DANIJA v. SWITZERLAND

Comunicat la 12 ianuarie 2016 SECȚIUNE TERZă Cerere nr. 1654/15 Marko DANIJA împotriva Elveției depusă la 19 decembrie 2014 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Marko Danija, este un național croat, născut în 1987 și trăiește în Hohenems (Austria). El este reprezentat în fața Curții de către dl Schroff, un avocat practicant în Weinfelden. La 30 decembrie 2012, reclamantul a fost arestat la Egnach cu suspiciune că a comis infracțiuni de droguri și încălcări de trafic. La 3 ianuarie 2013, Curtea de măsuri obligatorii din Thurgau ( „Zwangsmassnahmengericht” ) a ordonat plasarea în rezidenție până la 30 de ani. Prin hotărârea din 28 ianuarie 2013, aceeași instanță a respins cererea de eliberare temporară depusă de către reclamant la Procurorul Public și a prelungit retragerea până la 1 martie 2013. Punerea reclamantului împotriva acestei prelungiri a fost respinsă de către Înaltul Tribunal la 21 februarie 2013. Tribunalul Federal („ Bundesgericht” ) a refuzat să ia în considerare plângerea ulterioară a reclamantului prin hotărâre din 30 aprilie 2013 datorită lipsei unei încălcări aparente sau a unor erori formale ale Convenției în ordonanța depusă. Acuzația emisă de procurorul public la 7 februarie 2013 a solicitat condamnarea reclamantului la o condamnare suspendată a condamnării de 12 pe baza acuzării, Procurorul a solicitat și Curtea de Măsuri Obligatorii acordată prin decizia din 11 februarie 2013 detenția preventivă a reclamantului din cauza riscului de zbor până la 6 mai 2013. La 28 februarie 2013, reclamantul a fost condamnat ca fiind inculpat de Curtea Regională de Arbon („Bezirksgericht”) ). El a fost eliberat în aceeași zi. Decizând că reclamantul Curtea Înaltă de Thurgau (“Obergericht” ) a decis, la 7 martie 2013, că detenția preventivă a reclamantului era ilegală. Curtea inferioară, Curtea de măsuri obligatorii, a deținut detenția necesară pentru a garanta că reclamantul poate fi interogat personal în proces. În opinia Curții Înalte, asigurarea unei apariții personale în cadrul procesului nu a justificat însă numai o nouă privație a libertății sub forma detenției preventive. Procedura accelerată ar putea fi desfășurată în absență în aceleași condiții ca procedura principală normală. În plus, în ceea ce privește hotărârea Curții Înalte, procurorul public de a inculpa în proceduri accelerate a indicat probabilitatea ridicată că sentința solicitată ar constitui o condamnare definitivă la o condamnare suspendată. În opinia Curții Înalte, impunerea detenției preventive ca o ingerință gravă cu libertatea personală nu ar putea, în general, să fie justificată în cazurile în care o condamnare suspendată era previzibilă. Curtea Regională a urmat acest verdict la 4 iunie 2013, în cadrul procedurii de compensare inițiate de reclamant, constatând că, de asemenea, recomandarea a devenit ilegală la 3 februarie 2013, adică de la momentul în care continuarea procedurii accelerate a devenit evidentă. Începând cu această dată, retragerea nu mai putea fi pedepsită numai pe risc de zbor, deoarece era previzibilă, în analogie cu hotărârea Curții Înalte privind detenția preventivă, că reclamantul ar fi condamnat numai la o condamnare suspendată și a fost posibil să se desfășoare în proceduri de absenție împotriva acestuia. Pentru cele 26 de zile de detenție anterioară ilegală (8 zile de detenție preventivă și 18 zile de detenție preventivă), Curtea Regională a ordonat acordarea unei compensații de 4000 CHF reclamantului. Acest verdict a fost susținut de către Curtea Înaltă prin decizia din 28 august 2013 de ridicare a compensației care urmează să fie plătite reclamantului la 5000 CHF. Prin hotărârea din 22 mai 2014, Tribunalul Federal a respins apelul reclamantului pentru o compensare mai mare care nega cu totul existența unui drept la compensare în circumstanțele cauzei. În temeiul Codului de procedură penală, o cerere de compensare în ceea ce privește reținerea în custodie și deținerea preventivă nu poate apărea decât în cazul în care perioada de detenție permisă a fost depășită („Überhaft”) ) și privarea excesivă de libertate nu a putut fi luată în considerare împotriva sancțiunilor impuse în ceea ce privește alte infracțiuni. În opinia Tribunalului Federal, acest lucru nu a fost cazul aici, deoarece condamnarea deținută asupra reclamantului a depășit durata deținerii anterioare. În plus, nu a apărut niciun drept de compensare direct în temeiul articolului 5 § 5 din Convenție. Cu toate că măsurile coercitive impuse s-au dovedit a fi nejustificate în apel, impunerea lor inițială nu a fost considerată ilegală legislația internă relevantă 10. Dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală elvețian ( „Strafprozessordnung” ) cum sunt în vigoare în timpul material citit după cum urmează: Secțiunea 220 Definiții Remand începe atunci când este ordonat de către instanța de procedură obligatorie și se termină cu primirea de către instanța de primă instanță a acuzației, cu începerea accelerată a unei sancțiuni de custodie sau cu eliberarea acuzatului în cursul anchetei. Detenția preventivă este perioada de detenție între primirea primei instanțe a inculpării de către instanța de judecată și eliberarea unei hotărâri finale, începerea unei sancțiuni de custodie sau eliberarea acuzatului. Secțiunea 431 Aplică în mod ilegal măsuri obligatorii. În cazul în care au fost aplicate măsuri obligatorii acuzate ilegal, autoritatea justiției penale acordă acuzatului daune și satisfacție adecvate. Există dreptul la daune și satisfacție în ceea ce privește detenția reținută și preventivă în cazul în care perioada permisă de detenție este depășită și privarea excesivă de libertate nu poate fi contabilizată în sancțiunile impuse pentru alte infracțiuni.Dreapta prevăzută la alin. (2) încetează să se aplice dacă acuzatul: a. este condamnată la o penalitate monetară, la serviciul comunitar sau la o amendă, iar condamnarea alternativă echivalentă nu ar fi substanțial mai scurtă decât timpul petrecut în închisoare sau în detenție preventivă; b. primește o condamnare suspendată a cărei lungime depășește timpul petrecut în închisoare sau în detenție preventivă. Reclamantul se plânge că constatarea Tribunalului Federal că detenția sa pre judecător a fost nejustificată, dar nu ilegală și, prin urmare, nu a justificat acordarea unei compensații constituie o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolului 5 § 5 din Convenție. În ciuda hotărârii Tribunalului Federal din 22 mai 2014, reclamantul a avut dreptul de a beneficia de o compensare executivă pentru detenția anterioară în presupusă contravenție a articolului 5 § 3, conform articolului § 5 din convenție?

