AFFAIRE R.E. c. SUISSE

AFFAIRE R.E. c. SUISSE (CtEDO, 2014)

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA R.E. c. ELVEȚIA (solicitarea nr. 28334/08) HOTĂRÂREA STRASBURG 22 aprilie 2014 DEFINITIVF 22/07/2014 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza R.E.c. Elveția, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Guido Raimondi, președinte, Ișl Karakaș, András Sajó, Nebojša Vučinić, Helen Keller, Paul Lumments, Egidijus Kūris, judecători, Abel Campos, grefier adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera consiliului la 1 aprilie 2014, a luat hotărârea că, aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei . se află o cerere (n 28334/08) îndreptată împotriva Confederației Elvețiene și din care un resortisant marocan, domnul R.E. La 21 mai 2008, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( A fost reprezentat de agentul său, dl F. Schürmann, șeful Secțiunii pentru Drepturile Omului și al Consiliului Europei în cadrul Oficiului Federal pentru Justiție. Reclamantul a declarat că nu a putut avea acces la toate documentele din dosarul penal în timpul procesului care a condus la condamnarea sa, împreună cu alți colegi acuzați, pentru trafic de cocaină, necunoașterea articolului 1 și 3 litera (b) din convenție. La 22 aprilie 2010, cererea a fost comunicată guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA LASPETIE Reclamantul, născut în 1972 în Maroc, a pus la dispoziție, la 5 martie 1996, un ordin de azil în Elveția care a fost respins. O interdicție administrativă de intrare în Elveția de la 1 noiembrie 1996 la 31 octombrie 2001 a fost pronunțată împotriva sa. La 6 iunie 1997, s-a căsătorit cu un cetățean elvețian și a putut astfel să beneficieze de un permis de ședere. Cuplul s-a confruntat cu dificultăți și s-a despărțit de multe ori. În 2003, au fost deschise investigații împotriva reclamantului și a altor persoane pentru încălcarea legii federale privind drogurile. Printr-o ordonanță din 7 februarie 2006, reclamantul a fost trimis la Tribunalul Corecțional din La Broye și din Nord Vaudois (denumit în continuare "Tribunalul corecțional"). În ședința din 27 iulie 2006, în fața acestei instanțe, în urma audierii martorului X, președintele formațiunii de judecată a trimis la dosar un proces-verbal anterior audierii lui X., datată 4 februarie 2005, produs în aceeași zi de un investigator. 10. Acest proces-verbal al audierii a fost redactat și semnat de către instanța judecătorului judecătoresc din partea statului Broye și a nordului Vaudois și trimis prin fax în aceeași zi (4 februarie 2005) investigatorului care l-a adus în fața instanței. V-ați dat seama de declarațiile făcute la 20 ianuarie 2005 de [B.] cu privire la o tranzacție cu [Z.] pe o cantitate de un kilogram de cocaină, din care aș fi luat eu jumătate și pe care aș fi plătit-o ulterior de mai multe ori la [B.] pentru 26 000 CHF sau 27 000 CHF. [B.] nu le-a restituit niciodată mai mult de 50.] grame de cocaină (...). Cu toate acestea, [B.] a vândut un kilogram la un kilogram și jumătate de cocaină în total, dar întotdeauna în cantități de maximum 50 de grame (...). Z. a venit de fapt la fitness o dată sau de două ori (...). Mă îndoiesc că am primit B. în birou cu un kilogram de cocaină, cântărindu-l pe acesta, l-am împărtășit și a păstrat jumătate din el (...). În întrebarea dvs., este posibil ca [A.] să fi însoțit Z. și B. atunci când au venit pentru a doua oară la fitness. În procesul-verbal al ședinței din 27 iulie menționa că [A.] a fost însoțit de Z. și B. atunci când au venit pentru a doua oară la fitness. Președintele trebuie să verse la dosar procesul-verbal al procedurii [X.], întocmit de [Y.], denuntator, ale cărui copii sunt prezentate părților. 