 2017, reclamația reclamantului privind neexecuția a fost comunicată guvernului. În observațiile lor, Guvernul a informat Curtea că, de fapt, reclamantul și-a retras petiția de executare la 26 iunie 2009 și că, din aceste motive, procedura de executare a fost încheiată la 30 noiembrie 2009. În sprijin, Guvernul a prezentat copia procesului-verbal privind inventarul și evaluarea din 26 iunie 2009, în care s-a stabilit că reclamantul și-a retras propunerea de executare. Guvernul a remarcat, de asemenea, că reclamantul nu a raportat acest fapt atât în apelul său constituțional, cât și în cererea sa.
COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție cu privire la neexecutarea hotărârii finale ale instanței interne în favoarea sa împotriva societății deținute social. HOTĂRÂREA Având în vedere acest lucru, Guvernul a solicitat Curții să declare plângerea reclamantului inadmisibilă pentru abuzul dreptului de cerere. Guvernul s-a bazat pe decizia din cauza cauzei. Milanka Matović și 18 alții c. Serbia (dec.), nr. 80131/12, CEDH, 3 februarie 2015), în care Curtea, având în vedere circumstanțe foarte similare, a respins argumentele reclamanților pentru abuz de dreptul la cerere. Reclamantul a contestat argumentele guvernamentale care declară că nu cunoaște că avocatul său a retras cererea de executare.
În orice caz, reclamantul a menținut, atât procedurile de punere în aplicare, cât și falimentul au fost excesiv de lungi, iar plângerea sa a fost încă întemeiată.
Curtea reiterează că o cerere poate fi respinsă ca abuz al dreptului de cerere individuală în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție dacă, printre altele, se bazează pe informații false (a se vedea Kerechashvili c. Georgia (dec.), nr. 5667/02, 2 mai 2006; Bagheri și Maliki c. Olanda (dec.), nr. 30164/06, 15 mai 2007; Poznanski și alții v. Germania (dec.), nr. 25101/05, 3 iulie 2007; și Simitzi-Papachristou și alții v. Grecia (dec.), nr. 50634/11, § 36, 5 noiembrie 2013) sau dacă informații și documente semnificative au fost omitete în mod deliberat, fie în cazul în care au fost cunoscute de la început (a se vedea Kerechashvili , citat mai sus) sau în cazul în care au avut loc noi evoluții semnificative în timpul procedurii (a se vedea Predescu v. România) , nr. 21447/03, §§ 25-27, 2 decembrie 2008; și Tatalović și Dekić v. Serbia (dec.), nr. 15433/07, 29 mai 2012). Informații incomplete și, prin urmare, înșelătorie pot constitui un abuz de drept de aplicare, în special dacă informațiile în cauză privesc chiar de temelia cazului și nu se oferă explicații suficiente pentru nerespectarea acestor informații (a se vedea Hüttner v. Germania) (dec.), nr. 23130/04, 9 iunie 2006; Poznanski și alții , citat mai sus; Predescu , citat mai sus §§ 25-26; și Komatinović c. Serbia (dec.), nr. 75381/10,
29 ianuarie 2013). Curtea constată că actualul reclamant s-a plâns că hotărârea finală a instanței în favoarea sa împotriva unei societăți deținute social nu a fost pusă în aplicare. Cu toate acestea, el și-a retras cererea de executare, ceea ce a condus la încheierea finală a procedurii de executare. Liniștea completă a reclamantului cu privire la încheierea procedurii de executare, susținând totodată afirmația că hotărârea nu a fost pusă în aplicare din cauza falimentului debitorului nu poate fi interpretată, în opinia Curții, ca fiind orice altceva decât o nerespectare a informațiilor referitoare la fondul propriu al cererii. Având în vedere importanța nerespectării acestor informații pentru determinarea corectă a prezentului caz, Curtea constată că acest comportament a fost contrar scopului unei cereri individuale, astfel cum se prevede la art. 34 din Convenția (a se vedea Bruss v. Elveția [GC], nr. 67810/10, § 28, CEDO 2014, și Milanka Matović, citat mai sus).
Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se respingă cererea ca abuz de dreptul de cerere, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Efectuată în engleză și notificată în scris la 18 octombrie 2018. Fatoș Aracı Pere Pastor Președintele adjunct al grefierului Vilanova
THIRD SECTION
DECISION Application no. 33104/16 Miodrag MATOVIĆ against Serbia The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 25 September 2018 as a Committee composed of: Pere Pastor Vilanova, President, Branko Lubarda, Georgios A. Serghides, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 5 May 2016, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Miodrag Matović, is a Serbian national, who was born in 1954 and lives in Kragujevac. He was represented before the Court by Ms B. Rakonjac, a lawyer practising in Kragujevac. The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms N. Plavšić. A. The circumstances of the case
The facts as submitted by the Applicant 1. The applicant is a former employee of DGP Kazimir Veljković , a socially-owned company. On 28 September 2004 he obtained a decision on settlement ordering his former employer to pay him certain sums on account of the minimal salary and social insurance contributions.
