DIMA AND REGHIȘ v. ROMANIA

Comunicat la 17 noiembrie 2016 CUARTĂ SECȚIUNE Cererea nr. 49392/09 Maria DIMA și Nicoleta Luci REGHIȘ împotriva României depusă la 7 septembrie 2009 DECLARAREA FACTELOR Reclamanții, dna Maria Dima (prima reclamantă) și dna Nicoleta Luci Reghiș (a doua reclamantă) sunt resortisanți români născuți în 1954 și respectiv în 1999. Ambele locuiesc în Călărași. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant a lucrat în calitate de progenitor adoptiv (matern asistent ) la Biroul Călărași pentru îngrijire socială și protecție a copilului (Hotărârea Generală de Asistență Socialăști Protecția Copilului Călărași , după „DGASC” ) din 2000. Organizația face parte din Consiliul Județului Călărași. Contextul cazului În 1999, imediat după naștere, al doilea reclamant a fost plasat într-o instituție de stat din cauza condițiilor de viață slabe ale mamei sale biologice. Din octombrie 1999, mama ei biologică a încetat să o viziteze pentru că nu a putut plăti cheltuielile de călătorie necesare. Prin urmare, prin hotărârea judecătorului din 5 septembrie 2001, a fost declarata a doua reclamantă abandonată. La 13 iunie 2001, DGASPCC a plasat al doilea reclamant la primul reclamant. În 2006 mama a doua reclamantă a restabilit contactul cu ea și a cerut ca ea să fie reintegrată în familia ei biologică. ulterior, mama a solicitat DGASPCC să mute al doilea reclamant la un părinte adoptiv sau la domiciliul copiilor din Arad, pentru a-i facilita contactul. În iunie 2006, Curtea județului Călărași a respins cererea DGASPCC de a muta cel de-al doilea reclamant la un domiciliu pentru copii în Arad. În 2007 DGASPCC a inițiat noi proceduri, încercând să reintegreze cel de-al doilea reclamant în familia sa extinsă biologică, și anume în familia fratelui ei. La 27 iunie 2007, Curtea județului Călărași a permis instanței DGASPCC să aprobe reintegrarea celui de-al doilea reclamant în familia sa extinsă biologică și să acorde permisiunea familiei de a exercita drepturile parentale în ceea ce privește copilul. Curtea a ordonat, de asemenea, ca plasarea celui de-al doilea reclamant la primul reclamant să fie întreruptă. La 21 decembrie 2007, DGASPCC a hotărât să pună în urgență al doilea reclamant la primul reclamant, deoarece executarea hotărârii din 27 iunie 2007 nu a fost posibilă, deoarece al doilea reclamant s-a opus ferm acesteia. La 22 ianuarie 2008, DGASPCC a solicitat Curtea județului Călărași să mențină plasarea celui de-al doilea reclamant la primul reclamant și să permită președintele Consiliului județului Călărași să exercite drepturile parentale în ceea ce privește cel de-al doilea reclamant. La 28 februarie 2008, Curtea județului Călărași a permis aplicarea DGASPCC din 22 ianuarie 2008, având în vedere faptul că plasarea celui de-al doilea reclamant în îngrijire de adopție ar oferi condiții de viață și școlaritate mai bune pentru ea și ar fi în interesul ei. Curtea a susținut că cel de-al doilea reclamant ar trebui să trăiască cu primul reclamant și că președintele Consiliului județului Călărași trebuia să exercite drepturile parentale. Curtea a remarcat că încercările de integrare a reclamantului în familia extinsă au eșuat din cauza opoziției puternice și a lipsei de pregătire adecvată a celui de-al doilea reclamant. Al doilea reclamant a refuzat să-și însoțească rudele la Arad și a fugit de biroul DGASPCC, fiind returnat de către poliție. Curtea a remarcat în continuare că, potrivit declarațiilor celui de-al doilea reclamant, ea a vrut să mențină o legătură cu familia ei biologică, dar a refuzat să trăiască cu ei. În consecință, DGASPCC a decis amânarea procedurii de reintegrare și inițiarea sesiunilor de consiliere în vederea pregătirii celui de-al doilea reclamant pentru reintegrare și a evitării traumelor psihologice care ar fi amenințat dezvoltarea normală. Procedura inițiată de primul reclamant împotriva DGASPCC pentru salarii și beneficii La o dată neespecificată în 2008 prima reclamantă a inițiat o procedură împotriva DGASPCC, cerând o ordonanță judiciară de plată a salariului și a salariului de vacanță (indemnizație de concediu de odihnă ) pentru perioada 2005-2007, un supliment pentru munca suplimentară efectuată ( spor pentru muncră nenormată ) și o plată suplimentară pentru ore suplimentare ( plata orelor suplimentare ). De asemenea, a solicitat rambursarea cheltuielilor legate de examenele medicale și testele de sânge, susținând că al doilea reclamant nu a primit alocațiile de locuință, plasament și alimente la care avea dreptul în temeiul dispozițiilor legale relevante. În cele din urmă, a solicitat prejudiciu moral, precum și costuri și cheltuieli. La 2 septembrie 2009, prima