11. În ziua următoare, 28 iulie 2006, a doua zi a dezbaterilor și după ce a putut să interogheze diferiții investigatori, reprezentantul unuia dintre co-inculpații reclamantului a solicitat atunci prezentarea la dosarul tuturor documentelor care se pot afla în continuare la sediul investigatorilor sau al instanței judecătorești. El a cerut, de asemenea, ca inculpatul să fie suspendat până în momentul în care instanța și inculpații să fi luat cunoștință de documentele care nu erau încă depuse la dosar. Ceilalți trei coinculpați, inclusiv reclamantul, au aderat la această cerere. După ce a suspendat în instanță, Tribunalul Corecțional a respins această cerere pe motiv că Pentru a-și pronunța hotărârea, Tribunalul se va baza exclusiv pe dosarul Tribunalului, astfel cum a fost constituit și pus la dispoziția părților ; dacă cererea de dosare sau documente necunoscute pare pur exploratorie, că relevanța acestei rechiziții este inexistentă, că, în cazul în care denunțătorii s-au referit la o serie de verificări retroactive ale apelurilor, acestea au fost prezentate la dosar, în sechestrele accesibile părților, că cererea trebuie, în mod evident, respinsă. 12. Printr-o hotărâre din 2 august 2006, Tribunalul corecțional l-a condamnat pe reclamant pentru rejudecare, amendă și infracțiune gravă la legea federală privind drogurile, la șapte ani de reculegere, a revocat suspendarea care i-a fost acordată la 24 mai și 29 septembrie 2000, la executarea sentințelor de 18 luni de reculegere și la expulzarea de pe teritoriul Elveției pentru o perioadă de 15 ani. În aceeași decizie, a condamnat, de asemenea, A., B. și C. la pedepsele respective de cinci, zece și trei ani de condamnare. 13. printr-o hotărâre din 22 decembrie 2006, Curtea de Casație Penală a Tribunalului cantonal vudois a respins acțiunea reclamantului. În ceea ce privește procesul-verbal al audierii martorului X, care a fost realizat în timpul procesului-verbal al hotărârii din fond, Comisia a constatat că coinculpații se limitau să declare că dosarul cauzei nu era complet și a considerat că procesul-verbal în litigiu nu era suficient pentru a considera ancheta incompletă. 14. Prin hotărârea din 12 octombrie 2007, notificată reclamantului la 21 noiembrie 2007, Tribunalul Federal a respins recursul în nulitate ca inadmisibil. Invocând o încălcare a articolului 6 CEDO și a articolului 9 Cst., pe motiv că nu a beneficiat de un proces echitabil și se plânge de arbitrare, pe motiv că judecătorii din fond nu au dispus organelor degine să producă toate documentele relevante, în timp ce o piesă, și anume procesul-verbal al unei audieri a [X.], nu a fost depusă la dosar decât în ziua în care a fost pronunțată (...) 3.2 În cursul dezbaterilor, Tribunalul corecțional a ascultat [X.] înainte de a prezenta la dosar un proces-verbal de audiere a acestui martor, întocmit de un denunțător. Coinculții au solicitat apoi prezentarea la dosar a tuturor documentelor care se află, eventual, încă în incinta denunțătorilor sau a instanței de judecată. Tribunalul corecțional a respins această cerere pe motiv că aceasta se referea la documente necunoscute și, prin urmare, nu era relevantă (judecată p. 24). Curtea de Casație a constatat că coinculpații se limitau la a declara că dosarul cauzei nu era complet, că nu menționau ce elemente lipseau din dosar și că nu exista nimic care să indice existența unor astfel de documente, procesul-verbal de audiere a [X.], produs în timpul luării în judecată a hotărârii în fond, nu era suficient pentru a considera ancheta ca fiind incompletă. De asemenea, Comisia a subliniat faptul că președintele Tribunalului Corecțional nu avea obligația de a solicita denunțătorilor dacă alte documente lipseau din dosar, normele bunei credințe comandante pe care persoana care a adresat-o a pus ea însăși întrebarea sill a fost utilă (hotărârea 12 și 14). În argumentația sa, recursul se limitează la a afirma că producerea tardivă a unui proces-verbal ar tinde să demonstreze că dosarul ar fi incomplet, în timp ce judecătorii cantonali au admis contrariul, fără ca arbitrarul să fie invocat și nici demonstrat în acest sens astfel încât să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 90 al. 1 let. b OJ. Pe de altă parte, recursul nu precizează care sunt ofertele de probe care ar fi putut fi eliminate din dosar și în ce măsură acestea ar fi putut fi adecvate pentru a stabili fapte relevante; acesta nu oferă nicio precizare în acest sens, astfel încât nu este posibil să se constate în ce constă încălcarea dreptului de a fi ascultat cu care se ocupă. Prin urmare, cauza este inadmisibilă (...) II. DREPTUL INTERN PERTINENT Constituția federală a Confederației Elvețiane art. 29 Orice persoană are dreptul, într-o procedură judiciară sau administrativă, să fie tratată în mod echitabil și judecat într-un termen