Tataiat împotriva Franței

Publicat la 27 ianuarie 2025 CINCEA SECȚIUNE Cererea nr. 7874/24 Mohamed TATAIAT împotriva Franței introdusă la 14 martie 2024, comunicată la 6 ianuarie 2025 CEA MAI ÎNTÂMPLARE Cererea se referă la condamnarea penală a reclamantului, imam, pentru discursurile ținute în timpul predicii pronunțate vineri, 15 decembrie 2017, într-o moschee din Toulouse. Prin hotărârea din 31 august 2022, Tribunalul de Primă Instanță din Toulouse, infirmând hotărârea pronunțată de Tribunalul Corecțional din Toulouse la 14 septembrie 2021, prin faptul că a trimis pe reclamant în vederea urmăririi penale, l-a declarat vinovat de provocare la ură sau la violență împotriva unui grup de persoane pe motiv de origine sau de apartenență la o anumită religie.

Aceasta l-a condamnat la o pedeapsă de patru luni de închisoare cu suspendare și a dispus, cu titlu complementar, difuzarea, pe cheltuiala reclamantului și în limita sumei de 3000 EUR, prin inserarea în două zile naționale și într-un cotidian regional, a unui comunicat judiciar legat de condamnarea sa. Prin hotărârea din 19 decembrie 2023, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului împotriva acestei condamnări. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul se plânge de condamnarea sa penală, care, în opinia sa, constituie o ingerință disproporționată în exercitarea dreptului său la libertatea de exprimare. De asemenea, el susține că Curtea de Casație nu a justificat această interferență prin motive pertinente și suficiente.

A existat o încălcare a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare, în special a dreptului său de a comunica informații sau idei, în sensul articolului din convenție (a se vedea în special Perinçek c. Elveția [GC], nr 27510/08, § 196-197, CEDH 2015 (extracte) și Z.B. c. Franța, nr. 46883/15, § 51-54, 2 septembrie 2021) În special, punerea în balanță efectuată de instanțele naționale a diferitelor interese în prezența sa este conformă cu principiile enunțate de Curte în jurisprudența sa [Prinçek citată anterior, § 204-208 și Z.B. citată anterior, §§ 58-66]?

Publié le 27 janvier 2025

CINQUIÈME SECTION

Requête n o 7874/24 Mohamed TATAIAT contre la France introduite le 14 mars 2024 communiquée le 6 janvier 2025

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la condamnation pénale du requérant, imam, pour des propos tenus lors du sermon prononcé le vendredi 15 décembre 2017, dans une mosquée de Toulouse. Par un arrêt du 31 août 2022, la cour d’appel de Toulouse, infirmant le jugement rendu par le tribunal correctionnel de Toulouse le 14 septembre 2021 en ce qu’il avait renvoyé le requérant des fins de poursuites, le déclara coupable de provocation à la haine ou à la violence à l’égard d’un groupe de personnes à raison de leur origine ou leur appartenance à une religion déterminée. Elle le condamna à une peine de quatre mois d’emprisonnement avec sursis et ordonna, à titre complémentaire, la diffusion, aux frais du requérant et dans la limite de la somme de 3000 euros, par insertion dans deux quotidiens nationaux et un quotidien régional, d’un communiqué judiciaire afférent à sa condamnation.

Par un arrêt du 19 décembre 2023, la Cour de cassation rejeta le pourvoi du requérant contre cette condamnation. Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant se plaint de sa condamnation pénale, laquelle constitue selon lui une ingérence disproportionnée dans l’exercice de son droit à la liberté d’expression. Il soutient également que la Cour de cassation n’a pas justifié cette ingérence par des motifs pertinents et suffisants.

QUESTIONS AUX PARTIES

Y a-t-il eu violation du droit du requérant à la liberté d’expression, et spécialement de son droit de communiquer des informations ou des idées, au sens de l’article 10 de la Convention (voir notamment, Perinçek c. Suisse [GC], n o 27510/08, §§ 196-197, CEDH 2015 (extraits) et Z.B. c. France , n o 46883/15, §§ 51-54, 2 septembre 2021) ? En particulier, la mise en balance opérée par les juridictions nationales des différents intérêts en présence est-elle conforme aux principes énoncés par la Cour dans sa jurisprudence ( Perinçek précité, §§ 204-208 et Z.B. précité, §§ 58-66) ?