SILVESTRI AND OTHERS v. ITALY

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

28.06.2022

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

SILVESTRI AND OTHERS v. ITALY (CtEDO, 2022)

HUDOC · oficial

Prima secțiune decizia nr. 76571/14 Sergio SILVESTRI împotriva Italiei și a altor 13 cereri (a se vedea lista anexată) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 28 iunie 2022 în calitate de Cameră compusă din: Marko Bošnjak, Președinte, Péter Paczolay, Krzysztof Wojtyczek, Alena Poláčková, Gilberto Felici, Erik Wennerström, Raffaele Sabato, judecători și Renata Degener, Grefierul secțiunii, având în vedere cererile depuse mai sus la diferitele date indicate în tabelul adăugat, după ce a deliberat, decide după cum urmează: INTRODUCȚIE Prezenta cerere se referă la efectele, asupra drepturilor reclamanților la procedurile adversare și la egalitatea armelor, din secțiunea 42 § 2 din Legea nr. 69/2009, o dispoziție menită să asigure coerența și uniformitatea jurisprudenței interne. FACTE O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dna A. Mascia și dna. Polonio, avocați care practică la Strasbourg și Padova. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt foști piloti a forței aeriene, angajat de Ministerul Apărării din Italia. La sfârșitul serviciului lor, deoarece nu au acumulat dreptul la o pensie ocupațională, planul lor de securitate socială a fost transferat de la Institutul Național de Securitate Socială al Serviciilor Publice (Instituto Nazionale di Previdenza per i Dipendenti dell’Amministrazione Publica - INPDAP) la Institutul Național de Securitate Socială (Instituto Nazionale della Previdenza Sociale - INPS) în conformitate cu art. 124 § 1 din Decretul Prezidențial („DPR”) nr. 1092 din 29 decembrie 1973. Pentru a determina suma contribuțiilor obținute, INPS a luat în considerare perioada reală de serviciu ( servizio effettivo), fără a crește cu o treime, conform dispozițiilor art. 20 din DPR nr. 1092/1973 (servizio util Între 28 octombrie 2010 și 6 septembrie 2012, reclamanții au depus mai multe plângeri la Diviziile Regionale ale Curții de Audit, cerând recunoașterea creșterii în cauză. Toate cererile au fost respinse (a se vedea lista adăugată pentru detalii referitoare la deciziile interne relevante și datele lor). Diviziunile regionale au aplicat principiul stabilit de diviziunile comune Curtea de Audit în hotărârea nr. 8/QM din 27 mai 2011, și a reiterat în continuare în hotărârea nr. 11/QM din 21 iunie 2011, conform căreia art. 20 din DPR nr. 1092/1973 nu a fost aplicabil în cazul transferului planului de securitate socială de la INPDAP la INPS (a se vedea punctul de mai jos). Între timp, în diferite proceduri, Diviziunea Judiciară a Curții de Audit Lombardei în special, Diviziunea Regională a pus la îndoială compatibilitatea acestei dispoziții cu principiul egalității consemnat în art. 3 din Constituție, având în vedere faptul că, în conformitate cu hotărârea diviziunii comune, art. 124 a refuzat creșterea figurativă a unei treimi din perioada de serviciu numai pentru angajații care trec de la public la sistemul privat, în timp ce tot recunoaște, în schimb, pentru cei care s-au retras în planul INPDAP. Unele dintre seturile de proceduri de a doua instanță ale reclamanților au fost suspendate până la decizia Curții Constituționale. Cu toate acestea, la 6 februarie 2018, Curtea Constituțională a constatat că nu s-a încălcat