reclamantă a retras cererea privind suplimentul pentru munca suplimentară pe care a efectuat-o, deoarece suplimentul a fost plătit în mod voluntar de către angajator. La o dată neespecificată, Consiliul județului Călărași a intervenit în cadrul procedurii ca terță parte și a solicitat instanțelor interne să respingă procedurile inițiate de către reclamant împotriva DGASPCC. inter alia , faptul că primul reclamant nu a avut dreptul de a solicita prestațiile care nu au fost acordate celui de-al doilea reclamant, deoarece aceste prestații sunt pentru copii și numai președintele Consiliului județului Călărași are dreptul legal de a face o astfel de reclamație. La 7 octombrie 2008, Curtea județului Călărași a permis în parte primul act al reclamantului și a ordonat DGASPCC să își plătească salariul de vacanță pentru perioada 2005-2007 și salariul pentru perioada octombrie-decembrie 2007, ajustat în funcție de rata inflației. Curtea a ordonat DGASPCC să acorde celui de-al doilea reclamant alocațiile prevăzute de articolele 1 și 2 din Legea nr. 326/2003 privind drepturile cu care se bucură copiii în îngrijire de adopție, la care avea dreptul în ultimul trimestru al anului 2007 și începând cu 8 iunie 2005, ajustate în funcție de rata inflației. De asemenea, instanța a ordonat DGASPCC să plătească costurile și cheltuielile primei reclamante. Curtea a susținut că relația contractuală dintre primul reclamant și DGASPCC era de natură specială, deoarece părinții adoptivi lucrează din casă și erau responsabili pentru educarea, îngrijirea și educarea copiilor încredințați la îngrijirea lor. Cu toate acestea, chiar dacă relația contractuală era specială, se aplică dispozițiile Codului muncii român. În consecință, primul reclamant a avut dreptul la plata de vacanță. În conformitate cu articolele 1 și 2 din Legea nr. 326/2003, un copil are dreptul la o alocație alimentară, care trebuia plătit unui părinte adoptiv. Argumentul potrivit căruia doar președintele Consiliului Județeanului ar putea solicita alocația a fost copilărească și nefondată. Curtea a susținut că prima reclamantă a avut dreptul să fie rambursată pentru costurile și cheltuielile pe care le-a suportat în fața instanței. Cu toate acestea, a susținut că nu avea dreptul la o plată suplimentară, deoarece ar fi fost imposibil să se calculeze numărul orelor suplimentare de muncă, având în vedere natura specială a muncii sale. În cele din urmă, instanța a respins cererea de alocare pentru locuință, din cauza faptului că reclamanții nu au locuit în locații închiriate. În cele din urmă, instanța a respins primul reclamant pentru prejudiciu moral, din cauza faptului că angajatorul ei a refuzat să plătească plățile acordate de instanță ca urmare a interpretării eronate a legii și nu ca urmare a unei credințe proaste. Prima reclamantă a apelat asupra punctelor de drept (recurse ) împotriva hotărârii din 7 octombrie 2008. Ea a susținut că o săptămână mai devreme, instanța de primă instanță a permis cererile sindicale pentru plăți suplimentare împotriva acelui angajator. Curtea i-a respins ilegal cererea de alocare pentru locuințe și nu a examinat cererea de rambursare a examinării medicale și a cheltuielilor de testare a sângelui. De asemenea, a respins cererea de prejudiciu moral prin evaluarea greșită a dovezii. Prin hotărârea finală din 27 aprilie 2009 Curtea de Apel a respins primul recurs al reclamantului în privința punctelor de drept. Acesta a susținut că, în conformitate cu dovezile disponibile, s-au plătit scutirile prevăzute în articolele 1 și 2 din Legea nr. 326/2003 – în special cele referitoare la alimente, echipamente, legătura și nevoile personale – și, de asemenea, în conformitate cu legislația internă relevantă, plata pentru concediu care nu a fost luată nu poate fi acordată decât după încheierea unei relații contractuale. În plus, instanța a respins cererea de plată pentru ore suplimentare și a reiterat argumentele instanței de primă instanță în ceea ce privește cererile pentru alocarea locuințelor. În sfârșit, instanța a respins cererea primului reclamant pentru prejudiciu moral, din cauza faptului că nu a dovedit existența sau extinderea prejudiciului moral susținut. Daunele ar fi trebuit să fie suficient de grave și cauzate de o vină din partea angajatorului, iar angajatorul ar fi trebuit să pedepsească în mod nedrept angajatul în cauză în timpul îndeplinirii sarcinilor sale. În iulie 2009, DGASPCC a informat primul reclamant că, în urma intrării în vigoare a Ordinării guvernamentale nr. 71/2009 privind plata salariului acordat angajaților din sectorul public prin decizii finale de instanță, plata sumelor datorii în urma hotărârii din 7 octombrie 2008 