Communicated on 12 January 2016

THIRD SECTION

Application no. 1654/15

Marko DANIJA

against Switzerland

lodged on 19 December 2014

STATEMENT OF FACTS

1.

The applicant, Mr Marko Danija, is a Croatian national, who was born in 1987 and lives in Hohenems (Austria). He is represented before the Court by Mr

C.

Schroff, a lawyer practising in Weinfelden.

A.

The circumstances of the case

2.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

3.

On 30 December 2012, the applicant was arrested in Egnach on suspicion of having committed drug offences and traffic violations. On 3

January 2013 the Compulsory Measures Court of Thurgau (“

Zwangsmassnahmengericht”

) ordered his placement in remand until 30

January 2013. By decision of 28 January 2013, the same court dismissed the application for temporary release filed by the applicant with the Public Prosecutor and extended the remand until 1 March 2013. The applicant’s complaint against this extension was rejected by the High Court on 21

February 2013. The Federal Tribunal (“

Bundesgericht”

) declined to consider the applicant’s subsequent complaint by judgment of 30

April

2013 due to a lack of an apparent Convention violation or formal errors in the ordering of the remand.

4.

The indictment issued by the Public Prosecutor on 7 February 2013 requested the conviction of the applicant to a suspended sentence of 12

months and a fine of 2500 CHF in accelerated proceedings. Based on the indictment, the Public Prosecutor applied for and the Compulsory Measures Court granted by decision of 11 February 2013 preventive detention of the applicant due to a risk of flight until 6 May 2013.

