- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 ianuarie 2023
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Inadmisibil
Solidoro împotriva Italiei
Traducere în română Auto
PRIMEA DECIZIE DECIZIE 19592/14 Antonio SOLIDORO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 10 ianuarie 2023 în calitate de comitet compus din: Péter Paczolay , Președintele Gilberto Felici , Raffaele Sabato , judecători și Liv Tigerstedt, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea (nr. 19592/14) împotriva Republicii Italiene depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 20 februarie 2014 de un național italian, dl Antonio Solidoro, care s-a născut în 1940 și locuiește în Ruffano („reclamantul”), reprezentat de dna L.L.
Petrachi , un avocat practicant în Lecce; hotărârea de a anunța plângerile în temeiul articolului 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, privind interferența legislativă cu procedurile în curs de desfășurare, guvernului italian („ Guvernul”), reprezentat de fostul co-agent al acestora, dna M.G. Civinini, și de a declara restul cererii inadmisibil; observațiile părților; După deliberare, hotărăște după cum urmează: OBIECTUL CAUZEI Cazul se referă la intervenția legislativă în cursul procedurii civile în curs. Reclamantul a fost pensionat care, în conformitate cu Italo 1962 Convenția Elvețiană privind Securitatea Socială, transferată în Italia contribuțiile de pensii pe care le-a plătit în Elveția în ceea ce privește munca pe care le-a efectuat-o de mai mulți ani.
Istituto Nazionale della Previdenza Sociale („INPS”) a calculat pensia prin angajarea unui nivel teoretic de remunerare ( retribuzione teorica ) în loc de remunerarea sa efectivă (retribuzione effettiva Acest lucru a dus la o reajustare pe baza raportului existent între contribuțiile de securitate socială plătite în Elveția (8%) și în Italia (32,7%). În consecință, calculul a avut ca bază un salariu noțional care, potrivit reclamantului, a avut ca rezultat primirea unei pensii mult mai mici decât cea pe care ar fi trebuit să o primească. Reclamantul a depus cereri la instanțele naționale, susținând că metodele de calcul ale INPS au fost contrar spiritului Convenției Italo-Swiss.
În timp ce procedura relevantă era în așteptare, Legea nr. 296 din 27 Decembrie 2006 („Legea nr. 296/2006”) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007. Secțiunea 1, subsecțiunea 777, din această Lege a furnizat o interpretare autentică a cadrului juridic relevant, menținând metodele de calcul utilizate de INPS. Având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 296/2006, instanțele naționale au respins cererile reclamantului. Reclamantul s-a plâns că pronunțarea Legii nr. 296/2006 și-a încălcat dreptul la o audiere echitabilă în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și a constituit o interferență nejustificată cu posesiunile sale, în contravenție cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. La 1 februarie 2018 a fost notificată guvernului.
La 12 iulie 2018, reclamantul a murit. La 3 octombrie 2018, reprezentantul reclamantului a prezentat observații în numele său fără să informeze Curtea cu privire la decesul său. 10. În observațiile lor din 15 noiembrie 2018, Guvernul a informat Curtea că reclamantul a murit la data indicată mai sus și a remarcat că niciun moștenitor nu a prezentat o intenție de a continua procedura în fața Curții. 11. La 4 februarie 2019 soția reclamantului, dna Bernadette Steinhann, și cele trei fiice ale sale, dna Patrizia Solidoro, dna Laila Carmela Solidoro și dna Eva Solidoro, au exprimat dorința de a continua cererea în locul său. Guvernul a subliniat faptul că reprezentantul reclamantului nu a informat Curtea despre moartea reclamantului în timp util.
Acesta a subliniat, de asemenea, că moștenitorii reclamantului au exprimat dorința de a continua procedura numai după ce Guvernul a informat Curtea despre moartea reclamantului. 13. Reprezentantul reclamantului a insistat că moștenitorii reclamantului au dorit să continue procedura în fața Curții.
14. Deși Guvernul nu a susținut în mod expres întrebarea dacă eșecul reprezentantului reclamantului de a informa Curtea cu privire la moartea sa ar putea constitui un abuz al dreptului de cerere individuală, Curtea consideră oportună abordarea chestiunii propunerii sale, așa cum a făcut în cazurile anterioare (a se vedea Dimo Dimov și alții c. Bulgaria , nr. 30044/10, § 41, 7 iulie 2020, cu alte referințe, și recent Bolognese și alții c. Italia (dec.) [Comitetul] nr. 7312/10, § 19, 5 iulie 2022). 15. Principiile generale privind respingerea unei cereri din motive de abuz al dreptului individual de cerere au fost rezumate în Gross v. Elveția ([GC], nr. 67810/10, § 28, CEDO 2014). În special, Curtea subliniază că o cerere poate fi respinsă ca abuz al dreptului la cerere în cazul în care au avut loc evoluții noi și importante în cadrul procedurii în fața Curții și în cazul în care, în ciuda obligației exprese de a face acest lucru în temeiul articolului 47 § 7 din Regulamentul Curții, reclamantul nu a divulgat aceste informații Curții, împiedicând astfel să hotărească în deplină cunoaștere a faptelor (ibid.).
