Reist împotriva Elveției

Comunicat la 26 ianuarie 2017 SECȚIUNEA a treia Cerere nr. 39246/15 Steve Somgiat REIST împotriva Elveției introdusă la 5 august 2015 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, domnul Steve Somgiat Reist, este un resortisant elvețian născut în 1996 și rezident în Koppigen. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Bürge, avocat la Berna. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 18 martie 2014, reclamantul, născut la 8 iulie 1996, a fost condamnat prin ordonanță penală (Strafbefehl) la 5 zile de închisoare cu suspendare. Pe lângă această condamnare, s-a pronunțat o măsură de asistență personală în sensul articolului 13 din dreptul penal al minorilor (DPMin) ; a se vedea mai jos.

Condamnarea se referea, în special, la cumpărarea, consumul și vânzarea de canabis. Prin ordonanțe penale din 13 și 26 mai 214, a fost condamnat la o prestație personală de o zi din nou pentru infracțiuni în materie de droguri și pentru port de armă. La 26 noiembrie 2014, procurorul general al minorilor a introdus o procedură ulterioară (nachträgliches Verfahren ) prin modificarea măsurii în temeiul articolului 18 DPMin, ca urmare a incompatibilității măsurii ordonate la 18 martie 2014 cu evoluția personală a cererii.

La 3 decembrie 2014, procurorul general al minorilor a dispus plasarea provizorie a activității de asigurare a activității în exploatație în cadrul Fundației Viktoria, pentru o perioadă maximă de trei luni ( Die vorsorglich Einweisung des Beschwerdeführers in die offene Einrichtung der Viktoria Stiftung erfolgte während der Eintrittsphase für die Dauer von maxim drei Montaten geschlossen ... La 30 ianuarie 2015, reclamantul sesizează Tribunalul Federal cu privire la o acțiune în materie penală prin care solicită eliberarea imediată a plasamentului provizoriu și prin care se invocă o încălcare a articolului 5 alineatul (1) din convenție. Prin hotărârea din 22 aprilie 2015, Tribunalul Federal a respins acțiunea.

El a amintit că o măsură de plasare putea fi pronunțată până la vârsta de 22 de ani, fără consimțământul tânărului adult. El a menționat, de asemenea, că legea prevedea posibilități de adaptare a măsurilor în funcție de evoluția situației (art. 18 DPMin) ; mai jos) și că măsurile provizorii prevăzute pentru etapa de laminare (art. 5 DPMin; de mai jos) puteau fi, de asemenea, ordonate, mutatis mutandis în timpul executării în cadrul procedurii în vederea adaptării măsurilor auch während din Massnahmenvolzugs im Verfahren betreffendÄnderung Massnahme). Curtea Supremă a considerat că plasarea într-o instituție deschisă nu reprezenta în mod normal decât o atingere limitată la libertate. În măsura în care plasarea anticipată a reclamantului în Fundația Victoria, instituție, în principiu, a fost ordonată pe o perioadă de trei luni și într-un mod închis, acesta putea totuși să se prevaleze de privarea de libertate, adică de garanțiile care decurg din art. 5 din Convenție.

Instanța susține, de asemenea, că, din cauza faptului că reclamantul a atins între timp majoritatea, plasamentul provizoriu nu putea fi ordonat în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (d) din Convenție. Pe de altă parte, acesta intra în joc subparagraful (a) al acestei dispoziții, în măsura în care o măsură fusese dispusă în cadrul ordonanței penale, sau o asistență personală. Această măsură ar fi fost ulterior transformată pentru a rămâne adaptată la circumstanțele în spiritul flexibilității care stă la baza întregului DPMin și, prin urmare, era acoperită de ordonanța penală inițială. Potrivit informațiilor avocatului reclamantului, acesta ar fi fost eliberat de la plasarea în Fundația Viktoria la 15 aprilie 2015, dar ar fi încă sub regimul de plasament provizoriu.

Dreptul național relevant la art. 3 din dreptul penal al minorilor (DPMin) din 20 iunie 2003 este formulat după cum urmează art. 3 □ Condiții personale Prezenta lege se aplică oricui comite un act care poate fi pedepsit între 10 și 18 ani. În cazul în care mai multe infracțiuni comise înainte și după vârsta de 18 ani trebuie judecat în același timp, CP se aplică numai în ceea ce privește pedepsele. Același lucru este valabil și în cazul pedepselor complementare (art. 49 al. 2, CP) pronunțate pentru un act comis înainte de vârsta de 18 ani. Atunci când este necesară o măsură, autoritatea de judecată dispune cea prevăzută de Codul penal sau de prezenta lege, în funcție de circumstanțe. În cazul în care o procedură penală a minorilor este introdusă înainte de cunoașterea unui act comis după vârsta de 18 ani, această procedură rămâne aplicabilă.

