Trufanov și alții împotriva Rusiei

Reclamanții s-au născut în 1961, 1963 și, respectiv, 1966 și trăiesc în orașul Taganrog. La 2 iulie 2001, Curtea de districtă Neklinovskiy din regiunea Rostov a constatat că reclamanții sunt vinovați de diverse infracțiuni, dar au declarat că nu au nevoie să își îndeplinească condamnarea respectivă, deoarece cazul a fost interzis. La 2 octombrie 2001, Curtea Regională Rostov a susținut hotărârea privind recursul. La 31 ianuarie 2002, Presidiumul Curții Regionale Rostov a anulat prin revizuirea hotărârilor din 2 iulie și 2 octombrie 2001 și a întrerupt procedura penală împotriva reclamanților. Acesta a constatat că instanțele nu au fost în măsură să decidă vinovăția reclamanților, deoarece întregul caz a fost limitat la timp.

Reclamanții au depus în judecată Ministerul Finanțelor Federației Ruse pentru, printre altele, compensarea în ceea ce privește prejudiciile morale în legătură cu acuzațiile lor. În hotărârea sa din 1 martie 2005, Tribunalul orașului Taganrog din regiunea Rostov și-a respins cererile. Acesta a raționat după cum urmează: „... Curtea constată că, întrucât a fost înființată vinovăția reclamanților pentru comisia infracțiunilor menționate mai sus, utilizarea măsurii de reținere a fost justificată. Astfel, instanța nu are nici un motiv să acorde cererilor reclamanților de compensare în ceea ce privește prejudiciile morale care rezultă din detenția lor ilegală și obligația de a nu părăsi locul lor obișnuit de reședință…

” 10. La 11 mai 2005, Curtea Regională Rostov a susținut hotărârea din 1 martie 2005 privind recursul. Ea a afirmat că: „... Curtea de primă instanță, în ceea ce privește decizia sa de refuzare a acordării cererilor de compensare în ceea ce privește prejudiciile morale, a presupus corect că decizia Presidium a Curții Regionale Rostov din 31 ianuarie 2002 le-a eliberat de răspundere pentru motive neexoneratoare. În opinia instanței, întrucât a fost înființată vinovăția reclamanților pentru comisia infracțiunilor menționate mai sus, aplicarea măsurii de reținere în cursul anchetei a fost justificată. Concluzia instanței este corectă, făcută după examinarea și evaluarea corectă a jurisprudenței...”

5. The applicants were born in 1961, 1963 and 1966 respectively and live in the town of Taganrog. 6. On 2 July 2001 the Neklinovskiy District Court of the Rostov Region found the applicants guilty of various offences but declared that they need not serve their respective sentences because the case was time-barred. On 2 October 2001 the Rostov Regional Court upheld the judgment on appeal. 7. On 31 January 2002 the Presidium of the Rostov Regional Court quashed by way of supervisory review the decisions of 2 July and 2 October 2001 and discontinued criminal proceedings against the applicants. It found that the courts had not been in a position to decide on the applicants’ guilt because the whole case had been time-barred.

8. The applicants sued the Ministry of Finance of the Russian Federation for, among other things, compensation in respect of nonpecuniary damage in connection with their prosecution. 9. In its judgment of 1 March 2005 the Taganrog Town Court of the Rostov Region rejected their claims. It reasoned as follows: “... The court finds that, since the applicants’ guilt of the commission of the abovementioned crimes was established, the use of the measure of restraint was justified. This being so, the court has no reason to grant the applicants’ claims for compensation in respect of the non-pecuniary damage resulting from their unlawful detention and the obligation not to leave their usual place of residence…

” 10. On 11 May 2005 the Rostov Regional Court upheld the judgment of 1 March 2005 on appeal. It stated that: “ ... The first instance court, in reaching its decision refusing to grant the applicants’ claims for compensation in respect of non-pecuniary damage, correctly assumed that the decision of the Presidium of the Rostov Regional Court dated 31 January 2002 cleared them of liability on non-exonerating grounds. In the court’s view, since the applicants’ guilt of the commission of the above-mentioned crimes was established, the application of the measure of restraint during the investigation was justified. The court’s conclusion is a correct one, made following the examination and proper assessment of the legally relevant...”