YEGOROV v. SLOVAKIA

Comunicat la 18 noiembrie 2016 SECȚIUNEA TERZĂ Cerere nr. 4698/13 Volodymyr YEGOROV împotriva Slovaciei depusă la 9 ianuarie 2013 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Volodymyr Yegorov, este un național ucrainean care s-a născut în 1962 și locuiește în Krivoj Rog (Ucraina). El este reprezentat în fața Curții de către Kubicová, Benkóczki, Baláž-advokáti, s.r.o., o firmă de avocatură cu sediul său social în Bratislava (Slovakia). Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. De la 25 iunie 2002 până la 19 septembrie 2013 reclamantul a fost privat continuu de libertatea sa în Slovacia, în principal în contextul detenției în așteptarea procesului în legătură cu diferitele acuzații urmărite împotriva lui, în parte în cadrul procedurilor paralele și în parte în cadrul procedurilor consecutive. Pentru mai multe detalii, a se vedea Yegorov v. Slovakia (n. 27112/11, §§ 8 et seq., 2 iunie 2015). Prezentul caz se referă în mod specific la detenția reclamantului în cadrul unei hotărâri anterioare a Curții Penale Specializate ( Špecializovaný trestný súd – „SCC”) din 29 iulie 2011, din care SCC a ordonat eliberarea sa la 22 decembrie 2011. La 16 ianuarie 2012, Curtea Supremă a anulat ordinul de eliberare din 22 decembrie 2011, în urma unui recurs interlocutiv al Serviciului de Procuror. Prin urmare, detenția reclamantului a continuat. Reclamantul a contestat decizia Curții Supreme prin intermediul unei plângeri în temeiul articolului 127 din Constituție. În special, el susține că durata totală a detenției sale preliminare în Slovacia a depășit mult durata maximă permisă de statut. În acest sens, el susține o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolului 5 §§ 1 și 4 din Convenție, a solicitat 100 000 de euro în compensare pentru prejudiciu moral și a solicitat Curții Constituționale să anuleze decizia din 16 ianuarie 2012. La 13 iunie și, respectiv, 22 august 2012, Curtea Constituțională a declarat reclamația admisibilă și a hotărât în ceea ce privește fondul său prin constatarea unei încălcări a drepturilor reclamantului menționat anterior. În plus, a acordat reclamantului compensații în ceea ce privește costurile sale juridice, dar a respins restul cererilor sale. În ceea ce privește raționamentul, Curtea Constituțională a făcut trimitere la hotărârea sa anterioară într-un caz neasociat, Hotărârea nr. II. ÚS 55/08, și hotărârea Curții Supreme din 22 februarie 2012, pe baza acestei hotărâri, prin care Curtea Supremă a ordonat eliberarea reclamantului (a se vedea Yegorov , citată mai sus, §§ 8). În special, Curtea Constituțională a remarcat concluziile Curții Supreme în decizia sa din 22 februarie 2012 de a constata că au existat nereguli în ceea ce privește detenția reclamantului în contextul diferitelor seturi de proceduri împotriva acestuia și că, ca urmare, lungimea cumulativă a detenției sale a depășit semnificativ durata maximă legală atât în ceea ce privește faza preliminară a procedurii, cât și în ceea ce privește procedura în ansamblul său. Curtea Supremă nu a apreciat acest lucru în decizia atacată din 16 ianuarie 2012, și a încălcat astfel drepturile fundamentale ale reclamantului. În plus, Curtea Constituțională a reiterat jurisprudența sa în sensul că scopul de a face o atribuire în ceea ce privește o justă satisfacție a fost de a completa protecția dreptului fundamental încălcat în cazurile în care s-a constatat că încălcarea a avut loc în așa fel încât să solicite un nivel de protecție mai mare decât simplesa constatare a unei încălcări sau, după caz, o ordonanță a Curții Constituționale de a examina un caz fără a încălca dreptul fundamental în cauză. 10. Având în vedere faptul că reclamantul a fost deja eliberat de ordinul menționat anterior din 22 februarie 2012, Curtea Constituțională a constatat că (i) nu este „să nu se apropie nici potrivit” să-i acorde o satisfacție echitabilă, iar (ii) nu este necesar ca acesta să își exercite puterea de a anula decizia atacată pentru a realiza rectificarea acestei chestiuni.” 11. Hotărârea Curții Constituționale nu a fost permisă de a face apel. 12. Reclamantul se plâng în temeiul art. 5 § 5 din Convenție că Curtea Constituțională i-a refuzat dreptul executor de compensare pentru detenția sa, respingându-și cererea de justă satisfacție, care, după cum a recunoscut în sine Curtea Constituțională, a fost în contravenție cu dispozițiile art. 5. Întrebări către părți Are reclamantul un drept eficace și executiv de compensare pentru detenția sa ilegală, astfel cum se prevede la art. 5 § 5 din Convenție? Având în vedere hotărârile Curții Constituționale în legătură cu cererile reclamantului pentru o justă satisfacție și pentru anularea hotărârii din 16 Ianuarie 2012, se poate spune că are un astfel de drept în temeiul Legii privind răspunderea statului?

