Derbuc împotriva Croației

Comunicat la 13 octombrie 2016 SECȚIUNE Cererea nr. 53977/14 Božo DERBUC și Lidija DERBUC împotriva Croației depusă la 23 iulie 2014 DECLARAREA FACTELOR Reclamanții, dl Božo Derbuc și dna Lidija Derbuc, sunt resortisanți croați născuți în 1957 și, respectiv, din 1960 și trăiesc în Zagreb. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl E. Crnovšanin, avocat practicant la Zagreb. Situațiile cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. În 2004, reclamanții au introdus o acțiune civilă pentru daune în cadrul Curții Municipale de Zagreb împotriva companiei de asigurări E., din cauza angajării mentale, din cauza handicapului deosebit de grav al unui membru al familiei imediate, deoarece fiul lor a suferit leziuni excepțional grave într-un accident rutier.

Incapacitatea sa a fost stabilită la 80% și are nevoie de ajutor în nevoile zilnice și personale, cum ar fi apararea și igiena personală zilnică. Susținerea a fost acordată la primul și al doilea nivel de jurisdicție, dar Curtea Supremă a inversat hotărârile instanțelor inferioare și a hotărât împotriva reclamanților, constatând că gradul de handicap al fiului reclamantului nu a fost deosebit de grav. Reclamanții au fost, de asemenea, ordonați să plătească inculpatului, o societate de asigurare, 72.300 kuna croată (HRK, aproximativ 9.600 euro (EUR)) în costuri, care constă în taxele percepute pentru reprezentarea inculpatului de către avocați și evaluate pe baza Scales of Advocates’s Taxes and Reembolsment of their Costs.

O plângere constituțională ulterioară de către solicitanți a fost respinsă la 23 În hotărârea sa nr. Rev-129/09-2 din 23 martie 2010, Curtea Supremă a susținut că o societate de asigurare, care are proprii avocați, nu are dreptul la costurile de reprezentare ale avocatilor în temeiul Scalelor de taxe și rambursarea costurilor lor. Reclamanții se plâng, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că dreptul lor la o instanță a fost restricționat din cauza atribuirii excesive a costurilor și cheltuielilor procedurii către adversarul lor și că decizia respectivă a încălcat principiul certitudinei juridice. Reclamanții se plâng, de asemenea, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că dreptul lor la bucuria pașnică a bunurilor lor a fost încălcat prin ordonarea lor de a plăti costurile procedurii pe baza Scale de taxe ale avocatilor și rambursarea costurilor acestora.

A existat o restricție disproporționată a dreptului de acces al reclamanților la o instanță, având în vedere atribuirea presupusului excesivă a costurilor procedurii față de adversarul lor? (b) A fost respectat principiul certitudinei juridice în ceea ce privește decizia Curții Supreme care ordonă reclamanților să suporte costurile reprezentației oponenților lor în cadrul procedurii civile în cauză? În special, există „diferențe pronunțate și de lungă durată” în jurisprudența Curții Supreme cu privire la această chestiune (având în vedere hotărârea Curții Supreme nr. Rev-129/09-2 din 23 martie 2010)? Dacă este cazul, legea internă prevede mecanisme de depășire a acestor inconsecvențe, și dacă așa a fost aplicat acest mecanism și în ce sens?

Communicated on 13 October 2016

SECOND SECTION

Application no. 53977/14 Božo DERBUC and Lidija DERBUC against Croatia lodged on 23 July 2014

STATEMENT OF FACTS

The applicants, Mr Božo Derbuc and Ms Lidija Derbuc, are Croatian nationals who were born in 1957 and 1960 respectively and live in Zagreb. They are represented before the Court by Mr E. Crnovšanin, a lawyer practising in Zagreb. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows. In 2004 the applicants brought a civil action for damages in the Zagreb Municipal Court against the insurance company E., on account of mental anguish as a result of the particularly severe disability of an immediate family member, because their son had sustained exceptionally grave injuries in a road accident. His disability was established at 80% and he needed aid in everyday and personal needs such as dressing and daily personal hygiene.

The claim was granted at the first and second levels of jurisdiction, but the Supreme Court reversed the judgments of the lower courts and ruled against the applicants, finding that the applicants’ son’s degree of disability was not particularly severe. The applicants were also ordered to pay the defendant, an insurance company, 72,300 Croatian kuna (HRK, approximately 9,600 euros (EUR)) in costs, which consisted of fees chargeable for the defendant’s representation by advocates and assessed on the basis of the Scales of Advocates’ Fees and Reimbursement of their Costs. A subsequent constitutional complaint by the applicants was dismissed on 23 January 2014. B. Relevant domestic law and practice In its judgment no. Rev-129/09-2 of 23 March 2010 the Supreme Court held that an insurance company, having its own lawyers, was not entitled to the costs of representation by advocates under the Scales of Advocates’ Fees and Reimbursement of their Costs.

COMPLAINTS The applicants complain under Article 6 § 1 of the Convention that their right to a court was restricted on account of the excessive award of costs and expenses of the proceedings to their opponent, and that that decision violated the principle of legal certainty. The applicants also complain under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that their right to peaceful enjoyment of their possessions was violated by ordering them to pay the costs of proceedings on the basis of the Scales of Advocates’ Fees and Reimbursement of their Costs.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Has there been a violation of Article 6 § 1 of the Convention in the following respects: (a) Has there been a disproportionate restriction on the applicants’ right of access to a court on account of the allegedly excessive award of costs of the proceedings to their opponent? (b) Has the principle of legal certainty been respected as regards the decision of the Supreme Court ordering the applicants to bear the costs of the representation of their opponents in the civil proceedings at issue? In particular, are there “profound and long-standing differences” in the case-law of the Supreme Court on that issue (in view of the Supreme Court’s judgment no. Rev-129/09-2 of 23 March 2010)? If so, does the domestic law provide for machinery for overcoming these inconsistencies, and if so has that machinery been applied and to what effect?