Constituția și a aprobat interpretarea diviziunilor comune (a se vedea punctul de mai jos). Pe baza acestei hotărâri, Diviziunile Centrale ale Curții de Audit au respins o cerere a reclamanților de trimitere a unei hotărâri preliminare la Curtea a Uniunii Europene („CJUE”) și au respins apelurile cu efect final. art. 20 (Taxă de zbor) taxa de zbor, care este compensată de alocația lunară relevantă , se majorează cu o treime.” art. 40 § 1 (Serviciul efectiv și serviciu de credit) „Pentru efectele preconizate de acest act consolidat, suma totală a serviciilor și perioadele eligibile pentru pensionare, luate în considerare fără a ține seama de majorările menționate la capitolul III de mai sus, constituie serviciul efectiv; cu adăugarea acestor creșteri, acestea constituie serviciul de creditare.” art. 124 § 1 (Elaborarea planului de asigurare „În cazul în care un angajat civil sau un agent de serviciu cu datorie permanentă sau continuă își încheie serviciul fără a fi achiziționat dreptul la o pensie din cauza lipsei de lungime a serviciului necesar, planul de asigurare este stabilit în ceea ce privește asigurarea de invaliditate, de vârstă în vârstă și de supraviețuitori la Institutul Național de Securitate Socială, pentru perioada de serviciu efectuată.” 10. Înainte de decizia nr. 8/QM din 27 mai 2011 de către Diviziunile comune, au existat hotărâri contradictorii în diviziunile de apel ale Curții de Audit cu privire la interpretarea dispozițiilor menționate mai sus. În timp ce în unele decizii s-a constatat că înființarea planului de asigurare al serviciilor ar fi trebuit să ia în considerare „serviciul credibil” (servizio utile , a se vedea hotărârile nr. 225/1999 din a doua secțiune de recurs, 142/2006 și 164/2008 din prima secțiune de recurs și 465/2009 și 193/2010 din a treia secțiune de recurs), alte hotărâri au făcut trimitere la „serviciul real” (servizio effettivo , a se vedea hotărârile nr. 235/2009 din a doua secțiune de recurs și 235/2008, 426/2010, 432/2010, 58/2011 și 165/2011 din a doua secțiune de recurs). 11. La 4 iulie 2009, secțiunea 42 alineatul (2) din Legea nr. 69 din 18 iunie 2009 a intrat în vigoare, care prevede următoarele: Secțiunea 42 alineatul (2) (Provizii privind Curtea de Audit) „Președintele Curții de Audit poate ordona că diviziunile comune hotărăsc cazurile care prezintă o chestiune de drept deja hotărâtă în hotărâri contradictorii de către diviziunile centrale sau regionale, precum și cele care prezintă o chestiune de principiu de o importanță deosebită. În cazul în care diviziunile centrale sau regionale nu doresc să adopte principiul legii pronunțate de Diviziunile comune, acestea se referă la aceasta din urmă, cu o decizie motivată, la decizia cazului”. Curtea de Audit este compusă din diviziunile regionale, care acționează ca instanțe de primă instanță, și diviziunile centrale, care sunt instanțe ordinare competente să examineze cazurile în a doua (și ultima) instanță. Diviziunile comune acționează, de asemenea, ca instanță de a doua instanță în cazurile care le-au fost atribuite din cauza unor chestiuni controversate sau a unor chestiuni de principiu (în mod normal, asigurarea aplicării și interpretării uniforme a legii (nomofilachia ) este sarcina diviziilor centrale). Având în vedere acest lucru, dispoziția menționată mai sus a fost interpretată. în sensul că o divizie regională ar putea, atâta timp cât au fost furnizate motive, să