În celelalte cazuri, se aplică procedura penală privind adulții. Capitolul 2 din aceeași lege reglementează dreptul la liberă circulație (articolele 5-9). art. 5 din aceaceasta este formulat după cum urmează art. 5 În timpul procesului, autoritatea competentă poate dispune, cu titlu provizoriu, măsurile de protecție menționate la art. 12-15. Capitolul 3 reglementează măsurile de protecție și pedepsele (articolele 10-35). Articolele relevante pentru această cauză sunt prezentate după cum urmează art. 13 În cazul în care supravegherea prevăzută la art. 12 nu este suficientă, autoritatea de judecată desemnează o persoană capabilă să-i sprijine pe părinți în activitatea lor educațională și să ofere asistență personală minorului…

art. 15 În cazul în care educația sau tratamentul aplicat de statul minorului nu pot fi efectuate altfel, autoritatea de judecată dispune plasarea sa. Această poziție se desfășoară la persoane fizice sau într-o instituție de învățământ sau de tratament în măsură să furnizeze suport educațional sau terapeutic necesar. (...) art. 18 În cazul în care circumstanțele se schimbă, măsura ordonată poate fi înlocuită cu o altă măsură. În cazul în care noua măsură este mai severă, aceaceasta este reglementată de autoritatea de judecată. Schimbarea măsurii poate fi solicitată de minor sau de reprezentanții săi legali. Reclamantul susține că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (1) pentru lipsa unui temei juridic în dreptul intern, în măsura în care DPMin prevede o măsură provizorie numai în cadrul unei noi proceduri, dar nu și pentru procedura în vederea adaptării unei măsuri deja adoptate.

Or, o nouă procedură nu ar fi fost deschisă în cazul său. Prin urmare, măsura în cauză nu ar fi luată în considerare în conformitate cu căile legale. Întrebări cu privire la părți Amplasarea reclamantului ordonată pentru trei luni, la 3 decembrie 2014, a fost luată în considerare în conformitate cu căile legale mai exact, în sensul articolului 5 alineatul (1) din convenție a fost temeiul juridic în dreptul intern al acestei privări de libertate Care sunt evoluțiile relevante de la hotărârea Tribunalului Federal din 22 aprilie 2015? Care este situația actuală a reclamantului

Communiquée le 26 janvier 2017

TROISIÈME SECTION

Requête no 39246/15 Steve Somgiat REIST contre la Suisse introduite le 5 août 2015

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Steve Somgiat Reist, est un ressortissant suisse né en 1996 et résidant à Koppigen. Il est représenté devant la Cour par M e L. Bürge, avocat à Berne. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 18 mars 2014, le requérant, né le 8 juillet 1996, fut condamné par ordonnance pénale ( Strafbefehl ) à 5 jours de prison avec sursis. En plus de cette condamnation, il fut prononcé une mesure d’assistance personnelle au sens de l’article 13 du droit pénal des mineurs (DPMin ; voir ci-dessous). La condamnation concernait, en particulier, l’achat, la consommation et la vente de cannabis. Par ordonnances pénales des 13 et 26 mai 214, il fut condamné à une prestation personnelle d’un jour à nouveau pour délit en matière de stupéfiants ainsi que pour port d’arme.

Le 26 novembre 2014, le procureur des mineurs introduisit une procédure subséquente ( nachträgliches Verfahren ) en modification de la mesure en vertu de l’article 18 DPMin du fait de l’incompatibilité de la mesure ordonnée le 18 mars 2014 avec l’évolution personnelle du requrérant. Le 3 décembre 2014, le procureur des mineurs ordonna le placement provisionnel ‘fermé’ en établissement ‘ouvert’ dans la Fondation Viktoria, pour une durée maximale de trois mois (« Die vorsorglich Einweisung des Beschwerdeführers in die offene Einrichtung der Viktoria Stiftung erfolgte während der Eintrittsphase für die Dauer von maximal drei Montaten geschlossen ... »). Un recours contre ce placement fut rejeté par la cour d’appel du canton de Berne le 9 janvier 2015. Le 30 janvier 2015, le requérant saisit le Tribunal fédéral d’un recours en matière pénale demandant sa libération immédiate du placement provisionnel et faisant valoir une violation de l’article 5 § 1 de la Convention.

Par un arrêt du 22 avril 2015, le Tribunal fédéral rejeta le recours. Il rappela qu’une mesure de placement pouvait être ordonnée jusqu’à l’âge de 22 ans sans consentement du jeune adulte. Il nota également que la loi prévoyait des possibilités d’adaptation des mesures en fonction de l’évolution de la situation (article 18 DPMin ; ci-dessous) et que des mesures provisionnelles prévues pour le stade de l’instruction (article 5 DPMin ; ci-dessous) pouvaient aussi être ordonnées, mutatis mutandis durant l’exécution dans la procédure en vue de l’adaptation des mesures (« auch während des Massnahmenvollzugs im Verfahren betreffend Änderung einer Massnahme »). La haute cour estima que le placement en établissement ouvert ne représentait normalement qu’une atteinte limitée à la liberté.

