Kisakol împotriva Turciei

Reclamantul Hüseyin Kısakol este cetățean turc născut în 1962 și locuitor în Ankara. A fost reprezentat în fața Curții de avocații L. Ercan și H. Oz din Baroul Ankara.

Faptele cazului, după cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamantul a deschis un proces pe 19 ianuarie 2006 în fața Curții Civile de Prim Grad din Afşin, care funcționa ca Curt a Muncii, cerând despăgubiri.

Pe 22 ianuarie 2008, instanța de prim grad a hotărât ca primăria să plătească reclamantului sume specifice, inclusiv salarii acumulate și contribuții la asigurări sociale, precum și cheltuieli de judecată. Curtea Supremă a confirmat decizia pe 20 mai 2013.

Între timp, reclamantul a cerut pe 27 februarie 2008 executarea deciziei sus-menționate. Ordonanța de executare a fost comunicată autorității locale competente. Conform informațiilor furnizate de reclamant, decizia favorabilă lui nu a fost încă executată. PLÂNGERI

Reclamantul s-a plâns, pe baza articolului 6 alineatul 1 din Convenție și articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că hotărârea judecătorească finală favorabilă lui nu a fost executată de Statul pârât.

Curtea reamintește, în conformitate cu articolul 35 alineatul 1 din Convenție, că „nu poate examina o problemă decât dacă s-au epuizat toate căile interne de atac". Scopul regulii privind epuizarea căilor interne de atac este de a oferi Statelor Părți la Convenție ocazia de a preveni sau corecta presupusele încălcări, înainte ca o referință să fie făcută Curții. Prin urmare, această regulă necesită ca reclamanții să se folosească în primul rând de căile interne de atac furnizate de sistemul juridic intern, prin urmare obligând Statele să răspundă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului pentru acțiunile lor. Cu toate acestea, această regulă se bazează pe presupunerea că o cale internă de atac efectivă este disponibilă în ceea ce privește presupusa încălcare (v. Aydemir și alții (opinii în parte), nr. 9097/05, 9491/05, 9498/05, 9500/05, 9505/05 și 9509/05, 9 noiembrie 2010; Içyer / Turcia (opinii în parte), nr. 18888/02, 12 ianuarie 2006; și Latak / Polonia (opinii în parte), nr. 52070/08, § 75, 12 octombrie 2010).

Examinând noua cale de atac în fața Curții Constituționale, Curtea observă că Parlamentul Turciei a acordat acestei Curți competența de a asigura despăgubirea directă și rapidă a încălcărilor drepturilor și libertăților protejate de Convenție, în principiu cu privire la toate deciziile care au devenit finale după 23 septembrie 2012, și că această cale de atac este o cale care trebuie utilizată (Uzun / Turcia (opinii în parte), nr. 10755/13, §§ 68-71, 30 aprilie 2013).

Curtea observă că procedurile în fața instanțelor naționale au devenit finale pe 20 mai 2013 și că reclamantul nu a depus o cerere la Curtea Constituțională în conformitate cu Legea nr. 6216 (aceeași decizie).

Curtea consideră, prin urmare, că plângerea trebuie respingă din cauza neepuizării căilor interne de atac, în conformitate cu articolele 35 alineatul 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, Decide că plângerea este inadmisibilă. Prezenta decizie a fost redactată în limba engleză și transmisă în scris pe 19 mai 2016. Milan Blaško Valeriu Griţco Locțiitor al Adjunctului Șefului Secțiunii Președinte

Bașvuran Hüseyin Kısakol, 1962 doğumlu bir Türk vatandașıdır ve Ankara’da ikamet etmektedir. Mahkeme önünde, Ankara Barosuna bağlı Avukatlar L. Ercan ve H. Oz tarafından temsil edilmiștir.

Dava konusu olaylar, bașvuran tarafından beyan edildiği haliyle, așağıdaki gibi özetlenebilir.