nu fie de acord cu principiul legii stabilite de diviziunile mixte. Pentru a asigura două niveluri de competență și lungimea rezonabilă a procedurii, acestea au fost împiedicate să facă trimitere direct la diviziunile mixte. Numai în cazul unui recurs, în cazul în care diviziunile centrale au discordat, de la principiul stabilit al dreptului, ar fi fost obligate să se adreseze cazul diviziunilor mixte (a se vedea Hotărârea nr. 8 din 13 octombrie 2010 a Diviziilor Mixte ale Curții de Audit). Această interpretare a fost transpusă în art. 117 din decretul legislativ nr. 174 din 2016, care consolidează normele privind procedurile în fața Curții de Audit. În conformitate cu art. 42 alineatul (2), diviziunile mixte ale Curții de Audit au intervenit pentru soluționarea jurisprudenței contradictorii referitoare la art. 124 din DPR nr. 1092/1973. În hotărârea nr. 8/QM din 27 mai 2011, acestea au declarat: „În scopul stabilirii planului de asigurare menționat la art. 124 , expresia „perioada de serviciu efectuată” care este conținută în aceasta trebuie să fie înțelesă ca „serviciu real” ( periodo effettivo ) și nu ca „serviciu acreditabil” ( periodo util ). Această concluzie a fost reiterată în decizia nr. 11/QM din 21 iunie 2011. 14. Curtea Constituțională a constatat că această interpretare nu este contrară principiului egalității prevăzut la art. 3 § 1 din Constituția Italiană. În timp ce recunoaște că există o diferență de tratament între angajații care au acumulat dreptul la o pensie în sistemul public și cei care au trecut la cel privat, deoarece numai prima categorie a beneficiat de creșterea unui treime prevăzută de art. 124 din RPD nr. 1092/1973, Curtea Constituțională a considerat că diferența dintre reguli este justificată având în vedere durata diferitelor servicii din cele două categorii și scopul legislativului în menținerea competențelor profesionale dobândite de piloti care lucrează în sectorul public și care îi motivează să nu se transfere către sistemul privat. De asemenea, Comisia a remarcat că cadrul legislativ general a determinat un echilibru rezonabil între dreptul la o pensie adecvată și durabilitatea sistemului de asistență socială fără discriminare nejustificată împotriva reclamanților, care au fost compensate pentru serviciile lor speciale de către o subvenție unică plătită la terminarea serviciului lor, în conformitate cu articolele 42 și 52 din DPR nr. 1092/1973. Această subvenție nu a fost disponibilă pentru cei care s-au pensionat în cadrul sistemului public (decizia nr. 39 din 6 februarie 2018). COMPLAINTE 15. În baza articolului 6 § 1 din Convenție, toate reclamanții au susținut că, prin intermediul mecanismului introdus de art. 42 alineatul (2) din Legea nr. 69/2009, diviziunile comune ale Curții de Audit au interferat în mod indebit cu procedurile lor, depășirea jurisprudenței bine stabilite și încălcarea drepturilor lor în contradicție cu principiile procedurilor adversare, egalitatea de arme și statul de drept. 