rezonabil. Părțile au dreptul să fie ascultate. Codul de procedură penală al cantonului Vaud (în vigoare până la 1 Ianuarie 2011) art. 43 Drepturi fundamentale Consultarea dosarului Părțile au în orice moment dreptul de a consulta dosarul și de a lua o copie a acestuia în locul stabilit de judecător, dacă este cazul, sub supraveghere. Cu toate acestea, în cazul în care necesitățile de a se adresa în scris la Rechiziții și asistență pentru operațiunile judecătorului Părțile au în orice moment dreptul de a solicita operațiuni pe care le consideră utile; ele pot, dacă legea permite acest lucru, să participe la diverse operațiuni de informare a instanței. art. 181 Onglet din audieri La sfârșitul audierilor conține procesele-verbale ale depozițiilor făcute în fața judecătorului, grefierului sau poliției și ale audierilor efectuate de comisia de recurs. Procesele-verbale sunt clasificate în ordinea în care au loc audierile: paginile lor fac obiectul unei numerotații continue. art. 411 Acțiunea în nulitate prevăzută la articolul anterior este deschisă din cauza unor proceduri ulterioare hotărârii sau ordonanței de trimitere, și anume: : în cazul în care instanța a respins în mod eronat concluziile incidente ale apelantului, atunci când respingerea a fost de natură să influențeze decizia atacată. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ ARTICOLUL 6 § 1 și 3 (b) A CONVENȚIEI PRIVIND admisibilitatea 16. Guvernul s-a opus inițial unei excepții de la obligația de a nu epuiza căile de atac interne. Cu toate acestea, a retras această excepție ulterior. 17. Curtea constată că nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va decide... de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Orice acuzat are dreptul, printre altele, la (...) de a dispune de timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale (...) 19. Potrivit reclamantului, descoperirea în instanță a procesului-verbal din 4 februarie 2005 demonstrează că există șanse că nu i s-au comunicat alte elemente cu descărcare de gestiune în cadrul procesului penal care a dus la condamnarea sa pentru trafic de cocaină. Se referă la poziția Comisiei în cauza Jespers c. Belgia 8403/81, Raportul Comisiei din 14 decembrie 1981, Deciziile și rapoartele 27, p. 72. 20. Potrivit guvernului, în cauza Schuler-Zgraggen c. Elveția (24 iunie 1993, § 52, seria A n 263), recurenta nu a avut acces, în fața primei instanțe de recurs, la întregul dosar. Cu toate acestea, Curtea a considerat că Tribunalul Federal al Asigurărilor l-a remediat invitând instanța de primă instanță să pună la dispoziția recurentei toate documentele și apoi să prezinte dosarul consiliului acesteia. Guvernul citează din nou cauzele Edwards c. Regatul Unit (16 decembrie 1992, seria A n 247 B) și Dowsett c. Regatul Unit (39482/98, CEDH 2003 VII). Guvernul se referă, în acest caz, la audierea martorului și procesul-verbal produs se referă la fapte care nu au legătură cu faptele reproșate reclamantului însuși. Procesul-verbal în cauză a fost prezentat în cursul după-amiezii primei zile a ședinței, care a continuat la 28 iulie 2006. În ceea ce privește cererea de producție a altor documente la dosar, guvernul reamintește motivarea deciziilor judecătorilor naționali și concluzionează că nu vede care sunt dovezile care ar fi putut fi înlăturate din dosar. Dosarul cuprinde, într-adevăr, în conformitate cu art. 181 din Codul de procedură penală al cantonului Vaud, în vigoare la data faptelor, la data audierilor, care cuprinde procesele-verbale ale depozițiilor făcute în fața judecătorului, grefierului sau poliției și ale audierilor efectuate de comisia de recurs. În concluzie, guvernul consideră că este necesar să se repete soluția în cauza Jespers c. Belgia, citată anterior. 21. Curtea amintește că, în mai multe cauze împotriva Elveției, a ajuns la concluzia încălcării articolului 6 alineatul (1) pe motiv că reclamantul nu fusese invitat să se exprime cu privire la observațiile unei autorități judiciare inferioare, ale unei autorități administrative sau ale părții adverse (a se vedea Nederöst-Huber c. Elveția, 18 februarie 1997, § 24, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997-I, F.R.c. Elveția, 37292/97, § 36, 28 iunie 2001, Ziegler c. Elveția, n 33499/96, § 33, 21 februarie 2002, Contardi c. Elveția, n 7020/02, § 40, 12 iulie 2005, Spang c. Elveția, n 45228/99, § 28, 11 octombrie 2005, Ressegatti c. Elveția, n 176711/02, § 30, 13 iulie 2006, Kessler c. Elveția, n 10577/04, § 32, 26 iulie 2007, Werz c. Elveția, n 22015/05, § 52, 17 decembrie 2009 și Locher și alte c. Elveția, 7539/06, § 28, 25 iulie 2013). 