16. În cazul în cauză, reprezentantul reclamantului nu a informat Curtea cu privire la moartea reclamantului, fie la momentul în care a avut loc sau în observațiile sale ulterioare cu privire la acest caz. Guvernul a informat Curtea că reclamantul a murit. 17. Având în vedere importanța informațiilor în cauză pentru determinarea corectă a prezentului caz, Curtea constată că acest comportament din partea reprezentantului reclamantului a fost contrar scopului de cerere individuală și a constituit un abuz de acest drept în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din convenție. Prin urmare, cererea trebuie respinsă în conformitate cu art. 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă.
Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 2 februarie 2023. Liv Tigerstedt Péter Paczolay Președintele adjunct al grefierului
FIRST SECTION
DECISION Application no. 19592/14 Antonio SOLIDORO against Italy The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 10 January 2023 as a Committee composed of: Péter Paczolay , President , Gilberto Felici, Raffaele Sabato , judges , and Liv Tigerstedt, Deputy Section Registrar, Having regard to: the application (no. 19592/14) against the Italian Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 20 February 2014 by an Italian national, Mr Antonio Solidoro, who was born in 1940 and lives in Ruffano (“the applicant”) who was represented by Ms L.L.
Petrachi , a lawyer practising in Lecce; the decision to give notice of the complaints under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, concerning legislative interference with pending proceedings, to the Italian Government (“the Government”), represented by their former co-Agent, Ms M.G. Civinini, and to declare the remainder of the application inadmissible; the parties’ observations; Having deliberated, decides as follows:
SUBJECT MATTER OF THE CASE
1. The case concerns legislative intervention in the course of ongoing civil proceedings.
The applicant was a pensioner who, in accordance with the 1962 Italo ‑ Swiss Convention on Social Security, transferred to Italy the pension contributions he had paid in Switzerland in respect of work that he had performed there over several years. The Istituto Nazionale della Previdenza Sociale (“the INPS”) calculated his pension by employing a theoretical level of remuneration ( retribuzione teorica ) instead of his actual remuneration ( retribuzione effettiva ). This resulted in a readjustment on the basis of the existing ratio between the social security contributions paid in Switzerland (8%) and in Italy (32.7%). The calculation therefore had as its basis a notional salary which, according to the applicant, resulted in his receiving a much lower pension than that which he should have received.
The applicant lodged claims with the national courts, contending that the INPS’s calculation methods were contrary to the spirit of the Italo-Swiss Convention.
While the relevant proceedings were pending, Law no. 296 of 27 December 2006 (“Law no. 296/2006”) entered into force on 1 January 2007. Section 1, subsection 777, of that Law provided an authentic interpretation of the relevant legal framework, upholding the calculation methods used by the INPS.
In view of the entry into force of Law no. 296/2006, the national courts dismissed the applicant’s claims.
The applicant complained that the enactment of Law no. 296/2006 had violated his right to a fair hearing under Article 6 § 1 of the Convention and constituted an unjustified interference with his possessions, contrary to Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
On 1 February 2018 notice of the application was given to the Government.
On 12 July 2018 the applicant died.
On 3 October 2018, the applicant’s representative submitted observations on his behalf without informing the Court of his death.
In their observations of 15 November 2018, the Government informed the Court that the applicant had died on the date indicated above and noted that no heirs had come forward expressing an intention to pursue the proceedings before the Court.
On 4 February 2019 the applicant’s wife, Ms Bernadette Steinhann, and his three daughters, Ms Patrizia Solidoro, Ms Laila Carmela Solidoro and Ms Eva Solidoro, expressed their wish to pursue the application in his stead.
THE COURT’S ASSESSMENT
12. The Government emphasised that the applicant’s representative had failed to inform the Court of the applicant’s death in a timely fashion. It further pointed out that the applicant’s heirs had expressed their wish to pursue the proceedings only after the Government had informed the Court of the applicant’s death.
The applicant’s representative insisted that the applicant’s heirs wished to pursue the proceedings before the Court.
Although the Government did not expressly raise the question of whether the failure of the applicant’s representative to inform the Court of his death might constitute an abuse of the right of individual application, the Court finds it appropriate to address the issue of its own motion, as it has done in previous cases (see Dimo Dimov and Others v. Bulgaria , no. 30044/10, § 41, 7 July 2020, with further references, and recently Bolognese and Others v. Italy (dec.) [Committee], no. 7312/10, § 19, 5 July 2022).
The general principles concerning the rejection of an application on grounds of abuse of the right of individual application have been summarised in Gross v. Switzerland ([GC], no. 67810/10, § 28, ECHR 2014). In particular, the Court emphasises that an application may be rejected as an abuse of the right of application where new, important developments have occurred during the proceedings before the Court and where, despite being expressly required to do so by Rule 47 § 7 of the Rules of Court, the applicant has failed to disclose that information to the Court, thereby preventing it from ruling on the case in full knowledge of the facts (ibid.).
In the present case, the applicant’s representative did not inform the Court of the applicant’s death either at the time it occurred or in his subsequent observations on the case. It was the Government who informed the Court that the applicant had died.
Having regard to the importance of the information at issue for the proper determination of the present case, the Court finds that such conduct on the part of the applicant’s representative was contrary to the purpose of the right of individual application and amounted to an abuse of that right within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. The application must therefore be rejected in accordance with Article 35 § 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 2 February 2023. Liv Tigerstedt Péter Paczolay Deputy Registrar President