Posevini împotriva Bulgariei

Primul reclamant este un fotograf profesionist. Din 1998 a deținut și gestionat o societate de răspundere limitată de un singur membru prin care operează un studio de fotografie în Plovdiv. În ianuarie 2014, autoritățile franceze au informat poliția de frontieră bulgară că un cetățen turc care are permis de rezidență în Bulgaria a fost suspectat de falsificarea documentelor de identitate bulgare și de furnizarea lor resortisanților turci care locuiesc ilegal în Franța. Supravegherea electronică a arătat că a schimbat mesaje de e-mail cu un presupus complice al cărui cont de e-mail a fost găzduit de un furnizor de servicii de internet bulgar. Cererea poliției bulgare de frontieră a dezvăluit că contul de e-mail a aparținut primului reclamant și companiei sale.

Un firetap plasat pe telefonul mobil francez al naționalului turc a arătat că la 4 martie 2014, el a chemat fixul studioului de fotografie și a vorbit cu o femeie care a vorbit bulgar cu un accent rusesc. Au discutat despre primirea fotografiilor a doi oameni. La 10-11 martie 2014 național turc a călătorit din Bulgaria în Franța cu mașină și a fost arestat la scurt timp după intrarea pe teritoriul francez. O căutare a mașinii sale a dezvăluit opt cărți de identitate false bulgare, cinci licențe de șoferi bulgare false și șase pașapoarte bulgare false. 10. Două zile mai târziu, la 13 martie 2014, biroul procurorului din districtul Plovdiv a solicitat mandate de căutare a studioului de fotografiare, prima mașină a reclamantului și casa reclamanților și a profitat de dovezi acolo.

Acesta a prezentat evoluțiile de mai sus și a declarat că a fost investigarea forjării documentelor de identitate în care principalul suspect este național turc menționat mai sus. Potrivit informațiilor disponibile, el a primit asistență de la primul reclamant. Solicitările au fost formulate după cum urmează: „În cursul procedurii, a apărut necesitatea de a efectua o căutare și o criză în [casa reclamanților, prima mașină a reclamantului și studioul de fotografiare], deoarece dovezile disponibile oferă probabile cauze pentru a suspecta că [ aceste locuri] conțin elemente de relevanță pentru cazul – elemente legate de subiectul cazului. Prin urmare, eu...

solicită permisiunea unui investigator de a căuta [ aceste locuri] în vederea găsirii și confiscarii elementelor menționate mai sus.” 11. Între orele 15:30 și 16:00 În aceeași zi, un judecător al Curții de District Plovdiv, care a stat în privat, a eliberat trei mandate de autorizare a cercetărilor și a convulsiilor în următoarele termeni: „Materialele prezentate arată clar că este necesar să se efectueze o căutare și o criză în [acești locuri] în vederea găsirii elementelor prevăzute în cererea [s] privind forjarea documentelor de identitate și altele, relevantă în cazul care este subiectul procedurii penale.” 12. La 9 dimineața. în ziua următoare, 14 martie 2014, la fel cum primul reclamant își părăsea casa, el a fost interceptat de trei ofițeri de poliție, doi în haine simple și unul în uniformă.

13. Conturile părților cu privire la evenimentele care au urmat diferă în mare măsură. Potrivit reclamanților, poliția nu s-a identificat, aproape prins și încătușat primul reclamant la spate, a speriat cele două fiice ale sale, al treilea și al patrulea reclamant, care erau minori, și apoi a căutat casa într-un mod nepoliticos și haotic, fără a prezenta mandatul de autorizare pentru a face acest lucru. Potrivit Guvernului, al cărui cont a fost bazat pe o declarație informală obținută de la unul dintre ofițerii care au participat la căutare, primul reclamant a încercat să alerge înapoi la casă, eventual pentru a ascunde dovezi, și a fost doar bătut din acest motiv. Ofițerii au căutat casa cu reținere, în special încercând să nu sperie cei doi copii.

Ei căutau doar calculatoare, telefoane mobile și dispozitive similare, și nu a rumage neapărat prin lucrurile din casă. 14. Potrivit înregistrării căutării, a durat între 9.15 și 10.50 a.m. și a avut loc în prezența a doi martori de certificare. Poliția a confiscat unsprezece cărți SIM, identitate și alte documente, un computer laptop, trei dongles de internet mobil și un telefon mobil. 15. Potrivit reclamanților, după căutarea ofițerilor l-au târât pe primul reclamant în stradă, înclinat cu mâinile încătușate la spate, în vederea multor vecini și trecători. Între 10.55 și 11.05 a.m. au căutat mașina lui, de la care nu au luat nimic. Ofițerii au pus apoi primul reclamant într-o mașină de poliție și au condus la studioul de fotografiare, foarte aproape de colțul unei strade pietonale ocupate în centrul Plovdiv, pe care au căutat-o între 11.35 a.m.