22. În plus, în ceea ce privește materia penală, Curtea a hotărât că orice proces penal, inclusiv aspectele sale procedurale, trebuie să aibă un caracter contradictoriu și să garanteze egalitatea armelor între acuzare și apărare Aceasta este una dintre aspectele fundamentale ale dreptului la un proces echitabil. Dreptul la un proces penal contradictoriu implică, atât pentru acuzare, cât și pentru apărare, posibilitatea de a lua cunoștință de observațiile sau de dovezile prezentate de cealaltă parte (Brandstetter c. Austria, 28 august 1991, §§ 66-67, seria A n 211). În plus, art. 1 impune autorităților de urmărire să comunice apărării toate dovezile relevante aflate în posesia lor, în întreținere și cu descărcare de gestiune, ( Edwards, menționat anterior, § 36, Previti c. Italia (dec.), nr 45291/06, § 178, 8 decembrie 2009). În cele din urmă, așa cum Comisia l-a numit în cauza Jespers c. Belgia menționată anterior, § 58, în cele din urmă, la art. 6 alin. (3) lit. (b) recunoaște dreptul acuzatului de a dispune de toate elementele relevante pentru a servi ca mijloc de a se exonera sau de a obține o reducere a pedepsei sale, care au fost sau pot fi primite de autoritățile competente. În acest caz, reclamantul susține, în primul rând, că a fost ascuns de o piesă din dosarul penal, și anume procesul-verbal al audierii martorului X, data de 4 februarie 2005. În această privință, Curtea constată, în primul rând, că piesa în cauză nu privește în niciun fel faptele reproșate reclamantului, ci se referă exclusiv la faptele pentru care un alt coinculpat a fost judecat și condamnat. În plus, dacă este adevărat că acest proces-verbal nu a fost depus în dosarul de judecată al lui X. care a făcut obiectul unei proceduri penale anterioare care a dus la condamnarea sa penală, această piesă, din moment ce a fost invocată de către investigator în instanța penală în litigiu, apoi a fost depusă la dosar, a fost supusă apărării și a putut fi dezbătută în contradictoriu atât în primă instanță, cât și în fața instanțelor de recurs. În cele din urmă, trebuie să se constate că martorul X. a fost ascultat în instanță cu privire la reclamant și la co-inculpații săi, ale căror declarații au fost consemnate în procesul-verbal în cauză. 24. În al doilea rând, reclamantul deduce din comunicarea tardivă a procesului-verbal din 4 februarie 2005 că i s-au pus la dispoziție și alte documente din dosarul de procedură. În această privință, Curtea constată că nu este vorba despre faptul că reclamantul nu conținea dovezi care să-i fi fost aduse la cunoștință în dosarul cauzei cu privire la care nu ar fi putut avea cunoștință. Într-adevăr, acesta nu contestă faptul că toate elementele pe care instanțele naționale și-au întemeiat condamnarea au fost prezentate în cadrul dezbaterilor publice ale procedurii care îl privește. Recurentul susține că dosarul incriminat conține alte înscrisuri care nu sunt clar identificate, dar care, în opinia sa, i-ar fi fost favorabil. Curtea constată că singurul element invocat de reclamant în susținerea afirmațiilor sale este necomunicarea inițială a procesului-verbal de audiere stabilit la 4 februarie 2005. Curtea observă în această privință că instanțele interne au statuat, în fiecare grad de instană, că toate elementele relevante ale dosarului fuseseră comunicate reclamantului. În plus, Comisia consideră că conținutul la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În cele din urmă, nu există nicio dovadă că hotărârile motivate ale judecătorilor naționali care resping cererea reclamantului ca fiind pur exploratorie, au fost dictate de intenția de a ascunde documente de apărare; în acest sens, în lipsa unei astfel de intenții, Curtea consideră că nu se poate presupune decât buna credință a instanțelor naționale. 25. În aceste condiții, Curtea concluzionează că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Guido Raimondi Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