16. Reclamanții în cererile nr. 1751/17, 44206/19, 44255/19, 44284/19 și 52793/19 și reclamanții Baracchini Caputi, Lattanzio și Lopo în cerere nr. 1622/15 au susținut, de asemenea, că instanța de apel nu și-a decis cererea de hotărâre preliminară adresată CJUE. 17. În temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, toate reclamanții se plângeau în continuare că au fost privați de credit sau, cel puțin, de așteptarea lor legitimă a unei sume mai mari de pensie și de posibilitatea unei pensionări anticipate, fără justificare a interesului public sau general. Având în vedere asemănarea aspectelor factuale ale cererilor și aspectelor de fond pe care le susțin, Curtea consideră oportun să se alăture acestora și să le examineze împreună. Diviziunile comune au interferat cu procedurile lor în curs, depășind jurisprudența bine stabilită și încălcarea dreptului la procedurile adversare, pe baza mecanismului introdus de art. 42 alineatul (2) din Legea nr. 69/2009 , în încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, care prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege ...” 20. Reclamanții au susținut că înainte de hotărârea nr. 8/QM din 27 mai 2011, jurisprudența a fost ferm în favoarea lor și că derogarea diviziilor comune a acesteia avea ca scop unic de a proteja interesele economice ale autorității publice care era parte la proceduri, de a reduce pensiile lor și de amânare a pensionării lor. 21. De asemenea, reclamanții au susținut în mod expres că, întrucât atât diviziunile regionale și centrale ale Curții de Audit sunt obligate de precedentul stabilit de diviziunile comune, acestea au aplicat-o necritic fără să examineze argumentele reclamanților. 22. Cu privire la decizia menționată mai sus a Diviziilor Conjuncte ale Curții de Audit despre care se plâng reclamanții, Curtea constată în primul rând că multe dintre cererile actuale au fost depuse după hotărârea menționată anterior de 27 Mai 2011. Prin urmare, se presupune că schimbarea jurisprudenței interne nu ar fi putut afecta procedurile lor, care nu au fost în curs în acel moment, și că jurisprudența nu a fost cunoscută de părțile respective atunci când au decis să își aducă acțiunile juridice. 23. Cu toate acestea, cel mai important, existența unei jurisprudențe bine stabilite în favoarea reclamanților este respingută de către unele dintre deciziile pe care le-au atașat în fața Curții, precum și prin hotărârea nr. 8/QM din 27 mai 2011 a diviziunilor mixte. ), jurisprudența anterioară intervenției diviziunilor mixte indică criterii contradictorii care trebuie utilizate pentru stabilirea planului de asigurare a serviciilor. Departe de a depăși jurisprudența bine stabilită, prin urmare, diviziunile mixte au intervenit pentru a rezolva un conflict în interpretarea art. 124 din RPD n. 1092/1973, care este exact rolul unei instanțe supreme (a se vedea Beian v. România (nr. 1) , nr. 30658/05, § 37, CEHR 2007-V (extracte)). 24. Prin urmare, Curtea remarcă că reclamanții se îndreaptă de fapt împotriva mecanismului introdus de art. 42 alineatul (2), pe care se presupunea că au luat deciziile diviziunilor mixte obligatorii pentru instanțele inferioare. Cu toate acestea, în acest sens, Curtea subliniază că, în contravenție cu afirmația reclamanților, art. 42 alineatul (2) nu a fost conceput pentru a influența în mod favorabil determinarea judiciară a litigiilor acestora. Într-adevăr, nu este o dispoziție substanțială menită să reglementeze meritele cauzei, nici nu a instituit o regulă procedurală specifică pentru litigiile privind bunăstarea socială. Dimpotrivă, Legea nr. 69/2009 a instituit o regulă procedurală generală, aplicabilă oricărui tip de hotărâre în fața diviziunilor regionale și centrale ale Curții de Audit, cu scopul specific de a rezolva conflictele jurisprudenței și astfel de asigurare a principiului certitudinei juridice. 