Comunicat la 12 decembrie 2016 CINCEA SECȚIUNE Cerere nr. 35132/08 Dimitar Angelov DIMITROV și Ventsislav Tobiev MOMIN împotriva Bulgariei, introdusă la 4 iulie 2008 EXPOSAT DE FAPTE Reclamanții, dl Dimitar Angelov Dimitrov și dl Ventsislav Tobiev Momin, sunt resortisanți bulgari născuți în 1965 și, respectiv, 1964 și reședinți în Plovdiv. La 14 martie 1998, o tânără, numită S.D., s-a plâns poliției din Plovdiv că a fost răpită, sechestrată și violată cu o zi înainte de cei doi reclamanți. În aceeași zi, au fost inițiate acuzații de viol împotriva lui X. S.D. supus unui examen medical, interogat de investigator însărcinat cu investigația, care a arătat că instanțele au fost obligate să-i însoțească într-un local din centrul orașului Plovdiv, unde au fost maltratate și violate. La 18 martie 1998, anchetatorul l-a interogat pe domnul Momin ca martor. La 24 martie 1998, dl Dimitrov a fost interogat ca martor. El a declarat că a avut un raport sexual cu S.D. la 13 martie 1998. S.D. a fost interogată din nou la 29 ianuarie 1999 și a declarat că a avut un contact sexual cu dl Dimitrov, la 13 martie 1998, și a negat că a avut contact sexual cu celălalt solicitant, dl Momin. La 1 februarie 1999, investigatorul a trimis dosarul la Parchetul de District cu avizul de a pune capăt procedurii penale pentru lipsa unei infracțiuni. La 10 martie 1999, Parchetul Districtual a trimis dosarul la investigator pentru o investigație suplimentară. La 12 aprilie 2000, S.D. a adresat o scrisoare procurorului districtual responsabil de investigația în cauză, pentru a repeta retragerea declarațiilor sale inițiale și pentru a-i cere să pună capăt procedurii. În plus, a informat procurorul districtual că era foarte bolnavă și că urma un tratament chimioterapic. La 12 mai 2000, dl Dimitrov a fost acuzat oficial de violarea S.D. La 18 decembrie 2000, Parchetul de District a solicitat Tribunalului Districtual din Plovdiv să procedeze la interogare cu S.D. în temeiul articolului 210a (1) din Codul de procedură penală. La 19 decembrie 2000, la ora 9:40, în prezența procurorului districtual, un judecător al Tribunalului Districtual din Plovdiv a luat cuvântul cu S.D. Judecătorul a constatat că domnul Dimitrov fusese informat cu privire la această procedură printr-o scrisoare din partea secției nr. 4 la Plovdiv. Acest reclamant susține că nu a fost informat cu privire la această interogare și că o astfel de scrisoare nu a fost niciodată anexată la dosarul cauzei penale. În timpul interogatoriului, S.D. s-a întors la declarațiile sale și-a repetat versiunea inițială a faptelor, conform căreia a fost răpită, sechestrată și violată de cei doi reclamanți. La 20 aprilie 2001, cei doi reclamanți au fost acuzați de răpire, sechestrare și violare de S.D. La 3 mai 2001, reclamanții au solicitat să se confrunte separat cu S.D. Această cerere a fost respinsă la 2 iulie 2001 de către Parchetul de District ca fiind inutilă. La 11 februarie 2002, Parchetul Districtual a emis un ordin judecătoresc și i-a rejudecat pe cei doi reclamanți în instanță și le-a reproșat că au răpit, sechestrat, violat și amenințat cu moartea, S.D. Tribunalul Districtual a pronunțat cazul penal între 14 ianuarie 2004 și 21 februarie 2007. Mai multe audieri au fost amânate din cauza absenței anumitor martori. Tribunalul Districtual a decis să recunoască ca dovadă declarația S.D. din 19 decembrie 2000. Procesul verbal al d ui a fost citit în instanță. Prin hotărârea din 21 februarie 2007, Tribunalul Districtual din Plovdiv l-a recunoscut pe domnul Dimitrov vinovat de violarea S.D. și a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Tribunalul l-a condamnat pe domnul Momin pentru toate acuzațiile. Prin hotărârea din 4 iulie 2007, Tribunalul Regional din Plovdiv a infirmat hotărârea primei instanțe și i-a recunoscut pe cei doi reclamanți vinovați de răpirea, sechestrarea, amenințarea cu moartea și violarea S.D. Tribunalul și-a bazat constatările faptice, în principal pe depoziția S.D. din 19 decembrie 2000. Dimitrov a fost condamnat la șase ani de închisoare și M. La cinci ani și jumătate de închisoare, cei doi reclamanți s-au ocupat de casare și au contestat, printre altele, admisibilitatea și credibilitatea declarației de S.D. dat în stadiul de laminare preliminară. Printr-o hotărâre din 7 ianuarie 2008, Curtea Supremă de Casație a respins recursurile reclamanților