R.E. c. SUISSE

(Requête n

o

28334/08)

ARRÊT

STRASBOURG

22 avril 2014

DÉFINITIF

22/07/2014

Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire R.E. c. Suisse,

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

Guido Raimondi,

président,

Ișıl Karakaș,

András Sajó,

Nebojša Vučinić,

Helen Keller,

Paul Lemmens,

Egidijus Kūris,

juges,

Abel Campos,

greffier adjoint de section,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 1

er

avril 2014,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

28334/08) dirigée contre la Confédération suisse et dont un ressortissant marocain, M.

R.E.

(«

le requérant

»), a saisi la Cour le 21 mai 2008 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant a été représenté par M

e

J.-P. Moser, avocat à Lausanne. Le gouvernement suisse («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M. F. Schürmann, chef de la section des droits de l’homme et du Conseil de l’Europe à l’Office fédéral de la Justice.

3.

Le requérant allègue qu’il n’a pas pu avoir accès à l’intégralité des pièces du dossier pénal lors du procès qui a conduit à sa condamnation, avec d’autres coaccusés, pour trafic de cocaïne, en méconnaissance de l’article

6

§§

1 et 3 b) de la Convention.

4.

Le 22 avril 2010, la requête a été communiquée au Gouvernement.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

5.

Le requérant, né en 1972 au Maroc, déposa, le 5 mars 1996, une requête d’asile en Suisse qui fut rejetée. Une interdiction administrative d’entrée en Suisse du 1

er

novembre 1996 au 31 octobre 2001 fut prononcée à son encontre.

6.

Le 6 juin 1997, il épousa une citoyenne suisse et put ainsi bénéficier d’un permis de séjour. Le couple rencontra des difficultés et se sépara à plusieurs reprises.

7.

En 2003, des investigations furent ouvertes contre le requérant ainsi que d’autres personnes pour infraction à la loi fédérale sur les stupéfiants.

8.

Par une ordonnance du 7 février 2006, le requérant fut renvoyé devant le Tribunal correctionnel de l’arrondissement de La Broye et du Nord Vaudois (ci-après, «

le Tribunal correctionnel

»).

9.

Lors de l’audience du 27 juillet 2006 devant ce tribunal, suite à l’audition du témoin X., le président de la formation de jugement versa au dossier un procès-verbal antérieur d’audition de X., daté du 4 février 2005, produit le même jour par un enquêteur.

10.

Ce procès-verbal d’audition avait été rédigé et signé par le juge d’instruction de l’arrondissement de la Broye et du Nord Vaudois et faxé le jour même (soit le 4 février 2005) à l’enquêteur qui le produisit à l’audience.

Il en ressort notamment le passage suivant

:

«

Vous m’avez donné connaissance des déclarations faites le 20 janvier 2005 par [B.] au sujet d’une transaction passée avec [Z.] sur une quantité d’un kilo de cocaïne, dont j’aurais pris moi-même la moitié et que j’aurais payée par la suite en plusieurs fois à [B.] pour 26

000 CHF ou 27

000 CHF. [B.] ne m’a jamais remis plus de 50

grammes de cocaïne (...). Ceci étant, [B.] m’a vendu un kilo à un kilo et demi de cocaïne au total, mais toujours par quantités de 50 grammes au maximum (...).

Z. est effectivement venu au fitness une ou deux fois (...). Je conteste avoir reçu B. dans le bureau avec un kilo de cocaïne, pesé celui-ci, l’avoir partagé et en avoir gardé la moitié (...). Sur votre question, il est possible que [A.] accompagnait Z. et B. lorsqu’ils sont venus pour la deuxième fois au fitness.

»

Le procès-verbal de l’audience du 27 juillet mentionnait que

:

«

Le président verse au dossier le procès-verbal de l’audience de [X.], produit par [Y.], dénonciateur, dont une copie est remise aux parties.

»

11.

Le lendemain, 28 juillet 2006, deuxième jour des débats, et après avoir pu interroger les différents enquêteurs, le représentant d’un des coaccusés du requérant requit alors la production au dossier de toutes les pièces se trouvant éventuellement encore dans les locaux des enquêteurs ou du juge d’instruction. Il requit également que l’audience fut suspendue jusqu’au moment où le tribunal et les accusés auront pris connaissance des pièces qui ne se trouvaient pas encore versées au dossier. Les trois autres coaccusés, dont le requérant, adhérèrent à cette demande. Après avoir suspendu l’audience, le Tribunal correctionnel rejeta cette requête au motif que

:

«

Pour rendre son jugement, le Tribunal se fondera exclusivement sur le dossier du Tribunal, tel qu’il a été constitué et rendu accessible aux parties

; que la réquisition de dossiers ou pièces indéterminées apparaît purement exploratoire, que la pertinence de cette réquisition est inexistante, que si les dénonciateurs se sont référés à quelques rétroactifs contrôles téléphoniques, ceux-ci ont été produits au dossier, dans les séquestres accessibles aux parties, que la requête doit manifestement être rejetée.

»

12.

Par un jugement du 2 août 2006, le Tribunal correctionnel condamna le requérant pour recel, contravention et infraction grave à la loi fédérale sur les stupéfiants, à sept ans de réclusion, révoqua les sursis qui lui avaient été accordés les 24 mai et 29 septembre 2000, ordonna l’exécution des peines de dix-huit mois de réclusion et l’expulsa du territoire suisse pour une durée de quinze ans. Dans la même décision, il condamna également A., B. et C. à des peines respectives de cinq, dix et trois ans de réclusion.