25. Curtea a reiterat în multe ocazii importanța punerii în aplicare a mecanismelor pentru asigurarea coerenței practicii judiciare și uniformității jurisprudenței instanțelor (a se vedea Nejdet Șahin și Perihan Șahin c. Turcia [GC], nr. 13279/05, § 55, 20 octombrie 2011, și Schwarzkopf și Taussik, c. Republica Cehă (dec.), nr. 42162/02, 2 decembrie 2008). De asemenea, acesta a declarat că este responsabilitatea statelor de a organiza sistemele lor juridice astfel încât să evite adoptarea de hotărâri discordante (a se vedea Vrioni și alții c. Albania , nr. 2141/03 , § 58, 24 martie 2009; Mullai și alții c. Albania , nr. 9074/07 , § 86, 23 martie 2010; și Brezovec c. Croația , nr. 13488/07 , § 66, 29 martie 2011). Diversiunile în jurisprudența care nu sunt profunde și de lungă durată nu pot fi considerate, în sine, contrar Convenției. Conflictele sunt o consecință inerentă a unei abordări dinamice și evolutive, necesare pentru asigurarea dezvoltării jurisprudenței, precum și a reformei sau îmbunătățirii administrării justiției (a se vedea Nejdet Șahin și Perihan Șahin , citat mai sus, § 58, și Lupeni parohia catolica greacă și alții v. România [GC], nr. 76943/11, § 116, 29 noiembrie 2016). Dimpotrivă, atunci când divergențele în jurisprudența sunt profunde și de lungă durată, compatibilitatea cu Convenția depinde de faptul că legislația internă prevede mecanisme capabile să rezolve astfel de incoerențe. Atâta timp cât există astfel de mecanisme și sunt aplicate cu promptitudine și în mod eficace, principiul siguranței juridice nu poate fi considerat subminat (contrast, printre altele, Iordan Iordanov și alții v. Bulgaria , nr. 23530/02, §§ 50-53, 2 iulie 2009, și Tudor Tudor v. România , nr. 21911/03, §§ 26-33, 24 martie 2009). 26. În cazul în cauză, având în vedere că prima decizie contradictorie a fost eliberată în 2008, procedura prevăzută la art. 42 alineatul (2) din Legea nr. 69/2009 a permis diviziunilor mixte ale Curții de Audit să stabilească incoerențele în cauză în doar trei ani. Prin urmare, mecanismul instituit de dreptul intern pentru depășirea incoerențele jurisprudenței s-a dovedit a fi eficace pentru a asigura securitatea juridică. 27. În ceea ce privește presupusa restricție a dreptului reclamanților la procedurile adversare, Curtea constată că instanțele mici nu sunt complet subordonate diviziilor mixte, deoarece diviziunile regionale (prima instanță) păstrează competența de a se depărta de deciziile diviziunilor mixte, atâta timp cât acestea furnizează motive pentru a face acest lucru. Diviziunile centrale (a doua instanță), pe de altă parte, pot trimite întotdeauna din nou cazul la Diviziunile comune, susținând că este necesar să se reconsidere principiul de drept stabilit (a se vedea hotărârea citată la punctul anterior). În plus, reclamanții înșiși au declarat că chiar după hotărârea Diviziilor comune nr. 8/QM din 27 Mai 2011, unele diviziuni regionale au susținut argumentele reclamanților. Astfel, Curtea consideră că procedura prevăzută la art. 42 alineatul (2) din Legea nr. 69/2009 nu impune nicio constrângere drepturilor părților în temeiul principiilor egalității armelor și procedurilor adversare. 