va fi efectuată în trei tranșe anuale între 2010 și 2012. La 17 martie 2010, DGASPCC a informat primul reclamant că 34% din sumele acordate de hotărârea din 7 octombrie 2008 i-au fost plătite. La 17 septembrie 2013, prima reclamantă a informat Curtea că a depus o cerere în numele Curții în numele ei și al doilea reclamant. În aceeași dată, ea a informat Curtea că o parte a hotărârii din 7 octombrie 2008 nu a fost pusă în aplicare. Dispozițiile relevante ale Ordonandei Guvernamentale nr. 71/2009 privind plata salariului acordat angajaților din sectorul public prin ordonanțe judiciare finale, în special regulamentul privind plata acestor sume prin tranșe anuale, pot fi găsite în Dumitru și alții c. România (dec.), nr. 57265/08, §§§ 24-27, 4 septembrie 2009. Articolele 1 și 2 din Legea nr. 326/2003 privind drepturile de care beneficiază copiii în îngrijire de adopție oferă, printre altele, că copiii în îngrijire de adopție au dreptul la leagăn, echipamente, transport, jucării, toalete, hrană pentru școală, echipamente sportive și materiale educaționale. Copiii care sunt în școală au dreptul, de asemenea, la o alocație pentru nevoile personale. Limitele acestei asistențe financiare și condițiile legate de aceasta sunt prevăzute în apendicele Legii nr. 326/2003. Primul reclamant se plânge în conformitate cu art. 6 din Convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în numele său și al doilea reclamant în ceea ce privește neexecuția hotărârii din 7 octombrie 2008 și divizia ulterioară a plăților datorată în tranșe anuale. Primul reclamant se plâng în mod expres în temeiul articolelor 1, 2, 3, 4, 5, 6, 9, 10, 13, 14, 17 și 18 din Convenție, și în substanță în temeiul articolului 8 din Convenție, că, după 2004, autoritățile naționale și-au suspendat salariul și i-au privat pe ea și pe al doilea reclamant mijloace financiare esențiale pentru existența lor, ceea ce a determinat afectarea sănătății primului reclamant și a condițiilor de viață ale acestora. De asemenea, autoritățile interne nu au oferit celui de-al doilea reclamant sprijinul financiar la care avea dreptul legal pentru nevoile sale personale și pentru creșterea și dezvoltarea fizică și emoțională. În plus, ei nu au ascultat-o și au pus în aplicare hotărârea de la 7 Octombrie 2008, și a împărțit plățile datorate în tranșe anuale, privand astfel reclamanții de resurse de bază și minime esențiale pentru existența lor pentru o perioadă substanțială și supusându-le umilirii și dificultăți. Primul reclamant se plâng în temeiul articolului 14, însoțit de articolele 6 și 8 din Convenție și de art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, că deciziile instanțelor interne de a respinge unele dintre afirmațiile ei constituie un tratament discriminatoriu, în cazul în care alți angajați au beneficiat de beneficiile solicitate de ea, precum și de condiții de lucru mai bune. În plus, primul reclamant susține că al doilea reclamant a fost tratat în mod diferit de alți copii din instituții și alți copii în general, care au avut acces la sau furnizat sprijinul necesar pentru dezvoltarea lor și acordurile și beneficiile solicitate de ea. Având în vedere situația familială și juridică a celui de-al doilea reclamant, poate primul reclamant să acționeze ca reprezentant al celui de-al doilea reclamant și să depună Curtea o cerere în numele ei? A existat încălcarea drepturilor reclamanților în conformitate cu art. 6 din Convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în urma presupusului eșec al autorităților interne de a aplica pe deplin hotărârea Curții de județ Călărași din 7 octombrie 2008 (a se vedea Burdov c. Rusia (n. 2), nr. 33509/04, §§§ 65-70, CEDH 2009)? A existat vreo ingerință în dreptul reclamanților de a respecta viața lor privată și de familie în sensul articolului 8 § 1 din Convenție, datorită presupusului eșec al autorităților interne, pe o perioadă semnificativă de timp după 2004, de a le oferi sprijinul financiar și material și resursele fundamentale și minime la care au dreptul legal (pentru nevoile lor personale, creșterea și dezvoltarea fizică și emoțională), supusându-le astfel la umilire și dificultate? Dacă da, ingerința în drepturile lor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică, în sensul articolului 8 § 2 din Convenție? Reclamanții au suferit discriminări în exercitarea drepturilor convenției lor, în comparație cu alți angajați sau copii care au avut acces la sau furnizat sprijinul pe care l-au susținut? În cazul în care, discriminarea a fost contrară articolului 14 din convenție, citită coroborat cu articolele 6 și 8 din Convenție și/sau cu art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție?

