Zhelezov împotriva Bulgariei

Comunicat la 16 septembrie 2019 CIFTH SECȚIUNE Cerere nr. 70560/13 Dimitar Markov ZHELEZOV împotriva Bulgariei depusă la 7 noiembrie 2013 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Dimitar Markov Zhelezov, este un național bulgar, născut în 1945 și locuiește în Sofia. El este reprezentat în fața Curții de către dl M. Ekimdzhiev, un avocat care practică în Plovdiv. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 iunie 2010, reclamantul a fost acuzat de agresiune sexuală, pe care se presupunea că a comis-o în ziua anterioară împotriva unui vecin al său, profitând de incapacitatea ei de a rezista (a suferit de demență și a consumat alcool). Pe 18 octombrie 2010, reclamantul a fost în plus acuzat de violarea femeii.

În mai 2011, reclamantul a fost inculpat. Acuzarea se referă numai la infracțiunea violului, în conformitate cu art. 152 § 1 din Codul Penal (a se vedea legislația și practicile interne relevante de mai jos). În procedura urmată Curtea de District Omurtag a auzit experți – medicii care au examinat victima după presupusul atac – care au recunoscut că nu pot spune cu certitudine dacă a avut un relație sexuală. A auzit, de asemenea, martori, inclusiv o femeie care a întrerupt presupusul atac. Datorită demenței ei, victima nu a putut depune mărturie. Reclamantul a refuzat orice activitate sexuală cu ea, susținând, în plus, că starea ei de sănătate ar fi făcut orice relație sexuală imposibilă. Într-o hotărâre din 19 decembrie 2011 Curtea de district Omurtag a condamnat reclamantul de viol, declarând, în special pe baza mărturiei martorilor, că această infracțiune a fost suficient de dovedit.

A dat reclamantului o condamnare suspendată de trei ani de închisoare. Condamnarea și condamnarea au fost confirmate la 8 martie 2012 de către Curtea Regională Targovishte. Într-o hotărâre finală din 8 mai 2013 Curtea Supremă de cassare, susținând în același timp condamnarea și condamnarea reclamantului, a aplicat o nouă calificare juridică. Acesta a afirmat că, din moment ce nu s-a dovedit că reclamantul a avut o relație cu victima, în loc de viol, el a fost vinovat de agresiune sexuală – o infracțiune în temeiul articolului 150 § 1 din Codul Penal (a se vedea legislația și practicile interne relevante de mai jos). Curtea Supremă de Cassare s-a bazat pe art. 354 § 2 alineatul (2) din Codul de Procedură Penală (ibid.), constatând că nu a trebuit să trimită cazul pentru o proaspătă examinare de către instanțele inferioare.

În justificarea acestei decizii, a subliniat că diferența dintre viol și agresiune sexuală este doar „în natura contactului sexual”. art. 152 § 1 din Codul Penal definește violul ca o relație sexuală cu o femeie care este incapabilă să reziste, care a fost obligat de utilizarea forței sau amenințări, sau care a fost adus într-o stare de neajutor de către autor. În cazul în care nu există circumstanțe agravante suplimentare, violul este pedepsit de doi până la opt ani de închisoare. Orice alt atac sexual (лудство) ), comis prin amenințare sau folosirea forței sau împotriva unei persoane incapabile să reziste la atac, este, de asemenea, pedepsită, în temeiul art. 150 § 1 din Codul Penal, cu închisoare de doi până la opt ani.

2 alin. (2) din dispoziția respectivă prevede că Curtea Supremă de Casare poate însuși să decidă un caz, de modificare a hotărârii unei instanțe mai mici, în special în cazul în care aceasta recalifică infracțiunea ca fiind una care poartă „pedeapsa mai mare sau egală”.

În ciuda acestui fapt, chiar și în cazurile care intră sub incidența dispoziției de mai sus, Curtea Supremă de Cassare a ordonat remiterea, se bazează în special pe hotărârea Curții în cazul lui Penev v. Bulgaria (n. 20494/04, 7 ianuarie 2010), și constatând că acest lucru a fost necesar pentru a garanta dreptul acuzatului la un proces echitabil (n. Реение nr. 625 от 4.01.2011 δ. на δ Реоние nr. 314 от 20.06.2011 δ. на δ δо н. д. nr. 1651/2011 δ., I н. о. COMPLAINTS Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, luat în legătură cu art. 6 §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ § și (b), precum și cu art. 13 din Convenție, că nu a putut să apere împotriva acuzării de agresiune sexuală, după ce Curtea Supremă de Cassare a adoptat această calificare juridică a infracțiunii comise de el.

În conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul a avut o audiere echitabilă în ceea ce privește determinarea acuzației penale împotriva acestuia, având în vedere, în special, decizia Curții Supreme de Cassare de a adopta o nouă calificare juridică a infracțiunii comise de el fără a-i da posibilitatea de a formula observații? Reclamantul a fost informat cu suficientă detalii cu privire la acuzarea împotriva acestuia, conform articolului 6 §§ §§ § a) din Convenție? A fost acordat timp și facilități adecvate pentru a pregăti apărarea sa, conform articolului 6 §§ 3 litera (b)?

Communicated on 16 September 2019

FIFTH SECTION

Application no. 70560/13 Dimitar Markov ZHELEZOV against Bulgaria lodged on 7 November 2013

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Dimitar Markov Zhelezov, is a Bulgarian national, who was born in 1945 and lives in Sofia. He is represented before the Court by Mr M. Ekimdzhiev, a lawyer practising in Plovdiv. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. On 23 June 2010 the applicant was charged with sexual assault, which he had allegedly committed on the previous day against a neighbour of his, taking advantage of her inability to resist (she suffered from dementia and had in addition consumed alcohol). On 18 October 2010 the applicant was additionally charged with raping the woman. In May 2011 the applicant was indicted. The indictment concerned only the offence of rape, under Article 152 § 1 of the Criminal Code (see Relevant domestic law and practice below).

In the ensuing proceedings the Omurtag District Court heard experts – doctors who had examined the victim after the alleged attack – who acknowledged that they could not say with certainty whether she had had a sexual intercourse. It also heard witnesses, including a woman who had interrupted the alleged attack. Due to her dementia, the victim was unable to testify. The applicant denied any sexual activity with her, arguing in addition that her state of health would have made any sexual intercourse impossible. In a judgment of 19 December 2011 the Omurtag District Court convicted the applicant of rape, finding – on the basis in particular of the testimony of witnesses – that such offence was sufficiently proven.

It gave the applicant a suspended sentence of three years’ imprisonment. This conviction and the sentence were confirmed on 8 March 2012 by the Targovishte Regional Court. In a final judgment of 8 May 2013 the Supreme Court of Cassation, while upholding the applicant’s conviction and sentence, applied a new legal qualification. It stated that, since it had not been proven that the applicant had had an intercourse with the victim, instead of rape he was guilty of sexual assault – an offence under Article 150 § 1 of the Criminal Code (see Relevant domestic law and practice below). The Supreme Court of Cassation relied on Article 354 § 2 (2) of the Code of Criminal Procedure (ibid.), finding that it did not have to remit the case for a fresh examination by the lower courts.

In justifying that decision, it pointed out that the difference between rape and sexual assault was only “in the nature of the sexual contact”. Relevant domestic law and practice Criminal Code Article 152 § 1 of the Criminal Code defines rape as a sexual intercourse with a woman who is incapable of resisting, who was compelled by the use of force or threats, or who was brought to a state of helplessness by the perpetrator. Where there are no additional aggravating circumstances, rape is punishable by two to eight years’ imprisonment. Any other sexual assault ( блудство ), committed through threat or use of force, or against a person incapable of resisting the attack, is also punishable, under Article 150 § 1 of the Criminal Code, by two to eight years’ imprisonment.

Code of Criminal Procedure Article 354 of the Code of Criminal Procedure defines the competence of the Supreme Court of Cassation to decide on a case brought before it or to remit it. Paragraph 2(2) of that provision stipulates that the Supreme Court of Cassation may itself decide on a case, amending a lower court’s judgment, where, in particular, it requalifies the offence as one carrying “the same or more lenient punishment”.

Despite that, even in cases falling under the above provision, the Supreme Court of Cassation has ordered remittal, relying in particular on the Court’s judgment in the case of Penev v. Bulgaria (no. 20494/04, 7 January 2010), and finding that this was necessary to guarantee the accused’s right to a fair trial ( Решение № 625 от 4.01.2011 г. на ВКС по н. д. № 6461/2010 г., III н. о. ; Решение № 314 от 20.06.2011 г. на ВКС по н. д. № 1651/2011 г., I н. о. ). COMPLAINTS The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention, taken in conjunction with Article 6 § 3 (a) and (b), as well as under Article 13 of the Convention, that he was unable to defend against the accusation of sexual assault, after the Supreme Court of Cassation adopted that legal qualification of the offence committed by him.

QUESTIONS TO THE PARTIES

Did the applicant have a fair hearing in the determination of the criminal charge against him, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention, in view in particular of the Supreme Court of Cassation’s decision to adopt a new legal qualification of the offence committed by him without giving him an opportunity to comment? Was the applicant informed in sufficient detail of the accusation against him, as required by Article 6 § 3 (a) of the Convention? Was he afforded adequate time and facilities to prepare his defence, as required by Article 6 § 3 (b)?