ZHELEZOV v. BULGARIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
ZHELEZOV v. BULGARIA (CtEDO, 2019)
Comunicat la 16 septembrie 2019 CIFTH SECȚIUNE Cerere nr. 70560/13 Dimitar Markov ZHELEZOV împotriva Bulgariei depusă la 7 noiembrie 2013 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Dimitar Markov Zhelezov, este un național bulgar, născut în 1945 și locuiește în Sofia. El este reprezentat în fața Curții de către dl M. Ekimdzhiev, un avocat care practică în Plovdiv. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 iunie 2010, reclamantul a fost acuzat de agresiune sexuală, pe care se presupunea că a comis-o în ziua anterioară împotriva unui vecin al său, profitând de incapacitatea ei de a rezista (a suferit de demență și a consumat alcool). Pe 18 octombrie 2010, reclamantul a fost în plus acuzat de violarea femeii. În mai 2011, reclamantul a fost inculpat. Acuzarea se referă numai la infracțiunea violului, în conformitate cu art. 152 § 1 din Codul Penal (a se vedea legislația și practicile interne relevante de mai jos). În procedura urmată Curtea de District Omurtag a auzit experți – medicii care au examinat victima după presupusul atac – care au recunoscut că nu pot spune cu certitudine dacă a avut un relație sexuală. A auzit, de asemenea, martori, inclusiv o femeie care a întrerupt presupusul atac. Datorită demenței ei, victima nu a putut depune mărturie. Reclamantul a refuzat orice activitate sexuală cu ea, susținând, în plus, că starea ei de sănătate ar fi făcut orice relație sexuală imposibilă. Într-o hotărâre din 19 decembrie 2011 Curtea de district Omurtag a condamnat reclamantul de viol, declarând, în special pe baza mărturiei martorilor, că această infracțiune a fost suficient de dovedit. A dat reclamantului o condamnare suspendată de trei ani de închisoare. Condamnarea și condamnarea au fost confirmate la 8 martie 2012 de către Curtea Regională Targovishte. Într-o hotărâre finală din 8 mai 2013 Curtea Supremă de cassare, susținând în același timp condamnarea și condamnarea reclamantului, a aplicat o nouă calificare juridică. Acesta a afirmat că, din moment ce nu s-a dovedit că reclamantul a avut o relație cu victima, în loc de viol, el a fost vinovat de agresiune sexuală – o infracțiune în temeiul articolului 150 § 1 din Codul Penal (a se vedea legislația și practicile interne relevante de mai jos). Curtea Supremă de Cassare s-a bazat pe art. 354 § 2 alineatul (2) din Codul de Procedură Penală (ibid.), constatând că nu a trebuit să trimită cazul pentru o proaspătă examinare de către instanțele inferioare. În justificarea acestei decizii, a subliniat că diferența dintre viol și agresiune sexuală este doar „în natura contactului sexual”. art. 152 § 1 din Codul Penal definește violul ca o relație sexuală cu o femeie care este incapabilă să reziste, care a fost obligat de utilizarea forței sau amenințări, sau care a fost adus într-o stare de neajutor de către autor. În cazul în care nu există circumstanțe agravante suplimentare, violul este pedepsit de doi până la opt ani de închisoare. Orice alt atac sexual (лудство) ), comis prin amenințare sau folosirea forței sau împotriva unei persoane incapabile să reziste la atac, este, de asemenea, pedepsită, în temeiul art. 150 § 1 din Codul Penal, cu închisoare de doi până la opt ani. 2 alin. (2) din dispoziția respectivă prevede că Curtea Supremă de Casare poate însuși să decidă un caz, de modificare a hotărârii unei instanțe mai mici, în special în cazul în care aceasta recalifică infracțiunea ca fiind una care poartă „pedeapsa mai mare sau egală”. În ciuda acestui fapt, chiar și în cazurile care intră sub incidența dispoziției de mai sus, Curtea Supremă de Cassare a ordonat remiterea, se bazează în special pe hotărârea Curții în cazul lui Penev v. Bulgaria (n. 20494/04, 7 ianuarie 2010), și constatând că acest lucru a fost necesar pentru a garanta dreptul acuzatului la un proces echitabil (n. Реение nr. 625 от 4.01.2011 δ. на δ Реоние nr. 314 от 20.06.2011 δ. на δ δо н. д. nr. 1651/2011 δ., I н. о. COMPLAINTS Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, luat în legătură cu art. 6 §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ § și (b), precum și cu art. 13 din Convenție, că nu a putut să apere împotriva acuzării de agresiune sexuală, după ce Curtea Supremă de Cassare a adoptat această calificare juridică a infracțiunii comise de el. În conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul a avut o audiere echitabilă în ceea ce privește determinarea acuzației penale împotriva acestuia, având în vedere, în special, decizia Curții Supreme de Cassare de a adopta o nouă calificare juridică a infracțiunii comise de el fără a-i da posibilitatea de a formula observații? Reclamantul a fost informat cu suficientă detalii cu privire la acuzarea împotriva acestuia, conform articolului 6 §§ §§ § a) din Convenție? A fost acordat timp și facilități adecvate pentru a pregăti apărarea sa, conform articolului 6 §§ 3 litera (b)?