Decizia nr. 6082/06, Sadık DAC împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 8 noiembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Nebojša Vučinić, președinte, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 21 ianuarie 2006, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Dl Sadık Dağcı, solicitant, este un național turc, născut în 1953 și locuiește în Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de dl Șenel, avocat care practică la Istanbul. Circumstanțele cazului Faptele cazului, prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. În 1980, reclamantul a achiziționat o parte a unei parcele de teren din Kınalıada, în districtul Adalar de Istanbul, care a fost înregistrată în registrul terenurilor ca parcela nr. 15, bloc nr. 111 și parcela nr. 2. În 1995 a fost făcută o anotare în registrul terenurilor, indicând că terenul reclamantului a fost clasificat ca parte a proprietății publice de pădure. La 25 ianuarie 2002, reclamantul a inițiat o procedură în fața Tribunalului Civil Adalar de Primă Instanță care solicită anularea anotării efectuate în registrul terestrelor. La 18 decembrie 2002, Tribunalul Civil Adalar a respins cazul reclamantului. Un recurs și o cerere de rectificare depusă de reclamant au fost respinse de Curtea de Casație și hotărârea a devenit finală la 1 octombrie 2004. La 8 aprilie 2002, reclamantul a solicitat Tribunalului Civil Adalar și a solicitat compensații pentru prejudiciile materiale sale, susținând că a fost privat de proprietatea sa înregistrată. La 31 decembrie 2002, Tribunalul Civil Adalar a respins cererea reclamantului. La 29 martie 2005, Curtea de Casație a susținut decizia. Cererea de rectificare a deciziei a fost ulterior respinsă și hotărârea a devenit finală la 25 octombrie 2005. La 6 martie 2013, în urma unei cereri depuse de către Trezoreria și administrația forestieră, Tribunalul Civil Adalar a ordonat anularea actei de titlu ale reclamantului și înregistrarea terenurilor ca fiind aparținând Trezoreriei, declarând că terenul făcea parte din proprietatea publică a pădurilor. Un recurs și o cerere de rectificare depusă de reclamant au fost respinse de Curtea de Casație și hotărârea a devenit finală la 6 aprilie 2015. Legea și practica interne relevante 10. O descriere a dreptului și practicii interne în ceea ce privește Comisia de compensare menționată mai jos (punctul 13) se poate găsi în Savașçın și alții c. Turcia (dec.), nr. 15661/07, 7 iunie 2016. 11. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția că a fost privat de proprietatea sa fără a primi nicio compensație. Considerând la art. 6 din Convenție, reclamantul s-a plâns în continuare în legătură cu nedreptatea procedurii. HOTĂRÂREA A presupus încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția 12. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că anularea actului său de titlu fără nicio compensație constituie o sarcină disproporționată și, prin urmare, a încălcat dreptul la bucurarea pașnică a bunurilor sale. 13. Curtea observă că în Turcia a fost instituit un nou remediu intern în urma aplicării procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (n. 24240/07, 20 martie 2012). În acest sens, în temeiul Legii nr. 6384, s-a înființat în Turcia o nouă comisie de compensare pentru a face față cererilor privind durata procedurilor, executarea întârziere a hotărârilor și neexecuția hotărârilor. Comisia de Compensare a fost prelungită ulterior prin decreturile din 16 martie 2014 și 9 martie 2016, care are acum competența de a examina plângerile privind presupusele încălcări ale dreptului la bucurie pașnică a bunurilor din cauza anulării actelor de titlu ale reclamanților în cazul în care terenurile în cauză sunt clasificate ca parte a proprietății publice din pădure. 14. Curtea constată că, în decizia sa în cazul Savașçın și alții c. Turcia (dec.), nr. 15661/07, 7 iunie 2016), aceasta a declarat cererea inadmisibilă din cauza faptului că reclamanții nu au reușit să epuizeze căile de recurs interne, adică noul remediu. În acest sens, Curtea a considerat în special că acest nou remediu a fost a priori accesibil și capabil de a oferi o perspectivă rezonabilă de remediere a plângerilor privind anularea actelor de titlu ale reclamanților, deoarece terenurile lor au fost clasificate ca parte a zonei pădurilor publice. 15. Curtea nu constată nicio circumstanță specifică în cazul instantaneu, care ar solicita să adopte o concluzie diferită de cea achiziționată în Savașçın și alții (citată mai sus, §§ 17-26) și, prin urmare, concluzia că reclamantul ar trebui să solicite o redresare pentru reclamația sa din Convenția prin utilizarea noului remediu în temeiul Legii nr. 6384. 16. Curtea constată în special că, dacă compensația acordată la nivel intern este insuficientă în comparație cu sumele acordate de Curte în cazuri similare, ar fi deschis reclamantului să susțină că el este încă o „victima” în sensul articolului 34 din Convenție și să depună o nouă cerere la Curtea. 17. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că această parte a cererii ar trebui respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizare a căilor de recurs interne. Având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care problema se plânge este de competența sa, Curtea concluzionează că această plângere nu dezvăluie nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, Curtea îl respinge ca fiind manifestament nefondată, în temeiul articolului 35 §§ 3 litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 1 decembrie 2016. Hasan Bakırcı Nebojša Vučinić Președintele adjunct al grefierului
Application no. 6082/06
Sadık DAĞCI
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 8
November 2016 as a Committee composed of:
Nebojša Vučinić,
President,
Valeriu Grițco,
Stéphanie Mourou-Vikström,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 21 January 2006,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Mr Sadık Dağcı, is a Turkish national, who was born in 1953 and lives in Istanbul. He was represented before the Court by Mr
A.
