Artemis S.R.L. împotriva Italiei

Publicat la 6 ianuarie 2025 Prima cerere nr. 54187/20 ARTEMIS S.R.L. împotriva Italiei, introdusă la 9 decembrie 2020, comunicată la 12 decembrie 2024 DE L Mai multe întrebări preliminare referitoare la presupusa includere a activității societății reclamante: furnizarea de servicii legate de utilizarea de către autoritățile judiciare ale statelor membre a echipamentelor pentru interceptări telefonice și puse la dispoziție pe suport de hârtie în noțiunea de "tranzacție comercială" În sensul articolului 2 din Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii efectuării plăților în tranzacțiile comerciale (reformare).

Societatea reclamantă sesizează instanțele interne pentru a obține plata serviciilor furnizate Ministerului Justiției, precum și plata dobânzilor moratorii, în temeiul decretului legislativ nr. 231 din 9 octombrie 2002 (cu privire la transpunerea Directivei 2000/35/CE privind combaterea întârzierii efectuării plăților în tranzacțiile comerciale). La încheierea procedurii, prin Hotărârea nr. 12111 din 22 iunie 2020, Curtea de Casație a respins recursul societății reclamante pe motiv că creditul în cauză se afla sub incidența unui raport de drept public în cadrul cheltuieli extraordinare de justiie și astfel a fost exclusă de la noțiunea de tranzacie comercială Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenie, societatea reclamantă susține că nu a motivat în mod corespunzător hotărârea Curii de Casaie refuzul de trimitere preliminară.

ÎNTREBARE CU pări Având în vedere motivele coninute în hotărârea nr. 12111/2020 a Curții de Casație, referindu-se, de asemenea, la deciziile sale anterioare (printre altele, Hotărârea 2074 și 22159 din 2019), decizia de refuz al sesizării CJUE cu titlu preliminar a îndeplinit, în speță, obligația de motivare care decurge din art. 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Sanofi Pasteur c. Franța, nr. 25137/16, §§ 68-71, 13 februarie 2020); și Ullens de Schooten și Rezabek c. Belgia , n 3989/07 și 38353/07, § 56-62, 20 septembrie 2011) În special, motivarea hotărârii criticate a fost însoțită de o examinare a criteriilor Cilfit (a se vedea Sanofi Pasteur , citată anterior, § 68 și 80, și Ullens de Schooten și Rezabek , citată anterior, § 62) Părțile sunt invitate, de asemenea, să informeze Curtea cu privire la orice dezvoltare referitoare la cauza Comisia c. Italia , C-394/24, pendinte în fața CJUE.

Publié le 6 janvier 2025

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 54187/20

ARTEMIS S.R.L.

contre l’Italie introduite le 9 décembre 2020 communiquée le 12 décembre 2024

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne le refus par la Cour de cassation de saisir la Cour de justice de l’Union européenne (« CJUE ») de plusieurs questions préjudicielles ayant trait à la prétendue inclusion de l’activité exercée par la société requérante – à savoir la fourniture de services relatifs à l’utilisation par les autorités judiciaires d’équipements pour les interceptions téléphoniques et mises sur écoute – dans la notion de « transaction commerciale » aux sens de l’article 2 de la directive 2011/7/UE du Parlement européen et du Conseil du 16 février 2011, concernant la lutte contre le retard de paiement dans les transactions commerciales (refonte).

La société requérante saisit les juridictions internes afin d’obtenir le paiement des services fournis au ministère de la Justice ainsi que le versement des intérêts moratoires, aux termes du décret législatif n o 231 du 9 octobre 2002 (portant transposition de la Directive 2000/35/CE concernant la lutte contre le retard de paiement dans les transactions commerciales). À l’issue de la procédure, par l’arrêt n o 12111 du 22 juin 2020, la Cour de cassation rejeta le pourvoi de la société requérante au motif que le crédit litigieux relevait d’un rapport de droit public dans le cadre des « dépenses extraordinaires de justice » et était ainsi exclu de la notion de « transaction commerciale ». Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la société requérante allègue que l’arrêt de la Cour de cassation n’a pas dûment motivé le refus de renvoi préjudiciel.

QUESTION AUX PARTIES

Eu égard aux motifs contenus dans l’arrêt n o 12111/2020 de la Cour de cassation, se référant aussi à ses précédentes décisions (entre autres, arrêts n os 2074 et 22159 du 2019), la décision de refus de saisir la CJUE à titre préjudiciel a-t-elle satisfait, en l’espèce, à l’obligation de motivation découlant de l’article 6 § 1 de la Convention (voir Sanofi Pasteur c. France , n o 25137/16, §§ 68-71, 13 février 2020, et Ullens de Schooten et Rezabek c. Belgique , n os 3989/07 et 38353/07, §§ 56-62, 20 septembre 2011) ? En particulier, la motivation de la décision critiquée était-elle assortie d’un examen des critères Cilfit (voir Sanofi Pasteur , précité, §§ 68 et 80, et Ullens de Schooten et Rezabek , précité, § 62) ? Les parties sont, en outre, invitées à informer la Cour de tout développement relatif à l’affaire Commission c. Italie , C-394/24, pendante devant la CJUE.