Dans la mesure où le placement provisionnel du requérant dans la Fondation Victoria, établissement en principe ‘ouvert’, avait été ordonné pour trois mois et de manière ‘fermée’, celui-ci pouvait néanmoins se prévaloir d’une privation de liberté, soit des garanties découlant de l’article 5 de la Convention. Le tribunal soutient également que du fait que le requérant avait entre-temps atteint la majorité, le placement provisionnel ne pouvait pas être ordonné sur la base de l’article 5 § 1 d) de la Convention. Par contre, entrait en jeu le sous-paragraphe a) de cette disposition, dans la mesure où une mesure avait été ordonnée dans le cadre de l’ordonnance pénale, soit une assistance personnelle.

Cette mesure aurait ensuite été transformée pour rester adaptée aux circonstances dans l’esprit de souplesse sous-tendant tout le DPMin. Elle était donc couverte par l’ordonnance pénale initiale. Selon l’information de l’avocat du requérant, celui-ci aurait été libéré du placement dans la Fondation Viktoria le 15 avril 2015, mais se trouverait toujours sous le régime de placement provisionnel. B. Le droit interne pertinent L’article 3 du droit pénal des mineurs (DPMin) du 20 juin 2003 est libellé comme il suit : Article 3 – Conditions personnelles « 1 La présente loi s’applique à quiconque commet un acte punissable entre 10 et 18 ans. 2 Lorsque plusieurs infractions commises avant et après l’âge de 18 ans doivent être jugées en même temps, le CP 1 est seul applicable en ce qui concerne les peines.

Il en va de même pour les peines complémentaires (art. 49, al. 2, CP) prononcées pour un acte commis avant l’âge de 18 ans. Lorsqu’une mesure est nécessaire, l’autorité de jugement ordonne celle qui est prévue par le code pénal ou par la présente loi, en fonction des circonstances. Lorsqu’une procédure pénale des mineurs est introduite avant la connaissance d’un acte commis après l’âge de 18 ans, cette procédure reste applicable. Dans les autres cas, la procédure pénale relative aux adultes est applicable. » Le Chapitre 2 de la même loi règle l’instruction (articles 5-9).

Son article 5 est libellé comme il suit : Article 5 – Mesures de protection ordonnées à titre provisionnel « Pendant l’instruction, l’autorité compétente peut ordonner, à titre provisionnel, les mesures de protection visées aux art. 12 à 15. » Le chapitre 3 règle les mesures de protection et les peines (articles 10 à 35). Les articles pertinents pour la présente affaire sont libellés comme il suit : Article 13 – Assistance personnelle « Si la surveillance prévue à l’art. 12 ne suffit pas, l’autorité de jugement désigne une personne à même de seconder les parents dans leur tâche éducative et d’apporter une assistance personnelle au mineur. (...). » Article 15 – Placement 1 Si l’éducation ou le traitement exigés par l’état du mineur ne peuvent être assurés autrement, l’autorité de jugement ordonne son placement.

Ce placement s’effectue chez des particuliers ou dans un établissement d’éducation ou de traitement en mesure de fournir la prise en charge éducative ou thérapeutique requise. (...) Article 18 – Changement de mesure « 1 Si les circonstances changent, la mesure ordonnée peut être remplacée par une autre mesure. Si la nouvelle mesure est plus sévère, elle est ordonnée par l’autorité de jugement. 2 Le changement de mesure peut être requis par le mineur ou par ses représentants légaux. » GRIEFS Le requérant soutient qu’il y a eu violation de l’article 5 § 1 pour défaut de base légale en droit interne, dans la mesure où le DPMin ne prévoit une mesure provisionnelle que dans le cadre d’une nouvelle instruction, mais non pour la procédure en vue de l’adaptation d’une mesure déjà adoptée.

Or, une nouvelle instruction n’aurait pas été ouverte dans son cas. Dès lors, la mesure litigieuse ne serait pas intervenue « selon les voies légales ».

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le placement du requérant ordonné pour trois mois, le 3 décembre 2014, est-il intervenu « selon les voies légales » au sens de l’article 5 § 1 de la Convention ? 2. Quelle était la base légale en droit interne de cette privation de liberté ? 3. Quels sont les développements pertinents depuis l’arrêt du Tribunal fédéral du 22 avril 2015 ? Quelle est la situation actuelle du requérant ?