On 8 November 2004 the applicant obtained an enforcement order of the decision of 28 September 2004.
On 2 March 2011 the bankruptcy proceedings over the applicant’s former employer company were opened and the applicant reported his claim on basis of the decision of 28 September 2004.
On 17 May 2012 the applicant lodged a constitutional appeal with the Constitutional Court complaining about the non-enforcement of the decision of 28 September 2004.
On 31 December 2012 the applicant reported his claim with the Privatisation Agency, as well.
On 2 July 2015 the applicant’s constitutional appeal was rejected.
On 5 May 2016 the applicant complained before the Court under Articles 6 and 13 about the non-enforcement of the decision of 28 September 2004.
On 30 August 2017 the applicant’s complaint concerning non-enforcement was communicated to the Government. 2. The facts as submitted by the Government
In their observations the Government informed the Court that in fact the applicant had withdrawn his motion for enforcement on 26 June 2009 and that for those reasons the enforcement proceedings had been terminated on 30 November 2009. In support, the Government submitted the copy of the Minutes on Inventory and Assessment of 26 June 2009 in which it was established that the applicant had withdrawn his motion for enforcement. The Government also noted that the applicant had failed to report this fact both in his constitutional appeal and his application. COMPLAINT The applicant complained under Articles 6 and 13 of the Convention about the non-enforcement of final domestic court decision rendered in his favour against socially-owned company. THE LAW In view of the aforementioned the Government asked the Court to declare the applicant’s complaint inadmissible for an abuse of the right to petition. The Government relied on the decision in the case Milanka Matović and 18 Others v. Serbia ((dec.), no. 80131/12, ECHR, 3 February 2015), in which the Court, in view of very similar circumstances, rejected the applicants’ submissions for an abuse of the right to petition. The applicant contested the Government’s submissions stating that he had no knowledge that his attorney had withdrawn the motion for enforcement. In any case, the applicant maintained, both the enforcement and bankruptcy proceedings were excessively long, and his complaint was still founded. The Court reiterates that an application may be rejected as an abuse of the right of individual application within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention if, among other reasons, it was knowingly based on false information (see Kerechashvili v. Georgia (dec.), no. 5667/02, 2 May 2006; Bagheri and Maliki v. the Netherlands (dec.), no. 30164/06, 15 May 2007; Poznanski and Others v. Germany (dec.), no 25101/05, 3 July 2007; and Simitzi-Papachristou and Others v. Greece (dec.), no. 50634/11, § 36, 5 November 2013) or if significant information and documents were deliberately omitted, either where they were known from the outset (see Kerechashvili , cited above) or where new significant developments occurred during the procedure (see Predescu v. Romania , no. 21447/03, §§ 25-27, 2 December 2008; and Tatalović and Dekić v. Serbia (dec.), no. 15433/07, 29 May 2012). Incomplete and therefore misleading information may amount to an abuse of the right of application, especially if the information in question concerns the very core of the case and no sufficient explanation is given for the failure to disclose that information (see Hüttner v. Germany (dec.), no. 23130/04, 9 June 2006; Poznanski and Others , cited above; Predescu , cited above, §§ 25-26; and Komatinović v. Serbia (dec.), no. 75381/10, 29 January 2013). The Court notes that the present applicant complained that final court decision rendered in his favour against a socially-owned company had not been enforced. However, he withdrew his motion for enforcement, which led to the final termination of the enforcement proceedings. The applicant’s complete silence on the termination of the enforcement proceedings while upholding his allegation that the judgment had not been enforced due to the debtor undergoing bankruptcy cannot be interpreted, in the Court’s view, as anything else but a failure to disclose information concerning the very core of the application. Having regard to the importance of the applicant’s failure to disclose this information for the proper determination of the present case, the Court finds that such conduct was contrary to the purpose of the right of individual petition, as provided for in Article 34 of the Convention (see Gross v. Switzerland [GC], no. 67810/10, § 28, ECHR 2014, and Milanka Matović , cited above). In view of the above, it is appropriate to reject the application as an abuse of the right of petition, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 18 October 2018. Fatoș Aracı Pere Pastor Vilanova Deputy Registrar President