HAZIYEV v. AZERBAIJAN
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
HAZIYEV v. AZERBAIJAN (CtEDO, 2016)
Comunicat la 12 decembrie 2016 CIFTH SECȚIUNE Cerere nr. 19842/15 Seymur HAZIYEV împotriva Azerbaidjanului depusă la 10 aprilie 2015 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Seymur Haziyev, este un național azerbaidjan, care s-a născut în 1982 și trăiește în Baku. El este reprezentat în fața Curții de către dl Ismayılov, un avocat practicant în Azerbaidjan. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost un jurnalist independent și un membru activ al Partidului Frontului Popular. Pe prânzul zilei 29 august 2014, când a fost pe drum de lucru, un anumit M.H. s-a adresat reclamantului aproape de o oprire de autobuz întrebându-i de ce nu a răspuns la mesajele trimise prin Facebook. Reclamantul, care nu știa M.H., a răspuns că el nu a răspuns la el pentru că el nu a văzut probabil mesajele sale. Imediat după acest răspuns, M.H. a atacat fizic reclamant prin lovirea în fața lui. În acel moment reclamantul a început să se apere și a lovit M.H. cu o sticla de apă pe care tocmai a cumpărat-o de pe piață. În acel moment a văzut o mașină de poliție și a cerut imediat ofițerilor de poliție ajutor. Pe la ora 12.30, în aceeași zi, reclamantul a fost dus la Biroul de Poliție din districtul Absheron. La ora 14.40, în aceeași zi, un investigator a eliberat un dosar al detenției reclamantului ca suspect. Reclamantul a fost suspectat că a comis infracțiunile de hooliganism în temeiul articolului 221.3 din Codul Penal. La 30 august 2014, reclamantul a fost acuzat în temeiul articolului 221.3 (hooliganismul) din Codul Penal. În aceeași zi, Curtea de district Absheron, care se bazează pe acuzația oficială acuzată împotriva reclamantului și pe cererea procurorului de a aplica măsura preventivă de reținere în custodie, a ordonat detenția reclamantului pe durata procesului pentru o perioadă de două luni, calculand perioada de detenție începând cu 29 august 2014. Curtea a justificat aplicarea măsurii preventive de retras în custodie prin gravitatea acuzației, precum și riscul de recidivă și de obstrucționare a funcționării anchetei prin influențarea altor participanți la procedurile penale. La 1 septembrie 2014, reclamantul a apelat împotriva acestei decizii, susținând că nu s-a justificat aplicarea măsurii preventive de detenție în așteptarea procesului. El a prezentat în acest sens că nu există dovezi în dosarul de probă care dovedește existența unui risc de recidivă sau de obstacolizare a funcționării anchetei. La 12 septembrie 2014, Curtea de Apel Sumgayit a respins recursul, declarând că hotărârea instanței de primă instanță a fost justificată. La 30 septembrie 2014, reclamantul a depus o cerere de eliberare pe cauțiune sau de a fi arestat la domiciliu în loc de a fi în detenție preventivă. El a susținut în acest sens că nu există motive care justifică continuarea sa detenție. La 2 octombrie 2014, Curtea de District Absheron a respins cererea, constatand că nu era necesară modificarea măsurii preventive de detenție în așteptarea procesului. La 13 octombrie 2014, Curtea de Apel Sumgayit a susținut decizia instanței de primă instanță. La 27 octombrie 2014, proiectul de procedură a fost trimis la Curtea de district Absheron pentru proces. La 11 noiembrie 2014, reclamantul a depus o cerere la instanța de judecată, cerând plasarea în arest la domiciliu în loc de a fi în detenție preventivă. De asemenea, s-a plâns că, în ciuda faptului că perioada sa de detenție preventivă a expirat la 29 octombrie 2014, nu a fost eliberat din detenție. La 11 noiembrie 2014, Curtea de district Absheron a respins cererea reclamantului, constatând că detenția sa este legală. Hotărârea instanței de primă instanță nu a fost deschisă la recurs. La 20 noiembrie 2014, Curtea de district Absheron a depus o audiere preliminară în care a hotărât, printre altele, că măsura preventivă de retras în custodie în ceea ce privește reclamantul ar trebui să rămână neschimbată. La 29 ianuarie 2015, Curtea de district Absheron a declarat reclamantul vinovat în temeiul articolului 221.3 din Codul Penal și l-a condamnat la cinci ani de închisoare. În baza articolului 5 din Convenție, reclamantul se plânge că detenția sa după 29 octombrie 2014 este ilegală, deoarece nu se bazează pe niciun ordin judiciar. El plânge, de asemenea, că instanța internă nu a justificat detenția sa în timp de proces și că nu există motive relevante și suficiente pentru continuarea sa detenție. Reclamantul se plânge în continuare, în conformitate cu articolele 13 și 14 din Convenție, că nu a avut niciun remediu intern eficace și că a fost discriminat pe baza opiniilor sale politice și a activității jurnalistice. În sensul articolului 5 § 3 din Convenție, instanțele interne furnizează motive suficiente și relevante pentru detenția reclamantului? Au luat în considerare măsuri alternative pentru detenția continuată a reclamantului? Restricțiile impuse de stat în acest caz, presupus în conformitate cu art. 5 din Convenție, au fost aplicate în alte scopuri decât cele prevăzute de această dispoziție, în contravenție cu art. 18 din Convenție?