Decizia nr. 17997/10 Recai AKÇA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 22 noiembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Valeriu Grițco, președinte, Stéphanie Mourou-Vikström, Georges Ravarani, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 19 martie 2010, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Recai Akça, este un cetățean turc născut în 1956 și locuiește în Ankara. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Eroğlu, un avocat practicant în Ankara. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. În 2007 contractul de ocupare a forței de muncă al reclamantului a fost încheiat de angajatorul său, pe baza faptului că a devenit dreptul la pensie de pensie de pensie. La 5 noiembrie 2007, reclamantul a inițiat o procedură în fața Curții de Muncă din Ankara și a solicitat reintegrarea sa. La 19 februarie 2008, Curtea de Muncă din Ankara a constatat pentru reclamant și a ordonat reintegrarea sa. Prin recurs, la 5 mai 2008, Curtea de Casație a anulat hotărârea. În urma reexaminării cauzei, la 18 noiembrie 2009, Curtea de Muncire Ankara a respins cazul reclamantului. Consideră că încheierea contractului de ocupare a forței de muncă a reclamantului a fost în conformitate cu clauza 74 din acordul colectiv. La 8 februarie 2010, Curtea de Casație a susținut hotărârea primului contract de ocupare a reclamantului. instanță judecătorească. Legea internă relevantă O descriere a dreptului intern relevant poate fi găsită în Yiğit și alții v. Turcia (dec.), nr. 2403/09 și 21 alte cereri, §§§ 17-20, 16 decembrie 2014). Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenția cu privire la durata excesivă a procedurii, susținând că, în ceea ce privește cazul său, instanța internă nu a respectat termenele legale prevăzute la art. 20 din Codul muncii. În baza articolului 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul a susținut că a suferit o pierdere financiară din cauza încheierii ilegale a contractului său de muncă. În cele din urmă, în temeiul articolului 14 din Convenție, reclamantul a declarat că a fost supus discriminării din cauza avizelor sale politice. Reclamantul s-a plâns de lungimea excesivă a procedurii în cazul său. În acest sens, el s-a referit la art. 20 din Codul muncii și a susținut că procedura impugnată ar fi trebuit să fie încheiată în termen de trei luni. 10. Curtea constată că a examinat și respins plângeri similare în cazurile anterioare (a se vedea Çalık c. Turcia (dec.), nr. 3675/07, 31 august 2010; Dildirim v. Turcia (dec.), nr. 42927/10 și 14 alte cereri, §§ 43-45, 12 martie 2013; și Yiğit v. Turcia (dec.), nr. 2403/09 și 21 alte cereri, §§§ 43-45, 16 decembrie 2014). Acesta observă că procedurile din prezenta cerere au durat aproximativ doi ani și trei luni, iar în perioada respectivă, cazul a fost examinat la două niveluri de competență și că au fost adoptate patru decizii. Prin urmare, Curtea consideră că perioada în cauză nu depășește cerința de timp rezonabil garantată în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, iar instanța internă nu pare să nu fi acționat cu diligența necesară atunci când stabilește cererile reclamantului. 11. Prin urmare, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenția 12. În măsura în care reclamantul s-a plâns că a suferit o pierdere financiară din cauza încheierii presupuse ilegale a contractului său și că a fost supus discriminării din cauza avizelor sale politice, Curtea remarcă că, având în vedere materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile care se plângeau sunt din competența sa, constată că aceste plângeri nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 13. Rezultă că această parte a cererii ar trebui, de asemenea, respinsă pentru faptul că este evident nefondată în sensul art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 15 decembrie 2016.
Application no. 17997/10
Recai AKÇA
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 22
November 2016 as a Committee composed of:
Valeriu Grițco,
President,
Stéphanie Mourou-Vikström,
Georges Ravarani,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy
Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 19 March 2010,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Mr Recai Akça, is a Turkish national who was born in 1956 and lives in Ankara. He was represented before the Court by Mr
S.
Eroğlu, a lawyer practising in Ankara.
A.
The circumstances of the case
2.
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
3.
In 2007 the applicant’s employment contract was terminated by his employer, based on the fact that he had become entitled to a retirement pension. On 5 November 2007 the applicant initiated proceedings before the Ankara Labour Court and asked for his reinstatement.
4.
On 19 February 2008 the Ankara Labour Court found for the applicant and ordered that he be reinstated. Upon appeal, on 5 May 2008 the Court of Cassation quashed the judgment. Following a re-examination of the case, on 18 November 2009 the Ankara Labour Court dismissed the applicant’s case. It held that the termination of the applicant’s employment contract had been in line with clause 74 of the collective agreement. On 8
February 2010 the Court of Cassation upheld the judgment of the first
‑
instance court.
B.
Relevant domestic law
5.
A description of the relevant domestic law may be found in
Yiğit and others v. Turkey
((dec.), no. 24032/09 and 21 other applications, §§ 17-20, 16
December 2014).
6.
The applicant complained under Article 6 of the Convention of the excessive length of the proceedings. In that connection, he maintained that in deciding on his case, the domestic courts had not complied with the statutory time-limits provided in Article 20 of the Labour Code.
7.
Relying on Article 1 of Protocol No. 1, the applicant maintained that he had suffered a financial loss owing to the illegal termination of his employment contract.
8.
Lastly, under Article 14 of the Convention, the applicant stated that he had been subjected to discrimination on account of his political opinions.
9.
The applicant complained of the excessive length of the proceedings in his case. In that connection, he referred to Article 20 of the Labour Code and maintained that the impugned proceedings should have been terminated within three months.
10.
The Court notes that it has already examined and dismissed similar complaints in previous cases (see
Çalık v. Turkey
(dec.), no.
3675/07, 31
August 2010;
Dildirim v. Turkey
(dec.), no. 42927/10 and 14 other applications, §§ 43-45, 12 March 2013; and
Yiğit v. Turkey
(dec.), no.
24032/09 and 21 other applications, §§ 43-45, 16 December 2014). It observes that the proceedings in the present application lasted approximately two years and three months, and during that period the case was examined at two levels of jurisdiction and that four decisions were delivered. The Court therefore considers that the period in question does not exceed the reasonable time requirement guaranteed under Article 6 § 1 of the Convention, and the domestic courts do not appear to have failed to act with the required due diligence when determining the applicant’s claims.
11.
This part of the application is therefore manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention
12.
In so far as the applicant complained that he had suffered a financial loss due to the allegedly illegal termination of his contract, and that he had been subjected to discrimination on account of his political opinions, the Court notes that in the light of the material in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence, it finds that those complaints do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.
13.
It follows that this part of the application should also be rejected for being manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 15 December 2016.
Hasan Bakırcı
Valeriu Grițco
Deputy Registrar
President