5.

On 28 February 2013 the applicant was convicted as indicted by the Regional Court of Arbon (“

Bezirksgericht”

). He was released the same day.

6.

Deciding upon a complaint by the applicant the High Court of Thurgau (“

Obergericht”

) ruled on 7 March 2013 that the applicant’s preventive detention had been unlawful. The lower court, the Compulsory Measures Court, had held the detention for necessary in order to guarantee that the applicant could be personally questioned at trial. In the opinion of the High Court the securing of personal appearance at trial did not, however, alone justify a further deprivation of liberty in the form of preventive detention. Accelerated proceedings could be conducted

in absentia

under the same conditions as normal main proceedings could. Moreover, for the High Court the Public Prosecutor’s decision to indict in accelerated proceedings was indicative of the high probability that the requested sentence would amount to a definite conviction to a suspended sentence. In the opinion of the High Court, the imposition of preventive detention as a serious interference with the personal liberty could, as a rule, not be justified in cases in which a suspended sentence was foreseeable.

7.

The Regional Court followed this verdict on 4 June 2013 in compensation proceedings initiated by the applicant finding that also the remand had become unlawful as of 3 February 2013, i.e. from the moment the continuation in accelerated proceedings became apparent. As of this date the remand could no longer be grounded on flight risk alone as it was foreseeable, in analogy to the High Court’s ruling concerning preventive detention, that the applicant would only be convicted to a suspended sentence and it was possible to conduct

in absentia

proceedings against him.

8.

For the altogether 26 days of unlawful pre-trial detention (8 days of remand and 18 days of preventive detention) the Regional Court ordered compensation in the amount of 4000 CHF to be paid to the applicant. This verdict was upheld by the High Court by decision of 28 August 2013 raising the compensation to be paid to the applicant to 5000 CHF.

9.

By judgment of 22 May 2014 the Federal Tribunal dismissed the applicant’s appeal for a higher compensation denying altogether the existence of a right to compensation in the circumstances of the case. Under the Code of Criminal Procedure a claim for compensation in relation to remand and preventive detention could only arise if the permitted period of detention was exceeded (“

Überhaft”

) and the excessive deprivation of liberty could not be counted against sanctions imposed in respect of other offences. In the opinion of the Federal Tribunal, this was not the case here as the custodial sentence imposed on the applicant exceeded the duration of his pre-trial detention. Furthermore, no right to compensation directly under Article 5 § 5 of the Convention arose. Even though the coercive measures imposed had proven to have been unjustified on appeal their initial imposition was not to be considered

unlawful

.

B.

Relevant domestic law

10.

The relevant provisions of the Swiss Code of Criminal Procedure (“

Strafprozessordnung”

) as in force at the material time read as follows:

Section 220

Definitions

Remand begins when it is ordered by the compulsory measures court and ends with the receipt by the court of first instance of the indictment, the accelerated commencement of a custodial sanction or with the accused’s release during the investigation.

Preventive detention is the period of detention between the time of receipt by the court of first instance of the indictment and the issue of a final judgment, the commencement of a custodial sanction, or the accused’s release.

Section 431

Unlawfully applied compulsory measures

If compulsory measures have been applied to the accused unlawfully, the criminal justice authority shall award the accused appropriate damages and satisfaction.

There is a right to damages and satisfaction in relation to remand and preventive detention if the permitted period of detention is exceeded and the excessive deprivation of liberty cannot be accounted for in sanctions imposed in respect of other offences.

The right under paragraph 2 ceases to apply if the accused:

a. is sentenced to a monetary penalty, community service or a fine and the equivalent alternative custodial sentence would not be substantially shorter than the time spent on remand or in preventive detention;

b. receives a suspended custodial sentence the length of which exceeds the time spent on remand or in preventive detention.

COMPLAINT

The applicant complains that the Federal Tribunal’s finding that his pre

‑

trial detention had been unjustified but not unlawful and therefore did not warrant the grant of compensation amounted to a violation of his rights under Article 5 § 5 of the Convention.

QUESTION TO THE PARTIES

Despite the judgment of the Federal Tribunal of 22 May 2014, did the applicant have an enforceable right to compensation for his pre-trial detention in alleged contravention of Article 5 § 3, as required by Article

5