28. În plus, propunerile prezentate în fața instanțelor interne și a hotărârilor interne arată că reclamanții au beneficiat de proceduri adversare în care au putut adăuga dovezi și își formula liber argumentele în aceleași condiții ca și adversarul lor (a se vedea Hudáková și alții c. Slovacia) , nr. 23083/05, §§ 25-26, 27 aprilie 2010) și în care argumentele lor au fost examinate în mod corespunzător de către instanțe, inclusiv argumentul privind lipsa motivelor de depărtare a precedentului stabilit de Diviziunile Mixte (a se vedea Magnin v. Franța (dec.), nr. 26219/08, § 29, 10 mai 2012). Plaintele în temeiul articolului 6 § 1 din convenție în ceea ce privește dreptul la o decizie judiciară motivată 29. Reclamanții în cererile nr. 1751/17, 44206/19, 44255/19, 44284/19 și 52793/19, precum și reclamanții Baracchini Caputi, Lattanzio și Lopo în cerere nr. 1622/15 au afirmat că instanța de apel nu și-a decis cererea de trimitere a unei hotărâri preliminare la CJUE. 30. Cu toate acestea, împotriva acestor acuzații, Curtea constată că cererea de hotărâre preliminară a fost examinată cel puțin implicit (a se vedea punctul de mai sus). 31. Curtea a acceptat deja că motivele de refuzare a unei cereri de hotărâre preliminară pot fi deferite din raționamentul restului hotărârii (a se vedea, în scopuri ilustrative, Ogieriakhi c. Irlanda (dec.) [Comitetul], nr. 57551/17, § 62, 30 aprilie 2019), sau din raționarea un pic implicită în decizia de refuz a cererii (a se vedea Repcevirág Szövetkezet c. Ungaria , nr. 70750/14 , §§ 57-58, 30 aprilie 2019, și Wind Telecomunicazioni S.p.a. c. Italia (dec.), nr. 5159/14, § 36-37, 8 septembrie 2015). 32. În hotărârea apelurilor reclamanților, Curtea de Audit a reiterat hotărârile anterioare care au respins deja cererea, a afirmat că statul a respectat pe deplin obligațiile sale internaționale, că precedentul stabilit de diviziunile mixte a respectat art. 6 din Convenție și că orice altă cerere ar fi trebuit considerată respinsă sau absorbită Prin cererea anterioară, concluzia privind art. 6 § 1 din Convenția 33. Având în vedere toate concluziile de mai sus, Curtea consideră că plângerile reclamanților în temeiul articolului 6 § 1 sunt inadmisibile în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. Plaga în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția 34. Reclamanții se plâng în continuare că aplicarea principiului legii instituite de Diviziunile comune ale Curții de Audit constituie o interferență nejustificată a dreptului lor la bucurarea pașnică a bunurilor lor, în contravenție cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care se menționează după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități”. 35. Curtea a susținut în mod repetat că art. 1 din Protocolul nr. 1 se aplică numai pentru „pozițiile” sau activele existente ale unei persoane (a se vedea Marckx c. Belgia , 13 iunie 1979, § 50, Serie A nr. 31 și Anheuser-Busch Inc. c. Portugalia [GC], nr. 73049/01, § 64, CEDH 2007 I), inclusiv afirmații, în ceea ce privește care reclamantul poate susține că are cel puțin o „așteptare legitimată” de a obține o bucurie efectivă de un drept de proprietate (a se vedea Pressos Compania Naviera S.A. și alții c. Belgia , 20 noiembrie 1995, § 31, Serie A nr. 332; J.A. Pye (Oxford) Ltd și J.A. Pye (Oxford) Land Ltd c. Regatul Unit [GC], nr. 44302/02, § 61, ECHR 2007 III; Von Maltzan și alții v. Germania (dec.) [GC], nr. 71916/01 și altele 2, § 74 lit. (c), CEDH 2005 V; și Kopecký v. Slovacia [GC], nr. 44912/98, § 35 lit. (c), CEHR 2004 IX). 