și 12.30 p.m. Au refuzat din nou să permită primului reclamant să se informeze cu mandatul de căutare. Potrivit înregistrării căutării, ofițerii au confiscat trei computere desktop, două camere video, două camere încă, mai multe cărți de memorie flash, unități de memorie flash, și numerar. 16. În același timp, între 11.15 și 11.30 a.m. poliția a căutat primul reclamant însuși, fără un mandat judiciar. Au luat trei flash de memorie și două telefoane mobile. Acestea au depus înregistrarea unui judecător al Curții de District Plovdiv, care l-a aprobat la ora 17:00. În aceeași zi. 17. Ofițerii au dus apoi primul reclamant la o secție de poliție pentru o „conversație”. Potrivit primului reclamant, el a fost păstrat în cătușe tot timpul.

Guvernul a refuzat acest lucru, menționând că dacă acest lucru ar fi fost într-adevăr cazul, primul reclamant nu ar fi putut să semneze înregistrările de căutare și să prezinte o declarație scrisă manual în secția de poliție. 18. În declarație, primul reclamant a explicat, printre altele, că a folosit contul de e-mail în care poliția era interesată (vezi punctele 7 și 8 de mai sus) pentru a schimba fișiere de calculator, în principal fișiere de imagine, cu clienții studioului său de fotografiare. El a declarat că este de acord să ofere acces la cont pentru nevoile anchetei, astfel încât poliția să poată supune mesajele din ea referitoare la cetățeanul turc la examinarea de către un expert și apoi să-și dea parola.

Guvernul a susținut că poliția a folosit parola pentru a trece prin contul de e-mail, dar nu a luat mesaje de la ea. Primul reclamant a fost lansat la ora 18:00. Poliția nu a eliberat un ordin scris pentru detenția sa. 19. Soția primului reclamant, al doilea reclamant, s-a întors la Plovdiv mai târziu în acea seară. Potrivit ei, ea a fost contactată mai devreme în timpul zilei prin telefon de fiica ei mai mare, a treia solicitantă, și a devenit îngrijorată de știrile că soțul ei a fost arestat și fiicele lor lăsate în pace, speriate, în casă. Și-a tot sunat fiicele și a încercat să-și sune soțul toată ziua. 20. La 20 martie 2014, investigatorul responsabil cu cazul a cerut unui expert în calculator să copieze datele de la trei carduri de memorie flash confiscate la un disc optic.

În raportul său, prezentat în ziua următoare, 21 martie 2014, expertul a declarat că a copiat toate dosarele din două cărți și că a treia carte nu conține fișiere. 21. La 6 iunie 2014, investigatorul a cerut aceluiași expert să copieze datele de pe computerul laptop confiscat în casa reclamanților într-un hard disk extern și să inspecteze cele trei computere desktop confiscate în studioul de fotografie pentru prezența software-ului sau fișierelor care ar putea fi utilizate pentru forjarea documentelor. În raportul său, prezentat la 18 iunie 2014, expertul a declarat că a copiat 192.610 fișiere cu o dimensiune totală de 333.204 megabyte de la computerul laptop la un hard disk extern, care el a încheiat cu raportul său, și că inspecția sa a dezvăluit că două dintre ele au conținut programe software care ar putea fi utilizate pentru editarea fișierelor de imagine, și că al treilea computer a fost defectuos și nu a putut fi încălcat.

22. Nu este clar ce s-a întâmplat cu datele copiate de la computerul laptop și cele două cărți de memorie. 23. La 17 martie 2014, primul reclamant a solicitat procurorul din districtul Plovdiv să ordone returnarea tuturor elementelor confiscate. El a susținut că nu erau relevante pentru acest caz și că avea nevoie urgent de ei pentru lucrarea sa ca fotograf. La 20 martie 2014, biroul procurorului a permis parțial cererea și a ordonat returnarea unor articole – două camere, două cărți de memorie flash și două camere video – dar numai după ce poliția a făcut copii ale conținutului lor. A doua zi, 21 martie 2014, aceste elemente au fost redau la primul reclamant. La 7 aprilie 2014, a apelat la biroul procurorului regional din Plovdiv, plângând de refuzul biroului procurorului inferior pentru a ordona returnarea restului obiectelor confiscate.