13.

Par un arrêt du 22 décembre 2006, la Cour de cassation pénale du Tribunal cantonal vaudois rejeta le recours du requérant. Quant au procès-verbal d’audition du témoin X., produit lors de l’audience du jugement au fond, elle constata que les coaccusés se bornaient à déclarer que le dossier de la cause n’était peut-être pas complet et estima que le procès-verbal litigieux ne suffisait pas pour considérer l’enquête comme étant incomplète.

14.

Le requérant déposa un recours de droit public et un pourvoi en nullité pour arbitraire et violation de la présomption d’innocence.

15.

Par un arrêt du 12 octobre 2007, notifié au requérant le 21

novembre 2007, le Tribunal fédéral rejeta le pourvoi en nullité comme irrecevable. Le recours de droit public fut rejeté par le même arrêt, notamment dans les termes qui suivent

:

«

3.

Invoquant une violation des art. 6 CEDH et 9 Cst., le recourant soutient qu’il n’a pas bénéficié d’un procès équitable et se plaint d’arbitraire, au motif que les juges du fond n’ont pas ordonné aux organes d’instruction la production de tous les documents pertinents, alors qu’une pièce, à savoir le procès-verbal d’une audition de [X.], n’a été versée au dossier que le jour de l’audience.

(...)

3.2

Lors des débats, le Tribunal correctionnel a entendu [X.] avant de verser au dossier un procès-verbal d’audition de ce témoin, produit par un dénonciateur. Les coaccusés ont alors requis la production au dossier de toutes les pièces se trouvant éventuellement encore dans les locaux des dénonciateurs ou du juge d’instruction.

Le Tribunal correctionnel a rejeté cette requête au motif que celle-ci concernait des pièces indéterminées et était donc sans pertinence (jugement p. 24). La Cour de cassation a constaté que les coaccusés se bornaient à déclarer que le dossier de la cause n’était peut-être pas complet, qu’ils ne mentionnaient pas quelles étaient les pièces manquant au dossier et que rien n’indiquait qu’il existait de tels documents, le procès-verbal d’audition de [X.], produit lors de l’audience du jugement au fond, ne suffisant pas pour considérer l’enquête comme étant incomplète. Elle a également relevé que le Président du Tribunal correctionnel n’avait pas à demander aux dénonciateurs si d’autres pièces manquaient au dossier, les règles de la bonne foi commandant que le recourant posât lui-même la question s’il l’estimait utile (arrêt

p.

12 et 14).

Dans son argumentation, le recourant se borne à affirmer que la production tardive d’un procès-verbal tendrait à démontrer que le dossier serait incomplet, alors que les juges cantonaux ont admis le contraire, sans que l’arbitraire ne soit allégué, ni démontré à ce sujet de manière à satisfaire aux conditions posées par l’art.

90 al.

1 let.

b OJ. Par ailleurs, le recourant ne précise pas quelles sont les offres de preuves qui auraient pu être écartées du dossier et dans quelle mesure celles-ci auraient été propres à établir des faits pertinents. Il ne fournit aucune précision à ce sujet, de sorte qu’il n’est pas possible de discerner en quoi consiste la violation du droit d’être entendu dont il se prévaut. Le grief est dès lors irrecevable (...)

»

II.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

A.

La Constitution fédérale de la Confédération suisse

Article 29

«

1.

Toute personne a droit, dans une procédure judiciaire ou administrative, à ce que sa cause soit traitée équitablement et jugée dans un délai raisonnable.

2.

Les parties ont le droit d’être entendues.

»

B.

Le code de procédure pénale du canton de Vaud (en vigueur jusqu’au 1

er

janvier 2011)

Article 43 Droits fondamentaux

«

a)

Consultation du dossier

1.

Les parties ont en tout temps le droit de consulter le dossier et d’en prendre copie au lieu fixé par le juge, le cas échéant sous surveillance.

2.

Toutefois, si les nécessités de l’instruction l’exigent, le juge peut leur refuser communication de tout ou partie du dossier pour une durée déterminée.

»

Article 44

«

b)

Réquisitions et assistance aux opérations du juge

1.

Les parties ont en tout temps la faculté de requérir les opérations qu’elles estiment utiles

; elles peuvent, si la loi le permet, assister aux diverses opérations d’instruction ordonnées par le juge.

»

Article 181 Onglet des auditions

«

1

L’onglet des auditions contient les procès-verbaux des dépositions faites devant le juge, le greffier ou la police et ceux des auditions exécutées par commission rogatoire.