36. Cu toate acestea, jurisprudența Curții nu conține existența unei „diferențe genuine” sau a unei „declarări argumentale” ca criteriu de determinare a existenței unei „așteptări legitime” protejate de art. 1 din Protocolul nr. Dimpotrivă, în cazul în care interesul proprietar este din natura unei afirmații, acesta poate fi considerat un „activ” numai atunci când are o bază suficientă în legislația națională, de exemplu în cazul în care există jurisprudență reglementată a instanțelor interne care o confirmă (a se vedea Kopecký, citat mai sus, § 52, și Béláné Nagy c. Ungaria [GC], nr. 53080/13, § 77, 13 decembrie 2016). Astfel, nu se poate spune că așteptarea legitimă se ridică în cazul în care există o litigiu privind interpretarea și aplicarea corectă a dreptului intern și argumentele reclamantei sunt respinse ulterior de către instanțele naționale (a se vedea Centro Europa 7 S.r.l. și Di Stefano v. Italia [GC], nr. 38433/09, § 173, CEDH 2012; Kopecký, citat mai sus, § 50; Anheuser-Busch Inc. , citat mai sus, § 65; Béláné Nagy , citat mai sus, § 75; și Radomilja și alții c. Croația [GC], nr. 37685/10 și 22768/12, § 149, 20 martie 2018). 37. Prin urmare, având în vedere jurisprudența contradictorie menționată la alineatul (1). De mai sus, reclamanții care au solicitat în fața instanțelor interne în fața intervenției diviziunilor comune nu au avut nici o așteptare legitimă a „recunoscutului serviciului de credit” în stabilirea planurilor lor de asigurare de către INPS. Cu privire la cererile depuse după hotărârea nr. 8/QM din 27 mai 2011, această așteptare legitimă a fost exclusă în mod expres de jurisprudența internă. În această concluzie, Curtea subliniază că creșterea unei treimi prevăzute de art. 124 din DPR nr. 1092/1973 nu a corespuns la nici o perioadă reală de serviciu efectuată de reclamante, nici nu a fost acoperită de nicio contribuție de securitate socială plătită de acestea (contrast Béláné Nagy , citat mai sus, § 105). 38. În consecință, restul cererii este inadmisibil ca fiind incompatibil ratione materiae cu dispozițiile Convenției și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § § 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să se alăture cererilor; declara cererea inadmisibilă. Renata Degener Marko Bošnjak Președintele Registrului Secțiunii Președintele Apendicele nr. Cerere nr. Nume de caz Lodged on Solicitant Anul de naștere Data deciziilor diviziei regionale Data deciziilor diviziei centrale 76571/14 Silvestri v. Italia 13/11/2014 Sergio SILVESTRI 1960 26/10/2011 11/06/2014 76610/14 Fogliani v. Italia 08/12/2014 Giantonio FOGLIANI 1958 01/12/2011 13/06/2014 76616/14 De Facchinetti v. Italia 03/12/2014 Michele DE FACCHINETTI 1968 16/11/2011 13/06/2014 1622/15 Riccardi și alții v. Italia 17/12/2014 18/10/2016 05/01/2015 19/12/2014 22/12/2014 18/12/2014 30/12/2014 02/01/2015 24/12/2014 24/12/2014 02/01/2015 13/01/2015 30/12/2014 23/05/2015 19/06/2015 11/02/2015 02/04/2015 14/04/2015 17/04/2015 22/04/2015 22/04/2015 22/04/2015 22/04/2015 06/05/2015 06/05/2015 06/05/2015 06/05/2015 18/05/2015 18/05/2015 18/05/2015 01/07/2015 29/07/2015 29/07/2015 29/07/2015 04/08/2015 04/08/2015 25/09/2015 22/10/2015 22/10/2015 01/12/2015 01/12/2015 10/08/2016 10/08/2016 10/08/2016 10/08/2016 16/08/2016 16/08/2016 16/08/2016 10/08/2016 10/08/2016 Massimiliano RICCARDI 1970 Oliviero GIORDANO 1960 Carlo Fermo MUSSI 1964 Alberto CUNEGATTI 1958 Marino ZAMBERLAN 1960 Antonio COLCIAGO 1965 Luca MENTIL 1964 Alessandro BRANDOLESE GORUP DE BESANEZ 1963 Maurizio CHELI 1959 Marco D’IPPOLITO 1964 