Se pare că el nu a primit un răspuns oficial la apelul său, dar la 14 mai 2014, la două luni de la criză, investigatorul responsabil al cazului i-a dat înapoi trei telefoni mobile, trei dongle de internet mobil, 1000 euro (EUR), 100 dolari Statele Unite, patru cărți de memorie flash și trei flash drive de memorie. Restul elementelor confiscate au fost redate primului reclamant la puțin mai mult de trei luni de la incarcarea, la 18 iunie 2014, imediat după ce conținutul lor a fost inspectat de către expert (a se vedea punctul 21 de mai sus). 24. La 9 iulie 2014, poliția a trimis dosarul în biroul procurorului din districtul Plovdiv, recomandând întreruperea procedurii. La 2 septembrie 2014, biroul respectiv nu a fost de acord și a hotărât în schimb să rămână în procedură, având în vedere faptul că autorul infracțiunii presupuse nu a fost identificat.

La 10 septembrie 2014, a trimis dosarul de caz înapoi la poliție pentru anchete suplimentare. La 18 martie 2015 poliția a transmis din nou dosarul procurorului din districtul Plovdiv. Se pare că procedurile sunt încă în așteptare. Nici primul, nici al doilea reclamant nu au fost acuzați de o infracțiune.

6. The first applicant is a professional photographer. Since 1998 he has owned and managed a single-member limited liability company through which he operates a photography studio in Plovdiv. 7. In January 2014 the French authorities informed the Bulgarian Border Police that a Turkish national who had a permit to reside in Bulgaria was suspected of forging Bulgarian identity documents and providing them to Turkish nationals residing unlawfully in France. Electronic surveillance had showed that he had exchanged email messages with an alleged accomplice whose email account was hosted by a Bulgarian Internet service provider. 8. Enquiries by the Bulgarian Border Police revealed that the email account belonged to the first applicant and his company.

A wiretap placed on the Turkish national’s French mobile telephone showed that on 4 March 2014 he had called the photography studio’s landline and talked with a woman who spoke Bulgarian with a Russian accent. They discussed the receipt of the photographs of two people. 9. On 10-11 March 2014 the Turkish national travelled from Bulgaria to France by car, and was arrested shortly after entering French territory. A search of his car revealed eight fake Bulgarian identity cards, five fake Bulgarian drivers’ licences and six fake Bulgarian passports. 10. Two days later, on 13 March 2014, the Plovdiv district prosecutor’s office applied for warrants to search the photography studio, the first applicant’s car and the applicants’ house, and seize evidence there.

It set out the above developments, and said that it was investigating the forging of identity documents in which the main suspect was the above-mentioned Turkish national. According to the available information, he had received assistance from the first applicant. The applications were worded as follows: “In the course of the proceedings, the need has arisen to carry out a search and seizure in [the applicants’ house, the first applicant’s car, and the photography studio], since the available evidence gives probable cause to suspect that [these places] contain items of relevance to the case – items relating to the subject matter of the case. I therefore ... ask for permission for an investigator to search [these places] with a view to finding and seizing the above-mentioned items.” 11. Between 3.30 and 4 p.m.

the same day, a judge of the Plovdiv District Court, sitting in private, issued three warrants authorising the searches and seizures in the following terms: “The submitted materials make it clear that it is necessary to carry out a search and seizure in [these places] with a view to finding the items set out in the application[s] relating to the forging of identity documents and others, relevant to the case which is the subject matter of the criminal proceedings.” 12. At about 9 a.m. the following day, 14 March 2014, just as the first applicant was leaving his house, he was intercepted by three police officers, two in plain clothes and one in uniform. 13. The parties’ accounts of the ensuing events differ widely.

According to the applicants, the police did not identify themselves, roughly pinned down and handcuffed the first applicant behind his back, scared his two daughters, the third and fourth applicants, who were minors, and then searched the house in a rude and chaotic manner, without presenting the warrant authorising them to do so. According to the Government, whose account was based on a statement informally obtained from one of the officers who took part in the search, the first applicant attempted to run back to the house, possibly to conceal evidence, and was only handcuffed for that reason. The officers searched the house with restraint, specifically endeavouring not to frighten the two children.