Șenel, a lawyer practising in Istanbul.
A.
The circumstances of the case
2.
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
3.
In 1980 the applicant purchased a share of a plot of land in Kınalıada, in the Adalar District of Istanbul, which had been registered in the land register as plot no. 15, block no. 111 and parcel no. 2.
4.
In 1995 an annotation was made in the land registry indicating that the applicant’s land was classified as part of the public forest estate.
5.
On 25 January 2002 the applicant instituted proceedings before the Adalar Civil Court of First Instance seeking the annulment of the annotation made in the land register.
6.
On 18 December 2002 the Adalar Civil Court of First Instance dismissed the applicant’s case. An appeal and a request for rectification lodged by the applicant were rejected by the Court of Cassation and the decision became final on 1 October 2004.
7.
On 8 April 2002 the applicant applied to the Adalar Civil Court of First Instance and sought compensation for his pecuniary damage arguing that he had been deprived of his registered property.
8.
On 31 December 2002 the Adalar Civil Court of First Instance dismissed the applicant’s claim. On 29 March 2005 the Court of Cassation upheld the decision. The applicant’s request for rectification of the decision was subsequently rejected and the decision became final on 25 October 2005.
9.
On 6 March 2013, following a claim submitted by the Treasury and the forest administration, the Adalar Civil Court of First Instance ordered that the applicant’s title deed be annulled and the land be entered in the land register as belonging to the Treasury, holding that the land was part of the public forest estate. An appeal and a request for rectification lodged by the applicant were rejected by the Court of Cassation and the decision became final on 6 April 2015.
B.
Relevant domestic law and practice
10.
A description of the domestic law and practice with respect to the Compensation Commission mentioned below (paragraph 13) may be found in
Savașçın
and Others v. Turkey
(dec.), no. 15661/07, 7 June 2016.
11.
The applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that he had been deprived of his property without receiving any compensation. Relying on Article 6 of the Convention, the applicant further complained about the unfairness of the proceedings.
A.
Alleged violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention
12.
The applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that the annulment of his title deed without any compensation constituted a disproportionate burden and thus breached his right to the peaceful enjoyment of his possessions.
13.
The Court observes that a new domestic remedy has been established in Turkey following the application of the pilot judgment procedure in the case of
Ümmühan Kaplan v. Turkey
(no. 24240/07, 20 March 2012). In this regard pursuant to Law no. 6384 a new Compensation Commission had been established in Turkey to deal with applications concerning the length of proceedings, the delayed execution of judgments and the non-execution of judgments. The competence
ratione materiae
of the Compensation Commission was subsequently extended by the decrees of 16 March 2014 and 9 March 2016, which now has the competence to examine complaints concerning alleged breaches of the right to peaceful enjoyment of possessions on account of the annulment of applicants’ title deeds where the land at issue is classified as part of the public forest estate.
14.
The Court notes that in its decision in the case of
Savașçın and Others v. Turkey
((dec.), no. 15661/07, 7 June 2016), it declared the application inadmissible on the ground that the applicants had failed to exhaust domestic remedies, that is to say the new remedy. In so doing, the Court considered in particular that this new remedy was a priori accessible and capable of offering a reasonable prospect of redress for complaints concerning the annulment of the applicants’ title deeds because their land was classified as part of the public forest area.
15.
The Court finds no particular circumstances in the instant case which would require it to adopt a different conclusion from the one reached in
Savașçın and Others
(cited above, §§ 17-26) and therefore concludes that the applicant should seek redress for his Convention complaint by using the new remedy under Law no. 6384.
16.
The Court particularly notes that should the compensation granted at domestic level be insufficient in comparison with amounts awarded by the Court in similar cases, it would be open to the applicant to claim that he was still a “victim” within the meaning of Article 34 of the Convention and to lodge a fresh application with the Court.
17.
In view of the above, the Court concludes that this part of the application should be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non
‑
exhaustion of domestic remedies.
B.
Alleged violation of Article 6 of the Convention
18.
The applicant complained under Article 6 of the Convention that the domestic proceedings had been unfair.
19.
In the light of all the material in its possession and in so far as the matter complained of is within its competence, the Court concludes that this complaint does not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. Accordingly, the Court rejects it as manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 1 December 2016.
Hasan Bakırcı
Nebojša Vučinić
Deputy Registrar
President