Communicated on 17 November 2016

FOURTH SECTION

Application no. 49392/09

Maria DIMA and Nicoleta Luci REGHIȘ

against Romania

lodged on 7 September 2009

STATEMENT OF FACTS

The applicants, Ms Maria Dima (the first applicant) and Ms

Nicoleta

Luci Reghiș (the second applicant) are Romanian nationals who were born in 1954 and 1999 respectively. They both live in Călărași.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.

The first applicant has been working as a foster parent (

asistent maternal

) at the Călărași Office for Social Care and Child Protection (

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași

, hereafter “the DGASPCC”) since 2000. The organisation forms part of the Călărași County Council.

1.

Background to the case

In 1999, immediately after birth, the second applicant was placed in a State institution because of her biological mother’s poor living conditions. From October 1999 onwards her biological mother stopped visiting her because she was unable to pay the necessary travel expenses. Consequently, by a court judgment of 5 September 2001, the second applicant was declared abandoned.

On 13 June 2001 the DGASPCC placed the second applicant with the first applicant.

In 2006 the second applicant’s biological mother re-established contact with her, and asked for her to be reintegrated into her biological family. Subsequently, the mother asked the DGASPCC to move the second applicant to a foster parent or children’s home in Arad, in order to facilitate her having contact.

In June 2006 the Călărași County Court dismissed the DGASPCC’s application to have the second applicant moved to a children’s home in Arad.

In 2007 the DGASPCC started new proceedings, seeking to reintegrate the second applicant into her biological extended family, namely her brother’s family.

On 27 June 2007 the Călărași County Court allowed the DGASPCC’s application for the court to approve the second applicant’s reintegration into her biological extended family and give permission to the family to exercise parental rights in respect of the child. The court also ordered that the placement of the second applicant with the first applicant be discontinued.

On 21 December 2007 the DGASPCC decided to place the second applicant with the first applicant as a matter of urgency, because enforcement of the judgment of 27 June 2007 had not been possible, as the second applicant had strongly objected to it.

On 22 January 2008 the DGASPCC asked the Călărași County Court to maintain the second applicant’s placement with the first applicant and allow the President of the Călărași County Council to exercise parental rights in respect of the second applicant.