2.

Les procès-verbaux sont classés dans l’ordre chronologique des auditions

: leurs pages font l’objet d’une numérotation continue.

3

L’onglet est précédé d’un répertoire alphabétique des personnes entendues, avec renvoi aux pages intéressant chacune d’elles.

»

Article 411 Recours en nullité

«

a)

Motifs

1

Le recours en nullité prévu à l’article qui précède est ouvert en raison d’irrégularités de procédure postérieures à l’arrêt ou à l’ordonnance de renvoi, à savoir

: si le tribunal a rejeté à tort des conclusions incidentes du recourant, lorsque ce rejet a été de nature à influer sur la décision attaquée.

»

EN DROIT

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 §§ 1 et 3 b) DE LA CONVENTION

A.

Sur la recevabilité

16.

Le Gouvernement avait initialement opposé une exception d’irrecevabilité tirée du non-épuisement des voies de recours internes. Toutefois, il a retiré cette exception par la suite.

17.

La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient de la déclarer recevable.

B.

Sur le fond

18.

Aux termes de l’article 6 §§ 1 et 3 b) de la Convention

:

«

1.

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. (...)

(...)

3.

Tout accusé a droit notamment à

:

(...)

b)

disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense

;

(...)

»

19.

Selon le requérant, la découverte à l’audience du procès-verbal du 4

février 2005 démontre qu’il y a des chances qu’on ne lui ait pas communiqué d’autres éléments à décharge lors du procès pénal ayant abouti à sa condamnation pour trafic de cocaïne. Il se réfère à la position de la Commission dans l’affaire

Jespers c. Belgique

(n

o

8403/81, rapport de la Commission du 14 décembre 1981, Décisions et rapports 27, p. 72).

20.

Selon le Gouvernement, dans l’affaire

Schuler-Zgraggen c.

Suisse

(24 juin 1993, § 52, série A n

o

263), la requérante n’avait pas accès, devant la première instance de recours, à l’ensemble du dossier. La Cour estima néanmoins que le Tribunal fédéral des assurances y avait remédié en invitant la juridiction de première instance à tenir tous les documents à disposition de la requérante, puis en communiquant le dossier au conseil de cette dernière. Le Gouvernement cite encore les affaires

Edwards c.

Royaume-Uni

(16 décembre 1992, série

A n

o

247

‑

B), et

Dowsett c.

Royaume-Uni (

n

o

39482/98, CEDH 2003

‑

VII). Le Gouvernement relève, qu’en l’espèce, l’audition du témoin et le procès-verbal produit portaient sur des faits sans rapport avec les faits reprochés au requérant lui-même. Le procès-verbal en question fut présenté au courant de l’après-midi du premier jour de l’audience, laquelle se poursuivit le 28 juillet 2006. S’agissant de la demande de production d’autres pièces au dossier, le Gouvernement rappelle la motivation des décisions des juges nationaux et conclut qu’il ne voit pas quelles sont les preuves qui auraient pu être écartées du dossier. Le dossier comporte, en effet, conformément à l’article 181 du Code de procédure pénale du canton de Vaud, en vigueur à l’époque des faits, l’onglet des auditions, lequel contient les procès-verbaux des dépositions faites devant le juge, le greffier ou la police et ceux des auditions exécutées par commission rogatoire. En conclusion le Gouvernement considère qu’il y a lieu de réitérer la solution de l’affaire

Jespers c. Belgique

, précitée.

21.

La Cour rappelle avoir, dans plusieurs affaires contre la Suisse, conclu à la violation de l’article 6 § 1 au motif que le requérant n’avait pas été invité à s’exprimer sur les observations d’une autorité judiciaire inférieure, d’une autorité administrative ou de la partie adverse (voir

Nideröst-Huber c. Suisse

, 18 février 1997, § 24,

Recueil des arrêts et décisions

1997-I,

F.R. c. Suisse

, n

o

37292/97, § 36, 28 juin 2001,

Ziegler c.

Suisse

, n

o

33499/96, § 33, 21 février 2002,

Contardi c. Suisse

, n

o

7020/02, §

40, 12 juillet 2005,

Spang c. Suisse

, n

o

45228/99, §

28, 11

octobre 2005,

Ressegatti c.

Suisse

, n

o

17671/02, § 30, 13 juillet 2006,

Kessler c.

Suisse

, n

o

10577/04, § 32, 26 juillet 2007,

Werz c.

Suisse

, n

o

22015/05, §

52, 17

décembre 2009, et

Locher et autres c. Suisse

, n

o

7539/06, § 28, 25

juillet 2013).