în părțile lor cu privire la stabilirea faptelor și a vinovăției inculpaților. Înalta instanță reține ca dovadă declarația S.D. din 19 decembrie 2000 după ce a considerat că admiterea acesteia nu a afectat dreptul la apărare al inculpaților. În special, chiar dacă, la momentul faptei, domnul Dimitrov nu avea încă un avocat, a fost informat cu privire la interogarea S.D. și, prin urmare, a avut posibilitatea de a participa la acesta. În ceea ce privește domnul Momin, la momentul faptelor, el nu era încă inculpat și, prin urmare, nu avea dreptul de a participa la această măsură. Cu toate acestea, Curtea Supremă de Casație a decis să reducă pedepsele reclamanților: l-a condamnat pe dl Dimitrov la cinci ani de închisoare și pe dl Momin la patru ani de închisoare. Dreptul intern relevant la art. 210a din Codul de procedură penală din 1974, care era în vigoare la data faptelor, se citea după cum urmează în partea sa relevantă (1) În cazul în care există un pericol ca martorul să nu poată fi prezentat în fața instanței din cauza unei boli grave (...), precum și atunci când este necesar să se obțină o declarație a martorului care are o importanță deosebită pentru stabilirea faptelor, interogarea se efectuează în fața unui judecător al Tribunalului de Primă Instanță competent. (2) Procurorul sau procurorul asigură prezența martorului, precum și oportunitatea de a fi acuzat și, dacă este cazul, de a participa la interogatoriu. Depoziția unui martor care a fost dată în cadrul aceleiași cauze în etapa de judecată preliminară în fața unui judecător (...) este citită [în instanță] atunci când (...) martorul nu poate fi găsit în scopul convocării sale sau când a decedat. GRIEF Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (d) din Convenție, reclamanții se plâng că au fost condamnați pe baza depoziției unui martor pe care nu au putut să îl interogheze. ? În special, utilizarea declarației S.D., colectată în etapa de proces preliminar, pentru a justifica condamnarea reclamanților, a adus atingere echității procedurii penale
Communiquée le 12 décembre 2016
Requête n
o
35132/08
Dimitar Angelov DIMITROV et Ventsislav Tobiev MOMIN
contre la Bulgarie
introduite le 4 juillet 2008
Les requérants, M. Dimitar Angelov Dimitrov et M. Ventsislav Tobiev Momin, sont des ressortissants bulgares nés respectivement en 1965 et en
1964 et résidant à Plovdiv. Ils sont représentés devant la Cour par M
me
Y.
Vandova, avocate à Sofia.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
Le 14 mars 1998, une jeune femme, dénommée S.D., se plaignit à la police à Plovdiv qu’elle avait été enlevée, séquestrée et violée, la veille, par les deux requérants.
Le même jour, des poursuites pénales pour viol furent ouvertes contre X. S.D. subit un examen médical. Interrogée par l’enquêteur chargée de l’enquête, elle expliqua que les requérants l’avaient contrainte de les accompagner dans un local au centre-ville de Plovdiv où ils l’avaient maltraitée et violée.
Le 18 mars 1998, l’enquêteur interrogea M. Momin en tant que témoin. Il nia d’avoir eu des rapports sexuels avec S.D. Lors de son interrogatoire du même jour, S.D. retira sa déposition initiale.
Le 24 mars 1998, M. Dimitrov fut également interrogé en tant que témoin. Il déclara qu’il avait eu un rapport sexuel consenti avec S.D., le 13
mars 1998.
S.D. fut interrogée encore une fois, le 29 janvier 1999. Elle déclara avoir eu un rapport sexuel consenti avec M. Dimitrov, le 13 mars 1998, et nia d’avoir eu des rapports sexuels avec l’autre requérant, M. Momin.
Le 1
er
février 1999, l’enquêteur envoya le dossier au parquet de district avec l’avis de mettre fin à la procédure pénale pour absence d’infraction pénale.
Le 10 mars 1999, le parquet de district renvoya le dossier à l’enquêteur pour un complément d’enquête.
Le 12 avril 2000, S.D. adressa une lettre au procureur de district responsable de l’enquête en cause, pour réitérer le retrait de ses dépositions initiale et pour lui demander de mettre fin à la procédure. Elle informait en outre le parquet qu’elle était très malade et qu’elle suivait un traitement chimiothérapique.
Le 12 mai 2000, M. Dimitrov fut formellement inculpé du viol de S.D.
Le 18 décembre 2000, le parquet de district demanda au tribunal de district de Plovdiv de procéder à l’interrogatoire de S.D. en vertu de l’article
210a (1) du Code de procédure pénale.
Le 19 décembre 2000, à 9 h 40, en la présence du procureur, un juge du tribunal de district de Plovdiv procéda à l’interrogatoire de S.D. Le juge constata que M. Dimitrov avait été averti de cette procédure par une lettre du commissariat n
o
4 à Plovdiv. Ce requérant soutient qu’il n’a pas été informé de cet interrogatoire et qu’une telle lettre n’a jamais été jointe au dossier de l’affaire pénale.
Lors de cet interrogatoire, S.D. revint sur ses dépositions et réitéra sa version initiale des faits, selon laquelle elle avait été enlevée, séquestrée et violée par les deux requérants.
Le 20 avril 2001, les deux requérants furent inculpés de l’enlèvement, de la séquestration et du viol de S.D.
Le 3 mai 2001, les requérants demandèrent d’être confrontés séparément avec S.D. Cette demande fut rejetée le 2 juillet 2001 par le parquet de district comme superflue.
Il ressort des pièces du dossier que S.D. décéda le 25 juin 2001, des suites de sa maladie.
Le 11 février 2002, le parquet de district dressa l’acte d’accusation et renvoya les deux requérants en jugement. Il leur était reproché d’avoir enlevé, séquestré, violé et menacé de mort S.D.
Le tribunal de district examina l’affaire pénale entre le 14 janvier 2004 et le 21 février 2007. Plusieurs audiences furent reportées à cause de l’absence de certains témoins.
Le tribunal de district décida d’admettre comme preuve la déposition de S.D. du 19 décembre 2000. Le procès-verbal d’interrogatoire fut donc lu en audience.
Par un jugement du 21 février 2007, le tribunal de district de Plovdiv reconnut M. Dimitrov coupable du viol de S.D. et l’acquitta des autres charges. Il fut condamné à trois ans d’emprisonnement avec sursis. Le tribunal acquitta M. Momin de toutes les charges.
Par un jugement du 4 juillet 2007, le tribunal régional de Plovdiv infirma le jugement de la première instance et reconnut les deux requérants coupables d’avoir enlevé, séquestré, menacé de mort et violé S.D. Le tribunal basa ses constatations factuelles principalement sur la déposition de S.D. donnée le 19 décembre 2000. M. Dimitrov fut condamné à six ans d’emprisonnement et M. Momin à cinq ans et demi d’emprisonnement.
Les deux requérants se pourvurent en cassation. Ils contestèrent, entre autres, la recevabilité et la crédibilité de la déposition de S.D. donnée au stade de l’instruction préliminaire.
Par un arrêt du 7 janvier 2008, la Cour suprême de cassation rejeta les pourvois des requérants dans leurs parties concernant l’établissement des faits et de la culpabilité des accusés. La haute juridiction retint comme preuve la déposition de S.D. du 19 décembre 2000 après avoir estimé que l’admission de celle-ci n’a pas nui au droit de la défense des accusés. En particulier, même si, à l’époque des faits, M. Dimitrov n’avait pas encore d’avocat, il avait été informé de l’interrogatoire de S.D. et avait donc eu la possibilité de participer à celui-ci. Quant à M. Momin, à l’époque des faits, il n’était pas encore inculpé et n’avait donc pas le droit de participer à cette mesure d’instruction.
La Cour suprême de cassation décida néanmoins de diminuer les peines des requérants
: elle condamna M. Dimitrov à cinq ans d’emprisonnement et M.
Momin à quatre ans d’emprisonnement.
B.
Le droit interne pertinent
L’article 210a du Code de procédure pénale de 1974, qui était en vigueur à l’époque des faits, se lisait comme suit dans sa partie pertinente
:
«
(1) Quand il existe un danger que le témoin ne puisse pas comparaître devant le tribunal à cause d’une maladie grave (...), ainsi que quand il est nécessaire de recueillir une déposition du témoin qui a une importance particulière pour l’établissement des faits, l’interrogatoire est effectué devant un juge du tribunal de première instance compétent.(...)
(2) L’enquêteur ou le procureur assurent la comparution du témoin, ainsi que l’opportunité pour l’inculpé et, le cas échéant, pour son défenseur, de participer à cet interrogatoire. ».
L’article 279 du même code était libellé comme suit dans sa partie pertinente:
«
(1)
La déposition d’un témoin qui a été donnée dans le cadre de la même affaire au stade de l’instruction préliminaire devant un juge (...) est lue [en audience] quand
:
(...)
4.
le témoin ne peut pas être retrouvé aux fins de sa convocation ou quand il est décédé.
».
GRIEF
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention, les requérants se plaignent qu’ils ont été condamnés sur la base de la déposition d’un témoin qu’ils n’ont pas pu interroger.
Les requérants on-t-il pu, comme l’exige l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention, interroger ou faire interroger les témoins à charge
? En particulier, l’utilisation de la déposition de S.D., recueillie au stade de l’instruction préliminaire, pour motiver la condamnation des requérants, a
‑
t
‑
elle porté atteinte à l’équité de la procédure pénale
?