- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 15 noiembrie 2016
- Stat pârât
- SRB
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Matić împotriva Serbiei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE MATIÇ v. SERBIA (Doc. nr. 41722/14) JUDGMENT STRASBOURG 15 noiembrie 2016 Această hotărâre finală, dar poate face obiectul revizuirii editoriale. În cazul Matić c. Serbia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca compusă în: Pere Pastor Vilanova, președinte, Branko Lubarda, Georgios A. Serghides, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii, După deliberarea în particular la 18 octombrie 2016, pronunța următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 41722/14) împotriva Republicii Serbiei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sârb, dl Radosav Matić (“Convenția”) Reclamantul”), la 24 mai 2014. Reclamantul a fost reprezentat de dna M. Joksimović, avocată care practică în Kragujevac.
Guvernul sârb („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor atunci, dna V. Rodić, care a fost înlocuită recent de agentul lor actual dna N. Plavšić. La 18 decembrie 2014, cererea a fost comunicată guvernului. Guvernul s-a opus examinării cererii de către un comitet. După examinarea obiecției guvernului, Curtea o respinge. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1936 și trăiește în Kragujevac. La 13 decembrie 2006, reclamantul a depus o cerere civilă în cadrul procedurilor penale ca parte rănită. La 18 noiembrie 2010, Tribunalul Kragujevac a pronunțat hotărârea de primă instanță. La 20 octombrie 2011, Tribunalul Kragujevac a pronunțat hotărârea de a doua instanță. Prezenta hotărâre a fost pronunțată reclamantului la 7 noiembrie 2011. La 18 februarie 2014, Curtea Constituțională a Serbiei a respins recursul constituțional al reclamantului.
ARTICOLUL 6 ALEGAT AL CONVENȚIEI 10. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii în cauză era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de către un ... tribunal ...” 11. Guvernul a contestat acest argument susținând că, în circumstanțele specifice ale cauzei, și anume procedurile înainte de două cazuri, durata procedurii nu poate fi considerată excesivă. 12. Procedura în cauză a durat patru ani și unsprezece luni în două cazuri. Admisibilitatea 13. Curtea constată că această cerere nu este nici vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici inadmisibilă din alte motive.
Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și autorităților competente și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 15. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 16. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea nu a găsit niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită cu privire la fondul plângerii reclamantului.
Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect (a se vedea Nemet c. Serbia , nr. 22543/05, § 17, 8 Decembrie 2009), Curtea consideră că în cazul instantaneu durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rațional” 17. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. II. APLICAȚIA ARTICOLUL 41 AL CONVENȚIEI 18. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat diverse sume în ceea ce privește prejudiciu material și moral în ceea ce privește rezultatul procedurii interne.
20. Guvernul a considerat că, întrucât sumele solicitate de reclamant au legătură cu rezultatul procedurii interne, în loc de durata procedurii respective, acestea sunt, prin urmare, nefondate. 21. Având în vedere că daunele solicitate de reclamant au legătură cu rezultatul procedurii interne, mai degrabă decât durata procedurii respective, Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și daunele solicitate; de aceea respinge această cerere. Costuri și cheltuieli 22. Guvernul consideră că această sumă este excesivă. 24. În ceea ce privește documentele în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 450 EUR pentru costurile și cheltuielile pentru procedura în fața Curții.
Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declara cererea admisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 din convenție; deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 450 EUR (4 sute cincizeci de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, care va fi transformat în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 15 noiembrie 2016, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Pere Pastor Vilanova Președintele adjunct al grefierului
THIRD SECTION
CASE OF MATIĆ v. SERBIA (Application no. 41722/14) JUDGMENT STRASBOURG 15 November 2016 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Matić v. Serbia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of: Pere Pastor Vilanova, President, Branko Lubarda, Georgios A. Serghides, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 18 October 2016, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 41722/14) against the Republic of Serbia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Serbian national, Mr Radosav Matić (“the applicant”), on 24 May 2014.
The applicant was represented by Ms M. Joksimović, a lawyer practising in Kragujevac. The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent at the time, Ms V. Rodić who was recently substituted by their current agent Ms N. Plavšić.
On 18 December 2014 the application was communicated to the Government.
The Government objected to the examination of the application by a Committee. After having considered the Government’s objection, the Court rejects it. THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
5. The applicant was born in 1936 and lives in Kragujevac.
On 13 December 2006 the applicant filed a civil claim in criminal proceedings as injured party.
On 18 November 2010 the Kragujevac Court of First Instance delivered the first instance judgment.
On 20 October 2011 the Kragujevac Appellate Court delivered the second instance judgment. This judgment was delivered to the applicant on 7 November 2011.
On 18 February 2014 the Constitutional Court of Serbia rejected the applicant’s constitutional appeal. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 OF THE CONVENTION
10. The applicant complained that the length of the proceedings in question had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by a ... tribunal...”
The Government contested that argument claiming that in the specific circumstances of the case, namely the proceedings before two instances, the length of proceedings cannot be considered excessive.
The proceedings in question lasted for four years and eleven months in two instances. A. Admissibility
The Court notes that this application is neither manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention nor inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicants and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see Frydlender , cited above).
Having examined all the material submitted to it, the Court has not found any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion on the merits of the applicant’s complaint. Having regard to its case-law on the subject (see Nemet v. Serbia , no. 22543/05, § 17, 8 December 2009), the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.
Accordingly, there has been a breach of Article 6 § 1 of the Convention. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
18. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed various sums in respect of pecuniary and non-pecuniary damage relating to the outcome of the domestic proceedings.
The Government considered that as the amounts sought by the applicant related to the outcome of the domestic proceedings rather than the length of the said proceedings those were therefore unfounded.
Given that the damages requested by the applicant related to the outcome of the domestic proceedings rather than the length of the said proceedings the Court does not discern any causal link between the violation found and the damages requested; it therefore rejects this claim. B. Costs and expenses
The applicant also claimed EUR 450 for the costs and expenses incurred before the Court.
The Government considered this amount to be excessive.
Regard being had to the documents in its possession and to its case-law, the Court considers it reasonable to award the sum of EUR 450 for costs and expenses for the proceedings before the Court. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 450 (four hundred fifty euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant, which is to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 15 November 2016, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Fatoș Aracı Pere Pastor Vilanova Deputy Registrar President