On 28 February 2008 the Călărași County Court allowed the DGASPCC’s application of 22 January 2008, on the grounds that the placement of the second applicant in foster care would provide better living and schooling conditions for her, and would be in her best interests. The court held that the second applicant was to live with the first applicant, and that the President of the Călărași County Council was to exercise parental rights. The court noted that the attempts to integrate the applicant into her extended family had failed because of the second applicant’s strong opposition and lack of adequate preparation. The second applicant had refused to accompany her relatives to Arad and had run away from the DGASPCC’s office, being returned by the police. The court further noted that, according to the second applicant’s statements, she had wanted to maintain a connection with her biological family, but had refused to live with them. Consequently, the DGASPCC had decided to postpone the reintegration proceedings and initiate counselling sessions in order to prepare the second applicant for reintegration and avoid psychological trauma that would have threatened her normal development.

2.

Proceedings initiated by the first applicant against the DGASPCC for salary and benefits

On an unspecified date in 2008 the first applicant initiated proceedings against the DGASPCC, seeking a court order for payment of her salary and holiday pay (

indemnizație de concediu de odihnă

) for the period 2005-2007, a supplement for the extra work she had performed (

spor pentru muncă nenormată

), and an additional overtime payment (

plata orelor suplimentare

). She also claimed reimbursement of expenses relating to her medical examinations and blood tests. Furthermore, she argued that the second applicant had not been given the housing, placement and food allowances to which she had been entitled under the relevant legal provisions. Lastly, she claimed non-pecuniary damages, as well as costs and expenses.

On 2 September 2009 the first applicant withdrew her claim regarding the supplement for the extra work she had performed, because the supplement was paid by the employer voluntarily.

On an unspecified date the Călărași County Council intervened in the proceedings as a third party and asked the domestic courts to dismiss the proceedings initiated by the applicant against the DGASPCC. It argued,

inter alia

, that the first applicant had had no right to claim the benefits allegedly not given to the second applicant, because those benefits were for children, and only the President of the Călărași County Council had a legal right to make such a claim.

On 7 October 2008 the Călărași County Court allowed the first applicant’s action in part, and ordered the DGASPCC to pay her holiday pay for the period 2005-2007 and salary for the period October-December 2007, adjusted according to the rate of inflation. The court ordered the DGASPCC to give the second applicant the allowances provided for by Articles 1 and 2 of Law no. 326/2003 on the rights enjoyed by children in foster care, to which she had been entitled for the last quarter of 2007 and from 8 June 2005 onwards, adjusted according to the rate of inflation. Also, the court ordered the DGASPCC to pay the first applicant’s costs and expenses. The court held that the contractual relationship between the first applicant and the DGASPCC was special in nature, as foster parents worked from home and were responsible for raising, caring for and educating the children entrusted to their care. However, even though the contractual relationship was special in nature, the provisions of the Romanian Labour Code applied. Consequently, the first applicant had been entitled to holiday pay. According to Articles 1 and 2 of Law no. 326/2003, a child was entitled to a food allowance, which had to be paid to a foster parent. The argument that only the President of the County Council could claim the allowance had been childish and ill-founded. The court held that the first applicant had been entitled to be reimbursed for the costs and expenses she had incurred before the court. However, it held that she had not been entitled to an overtime payment, because it would have been impossible to calculate the number of the overtime hours worked, given the special nature of her work. Her claim for housing allowance was also rejected, on the grounds that the applicants did not live in rented accommodation. Lastly, the court dismissed the first applicant’s claim for non-pecuniary damages, on the grounds that her employer had refused to pay the payments awarded by the court as a result of erroneous interpretation of the law, and not as a result of bad faith.

The first applicant appealed on points of law (

recurs

) against the judgment of 7 October 2008. She argued that a week earlier the first-instance court had allowed a trade union’s claims for overtime payments against the same employer. The court had unlawfully dismissed her claim for housing allowance and had failed to examine her claim for reimbursement of her medical examination and blood test expenses. It had also dismissed her claim for non-pecuniary damages by wrongly assessing the evidence.

By a final judgment of 27 April 2009 the Bucharest Court of Appeal dismissed the first applicant’s appeal on points of law. It held that, according to the available evidence, the allowances set out under Articles 1 and 2 of Law no. 326/2003 – in particular those relating to food, equipment, bedding and personal needs – had been paid. Also, according to the relevant domestic legislation, holiday pay for leave not taken could only be awarded after a contractual relationship ended. Furthermore, the court dismissed the claim for overtime payment and reiterated the first-instance court’s arguments in respect of the claims for housing allowance. Lastly, the court dismissed the first applicant’s claim for non-pecuniary damages, on the grounds that she had not proved the existence or extent of the non-pecuniary damage allegedly sustained. The damage would have to have been sufficiently serious and caused by a fault on the part of the employer, and the employer would have had to punish the employee in question unfairly during the performance of his duties.