Bașvuran, 19 Ocak 2006 tarihinde, İș Mahkemesi olarak görev yapan Afșin Asliye Hukuk Mahkemesinde dava açarak tazminat talebinde bulunmuștur. 4. İlk derece mahkemesi, 22 Ocak 2008 tarihinde, belediye tarafından, bașvurana, birikmiș maașlar ve sosyal sigorta primlerinin yanı sıra yargılama giderleri için belirli bir miktar ödenmesine hükmetmiștir. Yargıtay, 20 Mayıs 2013 tarihinde kararı onamıștır.

Bu sırada, bașvuran, 27 Șubat 2008 tarihinde, yukarıda belirtilen kararın icra edilmesi talebinde bulunmuștur. İcra kararı, yetkili yerel makama bildirilmiștir. Bașvuran tarafından sunulan bilgilerde, lehine verilmiș olan kararın halen icra edilmediği belirtilmektedir. ȘİKÂYETLER

Bașvuran, Sözleșme’nin 6/1 maddesine ve Ek 1 No.lu Protokol’ün 1. maddesine dayanarak, lehine verilmiș olan nihai mahkeme kararının davalı Devlet tarafından uygulanmamıș olmasından șikâyet etmiștir.

Mahkeme, Sözleșme’nin 35/1 maddesi uyarınca, “bir meseleyi, ancak tüm iç hukuk yollarının tüketilmesinin ardından ele alabileceğini” hatırlatmaktadır. İç hukuk yollarının tüketilmesi kuralının amacı, Sözleșme’ye Taraf Devletlere, gerçekleștirdikleri ileri sürülen ihlalleri, bu hususta Mahkemeye bașvuruda bulunulmadan önce önleme veya düzeltme fırsatı vermektir. Dolayısıyla, bu kural, bașvuranların ilk olarak ulusal hukuk sisteminin sağladığı hukuk yollarından faydalanmalarını gerektirmekte, böylece Devletleri gerçekleștirmiș oldukları eylemlerle ilgili olarak Avrupa İnsan Hakları Mahkemesi önünde hesap vermekten muaf kılmaktadır. Ancak, söz konusu kural, ileri sürülen ihlal ile ilgili olarak bașvurulabilecek etkin bir iç hukuk yolunun mevcut olduğu varsayımına dayanmaktadır (bk. Aydemir ve Diğerleri (k.k.), no. 9097/05, 9491/05, 9498/05, 9500/05, 9505/05, ve 9509/05, 9 Kasım 2010; İçyer / Türkiye (k.k.), no. 18888/02, 12 Ocak 2006; ve Latak / Polonya (k.k.), no. 52070/08, § 75, 12 Ekim 2010).

Anayasa Mahkemesi önündeki yeni hukuk yolunu inceleyen Mahkeme, Türkiye Büyük Millet Meclisi tarafından, söz konusu mahkemeye, kural olarak, 23 Eylül 2012 tarihinden sonra kesinleșen tüm kararlar bakımından, Sözleșme ile korunan hak ve özgürlüklerin ihlallerinin doğrudan ve hızlı bir șekilde tazmin edilmesini sağlamasına imkân verecek yetkiler tanındığını tespit etmiș ve söz konusu hukuk yolunun kullanılması gereken bir hukuk yolu olduğunu belirtmiștir ( Uzun / Türkiye (k.k.), no. 10755/13, §§ 68-71, 30 Nisan 2013).

Mahkeme, ulusal mahkemeler önündeki yargılamaların 20 Mayıs 2013 tarihinde kesinleștiğini ve bașvuranın 6216 sayılı Kanun uyarınca Anayasa Mahkemesine bașvuruda bulunmadığını gözlemlemektedir (aynı kararda).

Mahkeme, bu nedenle, bașvurunun, Sözleșme’nin 35. maddesinin 1 ve 4. fıkraları uyarınca, iç hukuk yollarının tüketilmemiș olması nedeniyle reddedilmesi gerektiği kanaatine varmıștır. Bu gerekçelerle, Mahkeme, oy birliğiyle, Bașvurunun kabul edilemez olduğuna karar vermiștir. İșbu karar, İngilizce olarak tanzim edilmiș ve 19 Mayıs 2016 tarihinde yazılı olarak tebliğ edilmiștir. Milan Blaško Valeriu Grițco Yazı İșleri Müdür Yardımcısı Vekili Bașkan