CtEDO 02.10.2018 Auto

VIDOJEVIĆ v. SERBIA

RESPONDENT
SRB
HOTĂRÂRE
02.10.2018
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
VIDOJEVIĆ v. SERBIA (CtEDO, 2018)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 2996/16 Katarina VIDOJEVI își adresează Serbiei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 2 octombrie 2018 în calitate de comitet compus din: Pere Pastor Vilanova, președinte, Branko Lubarda, Georgios A. Serghides, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 6 ianuarie 2016, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 7 iunie 2017 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dna Katarina Vidojević, este un național sârb, născut în 1947 și locuiește în Stara Pazova. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl D. Vujović, un avocat practicant în Stara Pazova. Guvernul sârb (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna N. Plavšić. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurilor de executare care a durat între 25 aprilie 1994 și 22 mai 2012. Această plângere a fost comunicată guvernului. HOTĂRÂREA După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluționare prietenoasă, cu o scrisoare de 7 iunie 2017, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Republicii Serbia este pregătit să accepte că a existat o încălcare a dreptului reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și să ofere doamnei Katarina Vidojević suma de 3,510 EUR pentru a acoperi orice prejudiciu moral mai puțin orice sume care ar fi putut fi deja plătite în acest sens la nivelul intern și 450 EUR pentru a acoperi orice cost și cheltuieli, precum și orice impozit care ar putea fi taxabil pentru reclamant în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nu. 2996/16 înaintea Curții Europene a Drepturilor Omului. Aceste sume vor fi convertite în monedă națională la rata aplicabilă la data plății și vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte. În cazul în care nu se plătesc aceste sume în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe acestea, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. La 21 iulie 2017, Curtea a primit o scrisoare din partea reclamantului informand Curtea că nu a fost satisfăcută cu termenii declarației guvernului. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Serbiei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 V; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia, nr. 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă). În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în engleză și notificată în scris la 25 octombrie 2018. Fatoș Aracı Președintele adjunct al grefierului Pere Pastor Vilanova

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă