Secțiunea a patra Cerere nr. 78481/11 R.M. împotriva Bulgariei introdusă la 9 decembrie 2011 EXPOSAT DE FAPTĂ recurenta s-a născut în 1976 și este rezidentă în Sofia. Circumstanțele din speță la momentul faptelor relevante, reclamanta avea 17 ani. S-a dus să-și viziteze bunicii în satul Altimir, comuna Byala Slatina. În dimineața zilei de 1 dimineața În august 1994, când a ieșit din clubul de noapte al satului, a fost abordat de un tânăr pe nume R.G., care l-a luat cu forța la el acasă. A fost violată de R.G. și de alți doi tineri, L.M. și B.P. Recurenta a depus plângere în aceeași zi. În perioada august 1994-februarie 2000, investigatorul i-a interogat pe cei trei suspecți și pe câțiva martori și a ordonat două expertize criminalistice.
La 29 mai 2000, el a trimis cazul procurorului cu recomandarea de a-l pronunța în judecată pe R.G., L.M. și B.P. La 27 iunie 2000, procurorul districtual a trimis dosarul la investigator pentru o anchetă suplimentară, iar anchetatorul a fost sfătuit să efectueze o a doua interogare a reclamantei și să adune dovezi suplimentare cu privire la posibilitatea ca aceasta să fi fost obligată să facă sex cu cei trei tineri. Recurenta a fost interogată la 30 noiembrie 2004, iar dosarul anchetei a fost trimis Parchetului de District la data de 23 februarie și 6 iunie 2005, procurorul districtual a trimis dosarul la investigator pentru detalii suplimentare de investigație. Prin două ordonanțe consecutive din 8 august 2005 și din 13 martie 2006, Parchetul de District a decis să pună capăt urmăririi penale împotriva R.G., L.M.
și B.P. pe motiv că nu există suficiente dovezi că reclamanta a fost obligată să aibă raporturi sexuale cu suspecții. Cele două ordonanțe au fost anulate de Tribunalul Districtual Byala Slatina la cererea recurentei. La 2 iulie 2007, procurorul districtual a emis un act de acuzare și a retrimis R.G., L.M. și B.P. în fața Tribunalului Districtual Byala Slatina. Cele patru ședințe ale Tribunalului Districtual dintre 28 noiembrie 2007 și 2 iulie 2008 au fost amânate din cauza lipsei acuzatelor și a apărătorilor acestora. La 12 ianuarie 2009, tribunalul de district a constatat un număr de acte comise în etapa de instrumentare preliminară și a trimis dosarul la Parchet pentru o investigație suplimentară.
La 6 martie 2009, un nou act de acuzare a fost pronunțat de către Parchet și cei trei suspecți au fost retrimiși la judecată în fața Tribunalului de District. La 19 octombrie 2009, tribunalul de district a constatat că termenul de prescripție absolută pentru acuzații L.M. și B.P. a expirat și a pus capăt urmăririi penale împotriva acestora. La 14 decembrie 2009, recurenta a fost constituită ca pârâtă privată. Tribunalul și-a respins cererea de a constitui o parte civilă la procedură. Prin hotărârea din 19 mai 2011, Tribunalul de District l-a recunoscut pe R.G. vinovat de violarea recurentei și l-a condamnat la doi ani de închisoare. La 12 octombrie 2011, Tribunalul Regional din Vratsa a decis să suspende executarea pedepsei cu închisoarea de doi ani.
Recurenta a arătat că integritatea sa fizică, durata îndelungată și durata urmăririi penale împotriva agresorilor săi au avut un impact negativ major asupra vieții sale private și emoționale: aceasta suferă în special de tulburări depresive, adesea se gândește la sinucidere și la viața în izolare socială. Dreptul intern relevant privind căile de atac disponibile pentru remedierea întârzierilor procedurilor penale a fost rezumat în hotărârea Dimitrov și Hamanov c. Bulgaria, nr. 48059/06 și 2708/09, §§ 33-49, 10 mai 2011. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție, recurenta se plânge de durata excesivă și de eficacitatea procedurilor penale împotriva persoanelor care au fost violate.
Întrebările CU PRIVIRE LA ânțelegeria statului și-a respectat obligaia pozitivă care decurge din art. 3 din Convenie de a proteja reclamanta de tratamentele inumane sau degradante aplicate de particulari (a se vedea Labita c. Italia [GC], nr 26772/95, § 131, CEDH 2000-IV M.C. c. Bulgaria 39272/98, § 153, CEDO 2003 XII) A fost încălcat dreptul recurentei la respectarea vieții sale private, în sensul articolului 8 din Convenție? ? În special, urmărirea penală a presupusilor agresori ai recurentei a fost suficient de eficientă în ceea ce privește art. 8 din Convenție (a se vedea M.C. c. Bulgaria 39272/98, § 153, CEDO 2003 XII) În conformitate cu art. 13 din Convenție, reclamanta avea la dispoziție acțiuni interne efective prin care ar fi putut formula obiecții de necunoaștere a articolelor 3 și 8 din Convenție?
?În special, dreptul intern îi permitea să accelereze urmărirea penală în cazul respectiv sau să obțină compensații pentru prejudiciul suferit ca urmare a întârzierilor în procedurile penale
Requête n o 78481/11 R.M. contre la Bulgarie introduite le 9 décembre 2011
La requérante est née en 1976 et réside à Sofia. A. Les circonstances de l’espèce A l’époque des faits pertinents, la requérante avait dix-sept ans. Elle était allée rendre visite à ses grands-parents au village d’Altimir, commune de Byala Slatina. Au petit matin du 1 er août 1994, en sortant de la boîte de nuit du village, elle fut abordée par un jeune homme, dénommé R.G., qui l’emmena de force à son domicile. Elle y fut violée par R.G. et par deux autres jeunes hommes, L.M. et B.P. La requérante porta plainte le même jour. Des poursuites pénales pour viol furent ouvertes à l’encontre de R.G., L.M. et B.P. La requérante fit une déposition devant l’enquêteur et elle fut examinée par un médecin légiste.
Entre août 1994 et février 2000, l’enquêteur interrogea les trois suspects et quelques témoins et ordonna deux expertises médicolégales. Le 29 mai 2000, il envoya le dossier au procureur avec la recommandation de traduire en jugement R.G., L.M. et B.P. Le 27 juin 2000, le procureur de district renvoya le dossier à l’enquêteur pour un complément d’enquête. Il fut indiqué à l’enquêteur de procéder à un deuxième interrogatoire de la requérante et de rassembler des preuves supplémentaires sur le point de savoir si l’intéressée avait été contrainte à avoir des rapports sexuels avec les trois jeunes hommes. La requérante fut interrogée le 30 novembre 2004 et le dossier de l’enquête fut envoyé au parquet de district.
Les 23 février et 6 juin 2005, le procureur de district renvoya le dossier à l’enquêteur pour des compléments d’enquête. Par deux ordonnances consécutives du 8 août 2005 et du 13 mars 2006, le parquet de district décida de mettre fin aux poursuites pénales contre R.G., L.M. et B.P. au motif qu’il n’y avait pas suffisamment de preuves démontrant que la requérante avait été contrainte à avoir des rapports sexuels avec les suspects. Les deux ordonnances furent annulées par le tribunal de district de Byala Slatina à la demande de la requérante. Le 2 juillet 2007, le procureur de district dressa l’acte d’accusation et renvoya R.G., L.M. et B.P. en jugement devant le tribunal de district de Byala Slatina.
Les quatre audiences tenues par le tribunal de district entre le 28 novembre 2007 et le 2 juillet 2008 furent reportées en raison de l’absence des accusées et de leurs défenseurs. Le 12 janvier 2009, le tribunal de district constata un certain nombre d’irrégularités commises au stade de l’instruction préliminaire et renvoya le dossier au parquet pour un complément d’enquête. Un nouvel acte d’accusation fut dressé le 6 mars 2009 par le parquet et les trois suspects furent de nouveau renvoyés en jugement devant le tribunal de district. A l’audience du 19 octobre 2009, le tribunal de district constata que le délai de prescription absolue concernant les accusés L.M. et B.P. s’était écoulé et il mit fin aux poursuites pénales à leur encontre.
Le 14 décembre 2009, la requérante fut constituée en tant qu’accusateur privé. Le tribunal rejeta sa demande de la constituer partie civile à la procédure. Par un jugement du 19 mai 2011, le tribunal de district reconnut R.G. coupable du viol de la requérante et le condamna à deux ans d’emprisonnement. Le 12 octobre 2011, statuant sur l’appel de R.G., et prenant en compte la longue durée des poursuites pénales à son encontre, le tribunal régional de Vratsa décida de suspendre l’exécution de sa peine d’emprisonnement de deux ans. Ce jugement était définitif. La requérante expose que l’atteinte à son intégrité physique, la longue durée et l’issue des poursuites pénales contre ses agresseurs ont eu des répercussions négatives majeures sur sa vie privée et affective : elle souffre notamment de troubles dépressifs, pense souvent au suicide et vie en isolement social.
B. Le droit interne pertinent L’infraction pénale de viol est réprimée par l’article 152 du code pénal. Le droit interne pertinent relatif aux voies de recours disponibles pour remédier aux retards des procédures pénales a été résumé dans l’arrêt Dimitrov et Hamanov c. Bulgarie , n os 48059/06 et 2708/09, §§ 33-49, 10 mai 2011. GRIEFS Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, la requérante se plaint de la durée excessive et de l’inefficacité des poursuites pénales contre les personnes qui l’ont violée.
1. L’État a-t-il respecté son obligation positive découlant de l’article 3 de la Convention de protéger la requérante des traitements inhumains ou dégradants infligés par des particuliers ? Les poursuites pénales menées contre les auteurs présumés des faits ont-elles satisfait aux exigences posées par l’article 3 de la Convention (voir Labita c. Italie [GC], n o 26772/95, § 131, CEDH 2000-IV ; M.C. c. Bulgarie , n o 39272/98, § 153, CEDH 2003 ‑ XII) ? 2. Y a-t-il eu violation du droit de la requérante au respect de sa vie privée, au sens de l’article 8 de la Convention ? En particulier, les poursuites pénales menées contre les agresseurs présumés de la requérante ont-elles été suffisamment effectives au regard de l’article 8 de la Convention (voir M.C.
c. Bulgarie , n o 39272/98, § 153, CEDH 2003 ‑ XII) ? 3. La requérante avait-elle à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, des recours internes effectifs au travers desquels elle aurait pu formuler ses griefs de méconnaissance des articles 3 et 8 la Convention ? En particulier, le droit interne lui permettait-il de faire accélérer le cours des poursuites pénales menées en l’occurrence ou d’obtenir compensation pour le préjudice subi du fait des retards des procédures pénales ?