DANIJA v. SWITZERLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
DANIJA v. SWITZERLAND (CtEDO, 2016)
Comunicat la 12 ianuarie 2016 SECȚIUNE TERZă Cerere nr. 1654/15 Marko DANIJA împotriva Elveției depusă la 19 decembrie 2014 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Marko Danija, este un național croat, născut în 1987 și trăiește în Hohenems (Austria). El este reprezentat în fața Curții de către dl Schroff, un avocat practicant în Weinfelden. La 30 decembrie 2012, reclamantul a fost arestat la Egnach cu suspiciune că a comis infracțiuni de droguri și încălcări de trafic. La 3 ianuarie 2013, Curtea de măsuri obligatorii din Thurgau ( „Zwangsmassnahmengericht” ) a ordonat plasarea în rezidenție până la 30 de ani. Prin hotărârea din 28 ianuarie 2013, aceeași instanță a respins cererea de eliberare temporară depusă de către reclamant la Procurorul Public și a prelungit retragerea până la 1 martie 2013. Punerea reclamantului împotriva acestei prelungiri a fost respinsă de către Înaltul Tribunal la 21 februarie 2013. Tribunalul Federal („ Bundesgericht” ) a refuzat să ia în considerare plângerea ulterioară a reclamantului prin hotărâre din 30 aprilie 2013 datorită lipsei unei încălcări aparente sau a unor erori formale ale Convenției în ordonanța depusă. Acuzația emisă de procurorul public la 7 februarie 2013 a solicitat condamnarea reclamantului la o condamnare suspendată a condamnării de 12 pe baza acuzării, Procurorul a solicitat și Curtea de Măsuri Obligatorii acordată prin decizia din 11 februarie 2013 detenția preventivă a reclamantului din cauza riscului de zbor până la 6 mai 2013. La 28 februarie 2013, reclamantul a fost condamnat ca fiind inculpat de Curtea Regională de Arbon („Bezirksgericht”) ). El a fost eliberat în aceeași zi. Decizând că reclamantul Curtea Înaltă de Thurgau (“Obergericht” ) a decis, la 7 martie 2013, că detenția preventivă a reclamantului era ilegală. Curtea inferioară, Curtea de măsuri obligatorii, a deținut detenția necesară pentru a garanta că reclamantul poate fi interogat personal în proces. În opinia Curții Înalte, asigurarea unei apariții personale în cadrul procesului nu a justificat însă numai o nouă privație a libertății sub forma detenției preventive. Procedura accelerată ar putea fi desfășurată în absență în aceleași condiții ca procedura principală normală. În plus, în ceea ce privește hotărârea Curții Înalte, procurorul public de a inculpa în proceduri accelerate a indicat probabilitatea ridicată că sentința solicitată ar constitui o condamnare definitivă la o condamnare suspendată. În opinia Curții Înalte, impunerea detenției preventive ca o ingerință gravă cu libertatea personală nu ar putea, în general, să fie justificată în cazurile în care o condamnare suspendată era previzibilă. Curtea Regională a urmat acest verdict la 4 iunie 2013, în cadrul procedurii de compensare inițiate de reclamant, constatând că, de asemenea, recomandarea a devenit ilegală la 3 februarie 2013, adică de la momentul în care continuarea procedurii accelerate a devenit evidentă. Începând cu această dată, retragerea nu mai putea fi pedepsită numai pe risc de zbor, deoarece era previzibilă, în analogie cu hotărârea Curții Înalte privind detenția preventivă, că reclamantul ar fi condamnat numai la o condamnare suspendată și a fost posibil să se desfășoare în proceduri de absenție împotriva acestuia. Pentru cele 26 de zile de detenție anterioară ilegală (8 zile de detenție preventivă și 18 zile de detenție preventivă), Curtea Regională a ordonat acordarea unei compensații de 4000 CHF reclamantului. Acest verdict a fost susținut de către Curtea Înaltă prin decizia din 28 august 2013 de ridicare a compensației care urmează să fie plătite reclamantului la 5000 CHF. Prin hotărârea din 22 mai 2014, Tribunalul Federal a respins apelul reclamantului pentru o compensare mai mare care nega cu totul existența unui drept la compensare în circumstanțele cauzei. În temeiul Codului de procedură penală, o cerere de compensare în ceea ce privește reținerea în custodie și deținerea preventivă nu poate apărea decât în cazul în care perioada de detenție permisă a fost depășită („Überhaft”) ) și privarea excesivă de libertate nu a putut fi luată în considerare împotriva sancțiunilor impuse în ceea ce privește alte infracțiuni. În opinia Tribunalului Federal, acest lucru nu a fost cazul aici, deoarece condamnarea deținută asupra reclamantului a depășit durata deținerii anterioare. În plus, nu a apărut niciun drept de compensare direct în temeiul articolului 5 § 5 din Convenție. Cu toate că măsurile coercitive impuse s-au dovedit a fi nejustificate în apel, impunerea lor inițială nu a fost considerată ilegală legislația internă relevantă 10. Dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală elvețian ( „Strafprozessordnung” ) cum sunt în vigoare în timpul material citit după cum urmează: Secțiunea 220 Definiții Remand începe atunci când este ordonat de către instanța de procedură obligatorie și se termină cu primirea de către instanța de primă instanță a acuzației, cu începerea accelerată a unei sancțiuni de custodie sau cu eliberarea acuzatului în cursul anchetei. Detenția preventivă este perioada de detenție între primirea primei instanțe a inculpării de către instanța de judecată și eliberarea unei hotărâri finale, începerea unei sancțiuni de custodie sau eliberarea acuzatului. Secțiunea 431 Aplică în mod ilegal măsuri obligatorii. În cazul în care au fost aplicate măsuri obligatorii acuzate ilegal, autoritatea justiției penale acordă acuzatului daune și satisfacție adecvate. Există dreptul la daune și satisfacție în ceea ce privește detenția reținută și preventivă în cazul în care perioada permisă de detenție este depășită și privarea excesivă de libertate nu poate fi contabilizată în sancțiunile impuse pentru alte infracțiuni.Dreapta prevăzută la alin. (2) încetează să se aplice dacă acuzatul: a. este condamnată la o penalitate monetară, la serviciul comunitar sau la o amendă, iar condamnarea alternativă echivalentă nu ar fi substanțial mai scurtă decât timpul petrecut în închisoare sau în detenție preventivă; b. primește o condamnare suspendată a cărei lungime depășește timpul petrecut în închisoare sau în detenție preventivă. Reclamantul se plânge că constatarea Tribunalului Federal că detenția sa pre judecător a fost nejustificată, dar nu ilegală și, prin urmare, nu a justificat acordarea unei compensații constituie o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolului 5 § 5 din Convenție. În ciuda hotărârii Tribunalului Federal din 22 mai 2014, reclamantul a avut dreptul de a beneficia de o compensare executivă pentru detenția anterioară în presupusă contravenție a articolului 5 § 3, conform articolului § 5 din convenție?