In July 2009 the DGASPCC informed the first applicant that, following the entry into force of Government Ordinance no. 71/2009 on the payment of salary granted to employees in the public sector by final court orders, the payment of the sums due following the judgment of 7

October 2008 would be made in three annual instalments between 2010 and 2012.

On 17 March 2010 the DGASPCC informed the first applicant that 34% of the sums granted by the judgment of 7 October 2008 had been paid to her.

3.

Other relevant information

On 17 September 2013 the first applicant informed the Court that she had lodged an application with the Court on behalf of herself and the second applicant. On the same date she informed the Court that part of the judgment of 7 October 2008 remained unenforced.

B.

Relevant domestic law

The relevant provisions of Government Ordinance no. 71/2009 on the payment of salary granted to employees in the public sector by final court orders, in particular the regulation concerning the payment of such sums by annual instalments, can be found in

Dumitru and Others v. Romania

(dec.), no. 57265/08, §§ 24-27, 4 September 2009.

Articles 1 and 2 of Law no. 326/2003 on the rights enjoyed by children in foster care provide,

inter alia

,

that children in foster care have a right to bedding, equipment, transport, toys, toiletries, school supplies, sports equipment and educational material. Children who are in school are also entitled to an allowance for personal needs. The limits of such financial assistance and the conditions relating to it are provided for in the appendix to Law no. 326/2003.

COMPLAINTS

The first applicant complains under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention on behalf of herself and the second applicant regarding the non-enforcement of the judgment of 7

October 2008 and the subsequent division of the payments due into annual instalments.

The first applicant complains expressly under Articles 1, 2, 3, 4, 5, 6, 9, 10, 13, 14, 17 and 18 of the Convention, and in substance under Article 8 of the Convention, that after 2004 the domestic authorities suspended her salary and deprived her and the second applicant of the financial means essential to their existence, which resulted in the first applicant’s health and their living conditions being affected. Also the domestic authorities failed to provide the second applicant with the financial support to which she was legally entitled for her personal needs and physical and emotional growth and development. Moreover, they failed to listen to her and enforce the judgment of 7

October 2008, and divided the payments due into annual instalments, thus depriving the applicants of basic and minimum resources essential to their existence for a substantial period of time, and subjecting them to humiliation and hardship.

The first applicant complains under Article 14, taken together with Articles 6 and 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 12 to the Convention, that the decisions of the domestic courts to dismiss some of her claims amounted to discriminatory treatment, in that other employees enjoyed the benefits claimed by her, as well as better working conditions. Moreover, the first applicant asserts that the second applicant has been treated differently from other children in institutions and other children in general, who had access to or provision of the support required for their development and the allowances and benefits claimed by her.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Having regard to the second applicant’s family and legal circumstances, can the first applicant act as the second applicant’s representative and lodge an application to the Court on her behalf?

2.

Has there been a breach of the applicants’ rights as guaranteed by Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, following the alleged failure of the domestic authorities to fully enforce the Călărași County Court’s judgment of 7 October 2008 (see

Burdov v. Russia

(no.

2), no. 33509/04, §§ 65-70, ECHR 2009)?

3.

Has there been an interference with the applicants’ right to respect for their private and family life within the meaning of Article 8 § 1 of the Convention, owing to the alleged failure of the domestic authorities, over a significant period of time after 2004, to provide them with the financial and material support and basic and minimum resources to which they were legally entitled (for their personal needs, physical and emotional growth and development), thus subjecting them to humiliation and hardship?

If so, was the interference with their rights in accordance with the law and necessary in a democratic society, within the meaning of Article 8 § 2 of the Convention?

4.

Have the applicants suffered discrimination in the enjoyment of their Convention rights, in comparison with other employees or children who had access to or provision of the support which they claimed? If so, was the discrimination contrary to Article 14 of the Convention, read in conjunction with Articles 6 and 8 of the Convention and/or to Article 1 of Protocol

No.

12 to the Convention?