Manuel BERTI 1966 Loris Giuseppe SALA 1963 Massimo Mosé DONADEL 1955 Francesco DITTADI 1966 Giuseppe LOPO 1958 Vincenzo AMATO 1959 Paolo PALLARO 1958 Roberto PAJETTA 1959 Enrico PIAZZA 1963 Alberto BARACCHINI CAPUTI 1969 Franco FERRI 1966 Vincenzo ORSO 1962 Angelo DONADEL 1964 Roberto BONACCORSI 1963 Alessandro SORRENTINO 1962 Paolo CONTI 1963 Antonio RUGGIERO 1962 Massimo SANDRI 1962 Osvaldo LOVISA 1962 Fabio RAVONI 1964 Roberto FERRARI 1965 Leonardo BOSCATO 1966 Fausto STOPPA 1966 Giovanni CAPORALE 1961 Andrea BARTOLUCCI 1959 Marco CARNEVALETTTI 1961 Fabio FERRI 1959 Lodovico LATTANZIO 1963 Giordano MEACCI 1966 Filippo GIANNETTI 1963 Danilo BARATTI 1958 Mauro ARTIBANI 1964 Enrico Natale TORRESIN 1959 Salvatore ANTOCI 1963 Tommaso NERI 1960 Davide ZANESSI 1961 Giovanni VALMORI 1964 Emilio ROMANI 1964 Roberto SPINAZZOLA 1960 Diego BENEDETTO 1961 Enrico CONGIA 1962 Maurizio SANGULIN 1965 16/11/2011 31/01/2012 13/12/2011 14/02/2012 13/12/2011 20/02/2012 21/09/2011 15/12/2011 15/12/2011 16/12/2011 17/01/2012 16/01/2012 14/12/2011 19/02/2013 13/02/2012 12/03/2012 14/05/2012 22/05/2012 22/05/2012 23/10/2012 23/10/2012 27/11/2012 27/11/2012 27/11/2012 27/11/2012 31/12/2012 20/01/2012 28/01/2013 29/01/2013 07/03/2013 15/03/2012 22/03/2012 22/03/2013 26/08/2013 22/07/2013 22/07/2013 22/07/2013 28/06/2013 28/06/2013 17/02/2012 23/01/2012 23/01/2012 01/07/2013 20/11/2013 19/03/2012 19/03/2012 02/12/2013 07/10/2013 05/07/2012 17/06/2014 19/04/2016 19/06/2014 19/06/2014 24/06/2014 18/06/2014 02/07/2014 03/07/2014 02/07/2014 02/07/2014 02/07/2014 15/07/2014 30/06/2014 23/12/2014 11/08/2014 03/10/2014 14/10/2014 17/10/2014 17/10/2014 27/10/2014 27/10/2014 10/11/2014 10/11/2014 10/11/2014 24/11/2014 27/11/2014 24/11/2014 22/01/2014 23/01/2014 30/01/2015 30/01/2015 09/02/2015 12/02/2015 31/03/2015 31/03/2015 22/04/2015 22/04/2015 03/06/2015 03/06/2015 25/02/2016 25/02/2016 25/02/2016 25/02/2016 26/02/2016 26/02/2016 26/02/2016 26/02/2016 25/02/2016 7535/15 Giovanelli v. Italia 30/01/2015 Stefano GIOVANNELLI 1966 14/12/2011 01/08/2014 7541/15 Belgrado v. Italia 30/01/2015 Roberto BELGRADO 1960 13/11/2011 01/08/2014 58252/16 Cercato v. Italia 23/09/2016 Gian Francesco CERCATO 1960 05/09/2011 06/04/2016 58256/16 Bianchi v. Italia 03/10/2016 Riccardo BIANCHI 1959 02/09/2011 06/04/2016 63844/16 Virno Lamberti v. Italia 18/10/2016 Pierangelo Benedetto VIRNO LAMBERTI 1965 31/01/2012 19/04/2016 10. 1751/17 Viale și alții v. Italia 15/12/2016 22/12/2016 28/12/2016 28/12/2016 05/01/2017 05/01/2017 20/03/2017 21/02/2017 21/02/2017 21/02/2017 21/02/2017 Marco VIALE 1966 Giancarlo SUPERINA 1959 Alessandro FORT 1960 Marco LODI 1964 Dimitri MARZAROLI 1969 Alessandro BERTOLINO 1959 Giovanni Mauro DI FRANCESCO 1965 Luca RIZZI 1962 Raffaele MORETUZZO 1964 Clemente INGENITO 1967 Pier Alfonso PESAPANE 1964 22/11/2012 10/12/2012 10/12/2012 13/12/2012 13/12/2012 20/12/2012 13/12/2012 13/12/2012 02/04/2013 10/01/2013 21/03/2013 17/06/2016 04/07/2016 10/06/2016 04/07/2016 04/07/2016 26/09/2016 22/08/2016 26/09/2016 26/09/2016 11. 44206/19 Scaglietta și Guerra v. Italia 19/08/2019 19/08/2019 Alessandro SCAGLIETTA 1961 Fabio GUERRA 1959 30/05/2013 23/10/2013 29/03/2019 12. 44248/19 Mancuso v. Italia 19/08/2019 Carlo MANCUSO 1969 13/05/2013 28/02/2019 13. 44255/19 Gambini v. Italia 19/08/2019 Fabio GAMBINI 1969 13/05/2013 05/03/2019 14. 52793/19 D’Oria c. Italia 01/08/2019 Domenico D’ORIA 1961 27/05/2016 11/02/2019