Communicated on 18 November 2016

THIRD SECTION

Application no. 4698/13

Volodymyr YEGOROV

against Slovakia

lodged on 9 January 2013

STATEMENT OF FACTS

1.

The applicant, Mr Volodymyr Yegorov, is a Ukrainian national who was born in 1962 and lives in Krivoj Rog (Ukraine). He is represented before the Court by Kubicová, Benkóczki, Baláž-advokáti, s.r.o., a law firm with its registered office in Bratislava (Slovakia).

The circumstances of the case

2.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

3.

From 25 June 2002 until 19 September 2013 the applicant was continuously deprived of his liberty in Slovakia, mainly in the context of detention pending trial in relation to various charges pursued against him, partly in parallel proceedings and partly in consecutive proceedings. For more details, see

Yegorov v. Slovakia

(no. 27112/11, §§ 8

et seq

., 2

June 2015).

4.

The present case relates specifically to the applicant’s detention under a remand order of the Specialised Criminal Court (

Špecializovaný trestný súd

– “the SCC”) of 29 July 2011, from which the SCC ordered his release on 22

December 2011.

5.

On 16 January 2012 the Supreme Court quashed the release order of 22 December 2011, following an interlocutory appeal by the Public Prosecution Service. As a result, the applicant’s detention continued.

6.

The applicant challenged the Supreme Court’s decision by way of a complaint under Article 127 of the Constitution. In particular, he argued that the total duration of his pre-trial detention in Slovakia had greatly exceeded the maximum duration permitted by statute. In that regard, he alleged a violation of his rights under Article 5 §§ 1 and 4 of the Convention, claimed 100,000 euros in compensation for non-pecuniary damage, and asked the Constitutional Court to quash the decision of 16

January 2012.

7.

On 13 June and 22 August 2012 respectively the Constitutional Court declared the complaint admissible and decided it on its merits by finding a violation of the applicant’s above-mentioned rights. In addition, it awarded the applicant compensation in respect of his legal costs, but dismissed the rest of his claims.

8.

In terms of reasoning, the Constitutional Court referred to its previous ruling in an unrelated case, case no. II. ÚS 55/08, and the Supreme Court’s decision of 22

February 2012 based on that ruling, by which the Supreme Court had ordered the applicant’s release (see

Yegorov

, cited above, §§

35

‑

8).

In particular, the Constitutional Court noted the Supreme Court’s findings in its decision of 22 February 2012 that there had been irregularities in relation to the applicant’s detention in the context of the various sets of proceedings against him, and that, as a result, the cumulative length of his detention had significantly exceeded the statutory maximum duration in relation to both the pre-trial phase of the proceedings and the proceedings as a whole. The Supreme Court had failed to appreciate this in the contested decision of 16 January 2012, and had thereby violated the applicant’s fundamental rights.

9.

Furthermore, the Constitutional Court reiterated its case-law to the effect that the purpose of making an award in respect of just satisfaction was to complete the protection of the fundamental right violated in instances where it had been established that the violation had occurred in such a way as to call for a level of protection higher than the mere finding of a violation or, as the case may be, an order by the Constitutional Court that a case be examined without violating the fundamental right in question.

10.

Taking into account that the applicant had already been released by the above

‑

mentioned order of 22

February 2012, the Constitutional Court found that (i) it was “neither expedient nor appropriate” to award him any just satisfaction, and (ii) it was “not necessary for it to exercise its power to

quash the contested decision in order to achieve rectification of the matter”.

11.

The Constitutional Court’s judgment was not amenable to appeal.

COMPLAINT

12.

The applicant complains under Article 5 § 5 of the Convention that the Constitutional Court denied him the enforceable right to compensation for his detention by dismissing his claim for just satisfaction, which, as the Constitutional Court has itself recognised, was in contravention of the provisions of Article 5.

QUESTIONS TO THE PARTIES

Did the applicant have an effective and enforceable right to compensation for his unlawful detention, as required by Article 5 § 5 of the Convention?

In view of the Constitutional Court’s rulings in relation to the applicant’s claims for just satisfaction and for the quashing of the decision of 16

January 2012, can he be said to have such a right under the State Liability Act?