DEMJANJUK v. GERMANY

Comunicat la 20 septembrie 2016 CINQUATĂ SECȚIUNE Cerere nr. 24247/15 Vera DEMJANJUK și John DEMJANJUK împotriva Germaniei depusă la 13 mai 2015 OBIECTUL CAUZEI Reclamanții sunt văduva și fiul lui John Demjanjuk, care a fost condamnat pentru ajutor și acuzat de uciderea a 28.060 de persoane la tabăra de concentrare Sobibór în 1943 și condamnat la cinci ani de închisoare de către Curtea Regională de la München II la 12 mai 2011. Această hotărâre nu a devenit obligatorie atât procurorul public, cât și acuzatul au depus apeluri asupra punctelor de drept și procedurile au fost încheiate în aprilie 2012 din cauza decesului acuzatului. 1. Dreptul reclamanților de acces la o instanță în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție a fost respectat de hotărârile Curții de Apel de la München din 4 octombrie 2012 de a respinge apelul lor ca fiind inadmisibil din cauza lipsei de statut și din 15 noiembrie 2012 de a respinge cererea reclamanților de a fi ascultată? Presupunerea de nevinovăție, garantată de art. 6 § 2 din Convenție, a fost respectată în acest caz prin argumentul prezentat de Curtea Regională de la München II în decizia sa din 5 aprilie 2012 de a refuza rambursarea costurilor și cheltuielilor necesare a acuzatului în urma încheierii procedurii penale?

Communicated on 20 September 2016

FIFTH SECTION

Application no. 24247/15

Vera DEMJANJUK and John DEMJANJUK

against Germany

lodged on 13 May 2015

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The applicants are the widow and the son of John Demjanjuk, who was convicted of aiding and abetting the murder of 28,060 persons at the Sobibór concentration camp in 1943 and sentenced to five years’ imprisonment by the Munich Regional Court II on 12 May 2011. That judgment did not become binding as both the public prosecutor and the accused lodged appeals on points of law and the proceedings were terminated in April 2012 due to the death of the accused.

QUESTIONS tO THE PARTIES

2.

Was the presumption of innocence, guaranteed by Article 6 § 2 of the Convention, respected in the present case by the reasoning put forward by the Munich Regional Court II in its decision of 5 April 2012 to refuse the reimbursement of the accused’s necessary costs and expenses following the termination of the criminal proceedings?