They were only looking for computers, mobile telephones and similar devices, and did not rummage needlessly through things in the house. 14. According to the record of the search, it lasted between 9.15 and 10.50 a.m. and took place in the presence of two certifying witnesses. The police seized eleven SIM cards, identity and other documents, a laptop computer, three mobile Internet dongles, and a mobile telephone. 15. According to the applicants, after the search the officers dragged the first applicant into the street, bent over with his hands handcuffed behind his back, in sight of many neighbours and passers-by. Between 10.55 and 11.05 a.m. they searched his car, from which they did not seize anything.

The officers then put the first applicant in a police car and drove to the photography studio, very close to the corner of a busy pedestrian street in the centre of Plovdiv, which they searched between 11.35 a.m. and 12.30 p.m. They again refused to allow the first applicant to acquaint himself with the search warrant. According to the record of that search, the officers seized three desktop computers, two video cameras, two still cameras, several flash memory cards, flash memory drives, and cash. 16. At about the same time, between 11.15 and 11.30 a.m. the police searched the first applicant himself, without a judicial warrant. They seized three flash memory drives and two mobile telephones.

They submitted the search record to a judge of the Plovdiv District Court, who approved it at 5 p.m. the same day. 17. The officers then took the first applicant to a police station for a “conversation”. According to the first applicant, he was kept in handcuffs the whole time. The Government denied this, noting that if that had indeed been the case, the first applicant would not have been able to sign the search records and produce a handwritten statement in the police station. 18. In the statement the first applicant explained, inter alia, that he used the email account in which the police were interested (see paragraphs 7 and 8 above) to exchange computer files, mostly image files, with clients of his photography studio.

He stated that he agreed to provide access to the account for the needs of the investigation, so that the police could subject the messages in it relating to the Turkish national to examination by an expert, and then gave his password. The Government submitted that the police had used the password to go through the email account, but had not seized any messages from it. The first applicant was released at about 6 p.m. The police did not issue a written order for his detention. 19. The first applicant’s wife, the second applicant, came back to Plovdiv later that evening. According to her, she had been contacted earlier during the day by telephone by her older daughter, the third applicant, and had become worried at the news that her husband had been arrested and their daughters left alone, frightened, in the house.

She kept calling her daughters and trying to call her husband throughout the day. 20. On 20 March 2014 the investigator in charge of the case asked a computer expert to copy the data from three of the seized flash memory cards to an optical disk. In his report, submitted the following day, 21 March 2014, the expert said that he had copied all the files from two of the cards and that the third card did not contain any files. 21. On 6 June 2014 the investigator asked the same expert to copy the data from the laptop computer seized in the applicants’ house to an external hard drive and to inspect the three desktop computers seized in the photography studio for the presence of software or files which could be used for the forging of documents.

In his report, submitted on 18 June 2014, the expert said that he had copied 192,610 files with a total size of 333,204 megabytes from the laptop computer to an external hard drive, which he enclosed with his report, and that his inspection of the desktop computers had revealed that two of them contained software programs which could be used to edit image files, and that the third computer was defective and could not be booted up. 22. It is unclear what happened with the data copied from the laptop computer and the two memory cards. 23. On 17 March 2014 the first applicant asked the Plovdiv district prosecutor’s office to order the return of all the seized items. He submitted that they were not relevant for the case and that he urgently needed them for his work as a photographer.

On 20 March 2014 the prosecutor’s office partly allowed the request and ordered the return of some of the items – two cameras, two flash memory cards, and two video cameras – but only after the police had made copies of their contents. The next day, 21 March 2014, those items were given back to the first applicant. On 7 April 2014 he appealed to the Plovdiv regional prosecutor’s office, complaining of the refusal of the lower prosecutor’s office to order the return of the remainder of the seized items. It does not appear that he received a formal reply to his appeal, but on 14 May 2014, two months after the seizure, the investigator in charge of the case gave him back three mobile telephones, three mobile Internet dongles, 1,000 euros (EUR), 100 United States dollars, four flash memory cards, and three flash memory drives.

The remainder of the seized items were given back to the first applicant a little more than three months after the seizure, on 18 June 2014, immediately after their contents had been inspected by the expert (see paragraph 21 above). 24. On 9 July 2014 the police sent the case file to the Plovdiv district prosecutor’s office, recommending that the proceedings be discontinued. On 2 September 2014 that office disagreed and instead decided to stay the proceedings on the grounds that the author of the presumed offence had not been identified. On 10 September 2014 it sent the case file back to the police for further investigation. On 18 March 2015 the police again transmitted the case file to the Plovdiv district prosecutor’s office.

It appears that the proceedings are still pending. Neither the first nor the second applicant has been charged with an offence.