22.

Par ailleurs, concernant la matière pénale, la Cour a jugé que tout procès pénal, y compris ses aspects procéduraux, doit revêtir un caractère contradictoire et garantir l’égalité des armes entre l’accusation et la défense

: c’est là un des aspects fondamentaux du droit à un procès équitable. Le droit à un procès pénal contradictoire implique, pour l’accusation comme pour la défense, la faculté de prendre connaissance des observations ou éléments de preuve produits par l’autre partie (

Brandstetter c.

Autriche

, 28 août 1991, §§ 66-67, série A n

o

211). De surcroît, l’article

6

§

1 exige que les autorités de poursuite communiquent à la défense toutes les preuves pertinentes en leur possession, à charge comme à décharge, (

Edwards

, précité, § 36,

Previti c. Italie

(déc.), n

o

45291/06, §

178, 8

décembre 2009). Enfin, comme la Commission l’avait précisé dans l’affaire

Jespers c. Belgique

précitée, § 58, «

en définitive, l’article 6 § 3 b)

,

reconnaît à l’accusé le droit de disposer de tous les éléments pertinents pour servir à se disculper ou à obtenir une atténuation de sa peine, qui ont été ou peuvent être accueillis par les autorités compétentes. S’il s’agit d’un document, la Commission estime que l’accès à celui-ci est une «

facilité nécessaire

» dès l’instant où il fait état, comme en l’espèce, de faits reprochés à l’accusé, de la foi qu’on peut ajouter à un témoignage, etc.

».

23.

Dans la présente affaire, le requérant soutient, en premier lieu, qu’on lui a caché une pièce du dossier pénal, à savoir le procès-verbal d’audition du témoin X. daté du 4 février 2005. Sur ce point, la Cour constate, tout d’abord, que la pièce en question ne concerne en rien les faits reprochés au requérant mais concerne exclusivement les faits pour lesquels un autre coaccusé a été jugé et condamné. En outre, s’il est vrai que ce procès-verbal n’a pas été versé au dossier d’instruction de X. qui avait fait l’objet d’une précédente procédure pénale ayant débouché sur sa condamnation pénale, cette pièce, dès lors qu’elle a été invoquée par l’enquêteur dans l’instance pénale litigieuse, puis versée au dossier, a été soumise à la défense et a pu être débattue contradictoirement tant en première instance que devant les juridictions d’appel. Enfin, force est de constater que le témoin X. a été entendu à l’audience concernant le requérant et ses coaccusés, dont les déclarations avaient été consignées dans le procès-verbal en question.

24.

En second lieu, le requérant déduit de la communication tardive du procès-verbal du 4 février 2005 qu’on lui a dissimulé d’autres pièces du dossier de l’instruction. A cet égard, la Cour observe d’emblée que le requérant n’affirme pas que le dossier de l’instruction contenait des preuves à charge contre lui dont il n’aurait pas pu avoir connaissance. En effet, il ne conteste pas que tous les éléments sur lesquels les juridictions nationales ont fondé sa condamnation ont été produits lors des débats publics de la procédure le concernant. Le requérant soutient que le dossier incriminé contenait d’autres pièces qu’il n’identifie pas précisément, mais qui, selon lui, lui auraient été favorables. La Cour constate que le seul élément invoqué par le requérant au soutien de ses allégations est la non-communication initiale du procès-verbal d’audition établi le 4 février 2005. La Cour observe à cet égard que les juridictions internes ont jugé, à chaque degré d’instance, que tous les éléments pertinents du dossier avaient été communiqués au requérant. Elle estime, en outre, que le contenu de l’éventuelle partie cachée du dossier de l’instruction n’est pas connu et que toute spéculation à l’égard des pièces qui s’y trouveraient est vouée à demeurer une hypothèse invérifiable. Elle relève encore que le requérant n’indique pas en quoi des éléments qui n’auraient pas été versés au dossier pénal auraient pu contribuer à sa défense. Enfin, rien ne prouve que les jugements motivés des juges nationaux qui rejettent la demande du requérant comme «

purement exploratoire

» aient été dictés par l’intention de cacher des documents à la défense

; à cet égard, en l’absence d’indices clairs d’une telle intention, la Cour estime qu’on ne peut que présumer la bonne foi des juridictions nationales.

25.

Dans ces conditions, la Cour conclut qu’il n’y a pas eu violation de l’article

6 §§ 1 et 3 b) de la Convention.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il n’y a pas eu violation de l’article 6 §§ 1 et 3 b) de la Convention.

Fait en français, puis communiqué par écrit le

22 avril 2014, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Abel Campos

Guido Raimondi

Greffier adjoint

Président